business

Vânzarea proiectelor Start-Up Nation este legală. Vezi cele mai multe oferte şi preţurile

Cesiunea de acţiuni ale societăţilor comerciale este legală şi nu încalcă prevederile schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation, însă noii deţinători ai acestor companii trebuie să ştie că vor prelua inclusiv obligaţiile ce decurg din implementarea schemei, precizează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).

“Scopul programului Start-Up Nation este acela de a ajuta întreprinzătorii aflaţi la început de drum să pornească o afacere. De aceea, obiectivele urmărite au în centrul lor stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, crearea de noi locuri de muncă, inserţia pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, şomerilor şi absolvenţilor, creşterea investiţiilor în tehnologii noi inovative. Pe de altă parte, cesiunea de acţiuni ale societăţilor comerciale este legală, ea neîncălcând nici legislaţia şi nici prevederile schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation. De altfel, identificarea unor oportunităţi de afaceri este o caracteristică a spiritului antreprenoriatului. Totuşi, noii deţinători ai acestor societăţi comerciale, beneficiare de ajutor de minimis în cadrul programului, trebuie să ştie că vor prelua inclusiv obligaţiile ce decurg din implementarea schemei, cum ar fi, de exemplu, menţinerea locurilor de muncă nou create prin program pe parcursul a doi ani sau păstrarea echipamentelor pentru care s-a obţinut finanţarea”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit ministerului de resort, cei care preiau aceste proiecte trebuie să fie conştienţi de faptul că planul de afaceri este unul gândit pentru altcineva şi nu este neapărat cel mai potrivit pentru ei, iar aceştia vor avea obligaţia de a lucra cu ceva “croit” pe alte repere, care nu poate fi adaptat nevoilor şi structurilor lor.

”Este important să creştem atractivitatea programului pentru antreprenori şi să simplificăm, în ediţia 2018, pe baza experienţei anului trecut, accesul la finanţare. Vom intensifica ritmicitatea consultărilor cu mediul de afaceri pentru a adopta, împreună cu acesta, soluţii de fluidizare a procedurilor pentru întreprinzătorii care văd în Start-Up Nation şansa reală de a-şi îndeplini visul de a deveni antreprenori de succes, de a avea un nivel de trai ridicat şi o viaţă mai bună”, subliniază ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea.

Reprezentanţii platformei de anunţuri online OLX au declarat, recent că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation şi că au trimis o solicitare în acest sens către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), pentru a evita orice fel de nereguli.

Aceştia au arătat că, în total, în ultimele şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation. Peste 80% dintre proiecte au fost scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar în acest moment sunt puţin peste 100 de anunţuri active.

Ca preţuri, cele mai multe sunt între 4.000 şi 5.000 de euro, însă sunt şi proiecte care sunt scoase la vânzare la preţuri mai mari de atât, au mai spus cei de la OLX, fără a preciza valoarea maximă cerută de un astfel de ofertant.

Totodată, cele mai multe oferte fac parte din categoria “Servicii şi echipamente profesionale”, iar domeniile cu cele mai multe anunţuri sunt din industria uşoară şi cea alimentară (70% dintre anunţuri). Reprezentanţii OLX au adăugat că nu pot furniza date legate de zona geografică, vârstă, sex sau alte date cu caracter personal, conform termenilor şi condiţiilor de pe site.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>