Tag Archives: pensie

pensionari

Legea pensiilor, adoptată. Ce se modifică

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituţionalitate a CCR. Legea prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:

a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

Conform MEDIFADAX.RO, la data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă este de 75 lei. Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, scrie Mediafax. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Tags: , , , , ,
1000 euro

Ce trebuie sa faci lunar pentru a avea o pensie de 1.000 de euro pe lună

În funcție de vârsta pe care o ai, trebuie să economisești mai mult sau mai puțin în fiecare lună. Când vorbim de economisire, nu ne referim la strângerea banilor într-un cont curent, ci în diverse alte instrumente, precum acțiuni, aur, obligațiuni etc. Economisirea nu înseamnă doar cont curent și depozite bancare, așa cum învață unele manuale de economie, mare parte dintre acestea fiind realizate chiar de sectorul bancar. Universul investițional este mare.

De la început menționăm că acest text nu reprezintă o recomandare de investiții, fiind vorba de calcule pe baza randamentelor trecute, astfel că nu reprezintă o garanție pentru viitor.

Investitorii recomandă întotdeauna diversificarea, adică nu investiția într-un singur instrument/produs, ci în mai multe, pe diferite clase de risc. Fiecare persoană este diferită, așa că unele sunt mai dispuse spre risc, altele mai puțin.

Să spunem că ai 20 de ani și intri acum în câmpul muncii. Știi că, în teorie, te pensionezi la 65 sau 67 de ani, dacă ești fată sau băiat. Asta dacă nu se va mări vârsta de pensionare. Te gândești, poate, că îți dorești o pensie de 1000 euro/lună pentru încă 15 ani după ce ai devenit pensionar.

În primul rând, trebuie să nu îți consumi tot salariul. Dacă economisești 22 euro/lună pe care îi plasezi în acțiuni americane (circa 25 de dolari), atunci vei putea avea 1000 euro/lună la bătrânețe. A fost calculat luând în considerare că, în ultimii 33 de ani, randamentul anual al acestor acțiuni (S&P 500) fost de circa 9%.

Dacă mergi pe acțiuni internaționale (MSCI EAFE Index), acestea au avut randamente anuale de 6,8%. Astfel, trebuie să economisești 46 euro/lună (circa 52 dolari).

Aurul a avut un randament de 4,7%, astfel că vei avea nevoie de 88 euro/lună investiți.

Dacă decizia este de a investi pe bursa românească (BVB), randamentul anualizat pe ultimii 10 ani ar fi de circa 11,7%, pe indicele principal (în euro). Astfel, circa 8-9 euro lunar ar fi de ajuns. Nu am inclus dividendele. Bineînțeles, dacă te pensionezi în an de criză, vei scoate mai puțin decât ai anticipat, la fel și în ceea ce privește bursele externe.

Un depozit la bancă te va chinui mult dacă ai o dobândă, să spunem, de 2% anual. Ei bine, 194 de euro pe lună ar fi nevoie să pui deoparte.

Avem administratori de fonduri de investiții în România care oferă acces pe piețele de obligațiuni în euro. Astfel, la unii dintre aceștia randamentul anual pe ultimii 10 ani a fost de 6-7%. Astfel, ar fi nevoie de circa 46 euro/lună.

Dacă alegi să pun banii „la ciorap”, atunci 319 euro pe lună ar fi de ajuns.

Un mix pe mai multe dintre aceste opțiuni este recomandat de mulți investitori și specialiști.

Dacă ai 30 de ani

– 53-54 euro/lună pentru acțiuni americane
– 93 euro/lună pentru acțiuni internaționale
– 159 euro/lună pentru aur
– 27,3 euro/lună pentru bursa românească în indicele principal
– 278 euro/lună la depozite bancare
– 88 euro/lună pentru obligațiuni în euro
– 405 euro/lună dacă vrei să ții banii la ciorap

Dacă ai 40 de ani

– 137 euro/lună pentru acțiuni americane
– 194 euro/lună pentru acțiuni internaționale
– 283 euro/lună pentru aur
– 84 euro/lună pentru bursa românească în indicele principal
– 425 euro/lună la depozite bancare
– 194 euro/lună pentru obligațiuni în euro
– 555 euro/lună dacă vrei să ții banii la ciorap

Au fost testate 3 calculatoare de investiții de pe internet, toate având rezultate asemănătoare, fiind mici diferențe între ele (în ceea ce privește suma finală), iar randamentele anualizate luate în calcul sunt pe ultimii 33 de ani sunt calculate ca medie, în ceea ce privește acțiunile internaționale și aurul. Pentru bursa românească randamentul a fost calculat pe indicele principal, în euro, pe ultimii 10 ani. Tot pe ultimii 10 ani și la obligațiunile europene. Bineînțeles, sunt clicluri economice dar, per total, acestea sunt randamentele. În funcție de calculatorul folosit, poate fi vorba de câțiva euro în plus sau în minus.

Alt model de calcul, pentru cei interesați să-și calculeze singuri randamentele în alegerea economisii și investirii, ar mai fi regula lui 72, prin care se poate aproxima de cât timp este nevoie pentru a dubla investiția. Astfel, se împarte 72 la randamentul anual. 1 euro investit la o un randament de 10% anual ar dura 7,2 ani pentru a se transforma în 2 euro. Așadar 10.000 euro investiți la 10%, s-ar transforma în circa 7 ani în 20.000 euro.

Repetăm ce am spus și la începutul articolului: toate exemplele de mai sus nu reprezintă o recomandare de investiții, iar evoluția trecută nu reprezintă o garanție pentru viitor.

Tags: , , , , , , , , , , , ,
pensionari

Dăncilă: E bătut în cuie că de la 1 iulie punctul de pensie va creşte. VEZI SUMELE

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la România TV, că rămâne “bătut în cuie” că de la 1 iulie punctul de pensie va creşte de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, iar pensia minimă va creşte de la 520 de lei la 740 de lei. Ea a susţinut că vrea ca legea pensiilor să aducă echilibru, la fel cum a adus şi legea salarizării.

“Avem în vedere creşteri de pensii începând cu 1 iulie anul acesta, astfel încât vom creşte punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei, bătut în cuie. Vom creşte pensia minimă de la 520 de lei la 740 de lei. Aşa cum am avut o programare a creşterii salariilor, avem o programare a creşterii pensiilor. Astfel, în 2019 punctul de pensie va ajungea la 1.265 de lei, iar în 2020 va ajunge la 1.775 de lei”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a afirmat că, aşa cum legea salarizării unitare a creat un echilibru, aşa vrea să aducă şi legea pensiilor

“Anul acesta avem în programul de guvernare şi legea pensiilor. Ceea ce vreau să spun, pentru că nu vreau să mă hazardez, să spun anumite lucruri şi pe urmă să mai modificăm, principiul meu este ca atunci când ieşim cu o lege să fie bună şi să nu mai facem pe urmă modificări, este ca la muncă egală să avem o pensie egală, metodologia de calcul a pensiei să cuprindă şi veniturile din sporuri şi acord. Vom încerca să aducem, aşa cum am adus prin legea salarizării unitare, un echilibru, şi prin legea pensiilor să aducem un echilibru”, a continuat ea.

Dăncilă a spus că la Ministerul Muncii încă sunt discuţii pe marginea legii pensiilor, care există deja, dar mai trebuie făcute calcule.

“Încă mai sunt discuţii pe baza legii pensiilor. Doamna Olguţa are deja această lege, dar trebuie să vedem foarte bine, să calculăm foarte bine, astfel încât să avem o lege a pensiilor care să fie pliată pe realitatea din România, să aducă un plus pentru parlamentari”, a explicat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă în următoare sesiune parlamentară va fi votată legea pensiilor, premierul a replicat: “Categoric, da. Este una din promisiunile programului de guvernare, alături de legea educaţiei, legea sănătăţii, legea manualelor”.

 

Tags: , ,
bancnote

4,7 milioane de pensionari în România. Cât e pensia medie

Un număr de 4.691.652 pensionari de asigurări sociale era înregistrat la finele anului 2017 în România, iar pensia medie a fost de 1.071 lei, cu 140 lei peste cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Conform datelor oficiale, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.526.045 persoane, dintre care 1.952.600 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.221 de lei.

Pensie anticipată au primit, în decembrie 2017, un număr de 22.192 persoane (1.273 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 82.395 de persoane (831 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 563.695 persoane (pensie medie de 615 lei), dintre care 47.613 persoane pentru gradul I de invaliditate (494 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 496.967 de persoane (556 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 358 de pensionari (264 de lei pensie medie).

Tags: , , ,
pensionari

Punctul de pensie creşte la 1000 lei

Punctul de pensie a crescut, începând de sâmbătă, de la 917 lei la 1000 de lei.

“Evident că se plătesc din luna aceasta. A fost aprobată de la începutului anului această majorare, înaintea aprobării bugetului de stat au fost prinşi banii pentru majorarea punctului de pensie. Vor primi banii în luna august, când primesc pensia pentru luna iulie”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu la România Tv, vineri seara.

Ministrul Muncii a precizat că pensia socială minmă a crescut din martie de la 400 lei, la 520 lei, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să ajungă la 620 lei.

Tags: , ,