Tag Archives: gala societatii civile

1_3_184717_1554972680_05165_fav

Gala Societăţii Civile. Clujul, în topul oraşelor cu cele mai multe proiecte

181 de iniţiative, respectiv 144 de proiecte, 23 de programe și 14 campanii de comunicare s-au înscris la a XVII-a ediţie a Galei Societăţii Civile, cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România.

Anul acesta, cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea Inovaţie, respectiv 37.În topul înscrierilor, secţiunea este urmată de Educație, Învățământ, Cercetare, cu 33 de proiecte și de Proiecte pentru Tineret, cu 32 de înscrieri.

Cele mai multe înscrieri provin de la organizații din București, respectiv 123 de proiecte, programe și campanii de comunicare. În premieră, pe locul doi se clasează județul Brașov, cu 8 proiecte înscrise, iar pe locul al treilea se poziționează, la egalitate, județele Cluj și Ilfov, cu câte 7 înscrieri. Următoarele poziţii sunt ocupate de Bacău, cu cinci înscrieri, urmate de județele Alba, Timiș, Galați și Tulcea, fiecare cu câte trei înscrieri. Topul înscrierilor continuă cu județele Constanța, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț și Prahova, cu câte două proiecte şi se încheie cu Arad, Bihor, Gorj, Harghita, Olt, Sibiu și Vrancea, reprezentate în competiție cu câte o înscriere.

„Anul acesta ne bucurăm de cele mai multe înscrieri în secţiunea dedicată Inovațieidatorită modului în care organizațiile au ales să abordeze problemele și nevoile identificate în comunități. Astfel de proiecte pot reprezenta modele prin soluțiile sociale sau educaționale pe care le propun. Din nou, secțiunea Educație se situează printre fruntașe la numărul de înscrieri în competiție și se remarcă prin diversitatea proiectelor, subliniind, încă o dată, această nevoie de servicii educaționale diferențiate, de reformare a sistemului, necesitatea unei abordări diferite – o misiune ce pare să poată fi dusă până la capăt în momentul de față doar de sectorul asociativ”, a declarat Florentina Loloiu, director programe Gala Societății Civile.

Până în data de 15 mai 2019, un număr de 48 de specialişti vor evalua proiectele înscrise la cea de-a XVII-a ediție a Galei Societății Civile, profesionişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat. Dintre aceştia îi amintim pe: Alex Livadaru, Aurora Liiceanu, Cosmin Savu, Cristian Lupşa, Cristina Hanganu, Dani Sandu, Elena Stancu, Horia Ghibuţiu, Mihaela Dedeoglu, Mircea Toma, Monica Jitariuc, Vlad Mixich, Răzvan Exarhu, Simona Tache, Valentin Suciu, Vasi Rădulescu, Vintilă Mihăilescu, Vlad Tăuşance.

Festivitatea de acordare a premiilor va avea loc în data de 3 iunie 2019, la Ateneul Român, în București.

Tags: , , ,