mate ubb

Topul celor mai mari angajatori de stat din Cluj

Cei mai mari zece angajatori de stat din Cluj au fiecare mai mult de o mie de salariați la începutul acestui an. Împreună, primii zece angajatori bugetari din Cluj au peste 22 de mii de salariați, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj. Iată cum au evoluat marii angajatori în șase luni.

Cel mai mare angajator bugetar al Clujului rămâne Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, cu 3.193 salariați la 1 ianuarie 2015, cu 16 mai puțini decât la jumătatea anului trecut. Principala activitate: servicii anexe pentru transporturile terestre.

Poziția secundă este a celor de la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, cu 3.116 salariați la începutul acestui an, cu 19 în plus față de 30 iunie 2014.

Pe locul al treilea se află Sucursala Direcția Regională de Poștă Nord-Vest. Acolo, la 1 ianuarie erau 3.020 de angajați. Și la Poștă numărul de angajați a scăzut în ultima jumătate de an, la 30 iunie 2014 fiind înregistrați cu 42 de salariați în plus.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află pe cea de a patra treaptă a clasamentului, cu 2.944 angajați. Față de acum șase luni, Spitalul și-a mărit numărul de salariați cu 11.

Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj urmează pe cea de a cincea poziție, cu 2.615 salarianți cu contracte de muncă active la 1 ianuarie 2015. Sucursala și-a diminuat personalul cu 23 de angajați față de mijlocul anului trecut.

Compania de Apă Someș ocupă cel de-al șaselea loc în top, cu 1.974 angajați la începutul acestui an. Compania a înregistrat încă 45 de salariați în plus față de data de 30 iunie 2014.

Poziția a șaptea este Universității Tehnice Cluj-Napoca, în dreptul căreia figurează 1.807 salariați la începutul acestui an. Conform datelor ITM Cluj, UTCN a avut cea mai importantă creștere de personal față de jumătatea anului trecut:  213 angajați în plus.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca (fostul RATUC) este ocupanta celei de a opta poziții, cu 1.513 salariați la 1 ianuarie 2015. Față de 30 iunie 2014, Compania și-a majorat numărul de angajați cu 7.

Pe poziția a noua se regăsește Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, cu 1.453 salariați. Față de mijlocul anului 2014, UMF are cu 137 angajați în plus.

În fine, top 10 al celor mai mari angajatori de stat din Cluj este ”închis” de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj. În instituție erau înregistrați, la 1 ianuarie 2015, 1.026 de salariați, cu 73 mai mulți decât acum șase luni.

(Titus CRĂCIUN)

(sursa foto: cs.ubbcluj.ro)

kinox -4-free
Tags: ,