Tag Archives: TechFest

00163937_large

Festivalul dedicat tehnologiei revine la Cluj

TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, revine la Cluj-Napoca. După o ediție pilot la Timișoara, desfășurată la mijlocul lunii, din 27 octombrie este rândul clujenilor să participe la o săptămână de evenimente ce au ca element comun tehnologia. Va urma apoi, în luna noiembrie, ediția de la Iași.

„Anul trecut, la prima ediție a TechFest, am constatat un grad ridicat de interes pentru tehnologie, inovație și IT atât din partea comunității tech a regiunii, cât și a publicului larg. Reacțiile primite ne-au încurajat să dezvoltăm acest concept la Timișoara și Iași. Clujul rămâne centrul festivalului și ne dorim ca prin evenimentele pregătite aici să contribuim la coagularea comunității tech și la dezvoltarea Clujului ca hub tehnologic regional”, a declarat Cristian Dascălu, din partea organizatorilor TechFest, în cadrul conferinței de presă de prezentare a ediției 2017.

„Ne adaptăm businessul noilor tehnologii, iar TechFest poate fi o sursă de inspiraţie pentru viitoare instrumente şi servicii pe care să le oferim clienţilor noştri. În egală măsură, ne dorim să contribuim la crearea unui ecosistem care să cuprindă inovatori, creatori şi beneficiari ai efortului de a inova, care să aducă plus-valoare economică atât Clujului, cât şi întregii noastre regiuni. Vrem să fim alături de Cluj în demersul de a deveni un pol al tehnologiei în România şi Europa”, a declarat Călin Cojocaru, Director regional retail, BRD Groupe Société Générale, co-organizator TechFest.

Programul TechFest Cluj începe cu Transylvania MegaHack, competiție care a strâns anul trecut 4.250 de ore cumulate de programare și care pregătește pentru acest an provocări în domenii precum digital banking și datathon. Urmează evenimente dedicate comunității tech a Clujului, cu vizite la companii, ateliere specializate și o serie de prezentări de tip TED din zona IT.

„Timp de aproape 20 de ani, am crescut datorită unei echipe și unei comunități tehnice de foarte buni profesioniști. TechFest este o oportunitate pentru noi să contribuim la dezvoltarea comunității IT din Cluj. Suntem bucuroși să susținem acest eveniment umbrelă și suntem încântați de oportunitatea de a crește împreună și de a face schimb de idei cu alți profesioniști din domeniul tehnologiei”, a declarat Georgiana Iancu, Communications Manager, iQuest, partener principal TechFest.

Evoluția digitalizării administrației publice va fi dezbătută la Smart City Forum, în timp ce reușitele industriei vor fi premiate și în acest an în cadrul galei dedicate – Tech Industry Awards. Pentru cei aflați la început de drum, Transilvania Demo Day aduce mentori și investitori, iar Cluj ITO Forum va dezbate outsourcingul și tendințele care se întrevăd în acest domeniu. Pasionații de jocuri pe calculator sunt așteptați la Gaming Night, iar IT-iștii cu chef de dans la TechParty. Expoziția gadgeturilor și obiectelor inteligente va fi deschisă publicului larg timp de trei zile, în perioada 3-5 noiembrie, la Iulius Mall. În total, organizatorii așteaptă câteva mii de participanți pe tot parcursul festivalului, între 27 octombrie și 5 noiembrie.

Prima ediție TechFest a avut loc în noiembrie 2016 la Cluj-Napoca și a adus 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, CodeCamp și Business Mixer, competiția Transilvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic TETAPOLIS, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și Gala Tech Industry Awards.  Acestora li se adaugă zeci de mii de vizitatori ai expoziției tehnologice ExpoTech de la Iulius Mall Cluj. Evenimentul a mai însemnat premii în valoare totală de 25 de mii de euro, 4.250 de ore cumulate de programare la MegaHack și 70 de ore de prezentări susținute de specialiști. În total, au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.

 

Tags: , , ,
Cluj TechFest 2016 (5)

Festivalul clujean dedicat tehnologiei se extinde la Iași și Timișoara

Primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, TechFest, lansat în toamna anului trecut la Cluj-Napoca, se extinde la cea de-a doua ediție și la Iași și Timișoara.

Timp de o săptămână, în fiecare din cele trei orașe se vor desfășura conferințe, expoziții, forumuri, competiții și ateliere dedicate celor pasionați de tehnologie și de inovare.

„Reacțiile pe care le-am primit după ediția-pilot de la Cluj din partea mediului IT, de business, al administrației și din partea publicului larg ne-au încurajat să dezvoltăm acest concept în premieră în țara noastră. Am ales Iașiul și Timișoara deoarece, la fel cu Clujul, sunt importante orașe universitare, efervescente, cu comunități pasionate de tehnologie și inovație”, a declarat Cristian Dascălu, din partea organizatorilor TechFest.

Ajuns la cea de-a doua ediție, TechFest este un eveniment de tip umbrelă care își propune să-i aducă împreună pe toți cei pasionați de tehnologie și inovație, fie că vorbim de aplicații de conectivitate, soluții inteligente de business, realitate virtuală, roboți sau inteligență artificială. Ediția 2017 aduce evenimente ale comunității tech, workshopuri, forumuri destinate managerilor din industrie, sesiuni de startup pitching, evenimente de gaming, competiții de tip hackathon, conferințe pe teme dedicate tehnologiei, gale regionale ale premiilor industriei și expoziții tehnologice pentru publicul larg.

Evenimentul de la Timișoara se desfășoară în perioada 9-15 octombrie; la Cluj-Napoca are loc între 27 octombrie și 5 noiembrie, iar la Iași – între 13 și 19 noiembrie.

Prima ediție TechFest a avut loc în noiembrie 2016 la Cluj-Napoca și a adus 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, Codecamp și Business Mixer, competiția Transilvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic TETAPOLIS, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și gala Tech Industry Awards. Acestora li se adaugă zeci de mii de vizitatori ai expoziției tehnologice ExpoTech de la Iulius Mall. Evenimentul a mai însemnat premii în valoare totală de 25 de mii de euro, 4.250 de ore cumulate de programare la MegaHack și 70 de ore de prezentări susținute de specialiști. În total, au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.

 

Tags: , , ,
unnamed

Peste 3.200 de participanţi la prima ediţie TechFest Cluj

TechFest – Cluj Technology Festival, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, a strâns la Cluj-Napoca la mijlocul lunii noiembrie companii, antreprenori și programatori pasionați de tehnologie și inovare în diversele sale forme.

Aflat la prima ediție, festivalul a adus sub umbrela sa timp de 10 zile, în 10 locații, 10 evenimente diverse, care au captat atenția celor ce privesc mereu spre viitorul tehnologiei.

„Prin organizarea acestei prime ediții am vrut să testăm interesul comunității din această regiune pentru un festival dedicat tehnologiei. Reacțiile și sprijinul primit din partea mediului IT, mediului de business, antreprenorilor și administrației publice ne încurajează să continuăm, să rafinăm și să dezvoltăm acest concept în premieră. Am început deja lucrul la ediția a doua, TechFest 2017 va veni cu multe surprize plăcute”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorul TechFest.
Cluj TechFest în numere

Prima ediție a TechFest a adus peste 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul Transylvania MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, CodeCamp și ABSL Cluj Business Mixer, competiția Transylvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic Tetapolis, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și gala Tech Industry Awards. Acestora li se adaugă un trafic de peste 150.000 de vizitatori în cele trei zile ale expoziției tehnologice ExpoTech. În cadrul celor două competiții din cadrul festivalului – MegaHack și Transilvania Demo Day – s-au oferit premii în valoare de 25.000 de euro, în timp ce la MegaHack s-au înregistrat 4.250 de ore cumulate de programare din partea celor 170 de participanți.

Dezbaterile și prezentările au totalizat 70 de ore, dintre care 24 au beneficiat și de streaming live. În total, în prima ediție a festivalului au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.

TechFest – Cluj Technology Festival s-a desfășurat la Cluj-Napoca între 11 și 20 noiembrie și s-a adresat atât programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT, cât și publicului larg.

Festivalul dedicat tehnologiei a înglobat sub umbrela sa 10 evenimente: ExpoTech cu gadget-uri și prototipuri; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Tech Open Days cu vizite la companii; Tech Industry Awards – Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding; conferința ABSL Cluj Business Mixer și Transylvania Demo Day cu lansarea Tetapolis și sesiuni de „start-up pitch”.

Tags: , , ,
unnamed1

TechFest Cluj. Cine sunt antreprenorii de succes în IT-ul din Transilvania

Reușitele antreprenoriale din domeniul IT au fost premiate aseară la Cluj-Napoca, în cadrul galei Tech Industry Awards, organizată de TechFest – Cluj Technology Festival și ARIES Transilvania. Câștigătorii au fost selectați de un juriu compus din specialiști ai industriei IT.

„Prin evenimentele organizate în cadrul acestei prime ediții a TechFest ne dorim să coagulăm domeniul IT din Transilvania. Alături de conferințe, competiții și expoziția tehnologică, la Gala Tech Industry Awards am recunoscut meritele antreprenorilor IT din această zonă”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorii TechFest.

„Industria IT constituie deja motorul economiei clujene și regionale. Ne bucurăm să vedem tot mai multe inițiative antreprenoriale de succes și un număr în creștere de companii IT care creează produse proprii de succes pe piața românească și internațională”, a completat Bianca Muntean, directorul executiv al ARIES Transilvania.

Premiile au fost înmânate împreună cu Sorin Mureșan, directorul de cabinet al ministrului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, și Amalia Sterescu, Outsourcing Advisors Romania.

Premianții Tech Industry Awards 2016 sunt :

  • Cea mai remarcabilă creștere – Fortech
  • Tânărul antreprenor tech din Transilvania – Andrei Roth, Recognos
  • Cel mai promițător start-up în fază incipientă – Younify
  • Start-up-ul tehnologic al anului – Blugento
  • Cea mai activă companie cu produse proprii – Life is Hard
  • Cel mai inovativ produs tech – Craft Communication Solution al Control Data Systems
  • Cele mai remarcabile activități tehnologice inovative – SDL – Language Weaver
  • Cea mai bună soluție de e-guvernare – Indeco Soft
  • Cea mai bună implicare pentru orașe inteligente – Zoniz al Global eBusiness Solution
  • Cea mai bună inițiativă CSR din zona tehnologică – The Walking Month al Betfair Romania Development
  • Cea mai remarcabilă evoluție a unui centru ITO – Accenture
  • Cel mai remarcabil program educațional în domeniul tehnologic – Școala Informală de IT
  • Femeia anului în industria tehnologică – Maria Metz, NTT Data

TechFest – Cluj Technology Festival se desfășoară la Cluj-Napoca între 11 și 20 noiembrie și se adresează atât programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT, cât și publicului larg.

Festivalul dedicat tehnologiei înseamnă: zece zile de eveniment; ExpoTech în cadrul căruia se vor prezenta cele mai noi gadget-uri; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Tech Open Days cu vizite la companii; Tech Industry Awards – Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding și Transilvania Demo Day cu lansarea TETAPOLIS, primul parc stiințific și tehnologic din Transilvania și sesiuni de „start-up pitch”.

Tags: , , , , ,
Conferinta de presa TechFest 2016 (1)

Mașini electrice, roboți și alte gadget-uri de ultimă generație, la Expo TechFest Cluj

Gadget-uri și aparate inteligente care ne fac viața mai ușoară, roboți, imprimante 3D, echipamente de realitate virtuală și mașini electrice așteaptă clujenii interesați de tehnologii de ultimă generație la  expoziția tehnologică din cadrul TechFest – Cluj Technology Festival.

ExpoTech se desfășoară de vineri până duminică în holul central de la Iulius Mall, iar accesul este gratuit.

„Prin intermediul ExpoTech dorim să aducem tehnologia mai aproape de clujeni. Sunt produse inteligente, de ultimă generație, care ne pot ușura viața și care vor deveni obișnuite în viitor. Suntem mândri să avem mai multe inițiative românești printre aceste produse ale viitorului ”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorii TechFest.

Expozanții vin din zone diverse, toate conectate cu tehnologia. BRD Groupe Société Générale prezintă un sistem digital de banking și aduce sistemul HTC Vive de realitate virtuală. Vector Watch,  primul ceas inteligent creat în România, a cărui baterie ține mai bine de o lună, va fi și el prezentat publicului clujean.

Șoferii curioși de mașinile viitorului vor putea studia mașinile electrice Mercedes aduse de Smart Bravus și Pony, precum și prototipul românesc de mașină electrică creat de Altracore. Mașinile vor fi încărcate cu ajutorul stațiilor e-mobility. Epson vine cu proiectoare inteligente și Control3D cu imprimante 3D, iar pasionații de Bitcoin vor putea folosi primul ATM de Bitcoin din Cluj, produs de un start-up local.

Și alte start-up-uri premiate la nivel internațional vin să se prezinte la ExpoTech: ArKase aduce carcasa ce încarcă telefonul mobil cu ajutorul energiei solare, iar o echipă de absolvenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca prezintă un prototip de ochelari cu vibrații pentru șoferi. Aspiratoarele inteligente Dyson și aparatele de cafea controlate prin telefonul mobil Troffee vor fi și ele prezente, iar VR Point vor avea un stand de testare a realității virtuale.

AutoVortex aduce roboți utilitari, iar Atelier KayaTech organizează pe tot parcursul evenimentului ateliere de roboți pentru copii. La expoziție mai participă Bosch, Okey, Uber, Emerson, Facturis și MXHost. Ca element inedit al expoziției, organizatorii au pregătit o colecție de laptopuri produse de-a lungul timpului și cu ajutorul cărora vizitatorii vor putea vedea evoluția tehnologiei în ultimele decenii.

Tags: , , , ,
unnamed

TETAPOLIS va fi lansat oficial in cadrul TECHFEST (P)

TETAPOLIS, cel mai nou proiect Tetarom,  este primul Parc Știintific și Tehnologic din Transilvania. Acesta a  primit titlul de parc științific în  27 august 2013.  Este un proiect de anvergură, dezvoltat în parteneriat cu IASP, UTCN, Consiliul Județean și American Councils.

TETAPOLIS va oferi dezvoltatorilor de noi tehnologii toate  serviciile necesare unui mediu de cercetare construit la standarde internaționale, de la incubatoare de afaceri și servicii suport până la centru de conferințe și laboratoare de cercetare. Proiectul este dezvoltat în două etape, prima etapă urmând să se lanseze în data de 20 nov, odată cu prezentarea structurilor de incubare, a operatorilor, a partenerilor și a serviciilor suport.

A doua etapă, care este în curs de dezvoltare, vizează extinderea Parcului Științific pe o suprafață de aproape 9 ha în continuarea Parcului Industrial Tetarom I.  O comunitate în sine, TETAPOLIS va oferi mult mai mult decât birouri și laboratoare de cercetare. Parcul își propune să devină un hotspot al regiunii, mai ales când este vorba de simpozioane tech pe scară largă și expoziție.

Pentru atingerea acestui obiectiv, extinderea va beneficia de structuri suplimentare de incubare și zone de cercetare, va pune la dispoziția rezidenților construcții dedicate pentru activități sportive și de relaxare, săli de conferințe si spatii expoziționale.

Investiția TETAPOLIS, se ridică la  aproximativ 50 de milioane de euro.

Evenimentul de lansare va avea loc în data  de 20 noiembrie 2016 în cadrul TECHFEST la Secțiunea Transilvania Demo Day, unde vor fi prezentate  și 20 de idei de afaceri.

Cele mai convingătoare prezentări, pe lângă matchmaking cu investitorii vor fi răsplătite si cu multiple premii: 10.000 euro, constând în servicii și asistență comercială (Tech2Market) prin rețeaua globală de parteneri a Centrului de Antreprenoriat Startup Transilvania, spații de birouri în cadrul TETAPOLIS și ClujHUB, acoperirea costurilor și asistență în delegații internaționale și alte premii oferite de partenerii Vector Watch, Microsoft Azure și IBM Bluemix. Mai mult decât atât, toate cele 20 de echipe selectate vor intra în cursa de a fi recompensate cu o bursă antreprenorială în cadrul ASIA School of Business – MIT Sloan din Kuala Lumpur.

„Lansarea parcului științific și tehnologic TETAPOLIS e un pas mare pentru dezvoltarea Clujului și avem încredere că putem dezvolta cel mai puternic parc tehnologic din regiune și că cercetarea va deveni un domeniu și mai puternic și prezent în România. Suntem încântați că lansăm acest proiect la Transilvania Demo Day, în cadrul TechFest, într-un mediu de discuții atât de relevant pentru industrie”, a declarat Mihai Coca, development manager TETAPOLIS.

La lansare vor fi prezenți Viorel Găvrea, director TETAROM; Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj; Mihai Coca, development manager TETAPOLIS; Doron Dorovat, operator Tikal Networks Incubator; Cristian Dascălu, operator incubator si fondator ClujHUB; Dorian Gorgan, prof.dr.ing. Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Eliza Chirilă, reprezentant național American Councils.

TechFest așteaptă la Cluj-Napoca, între 11 și 20 noiembrie, mii de participanți: programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii. Festivalul dedicat tehnologiei înseamnă: zece zile de eveniment; un ExpoTech în cadrul caruia se vor prezenta cele mai noi gadget-uri; Tech Open Days cu vizite la companii; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Transilvania Demo Day cu sesiuni de „start-up pitch”; Tech Industry Awards – Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding și Party 404 – o mega petrecere pentru pasionații din domeniul IT.

Tags: , , , ,
14359100_775077149261680_4224133135765404040_n

A început TechFest Cluj! Coding, internet of things, e-guvernare, orașe inteligente, digital banking, tehnologie

Coding, internet of things, e-guvernare, orașe inteligente, digital banking, tehnologie sunt câteva dintre sutele de cuvinte familiare industriei IT și care se vor auzi din plin în următoarele zece zile în Cluj-Napoca. De azi și până în 20 noiembrie are loc TechFest – Cluj Tehnology Festival, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei.

Agenda festivalului este deschisă de MegaHack, hackathon care se desfășoară de azi și până duminică în zona expozițională de la Iulius Mall. MegaHack înseamnă: 50 de ore de codare pentru echipe de până la 5 membri; provocări din domenii diverse: digital banking, internet of things, e-guvernare, orașe inteligente, datathon, frontend, e-commerce, testare, gaming, securitate; premii în valoare totală de peste 10.000 de euro.

Festivalul continuă cu Tech Open Days: în perioada 14-15 noiembrie, companiile implicate în program organizează evenimente pentru IT-iști și pasionați la sediile lor. Apoi, în 16 noiembrie, la Opera Plaza are loc Conferința Smart City Forum, unde reprezentanți ai administrației publice, ai industriei IT și ai mediului de afaceri vor căuta împreună soluții pentru eficientizarea actului administrativ în folosul comunității.

TechTalks aduce în 16-17 noiembrie în zona expozițională de la Iulius Mall și în 19 noiembrie la Grand Hotel Italia invitați de top: Christoffer Noring, expert în dezvoltare Google; Nicoleta Benga, account manager la LinkedIn; Umar Hansa, programator la Springer Nature, cu o experiență anterioară de cinci ani la Shazam; specialiști de la Microsoft, BRD Groupe Société Générale, IBM, Uber, Școala Informală de IT, Pony Car Sharing, SprintPoint Techcelerator, VectorWatch și alții. Festivalul continuă în 17 noiembrie cu Tech Industry Awards, gală de premiere dedicată industriei.

Publicul larg este așteptat în perioada 18-20 noiembrie la Iulius Mall, la parter, unde are loc ExpoTech, o expoziție tehnologică cu cele mai noi gadgeturi, de la mașini electrice și elemente pentru casa inteligentă la imprimante 3D, jocuri și ateliere de robotică pentru copii. Între timp, în 19 noiembrie, la Grand Hotel Italia se desfășoară conferința CodeCamp, dedicată programatorilor. Seara de 19 noiembrie continuă cu Party 404, petrecere pentru „geeks”.  Festivalul se încheie în 20 noiembrie cu Transylvania Demo Day, în cadrul căreia se va inaugura Tetapolis Science & Technology Park, iar 20 de start-up-uri vor avea șansă să-și prezinte ideile de afaceri în cadrul unei competiții dotate cu premii importante.

Tags: , , ,
14938293_803501549752573_6904160295039767902_n

Lansarea Tetapolis şi competiţie de start-up-uri la TechFest Cluj

Douăzeci de echipe de antreprenori creativi, departamente de cercetare și IMM-uri își vor prezenta ideile de afaceri în fața investitorilor, presei și comunității la Transilvania Demo Day.

Evenimentul are loc în 20 noiembrie, în cadrul TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, și are ca scop promovarea investițiilor în startup-urile tehnologice și inovative din această regiune.

Echipele de antreprenori se pot înscrie direct pe site-ul www.techfest.ro, până în 17 noiembrie, pentru unul din cele trei domenii: Internet of Things & SmartCity, industrii digitale și creative și produse tech.

Fiecare echipă va avea la dispoziție 360 de secunde pentru a-și prezenta ideea de afacere și demo-ul prototipului sau al produsului pe care l-a dezvoltat în fața audienței formate din antreprenori, investitori, mentori, business angels și potențiali clienți.

Printre membrii panelului de investitori și mentori se numără: Bogdan Herea, business angel și CEO PITECH+PLUS; Erik Barna, business angel și CEO Life is Hard; un reprezentant al partenerului financiar BRD Groupe Société Générale; fondul de investiții partener Gapminders; un reprezentant al partenerului financiar Banca Transilvania; fondul de investiții partener Morphosys Capital.

Cele mai convingătoare prezentări vor fi răsplătite cu premii: servicii și asistență comercială (Tech2Market) în valoare de 10.000 de euro prin rețeaua globală de parteneri a Centrului de Antreprenoriat Startup Transilvania, spații de birouri în cadrul TETAPOLIS și ClujHUB, acoperirea costurilor și asistență în delegații internaționale și alte premii oferite de partenerii Vector Watch, Microsoft Azure și IBM Bluemix. Mai mult decât atât, toate cele 20 de echipe selectate vor intra în cursa pentru o bursă antreprenorială în cadrul ASIA School of Business – MIT Sloan din Kuala Lumpur.
„Una dintre condițiile de bază de care vom ține cont când vom alege echipele este existența unui model de afaceri realist și a elementelor de noutate pe care le aduc în industriile listate. Încurajăm antreprenorii să se înscrie, fiindcă ideile lor vor avea parte de o mare expunere, în fața unor mentori și business angels de top”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorul TechFest.

Competiția de proiecte va fi precedată de lansarea oficială a primului parc științific și tehnologic din Transilvania.

Un proiect de anvergură, dezvoltat de TETAROM în parteneriat cu Asociația Internațională a Parcurilor Științifice (IASP) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, TETAPOLIS va pune la dispoziția dezvoltatorilor de noi tehnologii tot spectrul de servicii necesar unui mediu de cercetare construit la standarde internaționale, de la incubatoare de afaceri și servicii suport până la centru de conferințe și laboratoare de cercetare.

„Lansarea parcului științific și tehnologic Tetapolis e un pas mare pentru dezvoltarea Clujului; avem încredere că putem dezvolta cel mai puternic parc stiințific și tehnologic din regiune și că cercetarea va deveni un domeniu puternic și prezent în România. Suntem încântați că lansăm acest proiect la Transilvania Demo Day, în cadrul TechFest, într-un mediu de discuții atât de relevant pentru industrie”, a declarat Mihai Coca, development manager Tetapolis.

La lansare vor fi prezenți Viorel Găvrea, directorul Tetarom; Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj; Mihai Coca, development manager Tetapolis; Doron Dorovat, operator Tikal Networks Incubator; Cristian Dascălu, operator incubator si fondator ClujHUB; prof.dr.ing. Dorian Gorgan, reprezentant al Universității Tehnice din Cluj-Napoca și Eliza Chirilă, reprezentant național al American Councils.
TechFest așteaptă la Cluj-Napoca, între 11 și 20 noiembrie, mii de participanți: programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii. Festivalul dedicat tehnologiei înseamnă: zece zile de eveniment; un ExpoTech în cadrul caruia se vor prezenta cele mai noi gadget-uri; Tech Open Days cu vizite la companii; TechTalks cu speakeri de renume; Smart City Forum; Transilvania Demo Day cu sesiuni de „start-up pitch”; Tech Industry Awards – Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding și Party 404 – o mega petrecere pentru pasionații din domeniul IT.

Tags: , , , ,
Conferinta de presa TechFest 2016 (1)

Zece zile dedicate industriei IT și pasionaților de inovare și tehnologii, la TechFest Cluj

TechFest, primul festival al tehnologiei din Transilvania, se pregătește de start. Programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii sunt așteptați la Cluj-Napoca între 11 și 20 noiembrie 2016 pentru zece zile de evenimente diverse dedicate industriei IT.

„TechFest se adresează întregii industrii IT, de la manageri de companie și programatori la pasionați de gadget-uri și tineri care își doresc o carieră în acest domeniu. Cele zece zile de festival aduc evenimente dedicate tuturor categoriilor de public și suntem convinși că în scurt timp TechFest va deveni un festival de referință pentru această zonă a Europei”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului Startup Transilvania, organizatorii TechFest.

„Suntem aici pentru că ne plac tehnologia și inovarea, dar nu doar din acest motiv. Trăim într-o societate în care tehnologia este omniprezentă şi a reuşit să schimbe obiceiurile sociale, în care noua generaţie e mai obişnuită cu tastatura decât cu scrisul de mână şi în care noi, companiile, angajăm pentru joburi care acum 10 ani nu existau. TechFest arată drumul către un viitor în care tehnologia va ajuta comunităţile să se dezvolte mai bine, iar BRD este alături de Cluj în această călătorie”, a transmis Călin Cojocaru, directorul regional de retail al BRD Groupe Société Générale, co-organizator al evenimentului.

TechFest 2016 începe cu MegaHack, unde sute de programatori și pasionați sunt așteptați să rezolve, în echipe, teste propuse de partenerii festivalului.

MegaHack se desfășoară între 11 și 13 noiembrie în zona de evenimente de la Iulius Mall, iar publicul poate asista la maratonul de 50 de ore de codare.

O altă competiție din cadrul TechFest este Transilvania DemoDay, desfășurată în 20 noiembrie, unde 20 de start-up-uri vor fi prezentate în fața potențialilor investitori.

În cadrul TechFest se desfășoară două conferințe dedicate industriei IT: TechTalks (16-17 noiembrie) și CodeCamp Conference (19 noiembrie).

Invitații speciali ai TechTalks sunt Christoffer Noring, expert în dezvoltare Google; Nicoleta Benga, account manager la LinkedIn; Umar Hansa, programator la Springer Nature, cu o experiență anterioară de cinci ani la Shazam. Alături de aceștia, la conferință vor mai vorbi specialiști de la Microsoft, BRD Groupe Société Générale, IBM, Uber, Școala Informală de IT, Pony Car Sharing, SprintPoint Techcelerator, VectorWatch și alții. Tematica variază de la tehnologie, management de produs și marketing până la experiența utilizatorului, securitate, programare în cloud, tehnologii Microsoft și Internet of Things (IoT). Lista completă și programul TechTalks se găsesc pe site.

La CodeCamp sunt așteptați peste 1.000 de participanți, care își vor putea alege prezentările desfășurate în 8 paneluri paralele. Vin aici 60 de vorbitori de la Microsoft, Amazon, iQuest, AROBS Transilvania Software, Fortech, Evozon, SOFTVISION, Yonder, Endava, Continental, SDL și alții.

La Smart City Forum, desfășurat în 16 noiembrie, organizatorii vor să demareze procesul de includere a României în familia Open & Agile Smart Cities (OASC), inițiativă globală din Bruxelles, Belgia, care include 89 de orașe din 19 țări din Europa, America Latină și Asia-Pacific. Primăriile din Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia și Târgu-Mureș participă la Smart City Forum alături de Trencadis, GovITHub, FIWARE și iHub.eu.

Bunele-practici sunt recompensate în 17 noiembrie, la gala Cluj Tech Industry Awards. Categoriile de premiere includ: Compania anului în IT, Fuziunea anului, Cel mai inovativ proiect al anului, Cea mai bună colaborare cu mediul non-profit, Antreprenorul tech al anului, Proiectul tech academic al anului, Cel mai complex program de training al unei companii. Din juriu fac parte reprezentanți ai Comisiei Europene, Guvernului, industriei financiare, universităților clujene, investitorilor străini, ARIES Transilvania.

ExpoTech aduce la Iulius Mall în week-end-ul 18-20 noiembrie cele mai noi gadget-uri tehnologice, roboți, jocuri și mașini electrice, în timp ce tinerii interesați de o carieră în IT pot participa la Tech Open Days. În plus, comunitatea tech are parte și de propria petrecere: peste 600 de „geeks” („tocilari” experți în IT) sunt așteptați în 17 noiembrie la Party 404.

Tags: , , ,
unnamed

Sute de programatori aşteptaţi la MegaHack, în cadrul TechFest Cluj. Premii de 10.000 euro

Sute de programatori sunt așteptați în 11-13 noiembrie 2016 la MegaHack, cel mai complex eveniment de tip hackathon organizat în regiune. Biletele early bird, scoase la vânzare de câteva zile, sunt aproape epuizate. MegaHack se desfășoară în cadrul TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei.

În competiție vor participa echipe de maxim cinci persoane. Acestea își pot alege domeniul în care vor să concureze: digital banking, internet of things, e-guvernare, orașe inteligente, datathon, frontend, e-commerce, testare, gaming, securitate, ONG. Echipele vor primi temele de concurs la începutul lunii noiembrie, iar competiția propriu-zisă va începe vineri, 11 noiembrie, de la ora 16. Vor urma apoi 50 de ore de codare efectivă, întrerupte doar de scurte pauze de masă, somn sau relaxare, iar la final echipele cu cele mai bune soluții vor fi premiate. Valoarea totală a premiilor, oferite de companiile implicate în MegaHack, este de peste 10.000 de euro. Evenimentul se va desfășura în spațiul expozițional de la Iulius Mall.

În cadrul MegaHack sunt anunțate peste 30 de teme de concurs, precum: realizarea primului chat-bot (asistent virtual ce comunică prin text) al unei companii de turism din România, care va fi destinat în special publicului tech clujean; programarea și pregătirea de lansare a rețelei IoT (internet-of-things) a orașului Cluj-Napoca, rețea realizată cu sprijinul voluntar al unor programatori și companii locale; construcția Blugento pe platformă e-commerce a site-ul ANAF; realizarea unei aplicații de de transport în comun pentru Primăria Alba-Iulia.

Printre companiile și instituțiile care vin cu provocări la MegaHack se numără  BRD Groupe Société Générale, Vector Watch, Betfair, Eximtur, Life Is Hard & eOKEY.ro, IBM Watson & Pony Car Sharing, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Onyx Beacon, primăriile municipiilor Cluj-Napoca, Oradea și Alba-Iulia, Pitech+Plus și Parking+Plus, Smart & Daimler, Gameloft, Security4Things, Braintronix, Taptitude, GovITHub, Digitize România, Blugento & Microsoft.

„MegaHack este un eveniment care susține parteneriatele între companii, între colegi și între pasionați și care pune în valoare talentul: vom avea echipe de programatori care își pun la un loc cunoștințele pentru a rezolva probleme reale, chiar în afara sferei lor de activitate cotidiană”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorii TechFest.

De altfel, festivalul dedicat tehnologiei așteaptă la Cluj-Napoca, între 11 și 20 noiembrie 2016, mii de participanți: programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii.

TechFest 2016 înseamnă: zece zile de eveniment; un ExpoTech in cadrul caruia se vor prezenta cele mai noi gadget-uri; Tech Open Days cu vizite la companii; Tech Talks cu spekeri de renume; Smart City Forum; Transilvania Demo Day cu sesiuni de „start-up pitch”; Gala premiilor industriei; CodeCamp – conferință de coding; 404Party – o mega petrecere pentru pasionații din domeniul IT.

Tags: , , , , ,
unnamed

Peste o mie de profesioniști din industria IT vin la conferinţa Codecamp de la Cluj

TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, găzduiește în luna noiembrie conferinţa Codecamp. Peste o mie de profesioniști IT (programatori, testeri, project manageri, analiști de business, devops, manageri) sunt așteptați la eveniment.

Accesul este gratuit, iar organizatorii invită speakerii să se înscrie până la jumătatea lunii octombrie cu prezentări la oricare dintre panelurile specializate, pe site-ul http://cluj.codecamp.ro. Codecamp 2016 Cluj, ediția de toamnă, va însemna peste 50 de prezentări care vor dezvolta teme de discuție diverse, de la Java și .NET la front-end, PHP, Ruby, Mobile și Agile delivery.

Prima ediție Codecamp Romania a fost organizată în 2008 la Iași de un grup de programatori pasionați, care își doreau să dezvolte comunitatea IT. Evenimentul bianual a crescut de la o ediție la alta atât ca număr de participanți, cât și ca amploare, ajungându-se la o medie de aproximativ 2.000 de participanți și peste 60 de dezbateri pentru o ediție.

„Clujul este un oraș efervescent, care dă tonul IT-ului în regiune și unde avem mulți prieteni, așa că era firesc ca acesta să fie următoarea noastră destinație. Prima ediție Codecamp Cluj s-a desfășurat în această primăvară și ne bucurăm ca cea de-a doua ediție să o organizăm alături de TechFest, festivalul dedicat tehnologiei care suntem convinși că va pune România pe harta evenimentelor internaționale de acest gen”, a declarat Florin Cardasim, organizatorul Codecamp.

Potrivit acestuia, „Codecamp este o țară liberă”, astfel încât se încurajează implicarea micro-comunităților specializate. De exemplu, comunitatea pasionaților de Java are libertatea de a gestiona la Codecamp tot ce ține de acest limbaj, de la validarea speakerilor la încurajarea de noi teme de discuții; pasionații de Mobile conturează prezentările din această zonă etc. „Prin Codecamp ne dorim să creștem comunitatea programatorilor și să facilităm comunicarea între cei pasionați de aceleași limbaje de programare, tendințe ori subiecte”, a completat Florin Cardasim. Pe lângă Iași și Cluj, Codecamp se mai organizează la Chișinău, iar din 2017 organizatorii vor să ajungă și la Timișoara.

„Codecamp este un eveniment de referință în industria romaneasca de IT, astfel că asocierea cu TechFest a venit firesc. Așa cum Codecamp urmărește să dezvolte comunitatea programatorilor, TechFest își propune să-i aducă împreună pe toți cei pasionați de tehnologie și inovație, iar aportul Codecamp ne va ajuta să punem Clujul pe harta mondială a manifestărilor dedicate tehnologiei”, a declarat Cristian Dascălu, fondator al Centrului StartUp Transilvania, organizatorii TechFest.

Festivalul așteaptă între 11 și 20 noiembrie 2016 mii de participanți: programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii. TechFest 2016 înseamnă: zece zile de eveniment; 50 de standuri expoziționale cu cele mai noi gadget-uri; 40 de companii care-și deschid porțile; 3 sesiuni de „start-up pitch”; două zile de ateliere; un mega-hackathon; Gala premiilor industriei; lansări de produse; o conferință de coding.

Tags: , , , , ,