revelion-2014-artisti-contact-preturi-booking-rezervare-oferta-impresariat

Zeci de amenzi şi localuri închise după operaţiunea “Revelion 2016″ demarată de ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfăşurat, în decembrie 2015, o amplă operaţiune de verificare a localurilor unde au avut loc petreceri de sfârşit de an. “În unele cazuri, după anunțul ANAF privind demararea acestei acțiuni, sumele fiscalizate aferente pachetelor de Revelion vândute și înregistrate în contabilitate s-au dublat”, se arată într-un comunicat remis presei.

Aşadar, în perioada 28-29 decembrie 2015, au fost desfăşurate primele acţiuni de verificare la un număr de 392 contribuabili, cu implicarea în medie zilnică a unui număr de 400 inspectori antifraudă. În urma controalelor, au fost aplicate 95 amenzi contravenţionale în valoare de 490.000 lei; au fost confiscate sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 7.287 lei, din care: sume (numerar) în valoare de 4.610 lei şi bunuri în valoare de 2.056 lei. De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii unui contribuabil pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal la salonul de evenimente care nu fusese nici declarat ca punct de lucru la organul fiscal competent şi a 2 contribuabili pentru deţinerea de băuturi alcoolice fărăr a fi marcate conform prevederilor legale.

Totodată, în vederea continuării verificărilor, pentru un număr de 9 contribuabili s-a solicitat prezența la sediul direcțiilor regionale antifraudă fiscală pentru clarificarea unor aspecte constatate cu ocazia controalelor.

Datele complete ale acestei acţiuni ANAF vor fi prezentate până la finele primei săptămâni din ianuarie 2016.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>