Tag Archives: proteste

3

Noi proteste la Cluj! Orădenii au laut exemplul clujenilor şi şi-au instalat corturi în piaţa centrală

După trei zile de “Golaniadă” la Cluj-Napoca, orădenii au luat exemplul vecinilor de judeţ şi şi-au instalat şi ei câteva corturi de protest în piaţa centrală.

Sorin Bobiş, cel care a iniţiat protestul non-stop şi a instalat, joi, primul cort în Piaţa Unirii, a intrat în legătură prin telefon cu Cosmin, un protestatar din Oradea, care a afirmat că situaţia din România, creată de PSD, este ”de nesuportat”. ”Am decis să urmăm exemplul vostru şi am instalat, duminică, la ora 14.00, trei corturi în Piaţa Unirii din Oradea. Nu vom pleca de aici până când Pablo Escobar de Teleorman, aşa zisul Liviu Dragnea, nu va părăsi toate funcţiile publice”, a spus protestatarul orădean.

(FOTO: Andra Daria Szasz)

Amintim că Sorin Bobiş este şi iniţiatorul marşului din 10 ianuarie 2018, când un grup de persoane au mers pe jos, din Cluj-Napoca spre Bucureşti, ca să participe la protestul din 20 ianuarie 2018 privind modificările aduse legilor justiţiei.

Grupul de clujeni care dorm în corturi, un număr de 15 oameni în 11 corturi, a făcut apel să li se alăture şi alte persoane, pentru a protesta prin rotaţie. ”Să ştiţi că e chiar fain dimineaţa când ieşi din cort şi te uiţi la statuia lui Matei Corvin”, a spus unul dintre aceştia.

Seara toţi participă la protestele zilnice împotriva Guvernului PSD. Peste 10.000 de clujeni au ieşit şi duminică în stradă la Cluj-Napoca. Au cerut, printre altele, dizolvarea şi blocarea Parlamentului şi alegeri anticipate, dar şi declanşarea unei greve generale şi o deplasare masivă la Bucureşti în cazul în care, miercuri, Guvernul va emite o OUG care să îl salveze pe Liviu Dragnea de închisoare.  Protestatarii au pornit într-un marş spre Prefectura Cluj şi spre Piaţa Mihai Viteazu, după care s-au întors în Piaţa Unirii.

Proteste sunt anunţate şi săptămâna aceasta, luni fiind programat la ora 19.00, în Piaţa Unirii: “OUG 13 revine! Hai în stradă și îi oprim din nou”.

“Nu plecăm până nu suntem ascultați! SOLIDARITATE! Hai în stradă!

După 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, infractorul suprem dorește să “reînvie” fatidica OUG 13. A cerut scuze infractorilor încarcerați în penitenciare că nu au mai multe drepturi decât cei care respectă legile țării. Oamenilor cinstiți nu le va cere vreodată iertare, fiindcă nu poate înțelege cum poate cineva să aibă o viață prosperă în timp ce îi respectă pe ceilalți. Dar noi înțelegem și știm că fără un stat corect, viețile noastre sunt la mila infractorilor!

Ce vrea Dragnea acum:

• Impunerea unui prag de 200.000 de euro și scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani.

Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanței de Urgență 13.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat pe 21 iunie, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

Când ieșim? În fiecare zi, până ne atingem scopul.

Cine vine? TU. Nu “opoziţia”, nu “Europa”, nu “Preşedintele”, nu “Dumnezeu”. Dacă tu nu te mişti, să nu spui pe urmă că alţii au fost de vină.

Cu cine? Cu familia, cu prietenii, cu vecinii, cunoscuţii, cu fiecare om la care te poţi gândi şi pe care îl poţi aborda. Cu toţi cei din lista ta de telefon. Cu toţi cei din lista ta de mail. Pune mâna şi sună. Pune mâna şi scrie. Ridică vocea şi strigă. Altă opţiune nu mai e.

Cum? Cu toată luciditatea, dar şi cu toată furia din lume. Cu toată demnitatea de care mai eşti în stare. Cu toată grija faţă de tot ceea ce şi toţi cei care îţi sunt preţioşi. Fără clintire. Fără ezitare.
Până când trebuie. Până cădem toţi sau cad ei de la putere.
Până la capăt, al nostru sau al lor. – via Dumitru Valcu

Pe cei care vor să se alăture protestatarilor care au rămas cu corturile în centrul Clujului 24/24, îi invităm în acest grup: https://www.facebook.com/groups/231989700741654/Nu plecăm până nu pleacă penalul #1 din Parlament! Ne vedem în stradă!

Nu acceptăm ca infractorii cu două condamnări penale să își dea singuri legi pentru a scăpa de condamnări. Toți suntem egali în fața legii. Așa cum am eliminat OUG 13 prin prezența în stradă, așa putem elimina și penalii din Parlament.  E vară, e lumină, e cald. Nu mai e crivățul din februarie și nici ploaia din noiembrie. Nu mai avem nici o scuză pentru a nu ieși din casă. Viitorul nostru atârnă în alegerea fiecăruia dintre noi: ies din casă și arăt că trăiesc într-o țară cu adevărat democratică sau stau în casă și aștept să se termine cei 29 de ani de aproape-libertate.

Ce vor penalii din Parlament:

• Impunerea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu și scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani. Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanței de Urgență 13″, se arată în mesajul protestului postat pe Facebook.

Tags: , , , , , ,
4

Golaniada 2.0. Protestatari din Cluj “s-au mutat” în corturi în Piaţa Unirii

Mii de oameni au ieşit, pentru a treia seară consecutiv, în stradă la Cluj-Napoca pentru a manifesta împotriva Guvernului PSD. Câţiva protestatari au instalat corturi în Piaţa Unirii, spunând că nu intenţionează să plece. Au petrecut deja prima noapte în piaţă şi invită şi alte persoane să li se alăture. S-a creat un grup de Facebook pentru această acţiune. 

Protestatarii aflaţi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca au instalat, joi seara, primele corturi într-o zonă pe care au numirt-o ”Zona Liberă de Nesimţire”, urmând să protesteze non stop.

Sorin Bobiş, clujeanul care a organizat un marş spre Bucureşti, a declarat că şi-a adus un sac de dormit şi va rămâne în piaţă alături de alţi protestatari. Acesta a participat joi seară la mitingul de protest din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la care au fost peste 2000 de persoane, iar la un moment dat a instalat în piaţă un cort, imediat fiind instalate alte două. “Am instalat primul cort în Piaţa Unirii pe care o declarăm Zonă Liberă de Nesimţire. Este momentul să continuăm ceea ce am început în 1989. Vom protesta non stop în Piaţa Unirii până la căderea Guvernului Dăncilă. Sper ca protestul nostru să sprijine căderea acestui guvern, cel mai slab din istoria României”, a spus Bobiş.

Protestatarii din Piaţa Unirii au scandat “Dragnea nu uita puşcăria-i e casa ta”, “Jos Dragnea”, “Trei ani jumate cu executare, şi mai mulţi în continuare”. Ei au avut pancarte cu mesaje mesaje precum “Am DNA în ADN”, “Bucureşteni, Clujul este alături de voi”, “Dragnea la puşcărie”, “Ruşine clasei politice”. După ce au stat peste o oră jumate în Piaţa Unirii, protestatarii au plecat în marş prin centrul oraşului.

Tags: , , , ,
img-20171004-wa0009

Mii de oameni protestează în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de măsurile Guvernului

Peste 2.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei din Capitală. Principalele revendicări se referă la blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat, dar şi la modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă.

„Vom avea încă o bilă neagră pentru că vom fi, de fapt, ţara care încearcă să distrugă modelul social-european”, a spus, marţi, Preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, în cadrul conferinţei de presă, făcând referire la deciziile Guvernului.

Liderul sindicatului poliţiştilor a subliniat că, cel mai probabil, salariile din sistemul public vor scădea din 2018 şi vor ajunge la nivelul din 2009.

„Avem nemulţumiri legate de Legea 153/2017, lege a salarizării din sistemul public, şi Legea 63 privind dialogul social. Cu privire la salarizare, este clar că prin acest transfer de contribuţii vor fi neutralizate acele majorări de 25%. Mai mult de atât, noi avem nişte particularităţi în această lege şi mă refer la articolul 25, cu acele plafoane. Această lege, în sistemul de apărare şi sigurnaţă publică nu va produce efecte în 2018, pentru că legiuitorul, în mod necosntituţional, a făcut inaplicabilă legea. Practic, poliţiştii, militarii nu vor fi beneficiarii salariului prevăzut în Legea 153, ci ne vom întoarce la salariul de bază din 2009”, a spus preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă.

Acţiunile de protest au început în 11 septembrie şi au fost organizate în mai multe oraşe din ţară.

„Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecinţe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecinţele pozitive, dacă vor exista, vor beneficia doar capitalul şi reprezentanţii acestuia (patronii şi angajatorii). Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au şi o răspundere socială. Această distribuţie asigură o repartizare echitabilă a creşterii economice între capital şi lucrători, iar transferul integral al contribuţiilor către lucrători va debalansa acest echilibru”, susţin sindicaliştii.

De asemenea, sursa citată atrage atenţia şi cu privire efectele negative ale modificării legislaţiei dialogului social din 2011 prin desfiinţarea negocierii colective la nivel superior şi restrângerea dreptului la acţiune colectivă au condus la accentuarea inegalităţilor sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa.

„Astfel, în cei şapte ani de la intrarea în vigoare a condiţionărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate – peste 85% – sunt semnate de reprezentanţii salariaţilor, de cele mai multe ori desemnaţi de însuşi managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de faţadă este minimă. Efectele sunt vizibile şi au stârnit îngrijorarea instituţiilor internaţionale, precum Organizaţia Internaţională a Muncii sau Comisia Europeană”, conform „Cartel Alfa”.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă că 3.000 de membri vor participa la protest, ulterior organizând Marşul pentru sănătate, traseul Piaţa Victoriei – Ministerul Muncii – Ministerul Sănătăţii.

“Motivul protestelor îl constituie nemulţumirea justificată a membrilor de sindicat şi a tuturor salariaţilor faţă de scăderea veniturilor prin aplicarea legii 153/2017 şi prin intenţia Guvernului de a creşte impozitarea salariului de bază”, transmit sindicaliştii „Solidaritatea Sanitară.

Tags: , , ,
functionari_publici_greva_generala_28539_17649300

Proteste în toată ţara faţă de proiectul legii salarizării

Sindicatele din administraţia locală anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara ar putea intrerupe munca şi declanşa greva japoneză in administratiile Locale. Totodată, angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului vor înceta lucrul, timp de două ore, nemulţumiţi de proiectul legei salarizării.

Angajaţii de la Protecţia Consumatorului protestează, fiind nemulţumiţi de legea salarizării

Angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului s-au alăturat funcţionarilor din administraţia publică şi din sistemul de protecţia a mediului, anunţând că vor participa la acţiunile de protest.

“După refuzul categoric al doamnei Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, de a soluţiona problemele salariale ale acestei categorii profesionale cu o activitate atât de complexă şi importantă pentru societatea românească, comisarii protecţiei consumatorilor au intrat în proteste exprimate prin încetarea activităţii şi pichetarea instituţiilor în care lucrează. Revendicare: – salarizarea sistemului ANPC pe aceeaşi grilă cu ANSVSA! Astfel, aceasta categorie profesională protestează astăzi, marţi, 30 mai 2017, alături de colegii din administraţia publică locală şi atrage si alte institutii din administratia publică centrală precum Garda de mediu, Inspecţia muncii şi altele”, transmite Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici printr-un comunicat de presă.

Şi angajaţii din administraţia publică protestează, marţi, atât în ţară cât şi în Capitală. În Bucureşti, protestatarii vor picheta Palatul Parlamentului.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru MEDIAFAX că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului.

“Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.

Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.

Tot marţi, angajaţii din domeniul Protecţiei Mediului vor declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de salariile actuale şi de faptul că prin legea salarizării unitare, creşterile semnificative for fi făcute abia din 2018 sau 2019.

“Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu, vă informează că declanşează conflictul de muncă. Marţi, 30 mai, personalul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului va protesta între orele 11:00-13:00″, se arată într-un comunicat al FSUM, remis MEDIAFAX.

Mai mult, şi angajaţii APIA ar putea declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de faptul că Senatul a respins amendamentele propuse pentru proiectul legii salarizării.

“Senatul a respins amendamentele propuse. La Camera Deputaţilor, dezbaterile se desfăşoară cu mare viteză, iar comisiilor de specialitate nu le mai sunt cerute avizele. În contextul în care prevederile proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îi dezavantajează pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA este în proces de consultare a membrilor privind declanşarea conflictului social. Precizăm că prin această lege, în forma actuală, se încalcă inclusiv recomandările europene în materie de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene”, se precizează într-un comunicat transmis MEDIAFAX de reprezentanţii angajaţilor APIA.

În comunicatul sindicatului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mai precizează că această instituţie a atras cele mai mare sume de bani din fondurile UE pentru susţinerea agriculturii româneşti – peste 20 de miliarde de euro, începând cu 2007.

“Această performanţă este realizată cu multe sacrificii (în principal prin ore suplimentare neplătite), de către funcţionarii dedicaţi şi corect motivaţi. Având în vedere importanţa deosebită pe care o are absorbţia fondurilor UE, într-o proporţie cât mai mare, este necesară stimularea financiară a personalului care gestionează aceste fonduri. Orice scădere a salariilor va conduce automat la demotivare, cu toate consecinţele negative care se pot întrevede de aici”, se arată în comunicatul FNS APIA.

 

Tags: , , , , ,
anaf

Continuă protestele la ANAF

Angajaţii din finanţe protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în Craiova, Iaşi, Timişoara, Galaţi şi Braşov, urmând să se alăture angajaţi din alte judeţe, pe fondul nemulţumirii legate de proiectul legii salarizării, potrivit unui comunicat al Sed Lex.

„Ne cerem scuze contribuabililor pentru situaţia neplăcută din cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice”, se precizează în comunicatul emis.

Angajaţii sunt nemulţumiţi de actualul proiect al legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, care duce la tăieri de salarii.

Miercuri, liderii sindicatelor din finanţele publice se întâlnesc ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, fiind posibilă şi o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Stan.

Preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, le-a solicitat marţi directorilor din direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în cadrul unei videoconferinţe, să asigure o bună funcţionare a activităţii instituţiei în relaţia cu contribuabilii, pe fondul protestului din ultimele zile.

Aproximativ 15.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice din regiunile Craiova, Iaşi, Timişoara, Galaţi, Braşov, Cluj şi Ploieşti au protestat, marţi şi aproape 22.000 de angajaţi din finanţe au protestat au protestat, luni, în ţară, 1.000 de oameni protestând în Bucureşti, în faţa Ministerului Finanţelor Publice.

Tags: , , , ,
Parlament

Ordonanţa 14 a fost adoptată în Senat

Ordonanţa 14 prin care se abrogă OUG 13/2017, privind modificarea Codurilor penale, a fost adoptată, marţi, în Senat, cu unanimitate de voturi. Anterior, majoritatea parlamentară a respins cererile partidelor din Opoziţie, care solicitau şi respingerea OUG 13/2017, simultan cu OUG 14/2017.

În favoarea proiectului au votat toţi cei 118 senatori prezenţi.

Senatul a fost primă cameră sesizată, decizia urmând să fie luată de Camera Deputaţilor.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut, marţi, plenului în care se dezbate OUG 14/2017, să respingă şi OUG 13/2017, “pentru a nu crea o posibilitate de aplicare a unor atacuri în Justiţie şi ca o dovadă de bună credinţă a majorităţii”, solicitare susţinută şi de senatorii PNL.

“Solicit suplimentarea ordinii de zi cu discuţia în plen cu privire la Legea de respingere a OUG 13. (…) Există probleme cu OUG 14, posibile, de constituţionalitate. Din acest motiv, guvernul Grindeanu, promovând OUg 14 a abrogat OUG 13. Să nu creăm o fereastră de timp între discuţia pe OUG 14 şi discuţia pe OUG 13. Cer acest lucru pentru a nu crea o posibilitate de aplicare a unor atacuri în Justiţie şi ca o dovadă de bună credinţă a majorităţii”, a solicitat Vlad Alexandrescu.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a susţinut că pledoaria lui Vlad Alexandrescu este una inutilă, care face abstracţie de procedurile parlamentare.

“Nu suntem sesizati cu ordonanţe de urgenţă, ci cu proiecte de lege”, a spus Şerban Nicolae.

Alina Gorghiu a propus să suspendarea şedinţei pentru a da posibilitatea membrilor Comisiei juridice să se întrunească într-o şedinţă de urgenţă pentru a da raport pentru respingerea OUG 13.

“Să finalizăm un lucru care ar aduce un aer cât mai respirabil”, a punctat Gorghiu.

Atilla Cseke a declarat că reprezentantul UDMR în Comisia juridică a susţinut dezbaterea şi a proiectului de lege privind respingerea OUG 13/2017, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

“Suntem în forul legislativ al României şi avem şi noi regulament de funcţionare. Noi am solicitat dezbaterea simultană, dar totuşi avem un regulament. Nu putem să punem pe ordinea de zi un proiect fără raport. Dacă nu s-a discutat în Comisia juridică, azi nu putem să punem pe OZ un proiect referitor la OUG 13″, a apreciat Cseke.

Traian Băsescu a propus sistarea dezbaterilor pe cele două ordonanţe şi crearea unei comisii extinse, care să amendeze codurile penale.

“Personal, o spun din experienţă, am impresia că Parlamentul şi Senatul au intrat într-un joc al populismelor, pe care nu avem dreptul să-l facem. Spre exemplu, vrem să ne dovedim loialitate – nu ştiu faţă de cine, aprobând prin lege OUG 14. Unii colegi, în exces de loialitate, vor şi 13 şi 14. Părerea mea e că oricare dintre acţiunile introduse va genera mai multă confuzie. O poziţie matură a Parlamentului: lăsaţi 13 şi 14 aşa cum sunt. 13 e abrogat prin OUG 14. (…) Cred că altfel intrăm într-un joc în care şi judecătorilor le va fi greu să se descurce, aprobând OUG 14, lăsând în suspensie 13. (…) Concluzie: Propunerea mea e să lăsăm cele două ordonanţe aşa cum sunt”, a spus Băsescu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a decis suspendarea şedinţei pentru a se consulta cu liderii grupurilor parlamentare.

Senatorii din Comisia juridică au adoptat luni în unanimitate un raport favorabil asupra OUG 14, actul normativ urmând să ajungă în plenul Senatului marţi.

Senatorii au respins cererile opoziţiei şi dezbat proiectul de aprobare a OUG 14/2017

Majoritatea parlamentară din Senat a respins, marţi, cererile partidelor din Opoziţie, care solicitau şi respingerea OUG 13/2017, simultan cu OUG 14/2017.

Senatorii USR au solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind OUG 13/2017. La rândul lor, liberalii au cerut sistarea lucrărilor plenului, pentru a da posibilitatea membrilor comisiei juridice să dezbată şi să redacteze un raport la OUG 13/2017.

La rândul lui, senatorul PMP Traian Băsescu a cerut sistarea dezbaterilor la cele două ordonanţe şi crearea unei comisii extinse care să amendeze Codurile penale din perspectiva deciziilor Curţii Constituţionale.

Supuse la vot, cererile liderilor grupurilor parlamentare ale Opoziţiei au fost respunse de majoritatea senatorilor prezenţi.

Tags: , , , , ,
avocat_dreptcivil

CCR: Sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13 – respinsă ca inadmisibilă

Curtea Constituţională a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

“Vă rog, să constataţi că OUG 13 a fost abrogată, după sesizarea Avocatului Poporului şi din acest punct de vedere noi nu putem constata admisibilitatea sesizării, dacă OUG a întrunit condiţiile de oportunitate, nici pe fond, nici pe modalitatea extrinsecă de control. În aceste condiţii, cu majoritate de voturi am luat decizia respingerii sesizării, ca devenită inadmisibilă”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

CCR poate verifica doar constituţionalitatea legilor şi ordonanţe în vigoare.

“Verificând legalitatea sesizării am constatat că Avocatul Poporului era îndreptăţi să ne sesizeze, referindu-se la o ordonanţă care era în vigoare. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, potrivit articolului 29 din legea noastră de organizare, noi verificăm constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor în vigoare”, mai spus Dorneanu.

Curtea s-a pronunţat anterior pe constituţionalitatea unor legi abrogate în timpul proceselor ridicate de către părţi, atunci când ele au produs efecte juridice, a precizat Dorneanu.

“În primul rând, că nici din intervenţia procurorului, nici din analiza pe care am făcut-o noi, nu am găsit elemente care să fi fost deja aplicate şi să fi produs efecte juridice”, a adăugat Dorneanu.

Dorneanu a mai spus că CCR nu poate judeca în funcţie de “supoziţii”, în contextul în care a fost întrebat ce se va întâmpla dacă OUG 14 va fi abrogată.

Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului

Curtea Constituţională a luat în discuţie joi sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă referitoare la modificarea Codurilor penale. Astfel, judecătorii se vor pronunţa pe fondul ordonanţei, după ce miercuri aceeaşi instituţie a luat în discuţie problema de formă, respectiv dacă Guvernul putea emite ordonanţă de urgenţă de modificare a Codurilor penale.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a precizat săptămâna trecută că OUG privind Codurile, care dezincriminează mai multe infracţiuni, scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii din România, fapt care a stat la baza ridicării excepţiei de neconstituţionalitate la CCR.

“Am decis să ridic excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 13/2017, care va pleca în câteva minute spre CCR. (…) OUG este neconstituţională în ansamblu, în opinia noastră”, a spus vineri Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

El a menţionat că în excepţia de neconstituţionalitate se arată că nu sunt îndeplinite criteriile privind urgenţa adoptării acestei ordonanţe, dar sunt incluse şi obiecţii cu privire la modul de legiferare în privinţa abuzului în serviciu, care discriminează între diverse acte normative şi “scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii din România”.

Prin această limitare, a explicat Victor Ciorbea, se scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii, fapt care a stat la baza ridicării excepţiei de neconstituţionalitate de către Avocatul Poporului şi sesizarea CCR.

Avocatul Poporului a precizat că a anexat la excepţia de neconstituţionalitate privind OUG pe Justiţie, trimisă CCR, şi o scrisoare de 25 de pagini primită de la procurorul general Augustin Lazăr, în care sunt sesizate elemente de neconstituţionalitate.

CCR a decis că nu există niciun conflict între Parlament şi Guvern

Preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a declarat, miercuri, după analiza sesizărilor lui Klaus Iohannis şi CSM privind OUG 1, că nu există un conflict juridic de natură constituţională în privinţa OUG 13 de modificare a Codurilor penale şi că guvernul Grindeanu a acţionat legal în sfera lui de competenţă.

“În situaţia de fapt noi am constatat că nu există un asemenea conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern, nici între Parlament şi Guvern”, a declarat preşedintele CSM, Valer Dorneanu, cu privire la sesizarea transmisă CCR de preşedintele României şi CSM ca existând între puterea legislativă şi Guvern pe de-o parte, între CSM şi Guvern.

Valer Dorneanu a afirmat că nu orice conflict dintre autorităţi îndeplineşte condiţia unui conflict juridic de natură constituţională.

“În privinţa naturii conflictului dintre Parlament şi Guvern, s-a spus că în acest caz Guvernul şi-a arogat o putere de legiferare care nu este atribuită prin Constituţie şi că a exagerat prin utilizarea OUG. Este adevărat că potrivit principiului separaţiei puterilor, Parlamentul este cel care are suverantitatea legislativă şi competenţa de a da legi organice primare. Guvernul de regula nu are o asemenea competenţă. În mod excepţional, chiar însă chiar prin Constituţie Guvernul poate fi delegat de puterea legislativă să emită ordonanţe fie simple, fie de urgenţă”, a spus Dorneanu.

Dacă în cazul ordonanţelor simple acest lucru se derulează sub “controlul strict” al Parlamentului în sensul că acesta “îi delimitează sfera”, în cazul OUG, această delegare este ceva mai largă, Guvernul putând să le dea atunci când are de rezolvat o situaţie execepţională care nu poate fi evitată altminteri, a spus preşedintele CCR.

“Guvernul este împiedicat să dea asemenea ordonanţe doar în patru situaţii, unele din ele ar privi afectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. În această privinţa nu există un conflict pentru că Guvernul a acţionat legal în sfera lui de competenţă de a emite ordonanţe”, a mai spus acesta.

Practic conflictul a pornit de la OUG 13/2017 şi abrogarea acestei OUG nu poate opri procesul constituţional în curs de derulare pentru că aşa cum în repetate rânduri CCR s-a pronunţat chiar în cazul unor conflicte sesizate de fostul guvern Ponta, a spus Dorneanu

“Renunţarea sau abrogarea unui act normativ nu poate opri din mersul procesual constituţional al acesteia. Ca atare, nu are relevanţă abrogarea OUG nr. 13. Această OUG poate avea consecinţe mâine (joi-n.r.) când o să judecăm constituţionalitatea ordonanţa. Urgenţa şi oportunitatea OUG nu este de competenţa CCR să o verifice în această sesizare. Noi nu analizăm aici actul normativ care a declanşat-o, ci acţiuni care încalcă atribuţiile şi prerogativele celeilalte puteri”, a spus preşedintele CCR.

Procurorul General renunţă la procesul pe OUG 13

Un consilier al Parchetului General a anunţat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, că instituţia renunţă la cererea de chemare în judecată în care se solicitau suspendarea şi anularea Ordonanţei de Urgenţă (OUG) 13 privind modificarea Codurilor Penale, dar şi sesizarea Curţii Constituţionale.

Cererea de renunţare la judecată vine după ce Ordonanţa de Urgenţă 13 a fost abrogată de Guvern.

Vineri, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a sesizat Secţia Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, cerând suspendarea ordonanţei privind modificarea codurilor penale, anularea acesteia şi sesizarea Curţii Constituţionale.

“În motivarea acţiunii s-a învederat faptul că suspendarea actului administrativ normativ are un interes public major, întrucât actul administrativ normativ are ca efect perturbarea gravă a întregii activităţi a Ministerului Public şi obstrucţionează bunul mers al actului de justiţie, în condiţiile în care persoane care au săvârşit fapte de natură penală vor fi ocrotite prin noua reglementare de tragere la răspundere penală. Totodată, adoptarea acestei ordonanţe împiedică realizarea rolului constituţional al Ministerului Public, de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, transmitea Parchetul General printr-un comunicat de presă remis vineri seară.

Procurorii susţineau că ordonanţa îşi va produce efectele la data de 9 februarie, acestea neputând fi reparate având în vedere că actul normativ se va aplica ca lege penală mai favorabilă, indiferent dacă CCR o declară neconstituţională.

 

Tags: , , , , ,
klaus-iohannis-basescu-si-ponta-colaboreaza-foarte-bine-pactul-de-coabitare-a-produs-rezultate-frumoase-18475916

Iohannis, în Parlament: Retragerea OUG 13 şi demitere chinuită e prea puţin, anticipatele sunt prea mult. La plecare PSD din plen: “Aţi obosit deja? Ghinion!”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului, marţi, aşa cum solicitase. Iohannis a fost întâmpinat de către doi vicepreşedinţi ai Camerelor aparţinând opoziţiei, Cătălin Predoiu (PNL- Camera Deputaţilor), respectiv Mihai Goţiu (USR-Senat).

  • Multumesc, dle presedinte al Senatului, dle presedinte al Camerei Deputatilor, doamnelor si domnilor parlamentari, doamnelor si domnilor musafiri. M-as fi adresat si Guvernului dar este ocupat, dar nu-i bai. La ei am fost deja. Sunteti un nou Parlament si ma bucur, chiar ma bucur mult ca ati avut rabdare sa stati in sala sa ma asteptati si va vb pt promirea foarte  frumoasa.
  • Noilor parlamenatri si vechilor parlamentari va doresc deopotriva succes si un mandat plin de realizari. As fi vrut astazi in conditii normale la inceput de mandat sa va vorbesc despre lucruri importante pt Romania. As fi putut sa va vorbesc despre centenar, 2018, vom sarbatori 100 de ani de cand exista statul roman mondern. As fi putut sa vorbesc poate despre proiectul de tara.
  • Cu totii, si dvs si dvs, ne dorim in definitiv o Romanie puternica si prospera. Cu totii ne dorim ca Romaniei sa-i mearga mai bine, dar vremurile nu sunt obisnuite si suntem in plina criza. Sute de mii de romani protesteaza in strada. Natiunea e in alerta, e vie, e atenta si e foarte nemultumita. O importanta cercetare sociologica realizata in ult zile arata ca aproape 80% dintre romani considera ca tara merge in directia gresita.
  • Doamnelor si domnilor, cum s-a ajuns aici la numai o luna dupa alegeri? In 11 decembrie, PSD a reputat o mare victorie, dar dupa aceea? Doamnelor si domnilor, dupa aceea, cu o ciudata strategie tip kamikaze a intrat in coliziune frontala cu o parte insemnata a societatii romanesti, a promis in campanie ceva si in primele zile s-a apucat de altceva. Pohta ce-ati pohtit, grija ce-ati avut-o se vede ca nu a fost cea declarata in campanie, nu prosperitatea poporului roman a fost prima prioritate, grija prima a fost sa va ocupati de dosarele penalilor si romanii sunt indignati si revoltati.
  • Asta e situatia. Unii multumiti unii nemultumiti, ce facem, dragilor? Care sunt solutiile, care este marja de manevra pentru a iesi din acest impas? Retragerea Ordonantei 13 si eventual demiterea chinuita a unui ministru este cu certitudine prea putin.
  • Alegeri anticipate, insa, sunt in aceasta faza prea mult. Asta este marja de manevra. Cine trebuie sa vina cu solutia? Pai in mod natural cel care a creat problema, PSD-ul.
  • Ati obosit deja? Ghinion!
  • Presedintii celor doua Camere care nu stiu au ramas?,  incearca sa acrediteze in spatiul public ideea ca eu nu as digera rezultatul votului si ca eu as incerca sa fac ceva ca sa intorc acest rezultat. Cica afirma in spatiul public ca as dori rasturnarea guvernului legitim. Nu. Fals.
  • Presedintii celor doua Camere care nu stiu au ramas?,  incearca sa acrediteze in spatiul public ideea ca eu nu as digera rezultatul votului si ca eu as incerca sa fac ceva ca sa intorc acest rezultat. Cica afirma in spatiul public ca as dori rasturnarea guvernului legitim. Nu. Fals. Ati castigat, acum guvernati, dar nu oricum. Romania are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfiala executa ordinele de la partid. Romania are nevoie de un guvern care lucreaza transparent, care guverneaza predictibil, la lumina zilei, nu noaptea pe furis.
  • Legiferati pentru Romania, dati legi bune pentru Romania, nu pentru un grup de politicieni cu probleme. Conduceti cei care ati castigat alegerile, dar conduceti responsabil, sunt mari asteptari din partea societatii. Lumea v-a votat fiindca v-a crezut, ce-ati promis, faceti. Sunt mari asteptati din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare si de o legiferare transparenta, predictibila, sustenabila. Nu va bateti joc de romania, suntem intr-o situatie macroeconomica f buna. Nu puneti Romania in dificultate. Pastrati trendul ascendent, pastrati cresterea economica. Sunte asteptari mari de la partenerii nostri internationali. Romania este o tara puternica in regiune. Am luptat, am legiferat si am guvernat timp de multi ani in asa fel incat Ro sa devina parte puterniica din NATO, din UE. Lumea are mari asteptari de la noi, sa nu-i dezamagim.
  • Daca PSD care a creat aceasta criza, nu o rezolva urgent voi convoca in virtutea atributiilor de presed consultari la Palatul Cotroceni pt a vedea  care sunt solutiile posibile.
  • Ce fel de natiune vrem sa fim? Vrem sa fim o natiune puternica, prospera, o nat care isi construieste un stat de drept si-l respecta, care se poate mandri cu o justitie independenta, o natiune unde autoritatile colaboreaza loial, cu Parlament puternic? O natiune cu guvern performant, sau vrem sa fim o natiune slaba, dispretuita care pune totul in joc pentru a-i salva pe cativa din situatii dificile. Merita Romania acest sacrificiu? Acesta este scopul referendumului. O Natiune puternica cu politicieni integri si credibili in varful statulului, asta imi doresc eu pentru Romania si asta cred isi doresc romanii. Asta este intrebarea, ce fel de natiune vrem sa fim si pt  a afla realmente dorinta suverana a poporului roman voi convoca acest referendum. Astept de la Parlament raspunsul la solicitarea mea. Imediat dupa primirea raspunsului voi convoca referendumul.

 

Tags: , , , , ,
iordache-despre-demisie-dupa-motiunea-de-cenzura-voi-avea-o-discutie-cu-premierul-18566285

Noul proiect pentru modificarea codurilor penale, în consultare publică 30 de zile

Noul proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere în cursul acestei zile, va rămâne în consultare publică 30 de zile, timp în care specialiştii îşi vor putea spune punctele de vedere, a declarat, luni, la ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

Iordache a făcut aceste declaraţii la sediul Ministerului Justiţiei.

El a spus că în momentul în care a fost abrogată OUG 13 s-a revenit la forma iniţială a codurilor penale, formă care cuprinde foarte multe aspecte neconstituţionale. “Acum, în Codul penal şi în Codul de procedură penală sunt foarte multe articole neconstituţionale”, a susţinut Iordache, arătând că scopul noului proiect de lege este de a corecta aceste articole neconstituţionale.

Ministrul Justiţiei a mai spus că noul proiect de lege va fi afişat luni pe site-ul Ministerului Justiţiei şi va rămâne în dezbatere publică 30 de zile. “Înainte de a merge cu acest proiect mai departe, toţi specialiştii vor putea avea un punct de vedere. Potrivit legii, proiectul va rămâne în dezbatere 30 de zile”, a afirmat Iordache.

De asemenea, Iordache a susţinut din nou că OUG 13 privind modificarea codurilor penale avea toate avizele necesare: “Da, avea toate avizele necesare. Mă refer la avizele ministerelor”.

Potrivit stenogramei din şedinţa Guvernului din 31 ianuarie, în care a fost adoptată OUG privind modificarea codurilor penale, ministrul Florin Iordache a spus că ordonanţa are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc. Premierul l-a întrebat dacă există toate avizele  şi dacă toate procedurile cerute sunt îndeplinite, Iordache răspunzând ”bineînţeles”. La conferinţa de presă care a urmat şedinţei în care a fost adoptată OUG 13/2017, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat că ordonanţa avea avizele de la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese încă avizul CSM.

Tags: , , , , , , ,
00148362_large

Guvernul a aprobat abrogarea OUG privind Codurile penale

După cinci zile în care sute de mii de oameni au protestat în stradă, Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale. Actul normativ a fost publicat la scurt timp după finalizarea şedinţei, deşi în mod normal Monitorul Oficial nu lucrează în weekend.

”În cadrul şedinţei de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Totodată, au fost declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă.

“De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informaţiile vor fi făcute publice dumincă pe site-ul Guvernului”, se mai arată în documentul citat.

Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale la scurt timp după încheierea şedinţei de Guvern. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă.

Ordonanţa a fost abrogată “avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.

În continuare, este evocat riscul unei puternice divizări sociale prin adoptarea OUG 13/2017. “Constatând că pe fondul tensiunilor create (…) există un pericol real de divizare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, observând că tensiunile pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acestor texte (…) Guvernul adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă”, se arată în preambului documentului care conţine două articole, unul care abrogă propriu-zis documentul şi al doilea care modifică şi abrogă unele prevederi din Codul de Procedură Penală.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament.

Şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13 a fost anunţată sâmbătă seara.

”Folosesc termenul abrogare pentru că aşa este…Am văzut dezbatere inclusiv din acest punct de vedere, e termenul folosit de către Administraţia Prezidenţială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală – abrogare, prorogare ca să nu intre în vigoare, ca să fiu cât se poate de clar”, a anunţat premierul Grindeanu la Palatul Victoria.

El a subliniat însă şi că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României şi este normal ca în cel mai scurt timp să-şi găsească transpunerea în lege.

”Este nevoie, totuşi, să avem concordanţă între ceea ce înseamnă deciziile CCR şi cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile CCR şi de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am – folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege către Parlament pentru punerea în concordanţă a deciziilor CCR cu cadrul legal”, a adăugat premierul.

Reamintim că Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost adoptată de Guvern, în ședința de marți, 31 ianaurie 2017. Aceasta fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri, respectiv 31 ianuarie spre 1 februarie 2017 şi urma să intre în vigoare la 10 zile.

În textul OUG se prevedea, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.

“Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în documentul citat.

Ordonanța de urgență mai prevedea că aceste dispoziții nu se aplică “în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, actul normativ stabilea că aceasta nu se pedepsește dacă este săvârșită “de un membru al familiei sau afin până la gradul II”, dar nici “în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.

Prin Ordonanța de Urgență era abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Este modificat, totodată, primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, fiind exclusă răspunderea penală dacă beneficiarii infracțiunii sunt “persoanele cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură”. În noua formă, alineatul prevede că “fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Vineri, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la OUG 13/2017 referitoare la modificarea Codurilor penale. Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că speră ca CCR să se pronunțe pe sesizările primite privind OUG pentru modificarea Codurilor penale înainte de 10 februarie.

Sute de mii de români au protestat, timp de cinci zile consecutiv, faţă de această OUG atât în ţară cât şi în străinătate. Peste 40.000 de oameni au ieşit în stradă în Cluj-Napoca, seară de seară, acestea fiind cele mai mari proteste din istoria oraşului de pe Someş.

Tags: , , , , , , ,
grindeanu-dragnea-microfoane

Grindeanu: OUG de modificare a codurilor penale va fi “abrogată”

OUG de modificare a codurilor penale va fi abrogată, a anunţat, sâmbătă, premierul Sorin Grindeanu.

Iată declaraţiille premierului:

“Bună seara. Am ascultat multe opinii în aceste zile, de la colegii mei, din partidul din care am făcut parte 20 de ani, colegi din coaliţie, colegi de politică, de la partide de opoziţie, opinii de la oameni simli, vocea străzii (….). Vin azi să vă spun decizia mea ca prim-ministru: nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România, nu poate fi ruptă în două. România pare ruptă în două. În acelaşi timp, tot ce înseamnă deciziile pe care CCR le-a luat în timp şi care nu au fost puse în practică, este normal să fie transpuse legal. Pe de altă parte, am văzut mitingurile. Ca şi prim-ministru vă anunţ că am luat câteva decizii: mâine vom face în regim de urgenţă o sedinţă pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă.(…) Vom găsi termenul legala ca să nu intre în vigoare – abrogare, prorogare 2. E nevoie totuşi de punerea în concordanţă a deciziei CCR. Voi demara consultare cu celalalte partide, excluzând pragul de 200.000 de lei, astfel că după un dialog pe care sper să-l am, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege spre Parlament. De asemenea, e important să spunem că toate argumentele pe care le-am avut în susţinerea OUG nu au fost bine comunicate. Din acest motiv s-a creat multă confuzie, distorsiuni, care nu au legătura cu ce s-a adoptat. De aceea, Ministerul şi ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele. Închei prin a vă spune că doresc în continuare să pun în practică programul de guvernare, mai avem 12 puncte de adoptat astfel încât ce au votat românii să se regăsească în viaţa lor. Vă mulţumesc, o seara bună”.

Tags: , , , ,
klaus-iohannis-basescu-si-ponta-colaboreaza-foarte-bine-pactul-de-coabitare-a-produs-rezultate-frumoase-18475916

Iohannis sesizează CCR cu privire la ordonanţă. Cere MAI lămuriri cum au fost lăsate “elemente vi

Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri “scrise şi clare”, cum au fost lăsate “elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a sesizat Curtea Constituţională în privinţa OUG de modificare a Codului Penal, întrucât în acestă situaţie s-a constatat un conflict de natură constituţională între guvern şi sistemul de justiţie, pe de o parte şi Parlament, pe de altă parte.

“În chestiunea ordonanţei am decis să sesisez Curtea Constituţională, este după părerea mea şi a juriştilor din Administraţia Prezidenţială, evident e vorba de un conflict politic de natură constituţională între Guvernul, pe de o parte, sistem de justiţie şi Parlament în cealaltă parte. Acest document este pe drum şi va fi depus în câteva minute la Curtea Constituţională”, a spus preşedintele Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a cerut ministrului de Interne Carmen Dan şi Jandarmerei “lămuriri urgente, scrise, clare” despre cum “elemente violente” au “distrus” mitingul din Piaţa Victoriei.

“Felul în care Ministerul de Interne nu a gestionat situaţia şi felul în care jandarmii au acţionat faţă de aceste grupuri de instigatori mă nemulţumeşte profund. Toată lumea, repet toată lumea, din structurile de forţă a avut toate informaţiil necesare. La Ministerul de Interne s-a ştiut foarte exact când, unde şi ce grupuri se pregătesc pentru a sparge demonstraţia din Piaţa Victoriei”, a spus preşedintele.

Preşedintele a criticat modul în care au intervenit forţele de ordine miercuri seara în Piaţa Victoriei: “În loc să izoleze pe aceştia acolo unde s-au adunat şi s-a ştiut foarte bine unde s-au adunat, i-au lăsat liberi să se amestece printre demonstranţii paşnici, puând astfel în pericol, nu doar demonstraţia, ci au pus în pericol sănătatea şi chiar viaţa românilor simpli care s-au dus să demonstreze în mod paşnic”.

“Foarte grav mi s-a părut faptul că doamna ministru de Interne s-a dus la televizor şi a spus că ea nu a ştiut nimic. Păi dacă nu a ştiut nimic, este cu atât mai grav. Înseamnă că nu conduce ministerul, ci doar stă în minister. Acest lucru este inadmisibil. Solicit doamnei ministru de Interne şi Jandarmeriei lămuriri scrise urgente şi clare. De ce şi cum a fost posibil să fie lăsate elemente violente să distrugă o manfiestaţie paşnică cu tot Ministerul de Interne de faţă acolo“, a declarat preşedintele.

Preşedintele a subliniat caracterul “masiv” şi “paşnic” al mitingurilor din ţară, de pe 1 februarie.

“Aseară au avut loc demonstraţii şi proteste masive în toată ţara. Sunt foarte impresionat de amploarea acestor manifestări şi de faptul că românii au înţeles foarte bine despre ce este vorba cu aceste ordonanţe de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală şi au arătat românii ce vor. Un stat de drept. Aceste de demonstraţii au fost unele eminamente paşnice. Românii s-au adunat în număr foarte mare şi paşnic, şi-au spus păsul. Asta până după ora zece, când un grup, grupuri, asta vom şti mai târziu, au intrat în Piaţa Victoriei şi au deturnat demonstraţia. A fost evident pentru oricine a urmărit desfăşurarea evinimentelor, că românii au demonstrat în număr foarte mare paşnic şi au spus foarte clar ce doresc. A fost la fel de evident că aceşti demonstranţi violenţi, ca să nu spun altceva, au venit cu scopul de a strica manifestaţia din Piaţa Victoriei”, a mai declarat preşedintele Iohannis.

Tags: , , , , , ,
16142555_10212163205864139_5308824549106461181_n

A început dezbaterea publică pe OUG-urile din justiţie. Proteste duminică în toată ţara: 10.000 de oameni la Cluj

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat, luni, la începutul dezbaterii pe ordonanţele din justiţie, că de graţiere nu vor beneficia violatorii, criminalii, recidiviştii sau cei acuzaţi de fapte de corupţie, precizând că toţi cei care doresc să participe la dezbatere o pot face.

“Toţi cei care doresc să participe la această consultare vor participa. Vom discuta despre cele două proiecte de acte normative care se află acum în dezbatere publică. Discutăm despre un proiect al legii graţierii, acest proiect, vreau să fac precizarea pentru că a apărut în spaţiul public că vor beneficia în forma în care noi am iniţiat-o, şi vreau să vă spun că nu vor beneficia nici violatorii, nici criminalii, nici cei care sunt acuzaţi de fapte de courpţie, nici cei care sunt recidivişti şi condiţia principală pe care noi am pus-o este aceea de recuperare a prejudiciului. Cel de-al doilea act normativ este cel care vine să pună în concordanţă deciziile Curţii asupra Codului Penal. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a hotărât că încă 6 articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale. În aceste condiţii se impune după ce vor apărea motivările pentru aceste articole, să venim din nou cu modificări”, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la începutul dezbaterii pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale, citat de mediafax.ro.

La ministerul Justiţiei a început dezbaterea publică pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, la care vor participa aproximativ 200 de persoane.

Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri cu majoritate de voturi.

90.000 de persoane au protestat în Capitală și în țară față de grațieri

În Cluj-Napoca, duminică seara, în stradă au ieşit peste 10.000 de clujeni. Au mers în marş pe traseul Piaţa Unirii – Eroilor – Dorobanţilor – Bdul. 21 Decembrie – Memorandumului – CCS.

16426109_1311282808937367_1349878694521910952_n

Unii dintre ei au strigat ”Demisia!”, ”DNA să vină să vă ia!”, ”Dragnea, nu uita, țara asta nu-i a ta!”. Manifestanţii au purtat pancarte pe care scria „Ei graţiaţi, noi furaţi!”, „Amnistie pentru voi, doar în viaţa de apoi!”, „Va rugăm să ne scuzaţi, noi protestăm, voi furaţi!”, „Respect pentru statul de drept” sau „Reformă în CNA”.

La Bucureşti, numărul protestatarilor a fost de circa 50.000. Proteste au avut loc şi în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Buzău, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare, Târgu Jiu, Alexandria, Turda şi Râmnicu Vâlcea.

Zeci de persoane au manifestat şi la Bruxelles, Paris, Londra, Bordeaux, Copenhaga, Hamburg şi Zurich.

Pe tema OUG-urilor din justiţie, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Duminica trecută, peste 5.000 de persoane au participat la un protest similar în Cluj-Napoca.

 

Tags: , , , , ,
1444069539284a8103

Premierul Victor Ponta şi-a depus mandatul

Victor Ponta a declarat că-şi depune mandatul de prim-ministru al României.

“Aș vrea să spun câteva cuvinte în calitatea de prim-ministru al Guvenului: faptul că în ultimele zile (…) vreau să îi apăr în continuare pentru că, fără pompieri și medici, aceste tragedii se vor întâmpla și cred că merită să îi spijinim şi să nu considerăm că noi din faţa televizorului suntem mai buni decât cei care intervin. Răspunderea juridică va fi stabilită de către justiţie. Sper doar să nu fie vorba de o răzbunare şi să nu ne păcălim că principalii vinovaţi sunt lăcomia şi responsabilitatea. Constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii şi nevoie de a avea responsabilităţi mai mari decât a patronilor de la firma respectivă (…) Ar fi o greşeală să ignor acest lucru. Nu cred şi nu e corect să las această responsabilitate nici pe seama primărilor, miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl aşteapta. Începand din ziua de astăzi, îmi depun mandatul de prim-ministru şi al Guvernului României (…) Sper că depunerea să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim la raţiune.

Vreau să mulţumesc celor care au votat acest Guvern şi a celor care au fost alături de Guvern cu loialitate şi sunt convins că parlamentarii care ne-au sprijit au de ce să se mândrească cu rezultatele economice ale Guvernului. Vreau să fac o observaţie: cei care speculează în sens politic suferinţa oamenilor vor plăti un preţ foarte scump. Până la momentul formării unui nou Guvern, în urma discuțiilor între președinte şi partidele parlamentare, bineînțeles ne îndeplinim atribuțiile de fiecare zi şi imediat ce noul Guvern va fi instalat, putem să predăm o situație economică și socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o”, a spus Victor Ponta.

Tags: , , , , , ,