cluster-it

Transferul tehnologic, tema centrală Cluj Innovation Days

Tehnologia și business-ul sunt componentele esențiale ale inovării în IT, astfel că tematica transferului tehnologic stă în centrul ediției din acest an a forumului regional Cluj Innovation Days, eveniment organizat de Cluj IT Cluster și care se desfășoară în perioada 19-20 martie la Cluj-Napoca. La conferință sunt invitați peste 30 de vorbitori români și străini: lideri din domeniul inovației în IT, universitari, oameni de afaceri și reprezentanți ai  administrației românești și europene. Alături de dezbateri generale, organizatorii au pregătit paneluri dedicate zonei tehnologice și celei de afaceri.

Programul Cluj Innovation Days 2015

„Transferul tehnologic este singurul proces cunoscut prin care se aduc inovație, avans tehnologic și cunoaștere specializată în mediul socio-economic și prin care, în final, se creează valoare adăugată mare, competitivitate și sustenabilitate pentru firmele și organizațiile beneficiare”, a explicat Alexandru Tulai, președintele Cluj IT Cluster, alegerea temei centrale a conferinței.

În cadrul evenimentului va fi prezentat modelul de succes al Steinbeis Europa Zentrum, organizație care face parte din rețeaua internațională Steinbeis și care are ca principală preocupare facilitarea procesului de transfer tehnologic cu scopul dezvoltării economice. În landul german Baden-Wurttemberg există mai multe centre afiliate rețelei unde profesori, cercetători și oameni de afaceri creează împreună soluții aplicate în economia reală.

Ediția din acest an a conferinței aduce la Cluj-Napoca și Pioneers Unplugged, eveniment destinat start-up-urilor, unde antreprenorii vor avea ocazia să cunoască potențial investitori și să participe la o competiție de proiecte. Sfaturi practice pentru dezvoltarea ideilor inovative vor fi prezentate și în cadrul atelierului Google Innovation, susținut de Elisabeta Moraru și Carmen Pungă, industry manager-i Google.

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>