Tag Archives: featuerd

STV_5312

Cinci destinaţii noi cu Blue Air de pe Aeroportul Cluj

De la Cluj-Napoca spre al doilea oraș ca mărime în Regatul Unit – Birmingham. Începând de vineri, 16 decembrie 2016, cu Blue Air. Vor fi trei frecvenţe săptămânale în zilele de luni, miercuri şi vineri.

De asemena, începând cu luna martie a anului viitor, Blue Air îşi extinde prezenţa în Transilvania prin alocarea celei de-a doua aeronave Boeing 737-800, adăugând patru noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj către Londra Luton (26 martie 2017), Larnaca (9 aprilie 2017), Nisa (10 aprilie 2017) şi Hamburg (3 iunie 2017). Din 15 iunie 2017, un zbor intern va conecta Clujul de Constanţa, litoralul Mării Negre devenind astfel foarte accesibil. Nu în ultimul rând, Blue Air va creşte frecvenţele pe ruta către Dublin, de la două la trei zboruri săptămânale.

Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air, a declarat: „Ne bucurăm că începând de astăzi oferim clujenilor posibilitatea de a călători direct către Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie. Încă din momentul anunţării acestei rute cererea a fost mare, datorită legăturilor comerciale dintre Cluj-Napoca și Regatul Unit, a interesului turistic foarte mare, dar şi a fluxului de studenți. Interesul nostru pentru piaţa din Transilvania este subliniat de faptul că începând cu sezonul de vară 2017, vom aloca o a doua aeronavă Boeing 737-800 bazei din Cluj-Napoca. Dezvoltarea noastră este în concordanţă cu intenţiile noastre de a stimula turismul din judeţul Cluj.”

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe a declarat cu această ocazie: „Iniţiativa companiei aeriene Blue Air de a dezvolta această nouă rută de la Cluj-Napoca, spre Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, este una extrem de lăudabilă în contextul geopolitic actual. Sunt încrezător în faptul că această nouă conexiune aeriană va reprezenta o punte de legătură între cele două regiuni deservite, facilitând atât crearea de noi parteneriate economice sau culturale, cât şi fluxurile turistice înspre şi dinspre Transilvania.”

„Inaugurarea zborurilor Cluj-Napoca – Birmingham reprezintă nu doar o premieră pentru Aeroportul Internaţional Cluj cât şi cea de-a 6-a destinaţie Blue Air operată de pe aeroport în acest an. Dezvoltarea bazei aeriene Blue Air de la Cluj-Napoca nu se opreşte aici, în 2017 urmând să fie deschise 5 noi rute şi să fie alocată cea de-a doua aeronavă aeroportului clujean, premise ideale pentru ca Aeroportul Internaţional Cluj să înregistreze anul viitor un trafic de aproximativ 3 milioane de pasageri”, a spus şi directorul General al Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo.

Tags: , , , ,
Untold2016_Day01_131239

Au început pregătirile pentru Untold 2017

Fanii Untold se pot înscrie începând de marţi, 27 septembrie 2016, pentru primele abonamente la ediţia de anul viitor a festivalului clujean.

Toţi cei care vor să cumpere unul din primele abonamente la Untold 2017, la preţ promoţional, trebuie să intre pe www.untold.com şi să acceseze secţiunea Preînregistrare 2017, iar mai apoi să completeze formularul. Doar cei care se preînregistrează pot achiziţiona abonamentele la un preţ promoţional, numărul acestora fiind limitat.

Pe lângă preînregistrare, tot pe pagina festivalului, fanii au ocazia, ca şi la ediţiile precedente, să propună artiştii favoriţi pe care vor să ii vadă pe scenele festivalului, în cadrul ediției de anul viitor. În luna octombrie 2016 vor fi puse în vânzare primele abonamente, va fi anunţată perioada derulării festivalului Untold 2017 şi va fi lansat mult aşteptatul aftermovie Untold 2016.

Untold 2016 a avut loc în perioada 4-7 august şi a avut peste 300.000 de participanţi. Pe scenele festivalului au urcat TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic,Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Untold a fost desemnat Best Major Festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Tags: , , ,