Tag Archives: formular 600

lei-ron-bani

Ministrul Finanţelor: Contribuabilii cu venituri extra-salariale vor depune o singură declaraţie şi vor face o plată unică, la final de an

Contribuabilii care au venituri din activităţi independente vor depune o singură dată formularul specific şi vor face o singură plată la final de an, a declarat, joi seară, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

“Vom avea actul normativ care va spune foarte clar ce trebuie să facă fiecare contribuabil: o declaraţie şi o plată unică în timpul unui an. În primul rând, nu se va merge pe realizat, ci se va merge pe o sumă estimată de cel care este vizat. Cei care au depus (Formularul 600 – n. r.) nu trebuie să o mai facă. Sunt vreo 38.000 de depuneri la ghişeu sau electronic de Formulare 600 pe vechea legislaţie, dacă nu mă înşel. Aceşti oameni nu trebuie să mai depună aceste formulare. Doar dacă ei consideră că sumele din aceste formulare sunt la fel cu estimările pe care vor să le facă pentru acest an… Dacă vor să facă o estimare sub aceste sume, atunci pot să o facă. Deci, are un formular în care depune estimarea şi are o plată pe final de an. Să uităm cu toţii de logica de până acum. Este vorba despre un singur formular de depunere a acelei estimări şi o singură plată, moment la care, dacă sunt variaţii faţă de cea estimată iniţial, se face în mod automat şi reglarea, şi plata atunci. Va fi, aşadar, un singur formular şi o singură plată la final de an şi nu mai depun cei care au depus. Se merge pe estimare. Vor fi foarte multe lucruri normale, de bun simţ în noua abordare”, a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că până la finalul lunii februarie “acest mecanism va fi prezentat doamnei prim ministru, prezentat public şi discutat, pentru ca lumea să fie mulţumită”.

Premierul Viorica Vasilica Dăncilă a afirmat, în data de 4 februarie, referindu-se la Declaraţia 600, că, până la 1 martie, Ministerul Finanţelor Publice va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie.

“Domnul preşedinte Liviu Dragnea a cerut în ultimul Comitet Executiv să se prelungească termenul de depunere a Declaraţiei 600 şi, de asemenea, să rămână un singur formular. În consecinţă, am luat decizia, în prima şedinţă de Guvern, să prelungim termenul de depunere până pe 15 aprilie, pentru a da posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice ca, până pe data de 1 martie – deci înainte de termenul de 15 aprilie, când trebuia depusă această declaraţie, dar şi înainte de 25 martie, când trebuia făcută prima plată – (…) să propună un model care să prevadă o singură declaraţie şi o singură plată anuală pe toţi cei care au activităţi independente. Deci până la 1 martie avem o soluţie”, a menţionat Dăncilă, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Întrebată dacă vor fi amendaţi cei care nu vor plăti până la 25 martie, şeful Guvernului a răspuns: “Nu se pune această problemă. Noi căutăm soluţiile pe care le aşteaptă mulţi din partea noastră şi pe care domnul preşedinte Dragnea le-a propus în cadrul Comitetului Executiv Naţional”.

Pe 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.

Potrivit Executivului, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.

Tags: , , ,
anaf

Formularul 600: Ce amenzi riscă PFA, cei cu dividende sau cu activități independente dacă nu îl depun deși au obligația

Persoanele fizice autorizate, alte persoane cu venituri pe cont propriu, cei care încasează dividende riscă să fie amendați dacă nu vor depune declarația 600 privind contribuțiile sociale (CAS și CASS) până pe 31 ianuarie 2018.

Oficiali din Ministerul de Finanțe și ANAF s-au arătat deciși să meargă mai departe cu formularul 600 , păstrând termenul de depunere de 31 ianuarie 2018, deși un nou guvern PSD-ALDE va fi instalat. Ei au făcut, miercuri seara, o întâlnire informală cu presa, la București, explicând că sancțiunile pentru cei care nu depun formularul – deși sunt obligați – sunt ca la toate abaterile de nedeclarare a veniturilor.

Astfel, cei care nu depun formularul 600 până pe 31 ianuarie 2018 riscă avertisment sau amendă contravențională între 500 de lei și 1.000 de lei, cu posibilitate de plată la jumătate, în termen de 48 de ore - au spus oamenii din Finanțe și Fisc.

Tags: , , ,
anaf

ANAF. Cine trebuie să depună Formularul 600

ANAF anunţă că 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Prin comparaţie, în anul 2017, numai în cazul Formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate în România”, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a procesat documentele aferente depuse de 515.845 de contribuabili”.

Formularul 600, reprezentând „Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, este prevăzut prin OPANAF (Ordinul Preşedintelui ANAF) nr. 4140/2017 elaborat în baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.

Potrivit ANAF, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS şi CASS se datorează astfel:

– CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 de lei);
– CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 de lei, pentru anul fiscal 2018).

„Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 de lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe ţară”, menţionează ANAF, într-un comunicat.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puţin egale cu plafoanele minime menţionate. „Persoanele fizice care obţin venituri sub plafon nu au obligaţia depunerii declaraţiei, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale”, mai arată ANAF.

Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are în vedere continuitatea contributivităţii persoanelor fizice în sistemul de asigurări de pensii şi de sănătate.

La nivelul ANAF au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare în vederea asigurării realizării procesului de depunere şi prelucrare facilă şi rapidă a Formularului 600. În acest sens, contribuabilii au la dispoziţie şi posibilitatea transmiterii acestui formular fără a se deplasa la sediile ANAF, prin poştă cu confirmare de primire, urmând ca, începând din data de 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis şi în format electronic, de pe portalul www.anaf.ro”, se mai arată în comunicat.

Tags: , , ,