Tag Archives: restrictii auto

masini_trafic (2)

După Nodul N, noi restricţii de circulaţie pe un pod în Mărăşti

Lucrările la suprastructura Podului Fabricii din Cluj-Napoca au demarat luni, 18 martie 2019.  Conform municipalităţii, pe durata executării lucrărilor, traficul va fi restricţionat la două benzi de circulaţie (una pe sens). Lucrările vor fi încheiate în noiembrie. Va fi asigurată şi circulaţia pietonală.

Lucrările la podul Fabricii au debutat în august 2018, iar în primă etapă a proiectului de modernizare s-a lucrat la infrastructura podului, urmând ca în etapa a doua să se facă lucrări la suprastructura podului.

Executantul lucrărilor este Antrepriza Reparații și Lucrări, care a câștigat și contractul de pietonalizare a laturii de vest a Pieței Unirii, după planurile arhitecților de la Planwerk. Valoarea investiţiei este de 13,7 milioane de lei, fără TVA, bani de la bugetul local. Termen de execuție: 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Principalele lucrări propuse:

Infrastructură: reparații prin camășuire a stâlpilor și riglelor pilelor, consolidări prin lărgirea stâlpilor pilelor, amenajarea parcărilor pe ambele părți ale podului

Suprastructură: reparații ale grinzilor fâșii cu goluri care prezintă degradări, înlocuirea grinzilor degradate cu grinzi noi, realizarea unei plăci de suprabetonare, hidroizolație, refacerea trotuarelor, așternerea straturilor căii pe pod și pe trotuare, montare panouri fonoabsorbante cu plexiglas.

La finalul lucrării, carosabilul va avea 4 benzi x 3,5m lățime şi trotuarul pietonal 2 buc. x 1,9m lățime. Iluminatul public va fi modernizat: se vor monta corpuri noi de iluminat cu led amplasate pe stâlpii existenți.

Podul N, modernizat după 70 de ani

Podul de la capătul Mănășturului, una dintre principalele căi de acces în Cluj-Napoca dinspre Oradea, care asigură legătura între cartierele Grigorescu și Mănăștur, va fi modernizat până la finele anului. Lucrările au început în 18 februarie şi se vor efectua sub trafic. Investiţia se ridică la 1,1 milioane de lei, iar termenul de execuţie este de nouă luni. Restricţiile auto impuse şantier dau bătăi de cap şoferilor. Coloanele de maşini se întind până în Floreşti, iar conducătorii auto sunt de părere că şantierul ar trebui mutat pe timp de noapte. Podul nu a mai fost modernizat de 70 de ani.

Tags: , , , , ,
1_3_180399_1543486132_08810_fav

CENTERNAR. Restricţii auto în centrul Clujului

Circulaţia rutieră în Cluj-Napoca va fi restricţionată în centrul oraşului, cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Naţională a României

Primăria anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia manifestărilor organizate de  Ziua Naţională a României, astfel:

· pe latura de nord a Pieţei Mihai Viteazul, de la Podul Traian până la intresecţie cu str. G. Bariţiu şi pe latura de sud a Pieţei Mihai Viteazul, de la intersecţie cu str. Regele Ferdinand până la intersecţie cu str. David Ferenc, în data de 1 decembrie 2018, între orele 08.30 – 09.30  şi eliberarea parcărilor de pe latura de nord a Pieţei Mihai Viteazul din data de 30 noiembrie 2018, orele 22.00.

· în data de 1 decembrie 2018 restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Napoca, str. Universităţii, Bd.  Eroilor, Piaţa Unirii (laturile de sud şi est), între orele 09.00 – 12.00, pentru defilarea tehnicii militare (când situaţia o impune) şi eliberarea parcărilor de pe Bd. Eroilor din data de 30 noiembrie 2018, orele 22.00.

· în data de 1 decembrie 2018, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii (laturile de sud şi est) – Bd. Eroilor, între orele 15.00 – 22.00.

· în data de 1 decembrie 2018, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), între orele 10.00 – 12.00, cu eliberarea parcărilor de pe latura de vest a Pieţei Avram Iancu din data de 30 noiembrie 2018, orele 22.00.

· în data de 1 decembrie 2018, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), între orele 16.00 – 21.00, pe latura de sud a Pieţei Avram Iancu (în faţa Teatrului Naţional „Lucian Blaga”).

· în data de 1 decembrie 2018, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), între orele 19.00 – 21.00.

· eliberarea tuturor parcărilor de pe str. Dorobanţilor până la Centrul Militar, din data de 30 noiembrie 2018, orele 22.00, până în data de 1 decembrie 2018, orele 13.00.

Tags: , , , ,
autobuze-cluj

Revelion 2018. Restricţii auto şi programul autobuzelor

Program special pentru transportul în comun din Cluj-Napoca, în noaptea de Revelion.

În 31 decembrie 2017 – Ajun de An Nou – între orele 6,00 – 21,30, conform programului pentru zilele de duminica. Tot in 31 decembrie 2017 linia gratuită Bucium – VIVO ! Cluj-Napoca va circula până la ora 18,00;

În 1 şi 2 ianurie 2018, transportul urban şi metropolitan se va desfăşura între orele 6,00 – 23,00, conform programului de transport pentru zilele de duminică; Tot in 1 ianuarie 2018 liniile spre VIVO ! Cluj-Napoca (24B, 28B, 43P şi linia gratuită Bucium – VIVO!) vor fi suspendate, fiind suplimentat transportul pe liniile 24, 28 si 43B;

Programul de funcţionare a punctelor de vânzare bilete-abonamente va fi corespunzător cu programul de transport în comun;

În perioada 24 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018 vor fi introduse curse de noapte pe linia 25 (autobuze). Acestea se vor efectua, din 30 în 30 de minute, între orele 23,00 şi 1,00 (0,30 ultimele plecări din Bucium şi Iulius Mall). In 31 decembrie 2017 – Ajun de An Nou între orele 21,30 – 23,00;

Circulația rutieră va fi restricționată, în 31 decembrie, între orele 21.00 – 02.00 pe străzile Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor, având în vedere că Primăria a pregătit un amplu program pentru seara de Revelion. De 1 Ianuarie, între orele 00.00 – 00.20, circulația se va desfășura, de asemenea, cu restricții pe str. Regele Ferdinand, pe sensul de mers de la intersecţia străzii G. Bariţiu până la intersecţia cu B-dul 21 Decembrie 1989, traficul urmând a fi deviat de pe B-dul 21 Decembrie 1989, pe str. Regele Ferdinand, de la intersecţie cu Piaţa Unirii.

Tags: , , , , ,