Tag Archives: Guvern Grindeanu

Parlament

Moţiunea de cenzură, semnată de 222 de parlamentari. Când are loc votul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, duminică, în plen, că moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în şedinţa comună de miercuri a Parlamentului, la ora 11:00, potrivit deciziei Birourilor Permanente Reunite.

“Birourile Permanente ale celor două camere, în şedinţa comună (…) au stabilit ca dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să aibă loc în ziua de miercuri 21 iunie 2017, la ora 11:00, în şedinţa comună (a Parlamentului-n.r.)”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, declarând închisă şedinţa de plen în care s-a citit textul moţiunii de cenzură.

Moţiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari. 

Întrebat cum comentează faptul că moţiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari, dintre care doar de 199 de la PSD, iar restul de la ALDE, Dragnea a spus: “Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenţi. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecaţi din ţară, ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marţi”.

“Noi am fost interesaţi să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituţie ( o pătrime din numărul total al senatorilor şi deputaţilor, respectiv 116 parlamentari, n.r.) , iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moţiunea de cenzură, aşa şi-au făcut programul majoritatea. Am luat decizia ulterir de a o depune azi (duminică, n.r.) pentru a scurta perioada în care ne aflăm de incertitudine şi de lipsa practică a unui Guvern”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă ar fi fost un semnal mai puternic dacă PSD avea minimum 233 de semnături, câte voturi sunt necesare pentru a adopta moţiunea, şi dacă are vreo supărare din această cauză, Dragnea a răspuns: “Nu, categoric nu. Eu am mai gestionat o moţiune de cenzură”.

“Important este votul de miercuri, care va fi masiv”, a subliniat Dragnea.

PSD şi ALDE au finalizat, duminică la prânz, textul moţiunii de cenzură, document care are puţin peste trei pagini şi care se intitulează “România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”.

În moţiune se menţionează că, la cinci luni de la instalarea Guvernului, coaliţia de guvernare a făcut o evaluare a activităţii Executivului, în urma căreia a decis să retragă sprijinul politic acordat Cabintelui. Decizia a dus la demisia a 25 din cei 27 de membri ai Cabinetului, care au înţeles “corect reponsabilitatea politică ce le revine în cadrul unei democraţii constituţionale”, menţionează textul.

Documentul vorbeşte în continuare de “Guvernul” Ponta-Jianu-Grindeanu, pe care îi acuză de dispreţ faţă de regulile democratice ale funcţionării instituţiilor.

Iniţiatorii susţin că nu este vorba despre o moţiune PSD-ALDE, ci despre “un act de responsabilitate politică pe care trebuie să îl facă Parlamentul României pentru a prezerva constituţionalitatea funcţionării democratice a statului, respectarea legii şi a votului cetăţenilor României”.

 

Tags: , , , , ,
locuinta final

TVA 0 la achizițiile de locuințe. Ce spun analiştii imobiliari

Reprezentanții Guvernului au în vedere stimularea sectorului construcțiilor și readucerea acestuia la nivelul de dinainte de criză.

În momentul de față, pe masa Parlamentului se află un proiect de lege demn de toată atenția potențialilor cumpărători de locuințe. Inițiat de președintele PSD, Liviu Dragnea, acesta prevede, printre altele, aplicarea unei cote reduse de TVA de 0% pentru „livrarea locuințelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către persoane fizice”. „Măsura are în vedere… facilitarea accesului populației la o locuință fără suportarea TVA”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

De menționat este că normele actuale prevăd deja aplicarea unei cote de reduse de TVA, în valoare de 5% din valoarea imobilului, însă doar pentru tranzacțiile de până la 450.000 de lei (circa 100.000 de euro); pentru achizițiile ce depășesc această sumă se aplică cota normală de TVA, respectiv 19%. (De această facilitate un cumpărător poate beneficia însă doar o singură dată.)

În acest context, este de așteptat ca, în cazul în care va fi adoptată, aplicarea cotei 0 de TVA să aibă, în mod evident, un rol important în stimularea apetitului românilor pentru achiziția de locuințe noi. Asta mai ales dacă legiuitorii vor decide să implementeze măsura pentru toate tipurile de tranzacții, adică inclusiv pentru cele care se încadrează acum în categoria TVA de 19%.

Minus pe termen scurt, plus pe termen lung

Deși sună bine în teorie, această idee nu a fost scutită de obiecții, una dintre cele mai importante fiind legată de efectul unei asemenea măsuri asupra bugetului de stat. „Sigur că da, dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri şi minusuri, fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist este că (…) o să avem un minus important la buget”, a recunoscut prim-ministrul Sorin Grindeanu, în cadrul unei dezbateri organizate în cadrul târgului de profil Salonul Imobiliar (organizat la Palatul Parlamentului săptămâna aceasta).

Premierul este însă de părere că impactul (pozitiv al) acestei legi se va vedea, într-o fază ulterioară, prin încasări mai mari, datorită efectului de stimulare a pieței imobiliare per ansamblu – care va contribui și la reducerea deficitului locativ al României, de aproximativ un milion de unități. „Îmi doresc ca acest sector să revină acolo unde, să spunem, era în urmă cu zece ani. Poate greșesc ca și exactitate, dar ponderea pe care sectorul imobiliar și al construcțiilor o avea în ceea ce înseamnă economia românească era una importantă. Prin măsurile pe care, unele dintre ele le-am luat, altele sunt pe cale de a fi adoptate, ne dorim să impulsionăm acest sector”, a explicat Grindeanu.

„Proiectul legii cu TVA zero, care este în Parlament, în acest moment, pentru livrarea de locuințe, pentru persoanele fizice, este un proiect care are susținerea Guvernului. Chiar dacă pare în primă fază un minus la încasările de TVA, dacă stai să calculezi efectele secundare și modul în care industria de profil aduce plus, efectele sunt pe plus.” Sorin Grindeanu, Prim-ministru

„Vom notifica Comisia Europeană”

În ceea ce privește concordanța măsurii propuse de PSD cu prevederile Uniunii Europene în domeniu, premierul a declarat: „O să mergem pe ceea ce înseamnă paşii legali, ca să fim cât se poate de direcți. În momentul în care ni se va cere de către Parlament punctul de vedere al Guvernului, îl vom da pozitiv, și susținem acest proiect. Vom notifica Comisia Europeană, pentru că ştiţi că există regulamente cu TVA-ul diferit și sunt anumite reguli pe care trebuie să le respectăm”. În opinia sa, această solicitare nu ar fi un „lucru nou”, întrucât există țări care au un nivel diferit al TVA în diverse domenii.

Pentru moment, cei care vor să achiziționeze una sau mai multe locuințe noi fără a mai plăti TVA mai au de așteptat. Două lucruri rămân de văzut: primul – care va fi forma finală a legii și ce tranzacții vor beneficia, concret, de cota redusă de 0%; al doilea – care va fi reacția Uniunii Europene la propunerea PSD.

(analiză imobiliare.ro)

Tags: , , , , ,