gynia

Topul spitalelor private ale Clujului

Din cele 14 spitale private care sunt în evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, multe au ajuns la cifre de afaceri de ordinul a milioane de lei și la profituri considerabile, însă nu totul e roz, potrivit cifrelor oficiale. Două spitale mari sunt încă în diferite stadii de construcție, fără termene precise pentru finalizare.

Topul spitalelor private din Cluj este condus de spitalul de obstretică-ginecologie Gynia, cu sediul în Cluj-Napoca, pe strada Traian Moșoiu. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, Gynia a avut cea mai mare cifră de afaceri între spitalele private din Cluj în 2013, de 9,7 milioane lei și un profit de circa 670 de mii de lei. Spitalul este autorizat în obstretică-ginecologie, asistare la naștere, anestezie și terapie intensivă (ATI), neonatologie, ecografie și laborator clinic. La mijlocul acestui an, potrivit informațiilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Gynia avea 30 de angajați cu contracte de muncă active. Spitalul a fost fondat în 2008 de doctorii Zsigmond Anna, Fulga Florescu, Alin Butnaru, Majdik Laszlo și Zsigmond Istvan.

A doua cea mai mare afacere spitalicească a Clujului este Interservisan, cu o cifră de afaceri pe 2013 de 8,2 milioane de lei, dar și cu o pierdere în acel an fiscal de 3,1 milioane de lei, conform Ministerului Finanțelor. Înființat acum 20 de ani de către profesorul Teofil Pop (ORL), centrul medico-chirurgical s-a dezvoltat pe terenuri concesionate de la Primăria Cluj-Napoca. Unitatea centrală situată în carierul Gheorgheni mai are, de curând, un spațiu pe strada Moților. Interservisan are raportați la ITM Cluj, la finele lunii iunie 2014, 58 de angajați. Activități autorizate: consultații și tratamente în profil ortopedie, ORL, obstretică-ginecologie, urologie, chirurgie generală, ATI.

Cu 5,5 milioane de lei cifra de afaceri netă spitalul Lukmed se situează pe poziția a treia. Înfiițat de către profesorul Mhai Lucan acum aproximativ 10 ani, Lukmed se dovedește a fi cel mai proftabil spital privat din județ, cu un profit net aferent anului 2013 de 2,2 milioane lei, conform site-ului Ministerului Finanțelor Publice. Activitățile autorizate în spital sunt ”consultații și tratamente în profil urologic”. La mijlocul acestui an Lukmed – situat pe strada Republicii – avea 24 de angajați.

Spitalul de oncologie Medisprof funcționează din 2010 iar în 2013 a avut o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei și un profit de 275 de mii de lei. Situată în Piața 1 Mai, unitatea este coordonată de doctorul Carolina Udrea și are 27 de angajați, conform datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj. În afara profilului oncologic, Medisprof are și competențe medicină de familie, în medicina muncii și psihiatrie.

Centrul de chirurgie urologică E-URO al profesorului Ioan Coman a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,6 milioane de euro, ceea ce îl plasează pe poziția a cincea între spitalele private din Cluj. Proftul anului 2013 al spitalului a fost de 20 de mii de lei iar numărul de angajați în acest an este de 13. Activitățile autorizate ale spitalului E-URO (situat pe strada Emil Racoviță) sunt consultații și tratamente în profil ATI, chirurgie generală și chirurgie urologică.

Cifra de afaceri a centrului de chirurgie Artis 3 a fost de 3,6 milioane de euro în 2013, iar profitul de 37 mii lei. Situată pe strada Republicii, unitatea are ca acivități autorizate, conform DSP Cluj, ”consultații și tratamente în profil ortopedie, ORL, obstretică-gineclogie, urologie, chirurgie generală, chirurgie plastică și reparatorie, ATI, neurochirurgie și oncologie medicală”. În spital sunt 11 angajați la mijlocul acestui an. Artis3 a fost înființată de trei medici chirurgie esteticieni: Cornelia Maior Roșca, Ovidiu Ivan și Radu Onoe.

Poziția a șaptea după cifra de afaceri este a Centrului de gastroenterologie, hepatologie și endoscopie digestivă al profesorului Marcel Tanțău, TVM Med Serv, de pe strada Traian Moșoiu din Cluj-Napoca. În anul 2013, cifra de afaceri a spitalului a fost de 2,6 milioane de lei, cu un profit de circa 364 de mii de lei. În spital sunt 21 de angajați care efectuază următoarele activități: ”consutații și tratamente în profil gastroenterologie, medicină internă, ATI și boli infecțioase, cu competențe: endoscopie digestivă diagnostică, endoscopie digestivă terapeutică și ultrasonografie generală”.

Spitalul de recuperare, medicină fizică și balneologie Eurotrat din Gherla  se află pe cea de-a opta poziție a clasamentului spitalelor private în funcție de mărimea afacerii. Circa 1,7 milioane de lei a fost cifra de afaceri a gherlenilor în anul trecut, iar profitul s-a situat la nivelul a 113 mii lei. 24 de persoane sunt angajate la mijlocul anului în acest spital, care se prezintă prin facilitățile oferite de de factorul natural: apa minerală de mare concentrație, clorurată, sodică, hipertonă și nămolul mineral, sulfuros, cu soluție apoasă de tipologie clorurată, sodică”.

Cu o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei, Centrul de chirurgie plastică Medestet al porfesorului Toma T. Mugea se află pe treapta a noua a clasamentului. Profitul aferent anului trecut al Medestet a fost de circa 44 mii lei, iar la mijlocul acestui an erau 17 angajați, potrivit statisticilor ITM Cluj. Acivitatea autorizată este de ”consultații și tratamente în profil chirurgie generală, chirurgie plastică și reparatorie”. Unitatea este situată pe strada Nicolae Pascaly și a fost înființată de profesorul Toma T. Mugea în 1993.

Ultima poziție în top 10 cele mai mari afaceri spitalicești din Cluj este Spitalul de obstretică-ginecologie Hipocrate, care își leagă numele de cel al doctorului Honorius Nanu. Spitalul, situat pe strada Decebal, a avut o cifră de afaceri ușor sub un milion de lei în 2013 și un profit de 184 de mii de lei. La mijlocul acestui an 14 persoane aveau contracte de muncă active la Hipocrate.

În lista DSP Cluj cu spitalele particulare mai figurează încă patru poziții:

Clinica de ortopedie și chirurgie minimal invazivă Ortomed ”Alex Bucur”, înființată de doctorul Gheorghe Crăciun (cifră de afaceri aprox 862 mii lei și o pierdere de38 de mii de lei în 2013; 9 angajați);

Clinica de chirurgie generală și urologie Vanimed, creată de doctorul Vasile Vanea (cifra de afaceri de aprox 347 mii lei și un profit de 119 mii lei în 2013, 4 angajați);

Clinica de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă Lipoline, înființată de doctorul Argentina Vidrașcu (cifră de afaceri aprox 277 mii lei, o pierdere de 979 lei, 9 angajați);

Spitalul de obstretică-ginecologie Novogyn, deschis în aceast an (19 angajați, fără date financiare la Ministerul Finanțelor Publice)

(Titus CRĂCIUN)

 

 

 

 

Tags: ,

Un raspuns la “Topul spitalelor private ale Clujului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>