Tag Archives: formularul 600

anaf

Iacob (MFP), despre Declaraţia 600: Se află în lucru o simplificare a sistemului de declarare şi plată

Autorităţile vor ieşi cu un proiect privind Declaraţia 600 până pe 15 aprilie, în acest moment avându-se în vedere simplificarea sistemului de declarare şi plată, a dat asigurări Oana Iacob, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul unui eveniment organizat de PwC România.

“Se află în lucru un mecanism care are în vedere o simplificare a sistemului de declarare şi plată a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. După finalizarea mecanismului, se va ieşi cu noul proiect pentru a face obiectul dezbaterii publice. Dezbaterea publică va fi iniţiată după definitivarea coordonatelor. Suntem în discuţii cu ANAF, CNAS şi, după finalizarea acestor dezbateri, vom discuta şi cu categoriile de persoane fizice. Până pe 15 aprilie se va finaliza”, a spus Iacob.

Potrivit acesteia, imediat ce se finalizează analizele la nivelul ministerului, vor comunica acest lucru pentru a se consulta.

“În actualul program de guvernare se prevede analiza oportunităţii privind impozitul pe venitul global la nivelul persoanelor fizice. La acest moment nu se realizează analize punctuale din această perspectivă”, a adăugat secretarul de stat în MFP.

Tags: , , ,
anaf

Formularul 600. Precizările Ministrului Finanţelor

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că toate lucrurile care acum sunt controversate în legătură cu regimul fiscal privind declararea şi plata veniturilor, generate de Formularul 600, vor fi clarificate săptămâna viitoare, astfel încât niciun contribuabil să nu fie afectat.

„Într-un timp foarte scurt, săptămâna viitoare, vom prezenta un document public, astfel încât în prima parte a lunii martie să avem o decizie adoptată şi totul să fie foarte clar”, a declarat Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Realitatea TV.

Oficialul a precizat că lucrurile vor fi clarificate în luna martie „tocmai pentru a nu depăşi termenul de 90 de zile (de la începutul anului) în care contribuabilii cu venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asiguraţi în sistemul public de sănătate”.

Potrivit ministrului Finanţelor, vor exista „câteva principii” în baza cărora se vor clarifica, în viitorul act normativ, lucrurile care acum sunt în suspensie. Redăm, în continuare, precizările ministrului:

– „Din cele 5 formulare ANAF în care se declară veniturile va mai rămâne unul singur”
– „Se va merge pe estimare (n.n.- a veniturilor), deci fiecare va depune o singură declaraţie şi va avea o singură plată pe an. Vor exista declaraţii rectificative”
– „Cei care au depus Formularul 600 (38.000 de contibuabili) nu mai depun decât dacă suma este mai mare”
– „Nu îşi pierde nimeni calitatea de asigurat. Suntem în termen de 90 de zile şi nimeni nu pierde calitatea de asigurat la sănătate”.

„Săptămâna aceasta definitivăm mecanismul respectiv şi apoi începe discuţia publică pe fiecare propunere în parte”, a spus Teodorovici.

„Astăzi, un salariat plăteşte contribuţie la cât câştigă, dar pe PFA – cu câştiguri uneori mult mai mari – se plăteşte la suma minimă, la 1.900 de lei. Este corect aşa? Nu e corect, şi lucrurile acestea se vor reolva”, a mai spus ministrul, precizând că obligaţia de completare a Formularului 600 le revine contribuabilior care au realizat un venit de peste 1.900 de lei lunar în 2017.

Eugen Teodorivici a mai dat asigurări că se vor rezolva, totodată, şi „sincopele” din noua Lege a salarizării. „Au fost mereu nemulţumiţi în sistem şi trebuia făcută o lege clară şi aşezată pe mai mulţi ani. Astăzi avem o lege a salarizării, un document complex. Sunt sincope, dar cazurile sunt mici, sub 3 la sută. Punctual, am început să rezolvăm aceste situaţii – vorbesc de mame, bolnavi de cancer şi bolnavi – să fie reglementate ca nimeni să nu piardă faţă de ceea ce a avut anul trecut”.

„În 2015, deficitul bugetului de pensii era de 18 miliarde de lei; astăzi, cu transferul contribuţiilor, deficitul scade la 7 miliarde de lei”, a mai precizat ministrul Finanţelor.

Tags: , , ,
anaf

Formularul 600: Toţi contribuabilii îşi păstrează calitatea de asigurat medical

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, referitor la Formularul 600, că toţi contribuabilii sunt asiguraţi medical şi că nimeni nu îşi va pierde această calitate, adăugând că până în 25 martie Guvernul va veni cu un act normativ care să comaseze cele cinci formulare într-unul singur.

„Atunci când la nivelul Guvernului se declară un lucru, se anunţă foarte clar, în cazul acestui formular, amânarea lui şi lăsarea acelei date de 25 martie, înseamnă că Guvernul se încadrează perfect în ceea ce are astăzi ca şi obligaţii. Acele discuţii că am amânat termenul, dar am uitat să amânăm termenul de plată este o eroare şi, din păcate, cineva tot o rostogoleşte. Toţi contribuabilii sunt asiguraţi medical, pentru că se şi află în cele 90 de zile legale din punct de vedere medical, între ultima plată şi data când trebuie să facă următoarea plată. Dată până la care noi, la nivelul Guvernului, va fi o schimbare radicală în bine, vom veni cu un act normativ care ne va schimba mecanismul în unul foarte simplu, va fi un singur formular, din cele cinci câte au persoanele fizice. Vom vedea care va fi termenul de depunere. Va fi pe estimare şi nu pe realizare. Cei care au depus nu trebuie să o mai facă decât dacă sumele declarate până în prezent sunt mai mari decât estimările pe acest an. Toţi contribuabilii îşi păstrează calitatea de asigurat medical, nu-şi pierde nimeni această calitate”, a declarat Teodorovici, sâmbătă, Antena 3.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că în curând va fi numit un nou şef la ANAF, precizând că cei care lucrează în sistem trebuie să o facă în continuare, indiferent de cine preia conducerea.

„Curând, curând va fi o discuţie clară şi vom închide acest subiect, pentru că văd că şi aici se fac fel de fel de speculaţii şi nu este bine, dar cei care lucrează în sistem trebuie să o facă, indiferent de cine este la conducere”, a răspuns ministrul de Finanţe la Antena 3, întrebat când va avea ANAF un nou şef.

În ultimele zile, în spaţiul public au apărut discuţii legat de o nouă numire la ANAF, însă nicio numire oficială nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Tags: , , , ,
anaf

Formularul 600. Ce se întâmplă cu situaţia asigurărilor de sănătate

Guvernul are în lucru o nouă Ordonanţă de Urgenţă privind Declaraţia 600, care va rezolva situaţia asigurărilor de sănătate pentru contribuabilii care nu au depus declaraţia, în urma prorogării termenului de depunere, a declarat, luni, vicepremierul Viorel Ştefan.

“În legătură cu faptul că s-a prorogat termenul, e adevărat că se pune un semn de întrebare dacă contribuabilii beneficiază sau nu de asigurare de sănătate în această perioadă. Răspunsul îl vom da printr-o Ordonanţă de Urgenţă care este în lucru şi sperăm ca săptămâna aceasta sau viitoare să venim cu o precizare care să spună că da. Situaţia nu diferă cu mult faţă de ceea ce a fost în anii trecuţi”, a declarat vicepremierul Viorel Ştefan într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, la România TV, că până la 1 martie Ministerul Finanţelor va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie.

“Domnul preşedinte Liviu Dragnea a cerut în ultimul Comitet Executiv să se prelungească termenul de depunere a Declaraţiei 600 şi, de asemenea, să rămână un singur formular. În consecinţă, am luat decizia, în prima şedinţă de Guvern, să prelungim termenul de depunere până pe 15 aprilie, pentru a da posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice ca, până pe data de 1 martie – deci înainte de termenul de 15 aprilie, când trebuia depusă această declaraţie, dar şi înainte de 25 martie, când trebuia făcută prima plată – (…) să propună un model care să prevadă o singură declaraţie şi o singură plată anuală pe toţi cei care au activităţi independente. Deci până la 1 martie avem o soluţie”, a spus Dăncilă.

Guvernul a amânat depunerea declaraţiei 600 până pe 15 aprilie prin emiterea Ordonanţei de Urgenţă (OUG) din 31 ianuarie, dar nu a modificat şi OUG care stabileşte data de 25 martie privind prima plată trimestrială a contribuţiilor de asigurări sociale.

Potrivit Executivului, au fost depuse aproximativ 28.500 de formulare dintr-un total de 210.000 estimat la nivelul anului 2016.

Declaraţia trebuia depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care în 2017 au obţinut venituri din activităţi independente echivalente cu cel puţin 12 salarii minime pe an din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau din alte surse. Declaraţia poate fi depusă online, cu certificat digital, sau prin Spaţiul Privat Virtual.

Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.

viewscnt

Tags: , , , ,
anaf

Dăncilă: Declaraţia 600, amânată

Guvernul va amâna, până pe 15 aprilie termenul de depunere a formularului 600, urmând ca Ministerul Finanţelor să găsească o soluţie care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, a anunţat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului.

”Astăzi (miercuri – n.r.) vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an, nu anticipat”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

Tags: , , ,