Tag Archives: salarii bugetari

Emil Boc

Boc: “Acum nu trebuie tăiate salariile, dar generaţiile următoare vor plăti factura dezmăţului actual”

Salariile în sectorul bugetar nu trebuie tăiate deocamdată, întrucât România şi Europa se află pe un trend de creştere economică, însă ţara consumă mai mult decât produce, iar, mai devreme sau mai târziu, generaţiile următoare vor trebui să deconteze nota de plată a acestui “dezmăţ”, a declarat, joi, Emil Boc, fost premier al României în perioada 2008-2012, în prezent primar al municipiului Cluj-Napoca. În 2010, în mandatul Guvernului Emil Boc, salariile au fost reduse cu 25% în tot sistemul public, în contextul crizei economice mondiale de la acel moment.

“Vă pot spune foarte sincer şi direct: generaţiile următoare vor plăti factura dezmăţului actual. Să se înţeleagă că nimic nu este gratis pe lumea asta. Cu cât consumi mai mult decât produci, cu atât aduni datorii pe care le vor plăti pe viitor. Acum suntem într-o perioadă mai fericită, Europa e pe creştere economică, lumea în general e pe creştere economică, costurile de îndatorare sunt mai mici, sunt mulţi dispuşi să te împrumute, cu alte cuvinte astăzi nu avem o problemă majoră. Dar vă dau scris că această factură a consumului exagerat de astăzi va fi plătită pe viitor, pentru că aşa e legea firii, când consumi fără acoperire, cineva trebuie să plătească factura. Şi vor plăti, mai devreme sau mai târziu, generaţiile următoare, acest lucru din punctul meu de vedere este foarte clar şi fără echivoc. Când se duce petrecerea şi vine decontul, vor fi suferinţe”, a arătat Boc, citat de Agerpres.ro.

Știrea integrală AICI!

Tags: , , , , ,
Câţi români au salariul de cel puţin 10.000 de lei pe lună

Bugetul pe 2019 trebuie să se bazeze pe o îngheţare a salariilor în sectorul bugetar

Bugetul de stat pentru anul 2019 trebuie să se bazeze pe o îngheţare a salariilor în sectorul bugetar, cel puţin pentru primele 6 luni ale anului, urmând ca eventualele creşteri salariale să fie operate în acord cu evoluţiile economice reale, odată cu efectuarea rectificărilor bugetare, consideră Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) într-un comunicat de presă.

“AOAR consideră că bugetul de stat pentru anul 2019 trebuie să se bazeze pe o îngheţare a salariilor în sectorul bugetar, cel puţin pentru primele 6 luni ale anului, eventualele creşteri salariale putând fi operate în concordanţă cu evoluţiile economice reale, odată cu efectuarea rectificărilor bugetare, instrument devenit, din păcate, o practică a tuturor guvernelor din ultimii 10-15 ani”, se arată în documentul citat.

Potrivit AOAR, execuţia bugetară aferentă perioadei de 10 luni din anul 2018 creează îngrijorare în mediul de afaceri, pe fondul creşterii cu circa 25% a cheltuielilor salariale aferente sectorului bugetar. Oamenii de afaceri arată, în context, că majorarea agresivă a salariilor în administraţia centrală şi locală este una dintre cauzele majore ale creşterii atractivităţii locurilor de muncă din acest sector, în defavoarea celui privat, fenomen concretizat în încetinirea semnificativă a creşterii economice.

“Lipsa unor reforme consistente privind simplificarea şi clarificarea procedurilor administrative, dar mai ales lipsa de progres în informatizarea completă a relaţiilor între contribuabili şi administraţie determină menţinerea unui aparat birocratic ineficient.

Lipsa investiţiilor publice, în afara cheltuielilor destinate modernizării armatei române, determină şi o frânare a investiţiilor private, alimentând tendinţa accentuată de apelare la importuri, în defavoarea producţiei interne”, se precizează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii oamenilor de afaceri solicită să nu fie introduse noi taxe şi impozite iar prezentarea bugetului de stat să fie însoţită de un raport care să evalueze efectele aplicării în anul 2018 a măsurii “split TVA”. De asemenea, oamenii de afaceri afirmă că, odată cu bugetul de stat, ar trebui pusă în discuţie lista primelor 10-20 obiective de interes naţional, inclusiv cele care se pot realiza prin utilizarea fondurilor europene, specificându-se sumele prevăzute şi indicatorii fizici ce trebuie realizaţi trimestrial, în conformitate cu stadiul real de pregătire a acestor investiţii.

“Considerăm inacceptabilă continuarea alocării an de an a unor mari sume de bani către Ministerul Transporturilor şi realocarea acestora altor sectoare, cu ocazia rectificărilor bugetare, invocându-se an de an aceeaşi motivaţie: ‘nu au putut fi cheltuiţi!”, subliniază AOAR.

Pe de altă parte, AOAR solicită în continuare modernizarea structurii bugetului de stat, prezentarea acestuia pe bază de programe asumate de ministerele de linie, cu specificarea unor obiective măsurabile prin indicatori specifici, numerici.

“AOAR exprimă serioase rezerve faţă de perspectiva discutării şi aprobării în Parlament a bugetului de stat în ultima decadă a lunii decembrie, procedură care reduce la zero dezbaterea publică a acestui document de maximă importanţă pentru mediul de afaceri”, se mai arată în comunicat.

Proiectul de buget ar trebui discutat în şedinţa de Guvern din această săptămână.

Tags: , ,
portofel-cu-bani

Guvernul ia în calcul “să îngheţe” salariile bugetarilor în 2019

Pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar din 2019, Guvernul de la Bucureşti intenţionează să ia mai multe măsuri de limitare a cheltuielilor bugetare şi de creştere a veniturilor guvernamentale, potrivit unei scrisori trimise de Ministerul Finanţelor Publice -MFP către Comisia Europeană -CE.

Informaţia despre intenţia Guvernului de a îngheţa salariile şi de a bloca aplicarea legii salarizării a fost divulgată de senatorul PNL, Florin Cîţu, care a acuzat Guvernul că ţine secret documentul trimis la CE.

Pe scurt, ţinta anuală de deficit bugetar la care s-a angajat România este de cel mult 3%, care este permisă mai ales în anii de criză financiară. România a fost la limita acestei ţinte în ultimii doi ani – la aproape 3% în 2016 şi la 2,96% anul trecut.

Mai multe detalii AICI! 

Tags: , , , , ,
Spitalul-Sanador

Salarii mai mari pentru medici şi profesori de la 1 Martie

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, miercuri seară, care vor fi creşterile salariale pentru personalul din sănătate şi învăţământ, de la 1 martie.

„De la 1 martie cresc salariile pentru medici şi asistente, care urcă direct pe grila din 2022 şi, de asemenea, primesc în plus 20% cei din personalul didactic. Ca să ofer şi exemplu, un asistent universitar care până ieri a avut un salariu de 3.834 de lei va avea un salariu de la 1 martie de 4.601 lei, deci o creştere de 600 de lei. Un profesor universitar care în 2016 a avut 6.450 de lei va de la 1 martie un salariu de 10.383 de lei. Un profesor gradul I , profesor de învăţământ preuniversitar, va avea de la 1 martie un salariu de 4.724 de lei”, a precizat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, la România Tv.

Ministrul a mai precizat că vor fi „creşteri spectaculoase şi la medici”, oferind şi în acest caz exemple. Potrivit ministrului, un medic primar va avea de la 1 martie un salariu de 12.500 de lei.

„Un alt medic primar, dar de medicină legală, va avea 16.250 de lei. Un asistent medical va va ajunge la un salariu de la 1 martie, de 4.355 de lei”, a mai precizat Olguţa Vasilescu, care a menţionat faptul că acese salarii sunt cele de bază, adică brute.

Tags: , , , , , ,