Tag Archives: eximtur

Vacanta_de_vara

Voucherele de vacanță vor susține circulația turistică în țară

Introducerea sistemului voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sistemul bugetar va conduce la susţinerea circulaţiei turistice în România şi va avea un efect multiplicator în industria de profil, declară într-un comunicat de presă, transmis duminică AGERPRES, Lucia Morariu, preşedintele fondator al Eximtur, companie afiliată la reţeaua globală de travel management – Uniglobe Travel International.

‘Apreciem introducerea sistemului voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sistemul bugetar ca fiind o măsură excepţională de susţinere a circulaţiei turistice în România. Acordarea în sumă limitată, şi anume 1.450 de lei/persoană, va conduce la lărgirea bazei de beneficiari ai voucherelor, dar şi la un efect multiplicator, deoarece se va adăuga resursa financiară proprie pentru petrecerea vacanţei cu familia în România. Este cel mai important sprijin acordat în ultimii ani turismului românesc şi apreciem o creştere importantă în 2018 pe toate segmentele în turismul intern’, a subliniat Morariu.

La jumătatea lunii decembrie 2017, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a afirmat că voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de către orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018, iar pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei.

“Voucherele de vacanţă sunt bugetate şi se vor acorda tuturor celor care sunt angajaţi în sistemul public. De la 1 ianuarie 2018 aceste vouchere vor putea fi acordate de orice instituţie publică şi sunt bugetate 1,7 miliarde de lei pentru acest lucru. Ordonanţa de Urgenţă 46/2017 prevedea că, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018 se va acorda o indemnizaţie sau o primă de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei. Acestea se vor acorda sub formă tipărită sau în format electronic. Există şi varianta ca de la 1 decembrie 2018 să se schimbe metodologia de acordare”, a susţinut Dobre, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament

Pe de altă parte, conform datelor Eximtur, vânzările companiei de călătorii au depăşit 55 de milioane de euro, în 2017, în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul anterior. De asemenea, serviciile oferite prin diviziile specializate – business travel şi organizare evenimente, leisure şi incoming – au avut ca beneficiari peste 250.000 de clienţi, iar valoarea biletelor de avion vândute a crescut la 22 de milioane de euro.

Anul trecut, peste 95.000 de turişti au optat pentru destinaţii autohtone, mai mulţi cu peste 20% în comparaţie cu anul 2016, vânzările de vacanţe în staţiuni balneare, montane şi în Delta Dunării cunoscând cea mai dinamică creştere, de peste 50%, cu un volum de vânzări ce a depăşit şase milioane de euro.

“Cu o tradiţie recunoscută în oferta pentru litoralul românesc, Eximtur a înregistrat pentru această categorie de destinaţii vânzări de peste 10 milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2016. Cererile pentru staţiunile Venus, Eforie Nord şi Jupiter au crescut cel mai mult, datorită unităţilor hoteliere modernizate şi transformate în complexuri all inclusive. Pentru o vacanţă în România, un turist a plătit anul trecut, în medie, 157 de euro. În 2017, specialiştii în turism extern ai Eximtur au readus în atenţia turiştilor destinaţii precum Tunisia, Bora Bora sau Zimbabwe. Grecia şi Turcia au rămas, totuşi, principalele destinaţii externe cerute, Turcia cunoscând o revenire semnificativă în 2017. Cipru a fost cea mai dinamică destinaţie de litoral extern, susţinută de zborurile companiilor aeriene nou introduse către această destinaţie, din Bucureşti şi Cluj-Napoca, şi cu impresii foarte bune de la clienţi cu privire la condiţiile de climă, mare şi servicii hoteliere. Dintre oraşele europene, Londra a fost principala capitală vizitată de turiştii noştri leisure, interesul faţă de această destinaţie crescând considerabil după anunţarea Brexit. Destinaţii precum Egipt, SUA, Danemarca sau Africa de Sud au înregistrat, de asemenea, o dinamică deosebită. În total, 40.000 de turişti Eximtur au ales să îşi petreacă concediul în străinătate, valoarea medie a pachetului/turist fiind de 368 de euro”, se menţionează în comunicatul citat.

Compania a ajuns în prezent la 170 de angajaţi şi a finalizat implementarea prevederilor OUG nr. 82/2017 coroborată cu OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, menţinând, de la 1 ianuarie 2018, salariile nete ale tuturor angajaţilor.

Eximtur a fost înfiinţată în anul 1993 şi deţine, în prezent, 24 de agenţii proprii şi francizate, în 18 oraşe din România. Activitatea companiei este organizată în patru divizii: business travel şi organizare evenimente, leisure travel, incoming şi şcoala de turism.

În anul 2017, compania a plătit statului român taxe şi impozite în valoare de peste un milion de euro

Tags: , , , ,
marea-neagra

Destinaţiile anului 2017. În România şi în străinătate. Cât costă

Litoralul românesc, staţiunile balneare, montane şi Delta Dunării, Spania, Grecia şi Turcia sunt destinaţiile preferate de turişti români pentru sezonul 2017, cererea fiind în creştere cu cel puţin o treime pentru fiecare destinaţie în parte, în comparaţie cu primele cinci luni ale anului trecut. România este preferată şi de turiştii străini, în special de sloveni şi nordici, care îşi petrec la noi vacantele primite bonus din partea angajatorilor, arată datele de incoming ale companiei Eximtur. 

ROMÂNIA

În cazul vacanţelor, top cinci staţiuni de pe litoral preferate pentru sezonul 2017 este dat de Mamaia, Venus, Eforie Nord, Jupiter şi Saturn, la un pachet mediu de 776 de lei/turist. Vânzările pentru litoral sunt mai mari cu 29% în primele cinci luni ale anului, care au cuprins şi perioada de Early Booking, în comparaţie cu anul trecut. Vânzările pentru staţiunile balneare preferate (Băile Felix, Sovata, Geoagiu Băi, Covasna), pentru cele de pe Valea Prahovei şi din Braşov (Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Sinaia), de pe Valea Oltului (Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti) şi pentru Delta Dunării au crescut cu 76% faţă de 2016, la un pachet mediu de 696 de lei/turist.

“Noutatea anului în cazul vacanţelor interne sunt zborurile incluse în pachetele de vacanţă pe litoral, din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Oradea, de la Bucureşti către aceste oraşe şi spre Satu Mare şi Suceava, precum şi între aceste oraşe, pentru cei care vor vacanţe în staţiuni balneare, în Bucovina, Maramureş sau să participe la evenimentele organizate în ţară. Ofertele noastre vin şi în întâmpinarea celor care beneficiază de vouchere de vacanţă, scurtându-le drumul până la destinaţia aleasă”, declară Lucia Nora Morariu, General Manager Eximtur.

STRĂINĂTATE

Dintre destinaţile externe, pentru vara 2017 sunt preferate Spania (+47%), Grecia (+44%), Turcia (+10%), dar şi Cipru (+420%), datorită celor şase zboruri săptămânale din Cluj-Napoca, şi Statele Unite (+135%), datorită circuitelor interne. Pachetul mediu în cazul destinaţiilor externe este de 1.642 de lei/turist.

TURIŞTI STRĂINI ÎN ROMÂNIA

Activitatea de incoming a Eximtur a crescut în primele cinci luni ale anului cu 628%. România a devenit destinaţia preferată pentru programe de companie, prin care angajaţii străini petrec câteva zile vizitând castele, mănăstiri, muzee, dar şi crame. Turiştii străini provin, în majoritatea lor, din Slovenia şi ţările nordice.

 

Tags: , , , , , , , , ,
14355053_10205682103926589_8765415427421207255_n

Românii au preferat concediul în ţară în 2016. Ce destinaţii vor alege anul acesta

Destinația România, locul 1 în ceea ce privește vacanțele românilor

În ceea ce privește divizia leisure, peste 80.000 dintre clienții agenţiei de turism Eximtur au petrecut anul trecut vacanțele în România, în timp ce peste 35.000 au optat pentru concedii în străinătate.

‘Zona cea mai solicitată a fost litoralul, care a generat prin creșterea de 33% un volum de vânzări de peste 9 milioane de euro, urmată de stațiunile balneare, montane și Delta Dunării, care au înregistrat o creștere de peste 100%, cu un volum total de peste 3 milioane de euro vânzări.

 

Topul celor mai vândute destinații externe în 2016

Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania au fost la mare căutare fiind și programele de tip croazieră. Cu toate că destinaţia Turcia, cea mai importantă ca volum de vânzări până în 2015, a scăzut din motive obiective, volumul de vânzări pentru destinaţii externe al agenţie de turism a depăşit 11,5 milioane de euro, având o ușoară creștere față de anul precedent.

Previziuni pentru 2017

„Turismul intern va crește și în 2017, mai ales dacă se vor acorda voucherele de vacanță promise bugetarilor. Estimăm, de asemenea, că se vor relansa mult și unele destinații externe. Spania, Grecia, Croația, Slovenia, Italia vor fi în top, va continua să crească numărul turiștilor care aleg croaziere, programe de vacanță la munte, în Austria, Germania, destinații exotice sau destinații mai speciale, precum Islanda, Danemarca, Finlanda sau Rusia. Dacă totul se desfaşoară normal, şi Turcia, destinaţie pentru care au crescut solicitările în perioada de Early Booking în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, are şanse să redevină principala destinaţie externă ca volum vânzări”, declară Lucia Nora Morariu, preşedintele agenţiei.

Tags: , , , , , , , , ,
image-2013-03-12-14401822-70-lucia-morariu (1)

Morariu (ANAT): Voucherele de vacanță permit agențiilor accesul la o piață suplimentară de 400 milioane de euro

Voucherele de vacanță permit agențiilor de turism accesul la o piață suplimentară estimată la 400 milioane de euro, realizarea de pachete complete de călătorie (transport, cazare, masa, tratament), precum și creșterea numărului de turiști care interacționează cu agențiile, a declarat, vineri, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT) Lucia Morariu, într-o conferință de specialitate.

‘Deocamdată, voucherele de vacanță se emit numai sub formă de cupoane valorice, dar există bănci interesate să emită carduri dedicate, care ar putea fi folosite numai pentru plata pachetelor turistice în România, conform Legii de acordare a acestor beneficii salariale. Am discutat cu Asociația Română a Băncilor. În perioada următoare, vom avea o discuție aplicată pe acest subiect. Sperăm ca de anul viitor românii să aibă la dispoziție vouchere de vacanță și în format electronic’, a precizat Lucia Morariu, citată de Mediafax.

Pentru angajat, aceste vouchere de vacanță sunt un beneficiu salarial, o creștere salarială și o modalitate concretă de refacere a capacității de muncă. Lucia Morariu apreciază că, prin contribuțiile și taxele mai mici aplicate de stat angajatorilor pentru sumele acordate sub formă de vouchere de vacanță se motivează angajatorii în a decide acordarea de astfel de beneficii unui număr cât mai mare de salariați.

‘În 2016, ponderea voucherelor de vacanță în totalul vânzărilor agențiilor nu va fi semnificativă, dar aceasta poate crește anul viitor’, apreciază Alin Burcea, prim-vicepreședinte al ANAT.

Pentru angajator, voucherele de vacanță sunt o metodă eficientă de reducere a taxelor și impozitelor comparativ cu acordarea de prime de vacanțe în bani. Angajatorul nu are taxe sau impozite aplicabile la valoarea aferentă voucherelor de vacanță acordate angajatului, iar angajatul suportă doar 16% impozit pe suma acordată sub formă de vouchere de vacanță. Conform Luciei Morariu, economia pentru angajator este de 76% aplicat la suma netă acordată sub formă de vouchere de vacanță, față de situația în care ar fi acordat prima de vacanță în bani.

Cea mai vândută destinație de vacanță vândută prin vouchere a fost litoralul românesc, desigur, pentru că are o capacitate de cazare care însumează 45% din totalul capacității de cazare în România. Pe locul doi sunt stațiunile clasice de tratament. Sunt mulți români care călătoresc pentru prima dată, care petrec pentru prima dată o vacanță pentru că au primit vouchere de la angajatori și aleg serviciile de tratament. Mă refer aici la Felix, care este de departe cea mai căutată stațiune clasică de tratament din România. Urmează Herculane, Sovata, unde este o aventură să găsești locuri și la intern și la extern, Govora crește, la fel și Amara. Se caută îndeosebi cele care au facilități SPA‘, a precizat Lucia Morariu, care deține și funcția de președinte -director general al agenției clujene Eximtur.

Angajatorul este stimulat să acorde salariaților vouchere de vacanță prin faptul că sumele corespunzătoare acestora sunt deductibile integral la calculul impozitului pe profit în limita a șase salarii de bază minime brute pe țară garantate (6.300 lei), pentru fiecare angajat, în decursul unui an fiscal.

Agențiile de turism au început să ‘construiască’ circuite turistice în România tocmai pentru a veni în întâmpinarea cererii românilor care primesc vouchere de vacanță, precum și alte produse dedicate, precum city-break-uri în orașe cum ar fi Iași, București, Timișoara, Sibiu pentru care există deja cerere, după cum spune Lucia Morariu.

 

Tags: , , , , ,
lucia morariu consul

Lucia Morariu, președintele Eximtur, consul onorific al Sloveniei la Cluj

Consulul onorific al Republicii Slovenia la Cluj-Napoca este Lucia Nora Morariu, președintele-director general al EXIMTUR. Inaugurarea a avut loc luni, evenimentul fiind organizat de Ambasada Sloveniei la București. Sediul consulatului va fi într-un spațiu al companiei EXIMTUR, de pe strada Nichita Stănescu.

Lucia Morariu a precizat că o onorează titlul de consul onorific al Sloveniei și a precizat că primul contact cu această țară s-a petrecut în 1994, la un an de la înființarea EXIMTUR. ”De atunci, prin agenția noastră, sute și sute de români au ales ca destinație turistică Slovenia”, a afirmat Lucia Morariu.

Consulatul de la Cluj-Napova va gestiona județele Alba, Arad, Bihor și Cluj. ”Principala misiune a noii reprezentanțe va fi întărirea relațiilor bilaterale dintre Republica Slovenia și județele amintite la nivel politic și economic, acordând o atenție specială turismului. Consulatul va putea intermedia și comunicarea dintre locuitorii celor două țări, oferindu-le și informații utile. Oportunitățile economice vor fi și ele prezentate mediilor de afaceri, pentru a impulsiona schimburile economice dintre cele două țări”, arată un comunicat al Ambasadei Republicii Slovenia.

Deschiderea acestui consulat la Cluj-Napoca vine ca urmare a creșterii interesului comunităților din această regiune și a românilor în general față de Slovenia, oportunitățile economice și atracțiile turistice pe care țara noastră le oferă. În aceeași măsură, și slovenii sunt tot mai curioși să afle cât mai multe despre România și să-i descopere potențialul”, a declarat  Mihael Zupančič, ambasadorul Republicii Slovenia la București.

„Relațiile companiei pe care o conduc cu partenerii de afaceri din Slovenia au fost întotdeauna excelente. Am constatat o intensificare a interesului în ultima perioadă, ceea ce ne-a convins de oportunitatea acestui demers. Sunt extrem de onorată să reprezint Republica Slovenia la Cluj-Napoca”, a afirmat Lucia Nora Morariu, consulul onorific al Republicii Slovenia la Cluj-Napoca.

Consulatul Republicii Slovenia de la Cluj-Napoca a fost inaugurat oficial luni, 4 aprilie, de către Mihael Zupančič, ambasadorul Republicii Slovenia la București, și  Lucia Nora Morariu, consulul onorific al Republicii Slovenia la Cluj-Napoca. La ceremonie au participat  Milan Brglez, președintele Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților din România precum și reprezentanții autorităților locale.

Potrivit ambasadorului Sloveniei, schimburile economice anuale între cele două țări sunt în creștere și au ajuns, anul trecut, la circa 700 de milioane de euro.

(Titus CRĂCIUN)

Tags: , , , ,
652x450_071630-croaziera

Românii au prins gustul vacanțelor pe apă. Cât costă o croazieră în Fiordurile Norvegiei, Emiratele Arabe sau Asia sau Alaska

Circa 9.000 de turişti români vor pleca în acest an în croaziere, cu 15% mai mulţi decât în 2015, estimează turoperatorii. Cele mai vândute croaziere sunt şi cele mai ieftine, la preţuri de 300 de euro, fără taxe, de persoană. Tariful mediu este de 100-150 de euro pe zi de persoană pentru liniile de masă.

Agenţiile de turism şi-au prezentat ofertele, şi pentru acest segment de piaţă, la finele săptămânii trecute, în cadrul Târgului de Turism de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Eximtur, spre exemplu, reprezintă 9 linii de croazieră cu itinerarii pentru toate gusturile şi tarife pentru toate buzunarele.

Fiordurile Norvegiei: de la 867 euro/persoană, 7 nopţi de cazare, zbor inclus Bucureşti-Hamburg (septembrie 2016)

Insulele Canare, Maroc şi Madeira: de la 745 euro/persoană, 11 nopţi de cazare, zbor inclus Bucureşti-Milano (octombrie 2016)

Caraibele de Est (Staele Unite, Insulele Virgine Americane, St. Kitts, St. Maarten, St.Barts, Insulele Virgine Britanice): de la 1.952 euro/persoană, 11 nopţi de cazare (noiembrie 2016)

Cuba şi Caraibele de Vest (Cuba, Jamaica, Insulele Cayman, Mexic): de la 469 euro/persoană, 8 nopţi de cazare (martie 2016)

Alaska (Stalele Unite, Canada): de la 877 euro/persoană, 8 nopţi de cazare (mai-august 2016)

America de Sud (Chile, Argentina, Uruguay): de la 844 euro/persoană, 9 nopţi de cazare (decembrie 2016)

Emiratele Arabe Unite: de la 732 euro/persoană, 8 zile de cazare (decembrie 2016)

Asia de Sud (Singapore, Vietnam, Cambodgia, Thailanda, Indeonezia, Australia): de la 2.198 euro/persoană, 15 nopţi de cazare (iulie-august 2016)

China şi Japonia (Japonia, Coreea de Sud, China, Hong Kong, Vietnam, Cambodgia, Thailanda, Singapore): de la 2.499 euro/persoană, 29 nopţi de cazare (octombrie 2016)

La târg a fost prezentă şi agenţia Croaziere.net, ce reprezintă 25 de linii de croazieră şi acoperă 80-85% din piaţă.

Fiordurile Norvegiene: de la 817 euro/persoană, 7 nopţi de cazare, zbor inclus Bucureşti-Hamburg (august 2016)

Insulele Canare şi Maroc: de la 697 euro/persoană, 11 nopţi de cazare, zbor inclus Bucureşti-Milano (octombrie 2016)

Cuba: de la 319 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (martie 2016)

Emiratele Arabe Unite: de la 239 euro/persoană, 8 nopţi de cazare (martie 2016)

Mediterana de Vest: de la 499 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (mai-iunie 2016)

Tui Travel Center pune la dispoziţia clujenilor oferte pentru 6 linii de croazieră, între care una intitulată “în jurul lumii”, dar care se referă la Statele Unite ale Americii.

Caraibele de Est: de la 635 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (martie, aprilie, noiembrie 2016)

Emiratele Arabe Unite: de la 839 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (martie 2016)

Mediterana de Est: de la 829 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (mai-octombrie 2016)

Fiordurile Norvegiene: de la 879 euro/persoană, 7 nopţi de cazare (iunie-august 2016)

SUA: de la 13.959 euro/persoană, 73 de nopţi de cazare (septembrie 2016)

În costul croazielor sunt incluse cazarea pe navă, 3 mese la restaurantele principale şi la cele de tip bufet, gustări între mese, băuturi non-alcoolice, acces la teren de sport, piscină, spectacole, cazino, asistenţă din partea biroului de informaţii de la bord, taxe portuare.

Turiştii vor plăti extra pentru transportul până la/de la portul de îmbarcare, servicii de cazare pre şi post îmbarcare, excursii opţionale, asigurări de sănătate, băuturi alcoolice.

Efectele atentatelor şi ameninţărilor teroriste

“Liniile de croazieră evită, de exemplu, Tunisia, Egiptul. Au renunţat acum şi la Istanbul. Navele nu mai acostează în porturi unde au existat ameninţări cu bombă sau au avut loc atentate, opresc în alte oraşe sau merg pe mare, deci nu se renunţă la tot itinerariul. Iar piraţii atacă navele de marfă, cu o puşcă ruginită, nu cele de voiaj. Pierderile au fost consistente mai degrabă în sectorul aviatic. Turismul este foarte sensibil la aspectele acestea, pentru că fiecare îşi doreşte să meargă într-o destinaţie de vacanţă sigură”, a declarat Ioan Băşea, directorul Croaziere.net.

Citeşte şi Cât costă o vacanţă exotică în 2016

Vacanţă de Paşti, în 2016, cu mocăniţa, la munte sau la băi

Tags: , , , , , , , , ,
0-0-Thailanda_1

Cât costă o vacanţă exotică în 2016. Vezi ofertele prezentate la Cluj

Tot mai mulţi români aleg să-şi petreaca vacanţele în destinaţii exotice, astfel că turoperatorii şi agenţiile de turism din ţară şi-au prezentat ofertele pentru anul 2016, la finele săptămânii trecute, în cadrul Târgului de Turism ce a avut loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca: pachete early booking, oferte de Paşti sau pentru perioada verii.

Agenţia Happy Tour a venit în întâmpinarea clujenilor cu două oferte early booking 2016: concediu în Thailanda sau Republica Dominicană, în aprilie.

Thailanda (7 nopţi): 663 euro/persoană/hotel de 3 stele sau 866 euro/persoană/hotel de 5 stele. Tariful include biletul de avion pe ruta Munchen-Phuket-Munchen (toate taxele incluse), transfer aeroport-hotel, cazare cu mic dejun şi un reprezentant local, vorbitor de limba engleză şi germană.

Republica Dominicană (7 nopţi): 1.099 euro/persoană/hotel 4 stele sau 1.304 euro/persoană/hotel de 5 stele. Servicii incluse: bilet de avion Madrid-Punta Cana-Madrid, taxa de aeroport, transfer aeroport-hotel, cazare cu regim de masă all inclusive. Clienţii trebuie să plătească suplimentar pentru asigurarea medicală, taxa de intrare/ieşire Republica Dominicană, avion din oraşul de plecare spre Madrid.

Cu o gamă variată de oferte vine şi agenţia ZTour. Pachetele turistice vizează atât perioada sărbătorilor de Paşti, cât sezonul estival.

Malta (7 nopţi): 258 euro/persoană/hotel 3 stele (Paşti), 281 euro/persoană/hotel 3 stele (iulie 2016) sau tarife începând de la 600 de euro pentru cazare la hotel de 5 stele. Plecarea se face din Bucureşti, iar tariful nu include asigurarea de călătorie, excursiile facultative, bagaje de cală.

Jamaica (7 nopţi): 984 euro/persoană/hotel 2 stele (Paşti), 1.018 euro/persoană/hotel 2 stele (iunie 2016). Pentru hotelurile de 5 stele, tarifele pleacă de la 1.500 euro/persoană. Plecarea se face din Frankfurt.

Maroc (7 nopţi): 280 euro/persoană/hotel 3 stele (Paşti), 331 euro/persoană/hotel 3 stele (iulie 2016). Pentru hotelurile de 5 stele, tarifele pleacă de la 700 euro/persoană. Plecarea se face din Bruxelles.

Dubai (7 nopţi): 358 euro/persoană/hotel 3 stele (Paşti), 251 euro/persoană/hotel 3 stele (iunie 2016) şi pachete de la 800 euro/persoană pentru hotelurile de 5 stele. Plecarea se face din Cluj-Napoca.

Kenia (7 nopţi): 731 euro/persoană/hotel 3 stele (Paşti), 756 euro/persoană/hotel 3 stele (iunie 2016), preţul de la 880 euro pentru hotelurile de 5 stele. Plecarea se face din Hamburg sau Frankfurt. Nu se circulă cu paşaport temporar, iar cei interesaţi trebuie să facă o serie de vaccinuri.

Bangkok & Phuket (10 nopţi): 960 euro/persoană/hotel 3 stele (Paşti), 934 euro/persoană/hotel 3 stele (octombrie 2016), de la 1.200 euro/persoană pentru hotelurile de 5 stele. Plecarea se face din Budapesta.

Şi agenţia Select Travel mizează pe spiritul de aventură al clujenilor, ofertele prezentate la târg vizând în special perioada concediilor de vară.

Maldive (7 nopţi): 1.300 euro/persoană/hotel 3 stele sau 1.600 euro/persoană/hotel 4 stele (iulie 2016), cu plecare din Budapesta. Tariful nu include asigurarea medicală, excursii opţionale, taxa de viză.

Bangkok (7 nopţi): 730 euro/persoană/hotel 3 stele sau 975 euro/persoană/hotel 5 stele (iunie 2016), cu plecare din Bucureşti sau Budapesta.

Sri Lanka (7 nopţi): 895 euro/persoană/hotel 3 stele sau tarife de la 900 de euro/persoană/hotel 5 stele, în funcţie de staţiune (iulie 2016). Plecare din Budapesta.

Insulele Cap Verde (7 nopţi): 640 euro/persoană/hotel 3 stele sau 905 euro/persoană/hotel 4 stele (iunie 2016). Avion din Germania.

Zeci de destinaţii exotice şi în portofoliul companiei de călătorii Eximtur, în America, Africa sau Asia.

Rio de Janeiro: 107 euro/persoană/noapte/hotel 4 stele si bilete de avion din Bucureşti începând cu 778 euro/persoană.

Cancun: 97 euro/noapte/persoană/hotel 4 stele cu all inclusive si bilete de avion de la 873 euro/persoană din Bucureşti.

Caraibe: 57 euro/noapte/persoana/hotel de 4 stele cu all inclusive si bilet de avion incepand de la 1.038 euro/persoana din Bucuresti.

Kenia: 66 euro/noapte/persoana/hotel de 4 stele cu all inclusive si bilet de avion incepand de la 844 euro/persoana din Bucuresti

Mauritius: 79 euro/noapte/persoana/hotel de 4 stele cu mic dejun si bilet de avion de la 957 euro/persoana din Bucuresti

Bali: 69 euro/noapte/persoana/hotel de 4 stele cu mc dejun inclus si bilete de la 938 euro/persoana – avion din Bucuresti.

Tags: , , , , , , , , ,