Tag Archives: grigorescu

cluj-napoca-grigorescu

Grigorescu din Cluj, cel mai avantajos cartier din România

Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, urmat de oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi, potrivitunui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. La polul opus se află oraşele Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila. 

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

„Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

„În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

 

Tags: , , , ,
cluj-napoca-este-orasul-cu-cel-m-520x293

Clujul se află în topul oraşelor din România unde se trăieşte cel mai bine. Un cartier – locul I naţional

Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea sunt oraşele cu cele mai avantajoase costuri ale vieţii din România, în timp ce la polul opus se plasează Reşiţa, Alexandria şi Vaslui, arată un studiu.

În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

cartiere-2

De menţionat este şi faptul că cartierul Grigorescu (Cluj-Napoca) este în topul naţional al preferinţelor românilor care au participat la studiu, uramt de Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Pitesti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara). Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vietii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşita), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

cartiere-bun

La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti-Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

Amintim că municipiul Cluj-Napoca se numără printre oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România, alături de Oradea, Braşov, Sibiu, Sfântul Gheorghe şi Timişoara. La polul opus, oraşele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puţin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, urmate de Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa. Mai multe detalii AICI. 

Tags: , , , , ,
14494666_1122962254459265_7860489830466003409_n

Bazin olimpic acoperit în Grigorescu, inaugurat luni. Vezi tarifele

Bazinul olimpic acoperit din Ştrandul Sun, situat în cartierul clujean Gigorescu, va fi dat în folosinţă începând de luni, 3 octombrie 2016. Va funcţiona pe toată durata anului.

Edilul Emil Boc a anunţat, pe Facebook, că piscina acoperită cu balon va fi dată în folosinţă începând de luni, 3 octombrie 2016. Amenajarea bazinului olimpic acoperit din Grigorescu a costat 3.305.000 lei, bani publici.

“Pe lângă închiderea cu un balon presostatic cu triplă membrană a bazinului olimpic, în cadrul lucrărilor de modernizare au fost construite spații tehnice și vestiare, a fost reparată și refinisată cuva bazinului (care a fost adusă la o cotă maximă de 1,50 m), a fost reamenajată zona de acces către bazin, cu instalațiile electrice și de gaze aferente”, informează municipalitatea.

Bazinul de dimensiuni olimpice (50m x 25 m), acoperit cu un balon presostatic, asigură o temperatură a apei de 26-28 grade Celsius, tratată automat grație unui sistem de filtrare modern. Este dotat cu aparatură pentru fitness: treadmill aquaness (benzi de alergare acvatice), aquabike aquaness (biciclete acvatice), static Swim (sistem de înot contracurent pentru antrenament aquafitness)

14440736_1123038771118280_7745295806032073594_n

Bazinul va funcționa după următorul program: luni-vineri – 6.00- 22.00, sâmbătă- duminică 8.00-18.00. Biletul de intrare va costa 18 lei, iar copiii, elevii, studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități vor plăti doar 12 lei.

14523180_1122962104459280_8298643479237253830_n

14433092_1122962871125870_218578469561988279_n

14457376_1122961817792642_7532609578612331002_n

14462890_1122962097792614_5713844209378043505_n

La Bazinul Olimpic Grigorescu, Primăria Cluj-Napoca și RADP vor derula programe speciale de învățare a înotului pentru elevii din clasele primare, în intervalul orar 8.00-12.00.

Municipalitatea doreşte ca Sun să devină pe viitor un aquapark, cu bazin de înot deschis în toate anotimpurile şi cu patinoar pe timp de iarnă. În prezent se lucrează la proiectul de deviere a magistralei electrice care afectează lucrările de construire a Aqua Parkului, urmând ca după finalizarea acestuia să se treacă la realizare proiectului propriu-zis.

Tags: , , , ,
panorama_cluj

Piața imobiliară din Cluj revine la nivelul de dinaintea crizei economice

Apartamentele din municipiul Cluj-Napoca au înregistrat o scumpire-record în luna august 2015: metrul pătrat a ajuns la o valoare medie de  1.070 euro, cel mai ridicat nivel din acest an şi de după criza imobiliară. Pentru toate apartamentele din zona Clujului, din municipiu şi vecinătăţi, s-a atins pragul de 900 euro/mp, de asemenea o valoare superioară celorlalte luni ale anului 2015, arată o analiză realizată de Blitz Imobiliare.

“Aşa cum ne-am obişnuit deja, apartamentele cu 2 camere se situează ca valoare peste indicele mediu al oraşului, fiind locuinţele cu cea mai mare valoare din punct de vedere al preţului raportat la suprafaţa utilă: 1.101 euro/mp”, precizează analiştii imobiliari.

chart-2-cartiere

chart-1-general

În numai trei luni apartamentele din Cluj au câştigat în medie 3,5%. Principalele cauze:

Creşterea cererii în special pentru acele locuinţe care se încadrează în normele programului Prima Casa, apartamente cu 1-3 camere, precum şi condiţiile de creditare tot mai permisive, au facut ca piaţa imobiliara să crească în ultimele luni într-un ritm mai alert faţă de începutul anului.

Pulsul pe cartiere

Apartamentele din cartierele Clujului au avut parcursuri diferite în luna august. Astfel, media preţurilor publice din Centru, Gheorgheni, Grigorescu şi Bună Ziua a fost mai mică decât în luna anterioară, în vreme ce apartamentele din Marasti, Zorilor si Europa s-au scumpit. Preţul mediu public al apartamentelor din Manastur a fost în luna august acelaşi cu preţul mediu din luna iulie.

preturi-cartiere

Tags: , , , , , , , , , ,
IMG_8811

Cât te costă să vinzi în pieţe din Cluj. Poliţia locală, scoasă din schemă în noul regulament

Primăria Cluj-Napoca a lansat în dezbatere publică noul regulament de funcţionare a pieţelor agroalimentare Flora, Hermes, Zorilor, Ira şi Grigorescu, precum şi normele privind închirierea spaţiilor comerciale şi a chioşchiurilor din incinta pieţelor.

Cât plătesc comercianţii pentru o masă din piaţă

Conform noului regulament, taxa de ocupare pe masă/zi va fi în cuantul de 3 lei pentru comercializarea produselor agroalimentare indiferent de forma de organizare a utilizatorilor: producător agricol, persoană fizică autorizată, asociaţie familială, interprindere individuală, societate comercială, etc. În preţul de ocupare al meselor sunt incluse şi cheltuielile cu utilităţile.

Tot 3 lei/zi costă şi închirierea vitrinelor frigorifice pentru comercializarea de produse lactate şi a meselor destinate vânzării ouălor şi a produselor apicole.

Acestea vor fi închiriate pe bază de contract pe perioadă de maxim 1 an, cu posibilitate de prelungire.

Cât costă închirierea spaţiilor comerciale şi cum se face selecţia

Selectarea utilizatorilor spaţiilor comerciale va fi făcută de către Primăria Cluj-Napoca, conform regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de “selecţie oferte” pentru închirierea spaţiilor comerciale situate în pieţele agroalimentare administrate de Municipiul Cluj-Napoca, precum şi pe baza unui punctaj acordat comercianţilor interesaţi, punctaj din care o pondere de până la 50% o va reprezenta tariful pe mp/zi propus, respectiv 50% se va acorda utilizatorii, producătorii direcţi, înregistraţi la Oficiul Registrului Comerţului Cluj.

Taxa de ocupare a spaţiilor comerciale va fi valoarea ce mai mare oferită de utilizatori pe mp/zi. Valoarea minimă stabilită prin Comisia Mixtă de Tarifuri şi Preţuri aferentă lunii februarie 2015 pe care ofertanţii o vor considera referinţă în întocmirea propunerii financiare este:

Flora: 4.87 lei/mp/zi

Hemes: 4.87 lei/mp/zi

Zorilor: 4.93 lei/mp/zi

Grigorescu: 5.50 lei/mp/zi

Spaţiile destinate cu prepondetenţă comercializării cărnii, produselor din carne şi produselor agroalimentare vor fi închiriate pe o perioadă de maxim 3 ani, cu posibilitatea de prelungire  a contractului, cu acordul prealabil al Consiliului Local Cluj-Napoca, cu condiţia desfacerii produselor comercializate pe perioada sărbătorilor religioase tradiţionale. Mobilierul necesar desfăşurării activităţii şi cel frigorific va fi achiziţionat pe cheltuiala producătorilor/operatorilor selectaţi.

Taxa pe chioşc. Ce activităţi nu sunt permise

Selectarea utilizatorilor chioşcurilor va fi făcută de către Primăria Cluj-Napoca, conform regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de “selecţie oferte” pentru închirierea spaţiilor comerciale şi a chioşcurilor situate în pieţele agroalimentare administrate de Municipiul Cluj-Napoca.

Ca destinaţie a chioşcurilor este permisă doar prestarea activităţilor magazinelor nealimentare şi nu se vor putea desfăşura următoarele activităţi: casă de amanet, jocuri de noroc, second-hand, depozit en-gros sau de mărfuri, agenţie de turism sau de bilete pentru activităţi social-culturale sau de bilete pentru transportul în comun, ateliere de creaţie artistică, fotoclasice sau de reparaţie şi întreţinere diverse obiecte, prestări servicii, xerox, localuri de bănci, birouri notari, avocaţi, imobiliare, restaurante, pizzerii, cluburi, cofetărie, ceainărie, patiserie, grădină de vară, magazin alimentar sau mixt, florării, birorui sedii firmă, cabinete medicale, farmacii, librării, sedii ONG, repezentanţe telefonie mobilă, internet, casă schimb valutar, societăţi asigurări, etc.

Taxa de ocupare a spaţiilor comerciale va fi valoarea ce mai mare oferită de utilizatori pe mp/zi. Valoarea minimă stabilită prin Comisia Mixtă de Tarifuri şi Preţuri aferentă lunii februarie 2015 pe care ofertanţii o vor considera referinţă în întocmirea propunerii financiare este de 2.34 lei/mp/zi.

 

Noul regulament păstrează în continuare obligaţia pentru comercianţi de a practica preţuri de vînzare care să nu depăşească dublul preţurilor de referinţă publicate de Centrul Agrotransilvania, precum şi obligaţia de a semnala produsele româneşti într-un mod diferit faţă de cele din import.

Sancţiuni şi abateri. Cine le aplică

Sancţiunile nu vor mai fi aplicate de poliţiştii locali, aşa cum era prevăzut în vechiul regulamen, ci de către administratorii pieţei (n.red. Serviciul de administrare Hale şi Pieţe, Direcţia Tehnică).

Abaterile vor fi notate cu puncte de penalizare de la 1 la 5, iar acumularea de 5 puncte de penalizare atrage pierderea locului de vînzare atribuit şi interzicerea oricărei activităţi comerciale în pieţele agroalimentare din Cluj-Napoca pe o perioadă de 2 ani.

Printre abatarile grave care vor fi penalizate cu 5 puncte se numără comercializarea altor mărfuri decît cele conforme cu specificul pieţei, subînchirierea meselor, neplata chiriei sau desfăşurarea de activităţi de comerţ sub influenţa băuturilor alcoolice.

Orarul de funcţionare al pieţelor:

1 aprilie – 31 octombrie: 7-21 de luni până sâmbătă, 7-14 duminica

1 noiembrie – 31 martie: 7–19, de luni până sâmbătă, 7-14 duminica

Pieţele au fost reamenajate şi modernizate la standarde europene.

Etapa consultării publice privind noul regulament – postat pe site-ul municipalităţii – se va încheia în data de 21 august 2015. Persoanele interesate pot trimite sesizarile, observatiile, punctele de vedere la adresa de email:consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot inregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetateni, str. Motilor nr.7 sau la orice primarie de cartier.

(Anca MUREŞAN)

 

Pieţele au fost reamenajate şi modernizate la standarde europene.

 

 

 

Pieţele au fost reamenajate şi modernizate la standarde europene.

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,