Tag Archives: imobiliare martie 2019

cluj-napoca-grigorescu

Cât a vândut Clujul imobiliar în martie

Judeţul Cluj este în continuare în topul vânzărilor de imobile la nivel naţional.

Peste 44.560 de imobile au fost vândute la nivel naţional, în luna martie 2019, în scădere cu 14.147 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Cele mai multe imobile au fost înregistrate în Bucureşti (7.619), Ilfov (4.080) şi Cluj (2.978). De asemenea, în lunile ianuarie şi februarie 2019, au fost vândute, la nivelul judeţului Cluj, un număr de 4.039 de imobile. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în luna martie sunt Sălaj (255), Gorj (198) şi Olt (117).

Potrivit sursei citate, la nivel naţional, numărul ipotecilor a fost de 30.703, în intervalul analizat, cu 4.740 mai mare, comparativ cu aceeaşi lună din 2018, iar cele mai multe operaţiuni de acest tip au fost înregistrate în Bucureşti (8.459), Timiş (2.195) şi Iaşi (1.906). La polul opus, s-au situat judeţele Mehedinţi – cu 73 de ipoteci încheiate, Sălaj (66) şi Harghita (62). Totodată, judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a treia lună a anului 2019 sunt Timiş (936), Dolj (506) şi Galaţi (458).

Tags: , , , ,