Tag Archives: pesta porcina

3

Pesta porcină în România! Focare în 12 judeţe, peste 230.000 de porci sacrificaţi

La data de 1 mai 2018, înainte de declanşarea problemei cu pesta porcină africană (PPA), numărul total de porci era cu -8% mai redus faţă de aceeaşi dată a anului trecut (-357.270 de capete), până la 4,12 milioane de capete, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de mediafax.ro. 

Pesta porcină africană s-a răspândit în 207 localităţi din 12 judeţe, cumulând un număr total de 898 de focare şi 57 de cazuri la mistreţi, iar la nivel naţional au fost sacrificaţi 232.722 de porci, a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la 13 septembrie 2018. De la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, PPA evoluează în două zone geografice, iar numărul mare de îmbolnăviri şi sacrificările au început să apară din această vară.
Tags: , ,
1_3_177580_1536146370_01943_fav

Harta focarelor de pestă porcină în România

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat într-o conferinţă de presă că până la 27 august „sunt 10 judeţe afectate 121.012 porci care au fost sacrificaţi, au ieşit practic din efective, morţi, ucişi”.

„Din 2.500 de UAT-uri, care reprezintă Unitătile Administrativ Teritoriale din judeţele respective, în judeţul Bihor, din 531 de localităţi sunt 8 afectate, acest lucru însemnând 1,5%. În Satu-Mare, din 285 sunt afectate 4, care înseamnă 1,4%. În Sălaj este vorba despre un focar în afară şi nu la porcii domestici, ci la mistreţi. În Brăila, din 184 sunt 24 de unităţi teritoriale, care înseamnă 13%, în Constanţa din 259, sunt 27 care înseamnă 10,4%, în Galaţi din 245 una, care înseamnă 0,4%, în Tulcea din 184 sunt 74, care înseamnă 40,2%. În Ialomiţa, din 193 sunt afectate 24, care înseamnă 12,4%, Călăraşi – din 166, două au fost afectate, care înseamnă 1,2%, iar în Ilfov din 111 două, care înseamnă, 1,8% şi mai sunt suspiciuni în două localităţi”, a mai adăugat ministrul.

Poza noua 05.09.2018

Ultimele statistici privind evoluţia pestei porcine arată că numărul porcilor ucişi va depăşi 350.000 în urma confirmărilor de focare din judeţele Tulcea şi Brăila, iar numărul locurilor de muncă desfiinţate va fi de ordinul sutelor.  După ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagră cu 45.000 de porci ucişi şi 150 de locuri de muncă desfiinţate, confirmările de focare din judeţul Brăila – Tichileşti şi Gropeni – vor adăuga 200.000 la numărul de porci ucişi şi 600 de posturi la numărul locurilor de muncă desfiinţate. Pănă la acel moment, totalul la nivel naţional al porcilor ucişi era deja de peste 70.000 în ferme şi aproape 50.000 în gospodării ale populaţiei, astfel că numărul eutanasierilor va trece de 350.000.

Conform mediafax.ro, Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA suma de 40 de milioane de lei, pe lângă cei 160 de milioane de lei prevăzuţi în rectificarea bugetară, pentru despăgubirea crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană, a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, premierul Viorica Dăncilă.

Tags: , , , ,
iohannis-465x390

Iohannis solicită ca instituţiile să verifice modul în care autorităţile au aplicat măsurile de control şi prevenţie a pestei porcine

Preşedintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane şi atrage atenţia Guvernului şi prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legatură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), aşa cum sunt acestea prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016. Preşedintele României atrage atenţia Guvernului şi prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legătură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA. Luarea de măsuri tardive, necoordonate şi insuficiente în raport cu nevoile şi situaţia din teren, au reprezentat factori esenţiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El subliniază că Guvernul are “responsabilitatea directă şi nemijlocită în privinţa crizei generate de răspândirea virusului PPA pe teritoriul naţional”, în contextul în care România a înregistrat cea mai rapidă creştere a numărului de focare dintre toate ţările europene afectate în prezent.

Mai multe detalii AICI. 

Tags: , , ,
comisia-europeana-da-unda-verde-exploatarii-gazelor-de-sist-in-spatiul-ue-18471893

Pesta porcină. Comisarului pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală vine la Cluj

Phil Hogan, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală se va afla în România, în contextul discuţiilor legate de măsurile privind pesta porcină, şi va ajunge şi la Cluj-Napoca. 

Comisarul pentru Agricultură se va afla la jumătatea lunii septembrie în România, programul oficial arătând că în 14 septembrie acesta va face o vizită la Cluj-Napoca, alături de comisarul pentru Politică Regională, Corina Creţu, arată mediafax.ro. 

” Mi-aş dori foarte mult, ca în an Centenar, să nu mai profităm de necazul unor oameni şi să facem din acest lucru subiect de dispută politică. Eu cred că este foarte important să luăm măsurile care se impun. Da, au fost luate (măsurile care se impun – n.r.). Şi cred că în conferinţa de presă pe care a susţinut-o ministru Agriculturii, cu preşedintele ANSVSA şi cu domnul Raed Arafat au fost explicaţi toţi paşii”, a adăugat Viorica Dăncilă, întrebată fiind dacă au fost luate toate măsurile pentru prevenirea pestei porcine.

Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a declarat, miercuri, că au fost depistate două noi focare de pestă porcină africană în localitatea Tunari, din judeţul Ilfov, iar la nivelul localităţilor afectate se menţin filtrele dezinfectoare rutiere şi cele din exploataţii.

Tags: , , ,
Femeie de afaceri cu bani

PESTA porcină africană | Un europarlamentar cere 110 milioane de euro de la UE pentru fermierii români

Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, a depus, joi, două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2019, prin care cere alocarea de 110 milioane de euro pentru fermierii din Uniunea Europeană, inclusiv din România, afectaţi de pesta porcină africană.

„Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a depus astăzi două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019 prin care solicită alocarea, în total, a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectaţi de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România”, a transmis europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Europarlamentarul PNL cere în cele două amendamente depuse ca 100 de milioane de euro să fie destinaţi fermierilor afectaţi, iar 10 milioane de euro să meargă la Fondul privind măsurile de urgenţă legate de sănătatea animalelor şi plantelor.

Mai multe detalii AICI. 

Tags: , , ,
iohannis-465x390

Iohannis: Guvernul este incapabil să gestioneze situaţia pestei porcine africane. Luaţi măsuri urgente

Preşedintele Klaus Iohannis cere Executivului condus de Viorica Dăncilă să ia măsuri urgente pentru a stopa creşterea numărului de focare de pestă porcină africană, criticând Guvernul că a fost incapabil, până acum, să gestioneze situaţia.

“Din cauza modului defectuos în care este gestionată această situaţie de criză, Guvernul PSD i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului. În prezent, în România sunt peste 700 de focare, răspândite în 10 judeţe ale ţării, inclusiv în Ilfov, iar numărul focarelor se extinde ameninţător. Pesta porcină africană face ravagii în rândul crescătorilor de porcine, iar fermele mari din sud-estul ţării sunt pe cale să fie practic exterminate. Se înregistrează deja pagube de zeci de milioane de euro, pierderi de mii locuri de muncă, precum şi pierderea unor importante oportunităţi comerciale pentru România. Vorbim aici de implicaţii majore pentru economia naţională, deoarece virusul PPA pune în pericol toate fermele comerciale de creştere şi îngrăşare a porcului din România, care produc aproximativ jumătate din totalul cărnii de porc destinate consumului intern”, se arată în comunicatul transmis de preşedinţie şi citat de mediafax.ro. 

Klaus Iohannis solicită Guvernului adoptarea de urgenţă a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creşterea numărului de focare de pestă porcină africană (PPA) şi trage un semnal de alarmă asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus.

“Starea de fapt actuală arată că Guvernul este incapabil să gestioneze situaţia pestei porcine africane, care are consecinţe foarte grave pentru economia românească. La fel de grav este şi faptul că autorităţile responsabile nu au informat producătorii şi populaţia, la timp şi eficient, cu privire la riscurile majore al răspândirii virusului PPA. Prinsă în lupta cu Justiţia, pentru a obţine subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană, cel mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească până în prezent”, critică preşedintele.

Potrovot sursei citate, în anul 2016, Guvernul a stabilit, prin Hotărâre de Guvern, măsurile necesare în vederea combaterii şi prevenirii pestei porcine africane, însă “în acest an autorităţile responsabile au fost luate, încă o dată, pe nepregătite, în ciuda precedentelor şi a avertismentelor privind rapiditatea cu care se extind focarele de pestă porcină africană. De asemenea, guvernul nu a fost preocupat să asigure acurateţea datelor în ceea ce priveşte evidenţa şi trasabilitatea animalelor”.

Preşedintele cere aplicarea tuturor normelor şi măsurilor de prevenţie care se impun în astfel de situaţii, inclusiv asigurarea corespunzătoare a barierelor de biosecuritate care să limiteze răspândirea focarelor.

“Deficienţele pe această linie au contribuit la extinderea cu rapiditate a epidemiei, în afara controlului autorităţilor responsabile, cu efecte devastatoare asupra crescătorilor de porcine, dar şi asupra populaţiei pentru care creşterea porcilor reprezintă un mijloc de subzistenţă. În ciuda avertismentelor Comisiei Europene, după apariţia virusului în Delta Dunării nu au fost luate toate măsurile prevăzute în planul de contingenţă, pentru a preveni extinderea focarelor de pestă porcină africană şi în alte zone ale teritoriului naţional. Preşedintele României atenţionează Guvernul şi autorităţile competente că sunt datoare să explice cum este posibil ca, în toată această perioadă, să nu fie luate măsurile adecvate pentru izolarea şi menţinerea sub control a focarelor existente. Guvernul trebuie să explice şi măsura de eliminare, în primăvara acestui an, a inspecţiilor sanitare obligatorii în gospodării în condiţiile în care Executivul era pe deplin conştient de pericolul pestei porcine africane încă de la începutul anului 2017(…) Totodată, cei care au gestionat într-un mod complet defectuos această criză vor trebui să-şi asume responsabilitatea stării de fapt”, mai spune preşedintele.

Tags: , , ,
metal-hall-agriculture-pig-farm-frisomat-interior-slider3-1

ANSVSA anunţă închiderea primelor focare de pestă porcină

Primele focare de pestă porcină africană, diagnosticate de la începutul lunii ianuarie în patru gospodării din comuna Micula, judeţul Satu Mare, au fost închise, anunţă ANSVSA.

De la confirmarea acestor focare de pestă porcină africană, autorităţile au intervenit pentru lichidarea focarelor şi prevenirea răspândirii virusului.

”Un rol important în închiderea acestor focare l-au avut locuitorii din zonă, crescătorii de animale, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare şi vor avea, în continuare, un rol important, prin respectarea măsurilor impuse, astfel încât boala să fie ţinută sub control. Actul oficial de stingere a bolii a fost semnat astăzi, 13 august, şi înregistrat la Primăria din comuna Micula şi la DSVSA Satu Mare. Prin acest act se consemnează că în comuna respectivă nu mai există animale bolnave sau animale ţinute sub observaţie clinică pentru pestă porcină africană, în urma realizării integrale a măsurilor de profilaxie şi combatere”, anunţă ANSVSA.

Absenţa virusului bolii a fost demonstrată de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, prin rezultatele de laborator negative, efectuate pe cele 1.780 de probe recoltate de la porcii din zona de protecţie şi din zona de supraveghere (pe o rază de 10 km).

În zonele cu risc major, din proximitatea pădurii Noroieni, au fost făcute dezinfecţii riguroase şi a fost interzis accesul persoanelor în pădure.

ANSVSA reia apelul către cetăţeni de a sprijini autorităţile în aplicarea şi respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului pestei porcine africane şi pentru a limita efectele bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice generate de evoluţia acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţeană sau oricărei autorităţi locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.

Tags: , ,