Tag Archives: ONRC

onrc

Clujenii au înfiinţat peste 5.000 de noi firme în primele şase luni din 2017

Românii au înfiinţat, în primele şase luni din acest an, 79.251 de companii noi, în creştere cu 31,23% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în special ca urmare a creşterii cu 37,2% a înregistrării de societăţi cu răspundere limitată (SRL), arată statisticile publicate miercuri de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În perioada ianuarie-iunie 2016, în România au fost înregistrate 60.389 de firme noi.

În primele şase luni ale acestui an, numărul de SRL-uri noi a crescut cu 37,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 56.304, potrivit ONRC. SRL-urile reprezintă 71% din totalul înregistrărilor de firme noi în perioada ianuarie-iunie 2017.

Numărul de PFA-uri nou înregistrate a crescut cu 10,4% în primele şase luni din acest an, la 13.412, după o scădere în 2016.

Reducerea din 2016 a fost generată de introducerea, de la 1 ianuarie 2016, a plăţii obligatorii a contribuţiei la pensie pentru PFA-uri.

În topul judeţelor şi oraşelor ţării, lider detaşat rămâne Bucureştiul, cu 11.472 înregistrări de firme în primele şase luni din acest an, cu 19,34% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Pe locul al doilea se menţine judeţul Cluj, cu 5.145 de înregistrări, în creştere cu 62,71%, iar pe poziţia a treia a rămas judeţul Timiş, cu 3.588 de firme nou-înfiinţate, cu 26,83% mai multe faţă de ianuarie-iunie 2016.

Pe poziţia a patra se menţine judeţul Bihor, cu 3.291 de înregistrări (+49,18%), iar pe cinci se află judeţul Ilfov, cu 3.169 de înregistrări (+32,15%).

Sectorul care atrage cel mai mare număr de companii noi este comerţul, cu 15.543 firme şi o cotă de 19,6% din numărul de firme nou-înfiinţate în primele şase luni.

În 2016 au fost înfiinţate în România 105.982 de companii noi, în scădere cu 6,35% faţă de  2015, peste două treimi dintre entităţiile noi înregistrate fiind SRL-uri.

În 2015 s-au înfiinţat 113.167 de firme, dintre care 64.417 au fost SRL-uri, iar 31.789 – PFA-uri.

Tags: , , ,
Studiu--60--dintre-tinerii-bucuresti-doresc-sa-initieze-o-afacere-proprie

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a crescut cu 8,5%

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a crescut în primele cinci luni din acest an cu 8,5%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 2.406 unități, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele 2.406 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 16,7 milioane dolari, în creștere cu 8,7% comparativ cu ianuarie — mai 2016.

În ce privește luna mai 2017, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, numărul societăților nou înființate a crescut cu 4,6%, la 581 firme.

România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privința firmelor cu capital străin nou înființate. Astfel, anul trecut au fost înființate 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unități, în 2015. După 1991, cele mai multe societăți au fost înființate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puține au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

Valoarea totală a capitalului social al celor 5.348 firme se ridică la 40 milioane dolari, cu 1,4% peste 2015.

În perioada 1991 — 2016, au fost înființate 209.814 de societăți cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 44,8 miliarde de euro.

Din cele 209.814 firme, 43.627 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăților olandeze, respectiv 8,71 miliarde de euro, în aproximativ 4.919 firme.

Tags: , , ,
business

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a crescut cu 4,6%, în primul trimestru

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a crescut în primul trimestru cu 4,6%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 1.388 unități, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele 1.388 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 13,9 milioane dolari, în creștere cu 45% comparativ cu ianuarie — martie 2016.

România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 în privința firmelor cu capital străin nou înființate. Astfel, anul trecut au fost înființate 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unități, în 2015. După 1991, cele mai multe societăți au fost înființate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de firme. La polul opus, cele mai puține au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

Valoarea totală a capitalului social al celor 5.348 firme se ridică la 40 milioane dolari, cu 1,4% peste 2015.

În perioada 1991 — 2016, au fost înființate 209.814 de societăți cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 44,8 miliarde de euro.

Din cele 209.814 firme, 43.627 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăților olandeze, respectiv 8,71 miliarde de euro, în aproximativ 4.919 firme.

Tags: , , ,
onrc

ONRC elimină mai multe taxe și tarife pentru firme, PFA sau întreprinderi individuale

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) elimină mai multe taxe și tarife începând de miercuri, ca urmare intrării în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea celor 102 taxe, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, vor fi eliminate taxele pentru operațiunile de înregistrare în registrul comerțului, respectiv cererea de înregistrare — persoane juridice — PJ (cuprinde: autorizare constituire, înmatriculare, autorizare funcționare prin declarație pe propria răspundere) care era de 250 lei, cererea de înregistrare în registrul comerțului — persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale — PFA, II, IF (cuprinde: înmatriculare, autorizare funcționare prin declarație pe propria răspundere), de 90 lei, sau cererile de mențiuni simple de 45 lei.

De asemenea, vor mai fi eliminate cererile de mențiuni complexe, care costau 220 lei, respectiv cererea de mențiuni cu două sau mai multe operațiuni — în cazul persoanelor juridice.

În data de 9 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează eliminarea mai multor taxe, între care timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerțului, taxe consulare și de cetățenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea pașaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.

Tags: , , , , ,
onrc

ONRC: 30 de firme cu capital sirian au fost înființate în România, în primele șapte luni

Un număr de 30 de firme cu capital sirian au fost înființate în România în primele șapte luni din acest an, având un capital social cumulat de 126.400 euro, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Astfel, la finalul lunii iunie în România erau 5.979 de firme cu un capital social cumulat de peste 34,4 milioane euro provenind din Siria. În luna iulie au fost înființate 3 astfel de societăți, valoarea totală ca capitalului fiind de 89,3 euro.

În primele 5 luni din acest an, România a avut exporturi de 13,2 milioane de euro cu Republica Arabă Siria, în creștere cu 43,2% comparativ cu perioada similară a anului precedent. În ceea ce privește importurile, acestea au fost în jur de 180.000 de euro, în scădere cu 78,3%, comparativ cu perioada similară din 2015.

Conform datelor ONRC, numărul societăților cu capital străin nou înființate în primele șapte luni din 2016 a scăzut cu 11,97%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 3.131 societăți.

Valoarea totală a capitalului social al celor 3.131 de noi societăți este de 23,19 milioane de dolari. Cele mai multe firme au fost înființate în luna martie, respectiv 509, cu 17,7% mai puține decât în aceeași lună din 2015.

La finalul lunii iulie, numărul societăților cu participare străină la capital din România era de 207.597, valoarea totală a capitalului social fiind de peste 43,5 miliarde de euro.

Potrivit datelor ONRC, România a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăților cu capital străin nou înființate din ultimii 18 ani.

Astfel, anul trecut au fost înființate 5.831 de astfel de firme, în scădere de la 6.219 unități, în 2014. După 1991, cele mai multe societăți au fost înființate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de unități. La polul opus, cele mai puține au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

Din punct de vedere al capitalului social subscris, 2015 este cel mai slab din ultimii 12 ani în ceea ce privește firmele cu capital străin înființate, în condițiile în care valoarea totală se ridică la circa 1,2 miliarde de euro. Cea mai mare valoare a capitalului social, aproape 4 miliarde de euro, cumulat, a fost înregistrată în 2008.

Comparativ cu anul 2014, anul trecut valoarea totală a fost mai mică cu 68%, conform informațiilor ONRC.

În perioada 1991 — 2015 au fost înființate 204.466 de societăți cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 42,8 miliarde euro, predominând firmele din construcții (pondere de 27,2%), industrie (25,9%) și servicii profesionale (19,3%). Cele mai multe astfel de societăți au fost înființate în Municipiul București, respectiv 92.072 (valoarea totală a capitalului social — 21,9 miliarde euro).

Din cele 204.466 firme, 41.749 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăților olandeze, respectiv 8,4 miliarde euro, deși au circa 4.600 firme.

Tags: , , ,
rubber stamp with inscription INSOLVENT

Cluj: scad intrările în insolvență, dar și noile înmatriculări de firme

Numărul societăților clujene care au intrat în insolvență în luna mai a acestui an este cu 24,1% față de luna aprilie 2016, dar și cu 37,1% față de luna mai a anului tercut, relevă datele statistice ale Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Dar și înmatriculările de noi persoane fizice și juridice au scăzut atât față de luna precedentă (-16,2%), cât și față de luna mai a anului trecut (-18,3%).

Iată cum evoluat și dizolvările, radierile ori suspendările de firma în mai 2016 față de aprilie 2016.

Județul Cluj Mai 2016 Aprilie 2016 Dinamică
Dizolvări 139 142 -2,4%
Suspendări 44 42 +4,5%
Intrate în insolvență 22 29 -24,1%
Radieri 487 436 +11,7%
Noi înmatriculări 465 555 -16,8%

 

Comparativ cu luna mai a anului trecut, parametri au evaluat astfel:

Județul Cluj Mai 2016 Mai 2015 Dinamică
Dizolvări 139 113 +23%
Suspendări 44 79 -44,3%
Intrate în insolvență 22 35 -37,1%
Radieri 487 316 +54,1%
Noi înmatriculări 465 569 -18,3%

 

(Titus CRĂCIUN)

 

Tags: , ,
onrc

Cluj: crește numărul firmelor dizolvate, scad insolvențele

 Numărul firmelor dizolvate în luna aprilie a acestui an este cu 32,7% mai mare decât în aprilie 2015. În schimb, a scăzut numărul suspendărilor, al radierilor și al societăților intrate în insolvență, relevă datele statistice ale Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În luna aprilie a acestui an, la Cluj au fost dizolvate 142 societăți, 42 și-au suspendat activitatea iar 29 au intrat în insolvență. Au fost radiate 436 de societăți, potrivit sursei citate.

Județul Cluj Aprilie 2016 Aprilie 2015 Dinamică
Dizolvări 142 107 +32,7%
Suspendări 42 95 -55,8%
Intrate în insolvență 29 36 -19,4%
Radieri 436 572 -23,8%

(Titus CRĂCIUN)

 

Tags: , , , ,
cluj-napoca

Clujul nu mai are cei mai mulți tineri antreprenori din ţară

Înmatriculările de persoane fizice şi juridice au crescut în judeţul Cluj, în aprilie 2016, la 2.245, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când erau 2.090, potrivit statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Societăţi cu răspundere limitată (SRL) – 1.741

Persoane fizice autorizate  (PFA) – 476

Întreprinderi individuale (II) – 21

Societăţi pe acţiuni (SC) -1

Capitala trece în faţa Clujului la societăţi-debutant înfiinţate (SRLD): 4.061 faţă de 3.579.

Amintim că în primele şase luni ale anului trecut, întreprinzătorii debutanţi au înfiinţat 21.463 de societăţi cu răspundere limitată – debutant (SRL-D), cele mai multe fiind înmatriculate în judeţul Cluj – 2.687 de firme. În Bucureşti figurau 2.609.

Cele mai multe astfel de firme deschise în Cluj-Napoca erau în domenii precum construcţii, transport, reparaţii autovehicule şi IT. Specialiştii spun că fenomenul din Cluj se explică prin numărul mare de tineri care studiază aici şi care după terminarea facultății rămân în oraş şi încep astfel de investiţii. În plus, acești tineri nu mai respectă profilul angajatului clasic: nu vor să lucreze la patron pe un salariu mic şi la program fix.

Un număr de 7.313 firme şi-au suspendat activitatea de la începutul anului şi până în aprilie, cu 22,8% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. În ceea ce priveşte dizolvările, au existat 13.181 de cazuri, cu 71,2% mai multe decât în ianuarie – aprilie 2015. 

Sitistica în Cluj:

Suspendări de firme – 655

Radieri firme – 2.275

 

 

Tags: , , , , , , ,
afaceri

Creşte numărul PFA-urilor la Cluj

Un număr de 32.335 de firme au fost înmatricultate în România, în luna martie 2016, cu 9.40% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut – 29.558 firme, conform unei statistici publicate de Oficiul Naţional al Rgistrului Comerţului.

În judeţul Cluj, au fost înmatriculate 1.690 de firme, cu 11.55% mai multe decât în martie 2015 – 966. Dintre acestea, 331 sunt PFA-uri, 1337 SRL-uri şi 1 SA.

TOP-ul județelor cu cele mai mari creşteri în martie 2016:

Dâmbovița (97%) de la 537 în 2015/la 1.060 în 2016
Olt (64%) de la 3660 la 603
Giurgiu (51%) de la 282 la 428

TOP-ul județelor cu cele mai mici creșteri în martie 2016:

Brăila (-21%) de la 459 la 359
Bacău (-12%) de la 766 la 669
Neamţ (-7%) de la 576 la 532

*București (1.80%) de la 5.052 la 5.143

Conform codului CAEN, cele mai multe firme înmatriculate în martie 2016, la nivel naţional, derulează activităţi în domeniile: Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public; Sănătate şi asistenţă socială şi intermedieri financiare şi asigurări.

Interesul scade pentru afacerile din domeniile: Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodariilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu; distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

Tags: , , , ,
constructii

Cine sunt investitorii care au pus lacăt pe uşă în 2015

Anul trecut, 7.446 de firme se aflau în procedură de faliment, în creştere cu peste 2.000 de firme faţă de anul 2014.  Cele mai multe societăţi comerciale aflate în procedură de faliment erau în sectorul construcţiilor (9%), urmate de cele din comerţul cu alimente, băuturi şi tutun (5%) şi transporturi (4%). Comerţul cu material lemnos, restaurantele şi comerţul cu produse nealimentare se aflau, de asemenea, în topul falimentelor, arată o analiză KeysFin, realizată pe baza informațiilor de la Ministerul Finanţelor şi Registrul Comerţului.

GRAFIC 7

“Statistica prezintă, cu alte cuvinte, domeniile unde riscul de faliment este cel mai ridicat. În construcţii, de exemplu, sunt cu peste 150 de firme în faliment mai multe decât în 2014, semn că acest segment prezintă riscuri semnificative. Să construieşti un bloc nu reprezintă o afacere sigură, pentru că depinde de fluctuaţia preţurilor materialelor de construcţii, de forţa de muncă angajată şi mai ales de nivelul cererii de apartamente. Iar Legea dării în plată va face, cel mai probabil, acest segment şi mai riscant, înăsprirea condiţiilor de creditare urmând să reprezinte un risc suplimentar în 2016”, explică analiştii de la KeysFin.

Nici comerţul cu amănuntul nu reprezintă un sector unde business-ul să meargă ca pe roate, dovadă că, anul trecut, 355 de firme care vindeau alimente, băuturi şi tutun se aflau în procedură de faliment, cu peste 100 mai multe decât în 2014. Coroborate cu datele privind comerţul cu produse nealimentare, rezultă un număr de aproape 500 de societăţi comerciale aflate în procedură de faliment.

“Comerţul este, fără îndoială, cel mai atractiv domeniu de activitate din economia românească, însă comportă şi riscuri pe măsură. Chiar dacă banii circulă mai repede, chiar dacă stocurile sunt mai mici, concurenţa acerbă influenţează decisiv evoluţia companiilor. Datele statistice arată că cele mai multe firme aflate în faliment sunt unităţi mici, firme cu un singur spaţiu comercial, cu un volum de activitate redus, mici magazine de cartier, afaceri micro care nu au mai reuşit să facă faţă concurenţei marilor jucători din domeniu care vin cu preţuri de dumping, cu oferte promoţionale, cu un marketing agresiv”, se mai arată în analiza menționată.

O concurenţa acerbă se manifestă şi în sectorul de restaurante, iar noua legislaţie privind fumatul pare să înăsprească şi mai mult condiţiile din piaţă. “Din semnalele primite de la oamenii de afaceri, rezultă că numărul clienţilor a scăzut foarte mult după apariţia legislaţiei anti fumat. Barurile care trăiau din consumul de alcool şi tutun sunt cele mai afectate, iar semnalele de la investitori arată că 2016 ar putea atrage un volum record de proceduri de faliment pe acest segment”estimează cei de la KeysFin.

Un număr semnificativ de proceduri de faliment erau deschise, anul trecut, şi în activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management (129), întreţinerea şi reparaţie autovehiculelor (98), intermedieri în comerţul cu diverse produse (97). Alte 5.182 de firme aflate în procedură de faliment proveneau din alte domenii de activitate.

Un alt aspect interesant este că cele mai multe societăţi comerciale care ajung în procedură de faliment au, în medie, între 7 şi 9 ani de activitate.

“Datele arată că tendinţa generală, cum că o firmă care a rezistat mai mulţi ani pe piaţă este mai sănătoasă, mai de încredere decât una nou înfiinţată, nu este una în totalitate adevărată. Graficul falimentelor arată că riscul major de faliment este consemnat în cazul firmelor cu 7-9 ani de activitate, urmat de cele care au între 20-23 de ani de la înfiinţare. Asta arată că, până la urmă, experienţa în business este importantă, însă nu generează neapărat un comportament imun la provocările mediului de business”, spun analiştii.

Astfel că, atunci când vreţi să semnaţi un contract cu o firmă, uitaţi-vă mai degrabă la evoluţia indicatorilor financiari decât la experienţa de business.

“Nu vechimea firmei cât calitatea rezultatelor financiare trebuie să primeze în decizia privind dezvoltarea unui contract, a unui parteneriat de business”, afirmă cei de la KeysFin.

Business-ul în Bucureşti, cel mai periculos

Statistica arată că cele mai multe firme care au ajuns în situaţie de faliment în 2015 au fost în Bucureşti (1.402), un număr dublu faţă de anul precedent (699). În topul judeţelor cu societăţi comerciale aflate în faliment, pe locurile următoare se află Maramureş (428), Timiş (295), Braşov (294), Iaşi (288), Mureş (286), Constanţa (260) şi Argeş (252). La polul opus s-au situat judeţele Vaslui (38), Caraş Severin (44), Ialomiţa (44), Sălaj (48), Călăraşi (50).

grafic 4

“Cele mai multe falimente sunt în Bucureşti pentru că şi numărul firmelor este mai mare. De altfel, cu cât business-ul este mai dezvoltat, cu atât şi riscurile de insolvenţe şi falimente sunt mai mari. Situaţia din Vaslui, Caraş Severin şi Ialomiţa nu înseamnă că în aceste zone este un vad economic excelent, ci că afacerile sunt mai puţine decât în alte locuri”, au explicat analiştii.

Statistica arată, pe de altă parte, că există judeţe în care numărul procedurilor de faliment a crescut spectaculos faţă de 2014.

“În Arad avem înregistrate 124 de faliment faţă de 75 în 2014, în Brăila sunt 127 faţă de numai 43 cu un an înainte, iar în Cluj avem un număr dublu de proceduri de faliment (216). Situaţia generală arată că numărul falimentelor s-a accentuat în 2015, semn că evoluţia macroeconomică a României nu se traduce, neapărat, într-o bunăstare pentru întregul spectrul de business, cum nici toţi românii nu percep creşterea economică la acelaşi nivel”, au mai spus analiştii KeysFin.

Tags: , , , , , , ,
firme_de_it

Peste 1.000 de noi firme in Cluj. Situatia la nivel national si domeniile de interes

Un număr de 19.447 de firme au fost înmatricultate în România, în luna februarie 2016, cu 5.93% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut – 18.358 firme, conform unei statistici publicate de Oficiul Naţional al Rgistrului Comerţului.

În judeţul Cluj, au fost înmatriculate 1.063 de firme, cu 10.04% mai multe decât în februarie 2015 – 966. Dintre acestea, 188 sunt PFA-uri și 861 SRL-uri.

TOP-ul județelor cu cele mai mari creşteri în februarie 2016:

Dâmbovița 69.01%) de la 342 în februarie 2015/la 578 în februrie 2016
Gorj (33%) de la 200 la 266
Bistrița-Năsăud (28.82%) de la 229 la 295

TOP-ul județelor cu cele mai mici creșteri în februrie 2016:

Brăila (-27.34%) de la 272 la 202
Valsui (-9.05%) de la 232 la 211
Mureș (-6.67%) de la 491 la 458

*București (1.77%) de la 3.157 la 3.213

Conform codului CAEN, cele mai multe firme înmatriculate în februarie 2016, la nivel naţional, derulează activităţi în domeniile: Intermedieri financiare şi asigurări, Sănătate şi asistenţă socială și Tranzacții imobiliare.

Interesul scade pentru afacerile din domeniile: Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodariilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu, Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și Industria extractivă.

Tags: , , , , , ,