Tag Archives: walking month

1_3_185117_1556007293_05020_fav

Mergi pe jos pentru prima ambulanță socială din Transilvania

Concursul caritabil Walking Month revine în 2019 cu cea mai ambițioasă ediție de până acum, al cărei scop va fi strângerea de fonduri pentru prima ambulanță socială din Transilvania.

Ambulanța socială este o unitate mobilă care va călători în comunitățile rurale și izolate din regiune, respectiv un vehicul special amenajat care va include un cabinet pentru consultanții de medicină primară și un spațiu destinat asistenței și serviciilor sociale. Serviciile vor include consultanță juridică, consiliere în situații de violență domestică, orientare profesională și ajutor în găsirea unui loc de muncă, dar și asistarea persoanelor vulnerabile în relația cu autoritățile statului, ajutându-le să completeze cererile necesare pentru obținerea actelor de identitate, a venitului minim garantat sau a diverselor ajutoare și subvenții la care au dreptul. Asemenea situații sunt frecvente – în documentarea proiectului, organizatorii au întâlnit comunități de zeci de persoane care nu au nici măcar certificat de naștere, ceea ce în practică le face imposibilă interacțiunea cu orice instituție de stat.

Organizatorii Walking Month își doresc să strângă fondurile necesare achiziției și amenajării vehiculului, dar și pentru a-i asigura costurile primului an de funcționare, astfel încât până la ediția viitoare ambulanța socială să deservească cel puțin 10.000 de beneficiari. Gama acestor servicii se va putea extinde, în timp, prin implicarea unor noi voluntari sau organizații-partenere, care să își extindă serviciile în zonele rurale cu ajutorul noului vehicul.

„Locuind la oraș, putem merge oricând la medic sau la o instituție a statului. Mai mult, putem face acest drum pe jos, cu mașina, cu taxiul sau unul din serviciile de car-sharing, cu bicicleta sau cu transportul în comun. Tot în România, dar la țară, mii de oameni nu au acces la servicii medicale de bază, nu primesc întotdeauna asistență socială, iar un drum spre oraș este o aventură, în lipsa unui mijloc de transport accesibil. Acesta e scopul nostru – să «unim cele două Românii», atât prin înființarea unui serviciu mobil capabil să reducă din decalaj, cât și printr‑o campanie prin care locuitorii orașelor să devină conștienți de problemele sociale grave care există la doar câțiva kilometri distanță de casa lor”, explică Andreea Misarăș, Events & Communications Coordinator și membru al Comitetului CSR al Betfair Romania Development.

Proiectul „Ambulanței sociale” va fi dezvoltat de asociația „Hans Spalinger”(AHS), un ONG înființat la Cluj în 2004, care oferă servicii educaționale copiilor cu dizabilități severe, în parteneriat cu Beard Brothers, care a mobilizat mii de voluntari în acțiuni comunitare ce au servit întregului oraș. Cele două ONG-uri și-au unit forțele și vor gestiona acest proiect în comun. În plus, pentru al doilea an consecutiv, inițiatorilor de la Betfair Romania Development li se alătură ca parteneri principali Banca Transilvania, astfel încât 100% din costurile competiției sunt acoperite de organizatori, iar taxele de participare vor reprezenta 100% donații oferite cauzei.

Chiar dacă până la data de începere a concursului, 9 septembrie 2019, mai sunt câteva luni, acestea vor fi la rândul lor pline de evenimente dedicate strângerii fondurilor necesare unui program atât de ambițios. Organizatorii Walking Month vor fi prezenți vara aceasta la mai multe evenimente publice din Cluj-Napoca pentru a prezenta competiția și a îndemna un număr cât mai mare de oameni să contribuie la „unirea celor două Românii”.

Walking Month se află la cea de-a 5-a ediție. În 2015, cei 600 de participanți au strâns 42.000 de lei pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, numărul concurenților a crescut la 1.440, care au donat 132.126 pentru terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii. Anul 2017 a adus 146.520 de lei donați către Beard Brothers, ceea ce a permis organizației să își dubleze capacitatea serviciului The Beard Mobile, primul taxi comunitar gratuit destinat persoanelor care nu se pot deplasa, în timp ce anul trecut 295.000 de lei au fost oferiți clubului sportiv „Lamont”, pepinieră de campioni paralimpici ai României.

 

Tags: , , , , , ,
11060006_1013841431979438_6617549808526066720_n

Mersul pe jos strânge bani pentru Spitalul de Copii din Cluj

Luna mersului pe jos, între 21 septembrie şi 20 octombrie 2015, la Cluj. Iniţiativa aparţine companiei de IT Betfair România, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Cluj. Pe lângă promovarea unui stil de viaţă sănătos, proiectul are şi o componentă umanitară: strângerea de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală a Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca.

Compania de IT nu se află la prima iniţiativă de acest tip. Luna mersului pe jos – Walking Month aşa cum este intitulată oficial – a ajuns în 2015 la cea de a patra ediţie, însă în anii anteriori a fost organizată doar pentru angajaţii firmei.

“Dorim să încurajăm un stil de viaţă sănătos, oamenii care au muncă la birou să fie ceva mai activi, iar mersul pe jos este un început bun. Anul trecut, au participat 170 de persoane care, într-o lună, au făcut 46 de milioane de paşi, adică peste 35.000 de kilometri”, spun iniţiatorii proiectului.

Ce presupune luna mersului pe jos

Walking Month este gândită ca o competiţie. Persoanele interesate s-au înscris pe site-ul proiectului, plătind şi o taxă de participare de 100 de lei (n.red. 85 de lei pentru primii înscrişi). Participanţii vor fi împărţiţi în echipe de câte patru. Paşii făcuţi de fiecare participant, timp de o lună, vor fi contorizaţi de o brăţară de monitorizare şi o aplicaţie pe telefonul mobil.

“Se merge pe jos individual, dar paşii se numără în echipe de câte patru oameni. Echipe, pentru că participanţii se pot motiva mai uşor, unii pe alţii şi pe ei înşişi. Se iau în calcul paşii făcuţi la birou, pe drumul spre casă, la petreceri, etc., atât timp cât persoana poartă brăţara de monitorizare. Aceasta le va rămâne participanţilor după încheierea competiţiei”, spune Larisa Andrecuţiu, coordonatoarea proiectului.

Aşadar, luni, 560 de persoane vor începe luna mersului pe jos.

În ceea ce priveşte componenta umanitară, se estimează că se vor strange în jur de 50.000 de lei. Pe lângă banii obţinuţi din taxa de participare, oricine poate face donaţii suplimentare.

Tags: , , , , , , ,