Tag Archives: ntt data romania

NTT DATA Tower

Evoluția cifrei de afaceri în creștere cu 50,22% în primele 10 luni ale anului 2017 pentru cea mai dinamică companie IT cu sediul central la Cluj

NTT DATA Romania, printre puţinele companii din IT care dezvoltă si investesc in produse proprii, a înregistrat în primele 10 luni ale anului 2017 o cifră de afaceri de 43,3 mil EUR, în creștere cu 50,22% față de aceeași perioadă a anului anterior.ntt data

“Rezultate financiare ale companiei pentru anul precedent vin pe fondul unui trend ascendent pentru NTT DATA Romania. Anul 2017 a fost un an al schimbărilor și al muncii susținute, rezultatele vorbind de la sine, arătând totodată că efortul nostru constant, de satisfacere deplină a clientilor este rețeta potrivită” – Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.daniel metz

O creștere semnificativă de peste 70% a fost înregistrată pe piața locală, unde la sfârșitul lunii octombrie erau înregistrate venituri de peste 10,6 mil EUR. Un rol important l-au avut proiectele de implementare SAP și evoluția permanentă a produsului propriu Clarvision ERP.

Pe piața internațională NTT DATA Romania își continuă evoluția, într-un mod sustenabil,  cu numeroase proiecte derulate și cu o dorință de câștigare a unor clienți noi, premium.

Prognoza de venituri pentru anul fiscal (01.04.2017 – 31.03.2018) este de 57,26 mil EUR, în creștere cu aproximativ 42% față de anul fiscal anterior.

Echipa NTT DATA Romania S.A. a depășit în luna octombrie 1.500 de angajați și colaboratori, iar până la sfârșitul anului 2017 ne propunem să ajungem la 1.600.

În momentul de față în NTT DATA Romania există peste 100 poziții deschise, printre acestea se numără roluri de Developeri, Project Managers, Arhitecți, Operations Managers, persoane cu experiență în următoarele tehnologii: Java, .NET, Embedded, ABAP, C#C++, dar și consultanță SAP, AMS și testare automată.

NTT DATA este un furnizor mondial de servicii IT de top şi un partener în inovaţie. Sediul central al NTT DATA se află în Tokyo şi are operaţiuni de afaceri în peste 50 de ţări. NTT DATA pune accent pe angajamentul pe termen lung în relaţie cu clienţii săi şi oferă servicii profesionale, ce variază de la consultanţă şi dezvoltare de sisteme, la outsourcing.

Tags: , , , , , , , , ,
00154616_large

Creştere de 51% a cifrei de afaceri pentru NTT DATA România. Angajează în 150 de oameni

Furnizorul de servicii şi soluţii software NTT DATA România a înregistrat în primele şapte luni ale anului 2017 o cifră de afaceri de 29,5 mililoane de euro, în creştere cu 51% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

“Rezultatele financiare ale companiei, din primele 7 luni ale acestui an, vin pe fondul unei evoluţii excelente a business-ului întregii echipe NTT DATA Romania. Până la sfârşitul acestui an calendaristic estimăm o cifră de afaceri de 54 Mil. EUR, în creştere cu 45% în raport cu anul precedent. Este al doilea an consecutiv în care înregistrăm o creştere agresivă a veniturilor, după creşterea de 49,5% realizată anul trecut “, declară Daniel Metz, CEO NTT DATA România.

Ponderea veniturilor realizate pe piaţa locală a depăşit 25%. Un rol determinant l-au avut proiectele de implementare SAP S/4 HANA, serviciile de tip Embedded precum şi evoluţia constant pozitivă a produsului propriu, Clarvision ERP. Ȋn ceea ce priveşte piaţa externă, compania a continuat ofensiva de ridicare permanentă a valorii adăugate în proiectele pe care le derulează.

Se doreşte caştigarea unor clienţi noi, de tip premium, în industriile bancară şi de asigurări. Aceste industrii ar trebui să susţină creşterea exponenţială înregistrată în ultimii ani în industria auto, acolo unde NTT DATA Romania are o pondere de peste 45% a cifrei de afaceri.

1.600 de angajaţi şi colaboratori externi pană la sfarsitul anului 2017

Echipa NTT DATA Romania a depășit în luna august plafonul de 1.450 de membri, iar până la sfârşitul acestui an își propune angajarea a încă 150 colegi noi. Momentan există peste 100 poziţii deschise, printre care se numără roluri de Project Manager, Arhitect Soluţii, Operations Manager, poziţii de programare Java, Cobol, Embedded,.Net, ABAP dar şi consultanță SAP, consultanţă AMS si testare automată.

 

Tags: , , , ,
Banca Transilvania

Top 100 companii clujene la 1 ianuarie 2017 (I)

Care sunt cei mai mari 100 de angajatori din județul Cluj la începutul acestui an? Care au fost fluctuațiile acestora de personal în ultimele 12 luni? Cum s-au modificat ierahiile față de începutul anului trecut? De exemplu, între primii zece angajatori, două compani și-au majorat personalul cu mai bine de 50%. În acest prim episod va prezentăm cei mai mari 20 de angajatori, așa cum rezultă din datele Registrului electronic al angajaților, așa cum sunt raportate de către angajatori.

Locurile 1 – 10

Banca Transilvania se menține pe prima poziție în topul celor mai mari angajatori clujeni, la fel ca acum un an. 7.688 de angajați cu contracte de muncă active sunt la 1 ianuarie 2017 la instituția bancară cu sediul în Cluj, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului. Față de începutul anului trecut,  Banca Transilvania are cu 209 angajați în plus.

Producătorul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Fujikura Automotive Romania  ocupă cea de a doua poziție, la fel ca și acum un an, cu 4.021 salariați, în scădere majoră, cu 2.204 față de începutul anului trecut.

În urcare o poziți, până pe cea de a treia, este transportatorul rutier de mărfuri Carrion Expedition, cu 2.564 angajați cu contracte de muncă active. Carrion și-a mărit pesonalul în ultimul an cu 471 salariați.

Dacă în urmă cu 12 luni chiriașii parcului Tetarom II, americanii de la Emerson ocupau cea de a treia treaptă a podiumului, începutul acestui an îi găsește o poziție mai jos. Astfel, în dreptul Emerson figurează la debutul anului 2.203 angajați, în scădere cu 180 față de perioada similară a anului trecut.

Soft-iștii de la Endava staționează pe cea de cincea treaptă, cu 1.885 de salariați, cu o importantă creștere, însă, de 466 angajați cu contracte de muncă active.

Call center-ul Sykes Enterprises Eastern Europe o ascensiune de șapte locuri într-un an și ajunge până pe cea de a șasea treaptă, cu 1.303 salariați, cu 435 în plus față de acum un an.

Producătorul de electrocasnice De`Longhi Romania urcă zece poziții în 12 luni în topul angajatorilor, aflându-se pe cel de șaptelea loc. Cu 409 salarați în plus față de anul trecut, De`Longhi ajunge la 1.231 de angajați la 1 ianuarie 2017.

A opta poziție în clasament – în coborâre cu o treaptă – este a IT-iștilor de la Softvision, care ajung la 1.186 salariați, în plus cu 56 față de 1 ianuarie a anului trecut.

Pe cea de a noua treaptă se află fabricantul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Eckerle Automotive Romania, cu 999 salariați. Eckerle coboară o poziție față de anul trecut, chiar dacă are cu 25 de salariați în plus.

Primul ”zece” al topului este închis de producătorul gherlean de mobilă Sortilem, cu 870 de salariați. Față de anul trecut, Sortilemn urcă o poziție, cu toate că are cu 30 de angajați mai puțin.

Poziția la 1 ianuarie 2017 Companie Poziția la 1 ianuarie 2016 Fluctuația de personal în ultimele 12 luni
1. Banca Transilvania 1. +2,3%
2. Fujikura Automotive 2. -35,4%
 3. Carrion Expedition 4. +22,5%
4. Emerson 3. -7,6%
5. Endava 5. +32,8%
6. Sykes Enterprises 13. +50,1%
7. De`Longhi 17. +56,6%
8. Softvision 7. +5%
9. Eckerle Automotive 8. +2,6%
10. Sortilemn 11. -3,3%

 

 

Locurile 11 – 20

Cu 868 de angajați, producătorul de produse farmaceutice Terapia se dechide cel de-al doilea ”zece” al topului. Comparativ cu anul trecut, Terapia urcă două poziții și are cu 3 salariați în plus.

Pe cea de a 12-a poziție se află fabricantul de articole de lenjerie Jolidon, în dreptul căruia figurează 827 de angajați la începutul acestui an, cu 67 în minus față de 1 ianuarie 2016. Jolidon își păstrază poziția din clasament.

Îi urmează producătorul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Autofarcab, cu 798 de salariați. Față de anul recent încheiat, Autofarcab coboară șapte poziții și își diminuează personalul cu 341 angajați.

Pe cea de a 14-a poziție este compania de soft NTT Data Romania, care are, la începutul acestui an, 753 de salariați. După ce gigantul japonez a preluat, în urma unei achiziții spectaculoase, furnizorul de servicii şi soluţii software EBS România, acesta din urmă de devenit NTT Data Romania. Față de EBS, cum figura la 1 ianuarie 2016 în registrul angajaților, noua entitate, NTT Data Romania are acum cu 254 de angajați în plus, un sediu nou și urcă în topul angajatorilor nu mai puți de 17 poziții.

Comerciantul de piese pentru automobile Unix Auto se află pe cea de a 15-a treaptă, cu 748 salariați, cu 66 mai mulți ca acum un an și patru poziții mai sus în clasament.

Îi succede producătorul de cosmetice Farmec, cu 739 angajați, cu 56 în plus față de perioada similară a anului trecut. Farmec urcă două trepte în topul celor mai mari angajatori clujeni.

Pe treapta a 17-a se situează producătorul de mobilă Ecolor, cu 724 de salariați, cu 106 în plus față de anul trecut și cu 5  trepte mai sus în clasament.

Al 18-lea loc în top revine companiei ISS Facility Services, cu 702 angajați în creștere cu 76 față de acum un an. Compania, care are principal de obiect de activitate servicii suport combinate, urcă trei poziții față de perioada de referință.

Îi succede fabricatul de produse lactate Frieslandcampina Romania, cu 669 salariați. Compania are cu nu mai puțin de 357 angajați în plus față de acum un an și urcă 47 de poziții în clasament.

Poziția a 20-a în clasament este împărțită de transportatorul de mărfuri pe calea ferată Transferoviar Grup și de Medline, companie cu principala activitate curățenia clădirilor. Ambele companii au câte 662 de salariați la începutul acestui an. Transferoviar Grup se menține pe aceeași poziție ca și anul trecut și are cu 9 salariați mai puțin, iar Medline are cu 64 mai puțini și coboară patru poziții.

Poziția la 1 ianuarie 2017 Companie Poziția la 1 ianuarie 2016 Fluctuația de personal în ultimele 12 luni
11. Terapia 13. +0,3%
12. Jolidon 12. -7,5%
13. Autofarcab 6. -29,9%
14. NTT Data Romania 31. +51,1%
15. Unix Auto 19. +9,7%
16. Farmec. 18. +8,2%
17. Ecolor 22. +17,2%
18. ISS Facility Services 21. +12,1%
19. Frieslandcampina Romania 66. +114,4%
20.-21. Medline 16. -8,8%
20.-21. Transferoviar Grup 20. -1,3%

 

AICI și AICI puteți citi clasamentele anului trecut.

(Titus CRĂCIUN)

 

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,
ntt cladire

NTT DATA România devine partenerul strategic al Grupului Romstal

NTT DATA România a fost desemnat partenerul strategic al Grupului Romstal pentru implementarea soluţiilor SAP – cel mai renumit furnizor de soluţii de business din lume.

Parteneriatul dintre cele doua companii are o importantă cu valoare adăugată, prin prisma faptului că NTT DATA va implementa în premieră în România S/4HANA, soluţia inovativă de ultima generaţie a SAP-ului.

“Suntem mândrii de această reuşită! A fi pionier în implementarea unei generaţii noi de produs aduce cu sine o serie de provocări, cu valenţe multiple. Privind înspre noi, spre ceea ce însemnăm ca şi NTT DATA, prin prisma relaţiilor de colaborare directă pe care concernul nostru le are cu producătorul SAP SE din Germania, cu compania sora Itteligence AG – cel mai mare partener de implementare al SAP SE, a faptului că la nivel mondial avem calitatea de SAP Gold Partner, şi nu în ultimul rând pe fondul relaţiilor foarte bune pe care le-am dezvoltat cu SAP România, avem convingerea că suntem cei mai în măsură să aducem această noutate în piaţa din România”, a declarat Maria Metz, COO NTT DATA România.

“Suntem încântați de faptul că împreună cu reprezentanţii NTT DATA România am decis să privim exclusiv şi asumat, spre viitor, şi să alegem cu mult curaj şi încredere noua soluţie SAP S/4HANA. Această decizie corespunde caracterului şi spiritului inovativ promovat de către NTT DATA România şi SAP România şi se pliază perfect necesităților companiei noastre, oferindu-ne răspuns la una dintre cele mai importante întrebări cu care ne confruntăm atunci când decidem să operăm o schimbare cu un asemenea impact, și anume – Cum va arăta organizaţia mea peste 5 ani sau peste 10 ani – ţinând cont de viteza cu care evoluează tehnologia şi dinamica business-ului în ziua de astăzi”, a declarat Enrico Perini, Președinte Romstal.

Soluţia SAP, din cadrul acestui parteneriat strategic este alcătuita din SAP S/4HANA ca nod al implementării, cu următoarele fluxuri de business: Simple Finance, Procurement to Pay, Sales to cash, Simple Logistic cu funcţionalităţi de CS, PM, TRA, PS, Document Management şi Workflow, în jurul căreia se vor implementa următoarele funcţionalităţi: SAP EWM – pentru gestionarea activităţilor din depozitele Romstal, SAP Hybris Marketing, cu componentele: Marketing Data Management, Marketing Segmentation, Marketing Insight, Marketing Planning, Marketing Aquisition, Market Recommendation Engine, SAP BI/BO. Aceasta soluţie mai presupune şi realizarea unor multiple interfeţe între S/4 şi aplicaţii pe care Romstal le gestionează în acest moment: SAP CRM, portal Romstal, etc.

Compania Romstal a fost fondată în 1994 de către omul de afaceri italian Enrico Perini, şi înregistrează circa 130 de magazine în România. Business-ul Romstal a depăşit 180 milioane de euro, cu aproximativ 1.200 de angajaţi, şi este prezent şi dincolo de piaţa din România: în Serbia, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Peste 80% din vanzarile companiei este generat de vânzările către firmele de instalaţii, iar restul de către clienţii finali, prin reţeaua proprie de retail.

Din grupul controlat de Perini mai fac parte şi companiile Valrom Industry (producător de sisteme de ţevi din plastic, cu fabrici în România şi Ucraina), Valplast Industry (sisteme de apă, gaz şi canalizare), Autoklass Center (dealer auto), Belform (cazi şi cabine cu hidromasaj), Central Service Instal (lucrări şi servicii de instalaţii), Dezim Development (investiţii imobiliare), IOS Software Solutions (servicii IT), City Garden (importator şi distribuitor de plante) şi Land & Buildings (cultivarea plantelor).

NTT DATA România, fostă EBS România S.A, este o companie NTT DATA, parte a “Nippon Telegraph and Telephone Corporation” (NTT). Înfiinţată în 1988, NTT DATA are sediul la Tokyo şi îşi desfăşoară activitatea în peste 40 de țări. Concernul furnizează servicii de primă clasă, de la consultanță şi dezvoltare de sisteme până la outsourcing de servicii IT. Aflat în topul mondial al furnizorilor IT, NTT DATA este un partener inovativ, beneficiind de o rază de acoperire globală, dar şi de competențe locale.

Cu o experienţă de peste 16 ani, NTT DATA România s-a impus pe piaţa locală ca partener de succes în domeniul soluţiilor ERP, fiind totodată SAP Certified Value Added Reseller şi furnizor al propriului produs ERP Clarvision. Privind prin prisma clienţilor, succesul activităţii NTT DATA România se identifică cu firme de renume atât pe plan naţional cât şi internaţional, cum ar fi: BMW, Ford, Daimler, SAP AG, SAB Miller, Virgin Media, Volswagen, Continental Automotive, Deutsche Bank, Itteligence, Delphi Packard, Delphi Diesel, Electrolux, Fujitsu Siemens şi mulţi alţii. Rezultatele financiare ale companiei vin pe fondul unei evoluţii semnificative pentru NTT DATA România, până la sfârşitul acestui an calendaristic estimându-se o cifră de afaceri de aproximativ 37 mil. EUR.

Tags: , , , , , ,
ntt cladire

NTT DATA Romania a devenit cel mai puternic susținător al proiectului Manaslu 2016 – performanță pentru Cluj

Compania care a avut în ultimii ani de departe cea mai mare implicare în viața comunității clujene, NTT DATA Romania a decis să se alăture proiectului Manaslu 2016 – Performanță pentru Cluj. Parte a gigantului global IT NTT DATA, subsidiara din România are un nou sediu în Cluj și este a doua casă pentru câteva sute de IT-ști clujeni. NTT DATA Romania este compania implicată în cele mai variate proiecte de interes comunitar clujean.  Potrivit lui Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania, sprijinirea proiectului alpin Manaslu 2016 se înscrie în filosofia companiei de a susține performanța.

”Am ales să sprijinim această inițiativă excepțională doarece NTT DATA Romania încurajează și susține activ oamenii interesați să obțină performanțe extraordinare. Suntem alături de Vasile Cipcigan și Titus Crăciun în încercarea lor de a atinge această performanță deosebită, de a fi primii clujeni care ajung pe Vf. Manaslu (peste 8000 m). Le urăm mult succes în expediția care va duce pe Vf Manaslu numele Clujului”, a afirmat Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.

Proiectul Manaslu 2016 – performanță pentru Cluj, inițiat de salvamontistul și alpinistul Vasile Cipcigan are ca scop cucerirea, în premieră pentru județ și regiune, a unui vârf de peste 8.000 de metri din Himalaya: Manaslu (8.156 m). În acest demers va fi însoțit de ziaristul Titus Crăciun , redactorul șef al catcostaclujul.ro.

Detalii despre Manaslu 2016 – AICI. 

 

 

Tags: , , , , , , ,