Tag Archives: endava

NTT-data turn cu sigla

NTT DATA ROMÂNIA pe primul loc în topul “Cel mai dorit angajator din Cluj”

Studiul “Cei mai doriti angajatori” este desfasurat de compania Catalyst Solutions pentru a analiza perceptia si asteptarile candidatilor cu privire la angajatorii care activeaza pe pietele locale din România.

Clujenii sunt tentaţi să se angajeze în multinationale cu sediu sau filiale la Cluj. Singura companie clujeană aflată în top 20 este Banca Transilvania, singura banca cu sediul central în afara Bucureştiului.

1131 de respondenti din Cluj au stabilit topul celor mai doriti angajatori in acest judet, raspunzand la intrebarea deschisa: “Care este topul primelor 3 companii la care ai vrea sa lucrezi?”.

Top 40 cei mai doriti angajatori in Cluj in 2018 si oportunitatile de cariera pe care aceste companii le au deschise in prezent.

Locul 1         NTT DATA ROMÂNIA

Locul 2             ENDAVA

Locul 3             BOSCH

Locul 4             EMERSON

Locul 5             BETFAIR

Locul 6             MICROSOFT

Locul 7/8          ACCESA / BANCA TRANSILVANIA

Locul 9             ORACLE

Locul 10           YARDI

TOP 40 Cei mai doriţi angajatori din Cluj

 

Tags: , , , , , , , ,
Banca Transilvania

Top 100 companii clujene la 1 ianuarie 2017 (I)

Care sunt cei mai mari 100 de angajatori din județul Cluj la începutul acestui an? Care au fost fluctuațiile acestora de personal în ultimele 12 luni? Cum s-au modificat ierahiile față de începutul anului trecut? De exemplu, între primii zece angajatori, două compani și-au majorat personalul cu mai bine de 50%. În acest prim episod va prezentăm cei mai mari 20 de angajatori, așa cum rezultă din datele Registrului electronic al angajaților, așa cum sunt raportate de către angajatori.

Locurile 1 – 10

Banca Transilvania se menține pe prima poziție în topul celor mai mari angajatori clujeni, la fel ca acum un an. 7.688 de angajați cu contracte de muncă active sunt la 1 ianuarie 2017 la instituția bancară cu sediul în Cluj, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului. Față de începutul anului trecut,  Banca Transilvania are cu 209 angajați în plus.

Producătorul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Fujikura Automotive Romania  ocupă cea de a doua poziție, la fel ca și acum un an, cu 4.021 salariați, în scădere majoră, cu 2.204 față de începutul anului trecut.

În urcare o poziți, până pe cea de a treia, este transportatorul rutier de mărfuri Carrion Expedition, cu 2.564 angajați cu contracte de muncă active. Carrion și-a mărit pesonalul în ultimul an cu 471 salariați.

Dacă în urmă cu 12 luni chiriașii parcului Tetarom II, americanii de la Emerson ocupau cea de a treia treaptă a podiumului, începutul acestui an îi găsește o poziție mai jos. Astfel, în dreptul Emerson figurează la debutul anului 2.203 angajați, în scădere cu 180 față de perioada similară a anului trecut.

Soft-iștii de la Endava staționează pe cea de cincea treaptă, cu 1.885 de salariați, cu o importantă creștere, însă, de 466 angajați cu contracte de muncă active.

Call center-ul Sykes Enterprises Eastern Europe o ascensiune de șapte locuri într-un an și ajunge până pe cea de a șasea treaptă, cu 1.303 salariați, cu 435 în plus față de acum un an.

Producătorul de electrocasnice De`Longhi Romania urcă zece poziții în 12 luni în topul angajatorilor, aflându-se pe cel de șaptelea loc. Cu 409 salarați în plus față de anul trecut, De`Longhi ajunge la 1.231 de angajați la 1 ianuarie 2017.

A opta poziție în clasament – în coborâre cu o treaptă – este a IT-iștilor de la Softvision, care ajung la 1.186 salariați, în plus cu 56 față de 1 ianuarie a anului trecut.

Pe cea de a noua treaptă se află fabricantul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Eckerle Automotive Romania, cu 999 salariați. Eckerle coboară o poziție față de anul trecut, chiar dacă are cu 25 de salariați în plus.

Primul ”zece” al topului este închis de producătorul gherlean de mobilă Sortilem, cu 870 de salariați. Față de anul trecut, Sortilemn urcă o poziție, cu toate că are cu 30 de angajați mai puțin.

Poziția la 1 ianuarie 2017 Companie Poziția la 1 ianuarie 2016 Fluctuația de personal în ultimele 12 luni
1. Banca Transilvania 1. +2,3%
2. Fujikura Automotive 2. -35,4%
 3. Carrion Expedition 4. +22,5%
4. Emerson 3. -7,6%
5. Endava 5. +32,8%
6. Sykes Enterprises 13. +50,1%
7. De`Longhi 17. +56,6%
8. Softvision 7. +5%
9. Eckerle Automotive 8. +2,6%
10. Sortilemn 11. -3,3%

 

 

Locurile 11 – 20

Cu 868 de angajați, producătorul de produse farmaceutice Terapia se dechide cel de-al doilea ”zece” al topului. Comparativ cu anul trecut, Terapia urcă două poziții și are cu 3 salariați în plus.

Pe cea de a 12-a poziție se află fabricantul de articole de lenjerie Jolidon, în dreptul căruia figurează 827 de angajați la începutul acestui an, cu 67 în minus față de 1 ianuarie 2016. Jolidon își păstrază poziția din clasament.

Îi urmează producătorul de echipamente electrice și electronice pentru automobile Autofarcab, cu 798 de salariați. Față de anul recent încheiat, Autofarcab coboară șapte poziții și își diminuează personalul cu 341 angajați.

Pe cea de a 14-a poziție este compania de soft NTT Data Romania, care are, la începutul acestui an, 753 de salariați. După ce gigantul japonez a preluat, în urma unei achiziții spectaculoase, furnizorul de servicii şi soluţii software EBS România, acesta din urmă de devenit NTT Data Romania. Față de EBS, cum figura la 1 ianuarie 2016 în registrul angajaților, noua entitate, NTT Data Romania are acum cu 254 de angajați în plus, un sediu nou și urcă în topul angajatorilor nu mai puți de 17 poziții.

Comerciantul de piese pentru automobile Unix Auto se află pe cea de a 15-a treaptă, cu 748 salariați, cu 66 mai mulți ca acum un an și patru poziții mai sus în clasament.

Îi succede producătorul de cosmetice Farmec, cu 739 angajați, cu 56 în plus față de perioada similară a anului trecut. Farmec urcă două trepte în topul celor mai mari angajatori clujeni.

Pe treapta a 17-a se situează producătorul de mobilă Ecolor, cu 724 de salariați, cu 106 în plus față de anul trecut și cu 5  trepte mai sus în clasament.

Al 18-lea loc în top revine companiei ISS Facility Services, cu 702 angajați în creștere cu 76 față de acum un an. Compania, care are principal de obiect de activitate servicii suport combinate, urcă trei poziții față de perioada de referință.

Îi succede fabricatul de produse lactate Frieslandcampina Romania, cu 669 salariați. Compania are cu nu mai puțin de 357 angajați în plus față de acum un an și urcă 47 de poziții în clasament.

Poziția a 20-a în clasament este împărțită de transportatorul de mărfuri pe calea ferată Transferoviar Grup și de Medline, companie cu principala activitate curățenia clădirilor. Ambele companii au câte 662 de salariați la începutul acestui an. Transferoviar Grup se menține pe aceeași poziție ca și anul trecut și are cu 9 salariați mai puțin, iar Medline are cu 64 mai puțini și coboară patru poziții.

Poziția la 1 ianuarie 2017 Companie Poziția la 1 ianuarie 2016 Fluctuația de personal în ultimele 12 luni
11. Terapia 13. +0,3%
12. Jolidon 12. -7,5%
13. Autofarcab 6. -29,9%
14. NTT Data Romania 31. +51,1%
15. Unix Auto 19. +9,7%
16. Farmec. 18. +8,2%
17. Ecolor 22. +17,2%
18. ISS Facility Services 21. +12,1%
19. Frieslandcampina Romania 66. +114,4%
20.-21. Medline 16. -8,8%
20.-21. Transferoviar Grup 20. -1,3%

 

AICI și AICI puteți citi clasamentele anului trecut.

(Titus CRĂCIUN)

 

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,
NTT-DATA-Romania

IT-ul clujean: cei mai mari angajatori, cele mai mari afaceri

Care sunt cei mai mari zece angajatori din IT-ul clujean? Ce profituri au obținut? Care a fost productivitatea anuală a muncii per angajat? Cu cât a contribuit fiecare salariat la profitul net al fiecărei companii?

Top 10 IT de Cluj

Endava Romania este cel mai mare angajator clujean din IT, relevă datele Inspectoratului Teritorial de Muncă  (ITM) al județului Cluj. Endava a ajuns la 1.885 salariați cu contracte de muncă active, cu 32,8% în creștere față de începutul anului precedent. În ceea ce privește datele financiare, compania are cea mai mare cifră de afaceri netă din top 10, potrivit ultimei raportări de pe site-ul Ministerului Finanțelor, corespunzătoare anului 2015: 217,5 milioane de lei și un profit net de 29,3 milioane lei, de asemenea cel mai consisitent din clasament. Productivitatea anuală a muncii (raportul dintre cifra de afaceri si numarul de salariați corespunzător anului de referință),  pe anul fiscal 2015 a fost, pentru Endava, de 153,3 mii lei per angajat. Fiecare salariat al companiei a adus pentru Endava  o cotă de profit de 20,6 mii lei în 2015.

Softvision este cel de-al doilea mare angajator clujean din domeniu la 1 ianuarie 2017. Cu 1.186 de salariați, Softvision a avut o fluctuație pozitivă de personal de 5% în ultimele două luni, iar cifra de afaceri netă corespunzătoare anului fiscal 2015 a fost de 117,9 milioane lei, iar profitul net – 3 milioane. Productivitatea anuală a muncii a fost de 104,3 mii lei per angajat, iar aportul fiecărui salariat la profitul nea în 2015 a fost de 2,7 mii lei.

Cel de-al treilea cel ami mare angajator din IT-ul clujean , NTT Data Romania deține două recorduri în Top 10. Ajunsă la 753 angajați, compania a fost cea mai dinamică din top în ceea ce privește creșterea personalului într-un an: cu 51,1% și-a majorat NTT Data Romania numărul de angajați în 12 luni.  Conform  informațiilor Ministerului Finanțelor Publice, NTT Data a avut în 2015 o cifra netă de afaceri de 110,1 milioane lui și un profit de 14 milioane de lei. Raportat la numărul de angajați de la finele anului 2015, rezultă un nou record pentru NTT Data Romania: este compania a cărei salariați au contribuit cu cea mai mare sumă la profit în Top 10: 28,2 mii de lei a fost aportul fiecărui angajat la profitul net. Productivitatea anuală a muncii a fost pentru NTT Data Romania de 221,5 mii lei per angajat, a doua cifră din Top 10.

Fortech și-a majorat personalul în ultimele 12 luni cu 11,2% și a ajuns la 562 salariați. Ultima raportare financiară relevă o cifră netă de afaceri de 81,6 milioane lei pentru 2015 și un profit de 13,7 milioane, ceea ce duce la productivitatea anuală a muncii de 161,3 mii per angajat și un aport la profit al fiecărui salariat de 27,1 mii lei.

A cincea poziție în topul angajatorilor clujeni din IT este a companiei AROBS Transilvania Software, care a ajuns la 525 salariați, în creștere cu 19,3% față de începutul anului trecut. AROBS a înregistrat o cifră netă de afaceri de 71,5 milioane lei (cu o productivitate anuală a muncii de 162,5 mii lei per angajat). La profitul net al anului 2015, de 8,7 milioane lei, fiecare salariat a contribuit cu 19,8 mii lei.

Îi succede compania Betfair Romania Development, cu 501 angajați, în creștere cu 35,8% față de acum 12 luni. Pentru anul fiscal 2015, cifra de afaceri a companiei s-a situat la 93 milioane lei, ceea ce, raporat la numărul de salariați din acea vreme, duce la cea mai bună productivitate anuală a muncii din Top 10 IT: 234,8 mii lei per angajat. Profitul net al Betfair a fost de 7,2 milioane lei, cu o contribuție de 19,5 mii de lei din partea fiecărui salariat.

IQuest Tehnologies urmează pe cea de a șaptea treaptă, cu 463 salariați, cu o ușoară scădere de 0,4% față de acum un an. Cifra de afaceri netă a anului 2015 a fost de 98,8 milioane lei ( cu o productivitate de 212,5 mii lei per angajat), iar profitul – de 2,9 milioane lei, adică o contribuție de circa 6,2 mii lei a fiecărui salariat.

Cu o creștere de personal de 15,1% în 12 luni, Evozon Systems ajunge la 451 salariați la 1 ianuarie 2017. Ultima cifra de afaceri raportată este de 19,1 milioane lei (o productivitate anuală a muncii de 48,7 mii lei per salariat), iar profitul a fos de 3 milioane lei (cu un aport de 7, 7 mii lei din partea fiecărui anagjat).

MSG System are cea de a doua creștere de personal din Top 10 în ultimul an: 37,3% și a ajuns la 379 angajați. Datele financiare ale anului 2015 arată astfel: cifra netă de afaceri –  15,4 milioane lei (cu o productivitate de 55,8 mii lei per salariat) și un profit net de 2,6 milioane lei (fiecare angajat a contribuit la profit cu 9,4 mii lei).

Pe cea de a zecea treaptă se află 3Pillar Gobal, companie ce a ajuns la 360 de posturi în schema de personal, după o creștere de 15,4% în ultimele 12 luni. Cifra netă de afaceri a fost în 2015 de 50,8 milioane lei, de unde rezultă o productivitate anuală a muncii de 162,8 mii lei per salariat, iar profitul, de 3,6 milioane lei, cu un aport de 11,5 mii per capita.

Pozi-ție Companie Număr angajați la 1 ianuarie 2017 Fluctua-ție personal în 12 luni Cifra de afaceri netă 2015 (mln. lei) Productivitatea anuală a muncii 2015 (mii lei/angajat) Profit net 2015 (mln.lei) Aportul  angajat la profit 2015 (mii lei/ang.)
1. Endava 1.885 +32,8% 217,5 mln. 153,3 mii/ang. 29,3 mln. 20,6 mii/ang.
2. Softvision 1.186 +5% 117,9 mln. 104,3 mii/ang. 3 mln. 2,7 mii/ang.
3. NTT Data 753 +51,1% 110,1 mln. 221,5 mii/ang. 14 mln. 28,2 mii/ang.
4. Fortech 562 +11,2% 81,6 mln. 161,3 mii/ang. 13,7 mln. 27,1 mii/ang.
5. AROBS 525 +19,3% 71,5 mln. 162,5 mii/ang. 8,7 mln. 19,8 mii/ang.
6. Betfair 501 +35,8% 93 mln. 234,8 mii/ang. 7,2 mln. 19,5 mii/ang.
7. IQuest 463 -0,4% 98,8 mln. 212,5 mii/ang. 2,9 mln. 6,2 mii/ang.
8. Evozon 451 +15,1% 19,1 mln 48,7 mii/ang. 3 mln. 7,7 mii/ang.
9. MSG System 379 +37,3% 15,4 mln. 55,9 mii/ang. 2,6 mln. 9,4 mii/ang.
10. 3Pillar Global 360 +15,4% 50,8 mln. 162,8 mii/ang. 3,6 mln. 11,5 mii/ang.

 

Superlativele Top 10 IT

Cel mai mare angajator la 1 ianuarie 2107 : Endava Romania (1.185 salariați);

Cea mai mare creștere de personal în ultimele 12 luni: NTT Data Romania (+51,1%);

Cea mai mare cifră de afaceri netă (2015): Endava Romania (217,5 mln. lei);

Cea mai mare productivitate anuală a muncii (2015): Betfair (234,8 mii lei per angajat);

Cel mai mare profit net (2015): Endava Romania (29,3 mln. lei);

Cel mai mare aport al angajaților la profit (2015): NTT Data Romania (28,2 mii lei per salariat).

(Titus CRĂCIUN)

Tags: , , , , , , , , , ,
endava_wall_street_ro_09457800

Cel mai mare angajatori din IT-ul clujean “vânează” noi specialişti

Cel mai mare angajator din IT-ul clujean – Enada – va ajunge, în 2016, la 700 de angajaţi full-time.

Pe parcursul acestui an, reprezentanții companiei americane intenționează să recruteze activ, în toate centrele sale, mizând pe o creștere de cel puțin 25% a numărului de angajați la nivel de grup – în prezent numără peste 1.500 de angajaţi în România şi 2.750 la nivel internaţional.

De asemenea, compania aniversează 10 ani de prezență pe piața din România, iar în prezent livrează soluții software și servicii IT din cele patru centre deschise în Cluj-Napoca, București, Iași și Pitești, pentru clienți care activează în domenii variate, de la cel financiar, la asigurări, retail și tehnologie.

Citeşte şi TOP 100 companii clujene, la 1 ianuarie 2016

Tags: , , ,
accesa

Cum se împart IT-iștii clujeni pe companii. Top 20 la 1 ianuarie 2016

Marii angajatori din IT-ul clujean și-au majorat – cu foarte mici excepții – personalul în ultimele șase luni, pentru unele companii fluctuațiile pozitive fiind însemnate. În pima parte a clasamentului (locurile 1-10) nu există modificări de ierarhii la 1 ianuarie 2016 față de 1 iulie 2015, doar viteza de creștere a fiecărei companii aducând un factor de noutate. În ceea ce privește partea a doua a topului (locurile 11-20), acolo au intervenit schimbări în clasament, relevă datele obținute din Registrul Electronic al Angajaților (Revisal), valabile la 1 ianuarie 2016.

Locurile 1-10

După cum subliniam, aici fiecare companie și-a menținut poziția e acum șase luni. Prima treaptă este a americanilor de la Endava, care ajung la 1.419 salariați, cu 122 mai mulți decât acum șase luni. Softvision urmează cu 1.130 de angajați cu contracte de muncă active (cu 76 în plus față de vara trecută), iar cea de a treia poziție este a celor de la Fortech, cu un personal situat la cota 507, o organigramă majorată cu 37 de poziții.

EBS Romania raportează, la 1 ianuarie 2016, 497 de angajați, cu 73 mai mulți decât la 1 iulie 2015, iar IQuest Tehnologies îi succede pe cea de cincea treaptă, cu 465 de salariați, în creștere cu 46.

AROBS Transilvania Software ocupă cea de șasea poziție în topul angajatorilor clujeni din IT, cu 440 de salariați (în creștere cu 32), fiind urmată de Accenture Industrial Software Slutions, cu 439 de angajați și o creștere de personal de 39 de oameni.

Evozon  Systems are cu 23 de salariați în plus față de acum șase luni și ajunge la 392, iar Betfair Romania Development, de pe a noua treaptă, are cea mai importantă creștere relativă de personal din ultimele șase luni din prima jumătate a cladamentului. Betfair are, la 1 ianuarie 2016, 369 de angajați, cu 60 în plus față de jumătatea anului trecut.

Primul ”zece” este închis de 3Pillar Global, cu 312 salariați, în creștere cu 15 față de 1 iulie a anului precedent.

Poziția la 1 ianuarie 2016 în domeniul  IT Companie IT Poziția la 1 iulie 2015 în domeniul  IT Fluctuația de personale în ultimele 6 luni
1. Endava 1. +9,4%
2. Softvision 2. +7,2%
3. Fortech 3. +7,9%
4. EBS Romania 4. +17,2%
5. IQuest 5. +11%
6. AROBS 6. +7,8%
7. Accenture 7. +9,8%
8. Evozon 8. +6,2%
9. Betfair 9. +19,4%
10. 3Pillar Global 10. +5,1%

 

Locurile 11-20

Aceeași actori populează și cea de a doua parte a clasamentului ca și acum șase luni, însă, spre deosebire de primul ”zece”, aici au apărut modificări în clasament și apar și companii care și-au diminuat personalul în perioada de referință la care ne raportăm.

Property Shark își menține cea de a 11-a poziție ca și acum șase luni și ajunge la 292 de salariați, cu 18 mai mulți. În urcare cu un loc, pe cea de a 12-a treaptă se află MSG Systems, cu 276 de angajați, cu 48 în plus față de  iulie (una dintre cele mai mari creșteri procentuale din clasament), fiind urmată de Younder , în coborâre un loc, dar care își majorează organigrama cu 12 poziții și ajunge la 269 de salariați.

Toți cei 13 primi angajatori din Cluj în domeniul IT au intrat și în Top 100 cei mai mari angajatori ai Clujului la 1 ianuarie 2016, despre care puteși citi AICI și AICI.

Cea de a 14-a treaptă este a celor de la RBH Consulting, în urcare un loc, cu 220 salariați, cu 15 în plus față de acum șase luni. ISDC Romania urmează (în scădere un loc) cu 206 salariați. ISDC este prima companie din top care și-a diminuat (cu 10) personalul în ultima jumătate de an.

Garmin Cluj urcă o poziție și este pe cea de 16-a treaptă în clasament, cu 204 salariați, cu 20 în plus față de această vară. O poziție urcă, în perioada la care ne raportăm, și Wolters Kluwer Financial Services, chiar dacă are un  salariat mai puțin (198 față de 199), la egalitate cu Accesa IT Systems.

Trei locuri mai sus decât în vară, pe cea de 17-a treaptă, urcă Accesa IT Systems, cu 198 de salariați la 1 ianuarie 2016, cu 59 mai mulți decât în vară, ceea ce asigură companiei cea mai mare creștere procentuală din Top 20 angajatori clujeni din IT.

Language Weaver coboară o poziție și ajunge la 163 de salariați, cu șase mai puțini decât la 1 iulie 2016, iar topul este încheiat de Tora Trading Services, de asemenea în coborâre cu un loc (158 de salariați, cu patru mai mulți decât acum șase luni).

Poziția la 1 ianuarie în domeniul 2016 Companie Poziția la 1 iulie 2015 în domeniul IT Fluctuația de personale în ultimele 6 luni
11. Property Shark 11. +6,6%
12. MSG Systems 13. +21,1%
13. Yonder 12. +4,7%
14. RBH Consulting 15. +7,3%
15. ISDC 14. -4,6%
16. Garmin 17. +10,9%
17-18. Wolters Kluwer 16. -0,5%
17-18. Accesa IT Systems 20. +42,4%
19. Language Weaver 18. -3,6%
20. Tora Trading 19. +2,4%

 

Astfel, cele mai dinamice companii clujeni din domeniul IT din Top 20 în ultimele șase luni din punct de vedere al creșterii personalului sunt:

  • Accesa IT System – creștere de 42,4%;
  • MGS Systems Romania – creștere de 21,1%;
  • Betfair Romania Develompent – creștere de 19,4%;
  • EBS Romania – creștere de 17,2%;
  • IQuest Tehnologies – creștere de 11%.

(Titus CRĂCIUN)

(sursa foto: accesa.eu)

Tags: , , , , , , , , , , ,