Tag Archives: mare

1-mai-mare-litoral

Oferte de la 150 de lei pentru o săptămână la mare

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat programul “Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2 – 30 septembrie 2018.

“Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special “Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, spun reprezentanţii federaţiei.

“Litoralul pentru toţi” este singurul program social din Romania susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, şi a fost lansat în urmă cu 16 ani.

“Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife ale ediţiei de primăvară 2017, nemodificate în ultimii 6 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Începând cu această ediţie, biletele pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Reprezentanţii industriei au amintit că, anul acesta, turismul din Romania şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.

“Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 54 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.000 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse”, se menţionează în comunicat.

Membrii FPTR au o cifră de afaceri cumulată de peste cinci miliarde de euro şi reprezintă angajatorii a peste 33.000 de salariaţi.

Tags: , , , ,
1-mai-mare-litoral

Începe programul “Litoralul pentru toţi”. De la cât pornesc preţurile

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul “Litoralul pentru toţi”, în perioada 22 mai – 18 iunie 2017. Preţurile pornesc de la 159 lei de persoană pentru şase nopţi la un hotel de o stea, fără mic dejun, în sudul litoralului.

Programul special „Litoralul pentru Toţi” prezintă un interes mare din partea turiştilor şi de aceea, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife din ediţia de toamna 2016.

Tarifele lansate prin programul special Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 50% faţă de cele din vârf de sezon, se arată într-un comunicat al FPTR.

Ţinând cont de locurile puse la dispoziţie de hotelieri, cel puţin 5.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral la tarife reduse.

Tarifele maximale pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, ajung în această ediţie (sejur şase nopţi/persoană) până la: 205 de lei/ persoană la hoteluri de o stea fără mic dejun, 235 de lei /persoană la hoteluri de două stele fără mic dejun, 265 de lei / persoană la un hotel de trei stele fără mic dejun, 315 de lei / persoană la un hotel de două stele cu mic dejun , 425 de lei / persoană la un hotel de trei stele cu mic dejun, 485 de lei / persoană la un hotel de patru stele cu mic dejun şi
605 lei /persoană la cinci stele cu mic dejun.

Tarifele maximale pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) ajung în această ediţie (sejur şase nopţi/persoană) până la: 159 lei / de lei/ persoană la hoteluri de o stea fără mic dejun , 179 lei de lei/ persoană la hoteluri de două stele fără mic dejun fără mic dejun, 199 lei de lei/ persoană la hoteluri de trei stele fără mic dejun, 269 de lei / persoană la hoteluri două stele cu mic dejun, 329 lei / persoană la un hotel de trei stele cu mic dejun, 379 lei / persoană la un hotel de patru stele cu mic dejun
şi 469 lei/persoană la un hotel de cinci stele cu mic dejun .

Până acum s-au înscris în program 12 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 1450 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că aproximativ 5.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe, la tarife reduse, pe litoralul românesc.

Tags: , , , ,
marea-neagra

Unde merg românii în vacanţă în 2017 şi ce buget au

Peste două treimi dintre români (77%) au declarat că merg în vacanţă vara aceasta, iar 21% încă nu s-au hotărât. În privinţa destinaţiei, jumătate dintre români preferă să rămână în ţară, ceilalţi aleg destinaţii din străinătate. Regiunea românească favorită este reprezentată de litoral, conform unui studiu MKOR Consulting.

Banii nu reprezintă principalul criteriu de alegere a unei vacanţe –  doar 25% iau în considerare preţul, în timp ce 41% dintre cei care au răspuns declară că sunt importante peisajele şi obiectivele turistice.

Comparativ cu anul 2016, bugetul stabilit este acelaşi pentru jumătate dintre români. Aproximativ o treime (32%) au spus că vor aloca mai mulţi bani pentru vacanţa din vara aceasta. Concret, 37% au un buget între 501 şi 1000 euro, iar 15% şi-au plănuit să cheltuie între 1001 şi 2000 euro. Există însă un procent de 28% dintre respondenţi care mărturisesc faptul că au posibilitatea unei sume sub 500 euro, sumă uşor mai mare decât salariul minim pe economie.

„Obiceiurile românilor privind vacanţa s-au modificat în ultimii ani în sensul bun. Rămân însă numeroase elemente de constanţă care ţin de constrângerile financiare – frecvenţa, bugetul alocat, dar şi de un comportament conservator al românilor – destinaţia, plata cu numerar sau vacanţa doar în familie. Rezultatele ne arată clar o creştere anul acesta faţă de 2016, dar piaţa este departe de a-şi fi atins potenţialul,”  a precizat Corina Cimpoca, Consultant Senior şi fondator MKOR Consulting.

În privinţa locului de vacanţă, o treime dintre români merg într-o destinaţie nouă în 2017, în timp ce restul aleg un loc pe care l-au mai vizitat cel puţin o dată. Dintre aceştia din urmă, un număr important de 33% a declarat că a mai fost de 4 sau mai multe ori în destinaţia aleasă anul acesta. Hotelurile de 3 stele sunt opţiunea pentru 47% dintre românii care au luat parte la studiul de piaţă. Ca perioadă, 39% au spus că vacanţa va dura între 4 şi 6 zile, iar 37% între 7 şi maxim 9 zile.

Decalajul privind deplasarea cu trenul faţă de cea cu maşina personală s-a accentuat considerabil, raportul fiind de 10% la 50%. Un procent de 28% folosesc avionul.

Comisioanele agenţiilor de turism şi programele fixe i-au determinat pe 60% dintre românii intervievaţi să-şi planifice singuri vacanţa de vară. Doar 40% au apelat la serviciile agenţiilor de turism pentru vara aceasta.

Ca şi comportament general, 31% dintre români au declarat că merg anual în vacanţă şi 36% de două ori pe an.

Tags: , , , , ,
1-mai-mare-litoral

Cel mai profitabil an pentru litoralul românesc: 4 mil turişti, cheltuieli de 1.4 miliarde lei

Vara anului 2016 se anunţă a fi cea mai profitabilă din ultimii 10 ani pentru turismul românesc. Pe fondul situaţiei internaţionale, mulţi dintre turiștii români, dar şi străini, s-au reorientat către Litoralul românesc şi Delta Dunării, arată o analiză realizată de Keysfin.

Peste 4 milioane de turişti ar urma să cheltuie, în acest an, în sezonul estival, peste 1,4 miliarde de lei pe servicii de cazare şi masă.

Potrivit datelor Keysfin, numărul turiştilor care au vizitat Dobrogea (Litoral şi Delta Dunării) a crescut semnificativ în ultimii ani, pe fondul dezvoltării ofertei de servicii de calitate.

Dacă în 2010, erau înregistraţi oficial 3,04 milioane de turişti români, numărul acestora a crescut susţinut în următorii ani, la 3,23 milioane în 2011, 3,57 milioane în 2012, 3,27 milioane în 2013, 3,37 milioane în 2014 respectiv 3,80 milioane de turiști în 2015.

“Perspectivele sezonului 2016 sunt extrem de pozitive. Semnalele din piață indică faptul că gradul de cazare în stațiunile de pe Litoralul românesc a atins 100% în ultimele trei săptămâni, luna august este la capacitate maximă, iar perspectivele lunii septembrie sunt, de asemenea, îmbucurătoare, vremea urmând să fie propice extinderii sezonului”, spun experții de la Keysfin care estimează, pe baza așteptărilor firmelor din domeniu, ca numărul turiștilor români și străini să treacă în acest an de granița de 4 milioane.

“Datele privind numărul turiștilor iau în calcul numai cifrele oficiale, raportate de operatorii din turism autorităților. Este cunoscut faptul că, pe lângă aceștia, mai există o piață alternativă de turism, așa-numitele cazări la particulari, acolo unde numărul locurilor de cazare este cel puțin egal cu cel din structurile fiscalizate. Dacă luăm în calcul și faptul că multe dintre datele trimise de operatori autorităților nu sunt cele mai fidele, avem perspectiva unui an 2016 cu un număr record de turiști”, au mai spus aceștia.

Numărul mare de turiști însemnă și afaceri pe măsură pentru firmele care lucrează în sectorul de HORECA. Datele statistice arată că, de la an la an, afacerile din acest domeniu au crescut spectaculos pe litoral.

Dacă în 2010, business-ul total din zona Dobrogei, incluzând aici Litoralul și Tulcea (Delta Dunării) era cifrat la 713,3 milioane de lei, în anii următori a crescut de la 662,7 milioane lei în 2011, 805,1 milioane lei în 2012, 832,6 milioane lei în 2013, 948 milioane lei în 2014 respectiv 1,14 miliarde lei în 2015.

“Estimăm un 2016 cu afaceri de aproximativ 1,4 miliarde lei, pe fondul dezvoltării unei palete extinse de servicii și ca urmare a efectului reducerii TVA. Creșterea concurenței în domeniul serviciilor de cazare și masă, dezvoltarea unei oferte competitive pentru turiști crează perspectivele unor afaceri net superioare anilor trecuți”, au mai spus analiștii de la Keysfin.

Cine câştigă din business-ul litoral

Datele de la Ministerul Finanțelor, analizate de experții de la Keysfin, arată că cei mai importanți jucători din sectorul turismului litoral sunt Blaxy Premium Resors Hotel SA în domeniul hotelier, Georgio FAST SRL în sectorul restaurantelor, Undergroud Group SRL în domeniul barurilor, Tabăra Năvodari SA și Stihll SRL în segmentul taberelor, campingurilor și parcurilor de rulote și Dublet SRL, în alte servicii de cazare.

Cele mai mari afaceri în sectorul de cazare de pe Litoral, în 2015, au fost realizate de Blaxy Premium Resors Hotel SA, de 18,41 milioane de lei, firmă urmată de Vega Turism SA, de 18,4 milioane de lei și de Voila A.S SRL, de 14,5 milioane de lei.

În topul celor mai importante firme de cazare din turismul de pe litoral se mai situează, în ordinea cifrei de afaceri realizată anul trecut, firmele Mamaia Resorts Hotels SRL (10,3 milioane lei), Xenoti SRL (9,7 milioane lei), Elegant Impex SRL (7,5 mil.lei), Complex Savoy SA (7,5 mil.lei), Baron Service SRL (7,4 mil.lei), L&Sirom SRL (7,23 mil.lei) și Aurora Mamaia SRL (7,2 mil.lei).

Pe segmentul de restaurante și alte servicii de masă, Georgio Fast SRL este lider, cu afaceri în 2015 de 27,7 milioane de lei, firmă urmată de Crisrob Dede SRL (21,9 milioane lei) și de companiile Hagi Sport SRL (10,4 mil.lei), Lascu Bros SRL (14,6 mil.lei), Underground Club SRL (13,8 mil.lei), Briza Mării Negre SRL (12,2 mil.lei) și Ionuț Restaurante SRL (12,1 mil.lei).

Cum atragem turiştii străini

Turiștii români încep, treptat, să redescopere Litoralul românesc, creșterea calității serviciilor de cazare și masă fiind una evidentă, spun cei de la Keysfin.

“Renovarea hotelurilor din Mamaia, Neptun, Olimp, Venus, Saturn și adoptarea unui management similar cu cel din Grecia, Turcia și Bulgaria au făcut ca firmele de turism să înregistreze rezultate excelente în acest an. Un cuvând greu de spus l-a avut climatul de insecuritate extern, atentatele din Turcia, Franța și Germania influențând decizia turiștilor români. Sentimentul de siguranță de pe litoralul românesc a determinat, de asemenea, și mulți turiști străini să vină pe Litoral și în Deltă, companiile de turism dezvoltând pachete turistice la prețuri atractive”, afirmă experții.

 Marea miză pentru hotelierii români o reprezintă, de altfel, dezvoltarea ofertelor pentru turiștii străini, mai ales pentru cei din țările fostului spațiu sovietic și tinerii occidentali.

”Numărul turiștilor străini este în creștere, de la an la an, însă sub potențial. Dezvoltarea unor oferte de servicii turistice și de distracție competitive, cu focus pe plajele de calitate, oferta de cluburi și gastronomia românească, dar mai ales pe climatul de siguranță din România, poate și trebuie să determine o creștere a afluenței turiștilor străini în țara noastră în următorii ani”, au mai spus analiștii KeysFin.

Potrivit datelor Keysfin, în 2015 au fost pe litoral 191.093 de turiști străini, iar în Deltă au fost înregistrați 33.815. Spre comparație, în 2010, Litoralul românesc a atras 133.900 turiști străini, iar în 2014 au fost 162.914.  

Tags: , , , , , , ,
marea-neagra

Peste 60.000 de români au fost de Rusalii la mare şi au cheltuit 8 milioane de euro

Peste 60.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral, marcând recordul ultimilor 25 de ani pentru această sărbătoare şi, conform datelor prezentate de Federaţia Patronatelor din Turism (FPTR), aceştia au cheltuit în cele trei zile aproximativ opt milioane de euro.

Potrivit FPTR, vremea urâtă de la începutul lui iunie a întârziat debutul sezonului estival pe litoral, astfel că adevărata deschidere a fost în acest weekend, când turiştii au ajuns în număr mare la mare, bucurându-se de atmosfera de vacanţă. Chiar dacă apa mării a fost rece, temperaturile din termometre au crescut în acest weekend la peste 30 de grade, iar cei care au venit în minivacanţă au putut face plajă.

“Acum au sosit la mare adevăraţii turişti de litoral, spre deosebire de minivacanţa de 1 Mai, când cei mai mulţi români au ajuns pe litoral pentru cluburi, iar mulţi dintre ei nici măcar nu au ajuns pe plajă”, a declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei, Dragoş Răducan.

Pentru oferta de Rusalii, tarifele de cazare au fost cu 30 la sută mai scăzute faţă de cele din sezon. Tarifele medii au variat de la o categorie de confort la alta, începând cu 60 de lei pe noapte camera de o stea, 100 de lei camera de două stele, 150 de lei camera de trei stele şi 300 de lei camera de patru stele. Hotelierii au pregătit în acest an pachete turistice variate, care au inclus toate tipurile de masă. Unii turişti au achiziţionat pachete all inclusiv, însă mulţi din ei au preferat să mănânce de la autoserviri. O familie a cheltuit, în medie pe zi, 100 de lei pentru masă.

„Turiştii au cheltuit la malul mării aproximativ opt milioane de euro, cifră cu mult peste aşteptările hotelierilor, depăşind cu 33 la sută încasările de Rusalii de anul trecut”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Cele mai aglomerate au fost structurile din nordul litoralului – Mamaia şi Năvodari, dar foarte mulţi turişti au ajuns şi în Vama Veche, staţiune luată cu asalt şi de către cei veniţi în vacanţa cu cortul. Dacă în staţiunile din sud – Saturn, Venus, Jupiter şi Neptun, au sosit mai mult familii cu copii, în cele din nord, dar şi în Vama Veche, au ajuns mai mult tineri, atraşi de distracţie şi cluburi.

Dincolo de bucuria numărului record de turişti, hotelierii de la mare spun că se confruntă şi cu probleme în acest început de sezon, respectiv lipsa personalului calificat, dar şi faptul că anul şcolar s-a prelungit cu încă o săptămână, iar vacanţa copiilor s-a micşorat, ceea ce a făcut ca începutul de sezon estival să fie decalat cu zece zile. Din acest motiv, sezonul a ajuns acum sa fie de doar două luni în fiecare vară. “Proprietarii de hoteluri de pe litoral trebuie să îşi regândească strategia, astfel încât cele zece zile în minus din vacanţa de vară să nu le afecteze profitul. Chiar dacă turismul este peste 99 la sută privatizat, statul rămâne în continuare acţionar majoritar prin încasarea de taxe şi impozite, care reprezintă mai mult de 60 la sută din cifra de afaceri a proprietarilor de hoteluri. De aceea, FPTR solicită ca autorităţile publice să se implice mai mult şi să susţină activitatea de turism, din care încasează taxe şi impozite, ca un acţionar de bună credinţă”, a declarat şi preşedintele FPTR, Mohammad Murad.

 

Tags: , , , ,
1-mai-mare-litoral

La mare în România. Cât au cheltuit românii în primul weekend din septembrie

Aproximativ 120.000 de români au petrecut sfârşitul de săptămână la mare, cheltuind în jur de 5,5 milioane de euro, în cel mai aglomerat weekend de septembrie din ultimii ani pe litoral, a anunţat, luni, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

“Numărul mare de turişti ajunşi în acest weekend pe litoral a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări ale hotelierilor, care au avut un grad de ocupare ca într-un sfârşit de săptămână din plin sezon. Deşi nici asociaţiile de promovare şi nici autorităţile locale n-au promovat litoralul în această perioadă, peste 120.000 de români au ajuns în weekend la mare, iar singurele merite sunt ale hotelierilor care au scăzut tarifele şi ale vremii bune din ultimele zile”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Din cele 6.144 de locuri scoase la vânzare prin programul “Litoralul pentru toţi”, s-au vândut peste 90%, comparativ cu 70% anul trecut, în primul weekend din septembrie.

“Cheltuielile pentru mâncare şi distracţie au scăzut considerabil faţă de vârful de sezon, când pentru o zi de litoral un turist trebuia să aibă în buzunar minim 150 de lei. Acum, pentru două zilei pe litoral, incluzând cazarea şi masa, un turist a cheltuit, în medie, 200 de lei, aproape cât îl costă transportul până la mare”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Astfel, cei 120.000 de români au cheltuit pe litoral, în primul weekend din septembrie, 24 de milioane de lei (5,5 milioane de euro).

Programul “Litoralul pentru toţi”, susţinut exclusiv de hotelierii din staţiunile de la mare, se desfăşoară în perioada 31 august – 11 octombrie şi pune la dispoziţia turiştilor locuri cu tarife reduse cu până la 60%. O vacanţă de şase nopţi la un hotel din Mamaia costă 235 de lei la două stele şi 265 de lei la trei stele, iar în sudul litoralului ajung la 180 de lei la două stele şi la 200 de lei la trei stele.

Tags: , , , , ,