Tag Archives: pasti 2018

piata-agro-cluj-599x351

Cât costă un kilogram de carne de miel. Punct autorizat de vânzare şi sacrificare la Dezmir

Consiliul Judeţean Cluj și Centrul Agro Transilvania, în parteneriat cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Someşana, au deschis la Dezmir, în incinta pieţei agro – alimentare de gros a Clujului, un punct autorizat de vânzare şi sacrificare a mieilor.

Punctul de sacrificare va funcționa în perioada 04 – 07 aprilie a.c., în intervalul orar 08:00 – 18:00. Preţul estimativ al cărnii de miel comercializate este de 25 lei/kg/carcasă.

„Ceea ce ne-am propus prin deschiderea acestui punct autorizat este să susținem producătorii locali şi să încurajăm păstrarea tradiţiilor privind sărbătorile Pascale. În același timp, considerăm că e extrem de important ca toți cei care doresc să consume carne de miel să o poată face cu toată încrederea, în condiții de maximă siguranță, convinși fiind că achiziționează o carne proaspătă și a cărei sursă este verificată. Punctul de sacrificare corespunde tuturor normelor igienico – sanitare iar produsele sunt, cu certitudine, de o înaltă calitate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Pentru a deschide punctul de sacrificare a mieilor, Centrul Agro Transilvania, societate la care forul administrativ judeţean deţine calitatea de acţionar majoritar, a pus la dispoziţia Asociaţiei Crescătorilor de Animale Someşana un spaţiu în suprafaţă de 24 de mp, situat în parcarea A a societăţii, spaţiu dotat cu toate utilităţile necesare derulării procesului de sacrificare – vânzare a mieilor în condiţii optime și avizat din punct de vedere legal pentru a desfășura această activitate.
Tags: , , , , , ,
Vacanta_de_vara

Cât costă vacanţa de Paşti în ţări catolice sau musulmane ori în destinaţii “calde”

Turiştii care aleg să călătorească de Paşte prin agenţii de turism nu sunt neapărat în căutarea unei vacanţe tradiţionale, mulţi dintre ei alegând în acest an ţări catolice sau musulmane, destinaţii “calde” unde să poată face plajă, iar cererea a crescut cu 40-50% comparativ cu anul trecut, au declarat, pentru AGERPRES, mai mulţi tour-operatori.

“Sezonul vacanţelor la români, în 2018, debutează cu vacanţa de Paşte. În mod surprinzător, comparativ cu anul trecut, înregistrăm o creştere cu 40% a cererilor de vacanţe în această perioadă în destinaţii extra-europene, acest lucru determinând un record de clienţi în circuite în afara Europei. În acest an, turiştii români au ales pentru sezonul Paştelui vacanţele active în destinaţii precum Peru, China şi Africa de Sud, iar pe segmentul vacanţelor de relaxare vedete sunt Maldive, Republica Dominicană şi Cuba’, a precizat directorul general al Eturia, Sorin Stoica.

Preţurile acestor pachete diferă în funcţie de tipul de vacanţă, astfel că pentru un sejur la plajă tarifele încep de la 1.190 euro/persoană pentru 7 nopţi cu toate serviciile incluse, în timp ce pentru circuite în destinaţii extraeuropene tarifele încep de la 1.350 euro/persoană pentru un circuit de 8 zile care include cele mai importante atracţii ale ţării respective.

“Turiştii noştri sunt turişti care călătoresc de mai multe ori pe an, astfel că perioada de Paşte este a treia în topul plecărilor după Crăciun-Revelion şi vacanţe de vară. Observăm că românii au început să acorde timp şi buget pentru acest nou segment şi este interesant faptul că preferă circuitele extra-europene, în defavoarea city break-urilor. O dovadă clară că turiştii români îşi schimbă comportamentul şi alegerile de vacanţă o reprezintă faptul că au modificat mai mulţi parametri, precum perioada în care călătoresc, destinaţiile alese şi tipul de vacanţe spre care optează’ a adăugat Stoica.

Acesta precizează că balanţa înclină din ce în ce mai mult spre vacanţele active. În această perioadă şi în perioada imediat următoare sunt circa 10 grupuri de turişti plecaţi sau care vor pleca în circuite în Japonia, China, Peru, India, Africa de Sud.

“Pe intern, vânzările pachetelor de Paşte aproape că s-au dublat, înregistrând o creşterea per total a vânzărilor de 94% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Decizia ca Vinerea Mare să fie zi liberă a influenţat în bine vânzările. Observăm că, de fiecare dată când la o sărbătoare importantă se mai adaugă o zi liberă, volumul vânzărilor creşte cu cel puţin 30%. Important este că turistul român este interesat din ce în ce mai mult de servicii de calitate, caută hoteluri bune şi foarte bune, nu mai caută neapărat preţul cel mai mic”, a spus Lucia Morariu preşedinte-fondator al Eximtur.

În România, cele mai cumpărate destinaţii au fost Băile Felix, Sinaia, Predeal, Călimăneşti-Căciulata şi Maramureşul care a avut o creştere mare în acest an. Pe intern, preţul mediu a fost de aproximativ 600 lei.

Pe extern, Lucia Morariu spune că cele mai cumpărate pachete turistice au vizat Bulgaria şi Ungaria. Preţurile medii ale pachetelor turistice au fost de 275 euro/2 adulţi/4 nopţi/cazare cu all inclusive în Bulgaria şi de 350 euro/2 adulţi/3 nopţi cu demipensiune în Ungaria. Conform Luciei Morariu, noutăţile din acest an vacanţele de Paşte în Cipru şi Egipt.

“Primele locaţii ocupate au fost cele care oferă servicii de calitate, unităţile de 5 stele din Băile Felix şi pensiunile care au clientela fidelizată prin servicii de calitate. Pachetele au fost diverse în acest an, hotelierii oferind fie o noapte în plus sau ateliere de creaţie pentru cei mici, alături de personal specializat, concursuri diverse (sportive sau culinare), excursii în împrejurimi”, spune şefa Eximtur.

Hotelurile cele mai căutate au fost cele de de 3-4 stele cu piscine şi centre spa, pachete de scurtă durată (2-4 nopţi), mese incluse, destinaţii foarte apropiate, transport individual

“Pentru România, din păcate, nu sunt atât de multe rezervări ca anul trecut de Paşte. Motivul principal se pare că este data în care anul acesta a căzut Paştele şi apoi vremea. Românilor le-a fost teamă de condiţiile meteo, apoi zăpada care a fost în ţară în perioada 20-24 martie a afectat planurile românilor. Dacă până acum Bucovina era pe primul loc la rezervări, anul acesta vacanţele în staţiunile balneo au ocupat primul loc. Băile Herculane şi Călimăneşti-Căciulata conduc anul acesta clasamentul, unde o vacanţă de Paşte de minimum două nopţi de cazare la hotel de 3 stele cu pensiune completă, acces la spa, şedinţe de masaj începe de la 343 lei/persoană”, a spus Dan Dumitru, marketing manager Paralela 45.

Românii au ales aceste destinaţii pentru a se putea bucura de intrarea gratuită la piscina cu apă termală, la Aqua Park şi ateliere de creaţie pentru copii.

“Românii sunt turişti moderni; au renunţat la miel şi stufat şi la vacanţa tradiţională şi preferă să meargă în străinătate. Mai mult, anul acesta, dat fiind că românii se bucură de încă o zi liberă, în Vinerea Mare, am înregistrat o creştere cu 20% a cererii pentru vacanţa de Paşte în străinătate. Românii au ales să meargă în cuplu sau în familie de Paşte în străinătate, iar pentru cele în România au ales să meargă în grupuri mai mari de prieteni”, a explicat Dumitru.

Acesta remarcă faptul că turiştii români sunt mult mai bine informaţi anul acesta, aşa că se îndreaptă spre destinaţii unde se pot relaxa, dar unde pot să descopere locuri noi.

“Vacanţa modernă a luat locul celei tradiţionale”, a subliniat Dan Dumitru.

Specialistul a apreciat că, pe extern, cea mai ieftină vacanţă de Paşte în străinătate a fost în Atena, cu autocarul. Pentru 5 nopţi de cazare cu mic dejun inclus, preţul a ajuns la 290 de euro/persoană.

Cea mai ieftină vacanţă de Paşte în România a fost la Călimăneşti-Căciulata, la Complexul Balnear Cozia 3 stele, unde, pentru 343 de lei/persoană, turiştii beneficiază de un pachet de două nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus şi cină, gustare tradiţională, dejun pascal.

“Românii au preferat destinaţiile calde unde să poată să facă plajă (Sharm El Sheikh, Emiratele Arabe Unite) sau destinaţii de city break pe care încă nu le-au vizitat – Istanbul, Atena, Lisabona. Noi am început să vindem ofertele de Paşte imediat după Revelion. Nu putem spune că vremea de afară ne-a influenţat vânzările. Turiştii care aleg să călătorească de Paşte nu sunt neapărat în căutarea unei vacanţe tradiţionale. 90% din destinaţiile pentru care avem oferte sunt ţări catolice sau musulmane”, spune Maria Goicea, director marketing Cocktail Holidays.

Conform acesteia, majoritatea turiştilor petrec sărbătorile de Paşte cu familia sau în cuplu, iar 70% dintre ei merg în vacanţe de 7 nopţi/8 zile.

Printre cele mai vândute vacanţe de Paşte a fost circuitul în Iordania, la 1.065 euro/persoană, charter-ul Sharm El Sheikh, de la 604 euro/persoană, pachetele de Egipt&Croazieră pe Nil, la 1.234 euro/persoană, dar şi în Istanbul, la 299 euro.

Tags: , , ,
Paris-France

Unde merg românii în vacanţa de Paşti

Anul trecut, Clujul a fost destinația de Paști cea mai populară pentru români. Acum sunt preferate orașe din străinătate.

În 2017, Cluj a fost destinaţia cea mai populară pentru români, în vreme ce Bucureştiul a ocupat locul şase; în 2018, niciunul din aceste oraşe româneşti nu a mai intrat în primele 10 oraşe aflate în trend, conform datelor citate.  Românii tind să călătorească mai mult în străinătate anul acesta, comparativ cu anul trecut, potrivit datelor motorului de căutare momondo.ro.

În 2018, pentru al treilea an consecutiv, Roma şi Londra rămân primele două destinaţii de interes pentru românii care vor să călătorească de Paşti în străinătate. Pe lângă acestea Paris, Barcelona şi Milano sunt capitalele europene cu o prezenţă constantă în topul preferinţelor românilor pentru această perioadă, în ultimii trei ani, arată momondo.ro.  Căutările de zboruri pe care românii le fac arată că preferinţele nu s-au schimbat foarte mult în ultimii trei ani, marile oraşe europene rămânând cele mai atractive destinaţii pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Surprinde, însă, interesul crescut al românilor faţă de oraşul Istanbul. Aflat pentru prima dată între primele 10 destinaţii preferate pentru vacanţa de Paşte, oraşul ocupă în 2018 locul cinci.

Moscova este, anul acesta, oraşul cheie în topul tendinţelor românilor care vor să petreacă Paştele în străinătate. O schimbare interesantă faţă de anii trecuţi este scăderea indicelui de popularitate a capitalelor precum Praga, Madrid şi Veneţia, care fac loc oraşelor mai însorite, aflate la malul mării: Bari şi Malta. Această tendinţă actuală a românilor de a se îndrepta spre  litoralul mediteranean în detrimentul clasicelor oraşe europene este dovedită de creşterea rapidă a căutărilor de zboruri către Valencia, precum şi către Napoli şi Larnaca.

Tags: , , , ,