Tag Archives: greva

1_3_176680_1533717814_04046_fav

Grevă la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj. Angajaţii au ieşit în stradă

Angajaţii Direcției Județene pentru Sport și Tineret Cluj au intrat, miercuri, în grevă generală pe perioadă nelimitată, fiind nemulţumiţi de salarizare.

Principalele nemulțumiri ale angajaţilor sunt legate de faptul că 70% dintre salariați sunt plătiți cu venitul minim pe economie. Oamenii spun că, în cadrul subordonatelor Ministerului Tineretului şi Sportului, sunt salarii diferite pentru funcţii similare şi solicită egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata pentru funcţii similare.

Prin greva declanşată miercuri, angajaţii de la Cluj se alătură celor din din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului de la nivel naţional, cluburi sportive municipale, complexuri sportive naţionale, case de cultură ale studenţilor, care au încetat astăzi toate activităţile.

Revendicările Sindicatului Național de Sport și Tineret:

– egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, conform Deciziei CCR nr.794/2016

– reîncadrarea personalului conform Legii nr. 153/2017 (diferențiat pe funcții, răspundere, vechime)

– plata muncii în zilele de sâmbăt și duminică, sărbătorile legale și a orelor suplimentare

– acordarea sporurilor de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național

– acordarea sporurilor – aplicarea regulamentului de sporuri

– egalizarea salariilor celor din federațțile sportive naționale, la nivelul celor din subordonatele MTS

– acordarea voucherelor de vacanță pentru salariații federațiilor sportive naționale

– suplimentarea numărului de angajați, deblocarea posturilor vacante

– prelungirea Contractului colectiv de muncă

În urmă cu o săptămână, mai exact joi, 2 august, angajaţii Direcției Județene pentru Sport și Tineret Cluj au intrat într-o grevă de avertisment şi au protestat paşnic ăn faţa instituţiei purtând banderole albe pe braţ şi pancarte cu mesajul “Grevă”.

Tags: , , ,
functionari_publici_greva_generala_28539_17649300

Proteste în toată ţara faţă de proiectul legii salarizării

Sindicatele din administraţia locală anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara ar putea intrerupe munca şi declanşa greva japoneză in administratiile Locale. Totodată, angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului vor înceta lucrul, timp de două ore, nemulţumiţi de proiectul legei salarizării.

Angajaţii de la Protecţia Consumatorului protestează, fiind nemulţumiţi de legea salarizării

Angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului s-au alăturat funcţionarilor din administraţia publică şi din sistemul de protecţia a mediului, anunţând că vor participa la acţiunile de protest.

“După refuzul categoric al doamnei Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, de a soluţiona problemele salariale ale acestei categorii profesionale cu o activitate atât de complexă şi importantă pentru societatea românească, comisarii protecţiei consumatorilor au intrat în proteste exprimate prin încetarea activităţii şi pichetarea instituţiilor în care lucrează. Revendicare: – salarizarea sistemului ANPC pe aceeaşi grilă cu ANSVSA! Astfel, aceasta categorie profesională protestează astăzi, marţi, 30 mai 2017, alături de colegii din administraţia publică locală şi atrage si alte institutii din administratia publică centrală precum Garda de mediu, Inspecţia muncii şi altele”, transmite Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici printr-un comunicat de presă.

Şi angajaţii din administraţia publică protestează, marţi, atât în ţară cât şi în Capitală. În Bucureşti, protestatarii vor picheta Palatul Parlamentului.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru MEDIAFAX că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului.

“Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.

Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.

Tot marţi, angajaţii din domeniul Protecţiei Mediului vor declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de salariile actuale şi de faptul că prin legea salarizării unitare, creşterile semnificative for fi făcute abia din 2018 sau 2019.

“Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu, vă informează că declanşează conflictul de muncă. Marţi, 30 mai, personalul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului va protesta între orele 11:00-13:00″, se arată într-un comunicat al FSUM, remis MEDIAFAX.

Mai mult, şi angajaţii APIA ar putea declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de faptul că Senatul a respins amendamentele propuse pentru proiectul legii salarizării.

“Senatul a respins amendamentele propuse. La Camera Deputaţilor, dezbaterile se desfăşoară cu mare viteză, iar comisiilor de specialitate nu le mai sunt cerute avizele. În contextul în care prevederile proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îi dezavantajează pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA este în proces de consultare a membrilor privind declanşarea conflictului social. Precizăm că prin această lege, în forma actuală, se încalcă inclusiv recomandările europene în materie de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene”, se precizează într-un comunicat transmis MEDIAFAX de reprezentanţii angajaţilor APIA.

În comunicatul sindicatului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mai precizează că această instituţie a atras cele mai mare sume de bani din fondurile UE pentru susţinerea agriculturii româneşti – peste 20 de miliarde de euro, începând cu 2007.

“Această performanţă este realizată cu multe sacrificii (în principal prin ore suplimentare neplătite), de către funcţionarii dedicaţi şi corect motivaţi. Având în vedere importanţa deosebită pe care o are absorbţia fondurilor UE, într-o proporţie cât mai mare, este necesară stimularea financiară a personalului care gestionează aceste fonduri. Orice scădere a salariilor va conduce automat la demotivare, cu toate consecinţele negative care se pot întrevede de aici”, se arată în comunicatul FNS APIA.

 

Tags: , , , , ,
controlori_trafic_aerian

Controlorii de trafic aerian intră în grevă

Controlorii de trafic aerian vor declanșa grevă generală în data de 30 mai 2017, pe termen nelimitat, a anunțat, joi, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache.

Angajații ROMTASA s-au aflat în data de 12 mai în grevă de avertisment, timp de două ore, peste 100 de salariați ai regiei protestând față de managementul “profund defectuos” al Regiei și de lipsa contractului colectiv de muncă.

Liderul ATSR declara la acea dată că angajații ROMATSA nu au făcut grevă pentru salarii mai mari, ci pentru a atrage atenția autorităților statului asupra situației regiei și a o salva de la faliment.

“Nu facem grevă pentru că vrem salarii mai mari. Facem grevă pentru a atrage atenția și pentru a salva instituția ROMATSA de la faliment. Din cauza unui management profund defectuos, din cauza autorităților statului care până astăzi au fost surde, deși am depus nenumărate documente peste tot, ROMATSA, în acest an, practic, nu va avea bani pentru niciun salariu începând cu luna septembrie, poate octombrie. În mod oficial, este pentru prima dată în istoria de 20 de ani a ROMATSEI, când, anul trecut, a încheiat estimat pe minus”, a adăugat Tudorache.

Acesta a subliniat că prin intermediul grevei de avertisment s-a dorit să se atragă atenția autorităților statului și a patronatului asupra problemelor grave cu care se confruntă salariații ROMATSA.

Mai multe AICI. 

Tags: , , , , ,
anaf

Protest la Finanţe. Şi în Cluj. Care sunt nemulţumirile angajaţilor

Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice participă luni, la un protest spontan, ca reacţie la proiectul legii salarizării, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe. Administraţiile Fiscale din ţară sunt blocate. Angajaţii nu sunt de acord cu diferenţele salariale: “Vrem o grilă de salarizare unică”.

Peste 200 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj protestează, luni, faţă de diferenţele salariale din noua Lege a Salarizării dintre angajaţii de la centru şi cei din teritoriu, care sunt cuprinse între 27% şi 50%.

Liderul sindicatului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, Ilie Rostogol, a declarat că în mare parte s-a întrerupt activitatea în instituţie.

”Peste 100 de angajaţi protestează în curtea instituţiei, este un protest spontan, în mare parte s-a întrerupt activitatea, s-ar putea să închidem porţile, încă nu am închis, nu vrem să intrăm în divergenţe cu contribuabilii. Suntem nemulţumiţi de diferenţele salariale din noua Lege a salarizării dintre angajaţii de la centru şi cei din teritoriu care sunt cuprinse între 27% şi 50%. De ce se doreşte angajarea a 35.000 de consultanţi fiscali plătiţi cu 10.000 de lei pe lună în loc să majoreze salariile celor din Finanţe care colectează pentru bugetul statului?”, a spus Rostogol.

FNSF avertizează că acţiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanşate de salariaţi şi se pot întinde pe o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul.

„În loc ca Guvernul României să plătească 35.000 de consulanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale”, se mai arată în comunicat.

„Sindicatele au făcut toate eforturile ca acest conflict să nu escaladeze, însă pasivitatea autorităţilor în a găsi soluţii i-a determinat pe salariaţi să reacţioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării”, anunţă FNSF.

FNSF precizează că salariaţii din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcţie care poate aduce venituri suplimentare.

“Oamenii sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării şi au declanşat un protest spontan în toată ţara. Sunt persoane cu pregătire economică, care şi-au făcut calculul şi au constatat că li se diminuează veniturile. Salariile scad, în medie, cu 10-35%. Celor care au funcţii de conducere şi au salarii mai mari le scad mai mult. Sunt şi unii cărora nu le scad salariile. Am avut o întâlnire cu cei din conducerea ANAF şi le-am trimis propunerile noastre. Dar, nu s-a întâmplat nimic şi oamenii au senzaţia că sunt păcăliţi”, a declarat Vasile Marica, liderul Alianţei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”.

Conform acestuia, salariul mediu net în cadrul instituţiilor sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice este 2200 de lei.

Tags: , , ,
00089121_large

Poştaşii protestatari de la Cluj i-au cerut premierului Cioloş demiterea conducerii Poştei

Poştaşii protestatari de la Cluj l-au aşteptat, luni, timp de trei ore, pe premierul Dacian Cioloş în faţa USAMV, cerându-i demiterea conducerii Companiei de stat Poşta Română, însă primul-ministru nu a putut oferit un răspuns.

Peste o sută de angajaţi ai Poştei de la Cluj s-au adunat, luni, la intrarea în curtea USAMV, unde Dacian Cioloş participa la inaugurarea Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, şi au aşteptat acolo trei ore.

La ieşire, premierul s-a oprit să discute cu protestatarii, aceştia cerându-i demiterea conducerii Companiei de stat Poşta Română.

Liderul de sindicat de la Cluj, Carol Sinka, a declarat că de trei zile, de când poştaşii au întrerupt activitatea, nicio autoritate nu s-a întâlnit cu protestatarii.

“Activitatea din Poştă nu mai poate continua în actulalele condiţii. Vă rog să demiteţi conducerea Companiei Poşta Română pentru a se dezamorsa situaţia”, i-a spus liderul de sindicat premierului.

În replică, acesta a afirmat că a discutat, în urmă cu câteva zile, cu ministrul Comunicaţiilor şi i s-a spus că negocierile sunt în curs de desfăşurare cu sindicatele. Premierul a afirmat că aşteaptă rezultatul acestor discuţii, iar dacă va fi nevoie, se va implica şi Guvernul.

“Există un Consiliu de Administraţie care are un contract şi trebuie să-şi asume anumite obligaţii. Nu vă pot da eu azi un răspuns”, a spus Cioloş.

După plecarea acestuia, sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de discuţie, deoarece nu au primit un mesaj concrect legat de problemele cu care se confruntă.

Vineri, poştaşii au dat foc, în timpul unui protest la Cluj-Napoca, ofertei salariale a conducerii Poşta Română, cerând demisia acesteia şi ameninţând cu declanşarea grevei generale.

Peste 15.000 de oameni protestează în toată ţara şi ameninţă cu greva generală.

 

 

Tags: , , , , , ,
13644224_1805801629665252_1054702404_n

Angajaţii din administraţia locală, în grevă generală. De ce sunt nemulţumiţi

Sindicaliştii din administraţia locală sunt marţi în grevă generală: 30.000 la nivel naţional, circa 800 din Primăria Cluj-Napoca.

Funcţionează doar Serviciul de evidenţă al populaţiei pentru decese sau pentru eliberarea de acte de identitate.

Săptămâna trecută, sindicaliştii din administraţie, grupaţi în Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), au organizat o grevă de o oră, dar fără a bloca activitatea Primăriei Cluj-Napoca pe durata protestului.

Sindicaliştii au recurs la continuarea protestului după ce negocierile cu Ministerul Muncii, pe marginea revendicărilor acestora, au eşuat la sfârşitul săptămânii trecute.

Membrii FNSA susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România sunt cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 de lei pe lună).

Angajaţii din primării şi consilii judeţene cer majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului din administraţia publică locală cu 25% şi acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din acest sector, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Totodată, aceştia solicită ca salariaţii din administraţia publică locală să beneficieze de vouchere de vacanţă.

„Adresăm un apel către toţi salariaţii din administraţia publică locală din România să se solidarizeze cu demersurile colegilor reprezentanţi de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, să înţeleagă că doar împreună vom reuşi să eliminăm discriminarea de natură salarială la care suntem supuşi în raport cu administraţia centrală”, susţin sindicaliştii, printr-un comunicat de presă.

Ei ameninţă că, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate, începând cu data de 19 iulie vor declanşa greva generală pe termen nelimitat în administraţia locală.

Tags: , , , , , ,
primaria cluj

Grevă în administraţia locală

Angajaţii administraţiei publice locale, membri de sindicat ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), intră în grevă de o oră, marţi 5 iulie 2016, la începutul programului de lucru. Dacă nu le vor fi rezolvate revendicările, vor intra din nou în grevă o zi întreagă – pe 12 iulie 2016, iar din 19 iulie 2016 intră în grevă pe termen nelimitat.

Sindicaliştii din FNSA spun că personalul care lucrează în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70% prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare cu salariul minim brut pe economie: 1.250 lei de la 1 mai 2016.

Iată revendicările sindicaliştilor din administraţia publică locală:

– Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu.
– Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
– Majorarea salariilor de bază cu 25% pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual din administraţia publică locală.
– Eliminarea în totalitate a Articolului 31 (4) din OUG nr. 20/2016.

Tags: , , , ,