constructie buna ziua

Topul cartierelor care au obținut ”verde” pentru construire în aprilie

Zona centrală a municipiului continuă să conducă și în luna recent încheiată în topul autorizațiilor de construire eliberate de Primăria Cluj-Napoca. Locurile următoare sunt ale cartierelor din zona sudică a orașului. În luna aprilie, cea mai mare clădire autorizată are subsol, parter și șase etaje și se va construi pe Calea Mănăștur, conform datelor statistice ale municipalității. Circa 140 de autorizații de construire au fost eliberate în aprilie. Topul lunii precedente, aici.

Pentru Centru s-au eliberat în luna aprilie 19 autorizații de construire, cu una mai puțin decât în luna martie.  Un imobil cu parter, mezanin, cinci etaje și al șaselea retras, de pe strada Ploiești va fi supus unui proces de reconversie. Autorizația a fost emisă pentru beneficiarul SDC Imobiliare și vizează ”reconversie imobil locuințe colective, servicii și comerț”.

Ca și în luna martie, zona sud-estică de extindere a municipiului, Borhanci, s-a situat pe poziția secundă în ceea ce privește  numărul autorizațiilor de construire emise: 14, cu una în plus față de luna martie. Bună Ziua și Europa sunt celelalte două zone de extindere sudică ale municipiului pentru care s-au eliberat câte 12 autorizații de construire. Cel mai mare imobil autorizat în Bună Ziua va fi situate pe strada Theodor Capidan, la vest de Grand Hotel Italia, și va avea 16 apartamente și un regim de înălțime de subsol, parter, 3 etaje și un al patrulea retras. Beneficiar: Gaia International. În ceea ce privește cartierul Europa (Zorilor Sud), cea mai mare construcție autorizată este un imobil colectiv cu trei apartamente, situat pe strada Teo Peter, cu regim de înălțime demisol, parter și două etaje.

Cartierul Mănăștur urmează cu 11 autorizații de construire eliberate în luna aprilie. Cel mai mare cartier al municipiului a beneficiat și de autorizarea celui mai mare imobil. Este vorba despre o clădire cu funcțiuni mixte, cu 28 de apartamente și două spații comerciale, cu subsol, parter și șase etaje. Beneficiarul construcției este Andrei Cosmin Boca, iar imobilul va fi edificat pe Calea Mănăștur 30-32.

Pentru Dâmbul Rotund au fost emise nouă autorizații, iar câte opt lucrări au primit ”verde” în cartierele Mărăști, Iris și zona Făget. Șase autorizații au fost eliberate pentru beneficiari din Gheorgheni, și câte cinci pentru Zorilor și Someșeni. Pentru cartierul Grigorescu au fost autorizate patru lucrări, iar câte trei – pentru Andrei Mureșanu și Aurel Vlaicu.

Gruia, Hasdeu și Lomb au beneficiat de câte două autorizări, iar zona Observator, Bulgaria și Sopor, de câte una.

Notă: În calculul numărului de autorizații pe cartiere au fost luate în considerare toate autorizațiile emise, fie că este vorba de branșamente, împrejmuiri, amplasamente de reclame ori edificări de imobile.

(Titus CRĂCIUN)

Tags: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>