Tag Archives: elevi cluj

Deschidere dpIT_2019

Academie de IT: 150 de elevi din Transilvania se pregătesc pentru meseriile viitorului

În 26 martie 2019 va avea loc deschiderea celei de-a 5-a ediții a programului ”Descoperă-ți pasiunea în IT”, care a devenit, începând de anul acesta, Academia Descoperă-ți pasiunea în IT.

Mai mult, programul s-a extins anul acesta și în Brașov și Baia Mare, cuprinzând, în momentul de față, cele mai importante orașe din Transilvania. La Sibiu și Oradea, orașe care s-au alăturat programului abia anul trecut, numărul elevilor înscriși în program s-a dublat, iar la nivel național, Academia DpIT însumează, în 2019, 150 de tineri, selecționați din opt orașe.

Începând cu 26 martie, măsurarea activității și competențelor dobândite se va face printr-un sistem de acumulare de credite. Decizia de creditare luată de organizatori are ca scop evaluarea în mod realist a competențelor și abilităților dobândite de participanți, pentru ca fiecare dovadă de dezvoltare personală să conteze și să fie răsplătită.

”Toate activitățile programului se desfășoară în contact direct și cu expunere pe termen lung la provocările reale și mediul de lucru privat. Practica, mentoratul, trainingurile, adică toate procesele de învățare prin care se dobândesc abilitățile și competențele tehnice, socio-emoționale, de management și antreprenoriale, vin prin contact direct cu oamenii care practică cu succes aceste meserii. Stăm față în față cu o generație care refuză să mai asimileze cunoștințe teoretice doar pentru a le reproduce, cu scopul de a primi o recompensă (notă, premiu) și care își dorește implementarea lor în mod practic. De aici și dorința lor în număr tot mai mare de a participa la acest program și implicarea și susținerea tot mai mare a companiilor, care au înțeles profilul acestei generații Z”, spune Liliana Ștefan-Cazacu, fondatorul și Președintele Asociației DpIT, organizatorul programului.

Cinci ani de DpIT, trei programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei

Academia “Descoperă-ți pasiunea în IT” propune formarea unor structuri durabile de colaborare între mediul de business, învățământul preuniversitar și universitar, comunitate și alte organizații, în vederea susținerii și promovării educației practice în rândul tinerilor, prin contactul direct al elevilor cu proiecte reale și cu modul de lucru într-o companie, stimulând astfel conturarea unui parcurs profesional. Peste 30 de parteneri din mediul de business, școlar și academic susțin Asociația DpIT în dezvoltarea acestui program

Pe lângă Academia dedicată liceenilor, Asociația DpIT mai are in derulare alte două programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei, dedicate învățământului preuniversitar: SpecialProf, un program prin care se facilitează accesul profesorilor de informatică la informații și cursuri de specializare profesională în domeniul IT și RoboClub, ateliere de robotică prin care copiii din învățământul primar sunt introduși în tainele construirii, programării și controlul roboților, într-un mod practic și distractiv, utilizând kit-uri bazate pe tehnologia roboticii din viața reală.

 

 

Tags: , , , , ,
Conferinta de presa CuGeT 2017 2

Ediția 2017 a Olimpiadei CuGeT aduce premii în valoare totală de peste 19.000 de lei

Cultura generală a tinerilor clujeni este recompensată pentru a treia oară la Olimpiada CuGeT, organizată de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj.

  • Ediția 2017 a Olimpiadei CuGeT aduce premii în valoare totală de peste 19.000 de lei și include 31 de licee clujene, precum și tineri cu vârste de 18-25 de ani
  • Primele trei ediții ale competiției s-au adresat, cumulat, unui număr de peste 25.000 de tineri din oraș

Elevii și tinerii clujeni cu cunoștințe solide de cultură generală sunt din nou recompensați în cadrul Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT, proiect unic în România, organizat de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj. Evenimentul lansat în 2015 a ajuns deja o tradiție în Cluj-Napoca, iar primele trei ediții s-au adresat, cumulat, unui număr de peste 25.000 de tineri.

CuGeT recompensează cunoștințele de cultură generală ale tinerilor de 14-25 de ani din Cluj-Napoca cu premii în bani în valoare totală de peste 19.000 de lei. Concursul se desfășoară în patru etape succesive: etapa pe clasă, etapa pe oraș, semifinala și finala, care va avea loc în 25 noiembrie, sub forma unui show televizat. La ediția din acest an s-au înscris un număr record de 31 de licee, cu șase mai mult decât anul trecut.

„Este cea mai amplă ediție de până acum, cu un număr record de licee și tineri participanți. Pentru noi, această a treia ediție reprezintă atât o mare bucurie, cât și o dovadă de maturizare internă, în cadrul asociației. Evenimentul este extrem de complex și greu de organizat, necesită un buget considerabil, iar efortul de finanțare este un exercițiu de implicare și solidaritate în asociație. Se știe că toate edițiile CuGeT de până acum au avut finanțare exclusiv din mediul privat. Sunt mândră și recunoscătoare că pe lângă orele de voluntariat, am reușit să asigurăm și în acest an suma necesară desfășurării acestui frumos evenimentl”, a declarat Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj, în cadrul unei conferinței de presă organizate marți.

Testele din cadrul CuGeT se împart pe trei categorii de vârstă: clasele IX-X, clasele XI-XII și tinerii de 18-25 de ani. La fiecare categorie, câștigătorul finalei din 25 noiembrie va merge acasă cu 2.500 de lei, cel de pe locul II cu 1.500 de lei și ocupantul locului III cu 1.000 de lei. Toți finaliștii vor fi recompensați cu câte 100 de lei. Întrebările din concurs acoperă arii diverse ale cunoașterii, de la istorie, geografie și științe ale naturii la muzică, film, europenism și Cluj-Napoca. O parte dintre finaliștii ediției 2017 au ajuns în ultima etapă a competiției și la ediția anterioară – câte doi elevi de la „Nicolae Bălcescu”, „Gheorghe Șincai”, „Avram Iancu” și „Tiberiu Popoviciu”. De altfel, „Avram Iancu” conduce și topul liceelor cu cei mai mulți finaliști ai acestei ediții: 12.

„Ne bucurăm să contribuim, prin implicarea Inspectoratului încă de la prima ediție, la continuitatea și creșterea acestui proiect educațional de legitimare și recompensare a culturii generale individuale, care le oferă tinerilor o motivație suplimentare către cunoaștere. Asemenea demersuri din partea societății civile, cu sprijinul mediului privat, completează în mod fericit menirea noastră de a oferi un act educațional de calitate”, a adăugat Valentin Cuibus, inspectorul școlar general al județului Cluj.

La rândul său, Emilia Botezan, șefa Biroului de Relații externe și investitori din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, a amintit importanța proiectelor comunitare pentru dezvoltarea societății locale. „Vorbim deja de un brand al Clujului și ne bucurăm de numărul tot mai mare de tineri implicați. Municipalitatea sprijină astfel de inițiative venite din partea mediului de business și de la organizații care contribuie activ la motivarea tinerilor spre cunoaștere”, a declarat Emilia Botezan.

Proiectul CuGeT este realizat cu finanțare exclusiv privată, iar partenerul principal este, încă de la prima ediție, EXIMTUR. „Este o bucurie să constatăm că numărul de participanți la CuGeT este din ce în ce mai mare, iar acest lucru ne întărește convingerea că tinerii noștri, atunci când sunt provocați și motivați și în astfel de scopuri, pot să se mobilizeze și să-și concentreze eforturile în detrimentul, poate, al altor modalități de petrecere a timpului liber. Considerăm că este de datoria noastră, a celor care avem ceva mai mulți ani înaintea lor, să încurajăm astfel de evenimente, să-i atragem către acțiuni care stimulează dorința de cunoaștere, către valorile adevărate și, bineînțeles, să-i premiem ori de câte ori avem ocazia”, a declarat președintele EXIMTUR, Lucia Nora Morariu.

Olimpiada CuGeT este un proiect inițiat de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj. Co-organizator: Vitrina Advertising. Co-producător: TVR Cluj. Proiect realizat cu sprijinul: EXIMTUR. Parteneri oficiali: Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Susținut de: Liberty Technology Park Cluj, WÖRWAG Pharma România și Nasticom. Cu sprijinul: PaperCups, Madd Electronics Group.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „Clujul are atitudine”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.

Mai multe informații: www.cuget.afacj.ro

Tags: , , , , , , , , , ,
it-specialist

Cursuri gratuite de IT pentru elevii din Cluj

120 de liceeni din Cluj învață gratuit ce înseamnă să fie IT-iști cu acte în regulă, să muncească în echipă, să fie responsabili și inventivi în cadrul programului de mentorat „Descoperă-ți pasiunea în IT”.

În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Universitatea “Babeș- Bolyai” și alte 10 școli din întreg județul, în acest an s-au selectat 120 de liceeni, care, grupați în 24 de echipe, lucrează timp de șase luni la un proiect real, la o aplicație viabilă.

„Susținem educația și dezvoltarea în IT și contribuim, prin proiectele noastre, la creșterea numărului tinerilor care aleg să urmeze o carieră în IT și la recunoașterea Clujului ca un important centru de educație și dezvoltare în IT. Pe lângă latura de orientare în carieră, există și atributul de dezvoltare personală. Vrem să-i învățăm pe elevi cât de importantă este munca în echipă și ce competențe, etape și resurse presupune dezvoltarea unei aplicații software – de la idee până la produsul final”, spune Liliana Ștefan-Cazacu, președinte al Asociației DpIT.

De la idee până la prototip

Numai anul aceasta au fost cazuri în care, spre exemplu, pentru 20 de locuri acordate unui liceu au aplicat 200 de elevi. Echipele selectate și-au ales apoi un nume și o temă de proiect, iar timp de șase luni sunt “adoptați” de firmele partenere, care le alocă câte un mentor, developer cu experiență. Cu el, elevii discută despre viabilitatea ideilor de aplicații pe care le au, el are rol de project manager, îi învață ce înseamnă responsabilitatea individuală și în echipă, leadership-ul și cum să-și palnifice activitățile de proiect. Iar elevii se joacă de-a echipe de programatori reale – toți pentru unul și unul pentru toți.

În același timp, ei participă și la cursuri de soft skills, de antreprenoriat și tehnice organizate tot în colaborare cu partenerii.

“<Descoperă-ţi pasiunea în IT> reprezintă un program de suflet atât pentru mine personal cât şi pentru Fortech. Este un program bazat pe practică şi mentorat, care oferă copiilor posibilitatea să interacţioneze cu mediul real de lucru din cadrul unei companii de IT şi să experimenteze importanța muncii în echipă într-un proiect software. Rezultatele obţinute la finalul fiecărei ediţii, măsurate în special prin calitatea proiectelor realizate de elevi, ne motivează să continuăm investiţia în educaţie, întrucât credem în potenţialul noii generaţii”, spune Călin Văduva, CEO Fortech.

„Credem că liceenii merită o experienţă practică, îndrumaţi de mentori obişnuiţi cu ceea ce înseamnă un produs IT de la A la Z şi ne simţim mândri că suntem în acest proiect, că putem sprijini copiii pasionaţi de IT să aibă parte de o astfel de experienţă”, declară Cristian Mateș, COO NetMatch.

“Acest program ne oferă posibilitatea să susținem liceenii în primii pași spre o carieră în IT și să contribuim la educația lor. Suntem alături de ei pe masură ce descoperă industria, pun în practică ideile, parcurg etapele unui proiect software și muncesc în echipă. Credem că educația și instruirea tinerei generații este esențială în dezvoltarea comunității de IT din Cluj”, afirmă Cosmin Neag, CTO ArtSoft Consult.

Cea de-a 3-a ediție a programul a început în 5 aprilie și se va încheia în luna septembrie. Atunci va avea loc un concurs, în care echipele trebuie să își susțină proiectul în fața unei comisii formate dintr-un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean, un reprezentant UBB și reprezentanții celor 10 firme de IT partenere.

La final, se organizează o expoziție în care echipele își prezintă publicului aplicațiile realizate, cele mai bune proiecte vor fi premiate și fiecare elev va primi o diplomă de absolvire.

Tags: , , ,
DpIT-5 aprilie 2017 (2)_800x534

120 de elevi din Cluj înscrişi în programul “Descoperă-ţi pasiunea în IT”

Programul se desfăşoară în perioada aprilie – octombrie 2017, timp în care cei 120 de elevi înscrişi vor intra în contact direct cu mediul de lucru dintr-o companie IT și, sub îndrumarea developerilor cu rol de mentor din firmele partenere, vor învăța să muncească în echipă la dezvoltarea unor proiecte reale. Adițional, elevii pot opta să participe la cursuri și workshop-uri tehnice și de soft-skills.

Selecţia elevilor s-a făcut cu sprijinul profesorilor de informatică din liceele partenere: Liceul Teoretic “Avram Iancu” Cluj-Napoca, Colegiul Național “Emil Racoviță” Cluj-Napoca, Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Colegiul Național “George Coșbuc” Cluj-Napoca, Liceul Unitarian “Janos Zsigmond” Cluj-Napoca, Transylvania College Cluj-Napoca, Colegiul Național “Mihai Viteazul” Turda, Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Dej.

„”Descoperă-ți pasiunea în IT” este o echipă formată în 2017 din 9 firme de IT, 9 licee, 2 instituții reprezentative ale învățământului clujean și, bineînțeles, Asociația DpIT – organizatorul programului. Însă, în spatele acestor cifre și nume, se află oameni. Oameni care au răspuns apelului nostru pentru că doresc să investescă în educația tinerei generații de IT. Ei sunt CEO’s, developeri, profesori, traineri etc., oameni care au ales să sprijine elevii oferindu-le din timpul lor, din cunoștințele lor, din experiența lor – o bucațică din viața lor! – și o fac cu mult suflet și pasiune. Le mulțumim.” Liliana Ștefan-Cazacu, Președinte&Manager program Asociația DpIT.

La finalul programului, aplicaţiile realizate de elevi vor intra în concurs şi vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii, cele mai bune dintre ele urmând a fi premiate.

 

Tags: , , , , ,
Elevi

Bursele elevilor din Cluj: peste 1 milion de lei pe lună

Un număr de 12.432 de burse (n.red. de performanţă, merit, studiu şi ajutor social), în valoare totală de 1.064.580 lei/lună, vor fi acordate elevilor clujeni în primul semestru din 2016. Banii provin din bugetul local. Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în şedinţa forului local de luni, 11 ianuarie 2016.

burse2016

Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat sunt stabilite de către Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului.

Tags: , , ,
unnamed

Resuscitarea şcolilor profesioanale după 10 ani de indiferenţă. Viitorul meseriaşilor, dezbătut la Cluj

După ce ani la rând facultăţile au produs şomeri cu diplomă pe bandă rulantă şi pentru că angajatorii au tras un semnal de alarmă vizavi de lipsa acută a meseriaşilor în rândul tinerelor generaţii, Ministerul Educaţiei a reînfiinţat, în 2014, învăţământul profesional în România. După mai bine de 10 ani de absenţă. (n.red. Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a desfiinţat şcolile profesionale în 2003).

Primul pas spre normalitate a fost făcut, însă abia acum apar probleme cauzate de ani de indiferenţă, provocări care trebuie asumate şi la care trebuie să muncească, cot la cot, inspectoarele şcolare, agenţiile de ocupare a forţei de muncă, mediul privat de afaceri şi esenţial, părinţii elevilor. Concret, e nevoie de: identificare tuturor meseriilor cerute în piaţă, elaborarea unor materiale de prezentare a acestora dedicate elevilor de gimnaziu, o mai mare implicare financiară şi practică din parzea angajatorilor şi o schimbare de mentalitate în rândul părinţilor. Cel puţin acestea sunt concluziile la care au ajuns participanţii la Târgul Educaţional Transilvan şi la conferinţa “Meseria e brăţară de aur”, evenimente organizate, astăzi, la Cluj-Napoca în cadrul “Luna angajabilităţii”.

Cu cărţile aruncate pe masă, în stilul dulce românesc, participanţii la discuţie au recunoscut că este loc de îmbunătăţiri, însă nu s-au ferit să-şi urecheze colegii. S-a ajuns, aşadar, la clasicul cerc vicios.

Daniel Don, şeful Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, susţine că judeţul Cluj are cele mai multe joburi disponibile la nivel naţional – circa 3.000 şi că instituţia pe care o reprezintă organizează periodic târguri educaţionale: “peste 8.000 de elevi din 4 judeţe au participat, în aprilie, la un astfel de eveniment în Cluj-Napoca, iar în 12 octombrie, peste 5.000 de tineri din 3 judeţe vor avea parte e o experienţă similară la Timişoara”. În opinia sa, aceste demersuri sunt în zadar dacă angajatorii nu valorifică la justa valoare resursa umană: “E o problemă la nivelul celor ce gestionează resursa umană. Puţine multinaţionale din România lucrează cu specialişti în HR. E nevoie de persoane cu viziune care să se pregătească din timp şi care să ştie de ce va avea nevoie compania în viitor”. Mai întâi chiar, e nevoie de identificarea tuturor meseriile căutate în piaţă şi elaborarea unor materiale de prezentare şi de materiale didactice de actualitate: “Nu există prezentări de meserii. Tinerii trebuie să vadă ce presupune fiecare ca să îşi poată da seama dacă se regăseşte într-una dintre opţiuni”.

Ca o completare, Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a dus tăvălugul problemelor şi mai departe. Pe de-o parte le transmite părinţilor să nu mai fugă după dilome când, la finalul studiilor universitare, copiii lor ajung să lucreze în supermarket-uri, de cealaltă parte le cere agenţilor economici o mai mare implicare pe periaoda anilor de studiu: “Degeaba ne trebuie meseriaşi calificaţi dacă nu dorim să ne implicăm în formarea lor sau dacă o facem superficial”.

“Clujul este unul din locurile în care învăţământul tehnic s-a dezvoltat foarte tare în ultima perioadă. Anul trecut s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple demult. S-a reînfiinţat învăţământul tehnic de 3 ani. Lucru pe care mediul de afaceri l-a dorit de foarte mult timp. În mare majoriate angajatorii mici şi mjlocii. Am reuşit să înfiinţăm 25 de clase, lucru deloc uşor pentru că a apărut o schimbare e mentalitate. Toată lumea îşi doreşte să facă o facultate, chiar dacă după ajunge la un supermarket. A fost dificil, dar rezultatele s-au văzut. Anul acesta am ajuns la 38 de clase, peste 1.000 de elevi, aproximativ 20% din numărul de absolvenţi pe care noi îi avem. E mult de lucru pentru că e nevoie de schimbarea mentalităţii, a părinţilor în primul rând, iar în acest context orientarea şcolară spre învăţământul profesional lipseşte în cadrul sistemului nostru de învăţământ. Ce ar mai trebui facut, înfară de schimbarea mentalităţii, este implicarea agenţilor economici. Noi ne-am întâlnit anul acesta cu 293 de agenţi economici, toate cele peste 1.000 de locuri ocupate sunt pentru şi la cererea dânşilor. Deci cu discuţii prealabile şi cu contracte încheiate ulterior. Din păcate, încă, avem un număr destul de mare de agenţi economici departe de demersul nostru. Doresc să se implice foarte puţin dacă se poate, iar dacă se poate financiar să nu se implice deloc este perfect. Asta este realitatea. Şi aici trebuie lucrat. Şi dânşii trebuie să îşi schimbe mentalitatea. Putem lua exemple câte doriţi din vestul Europei, unde investiţia pe care agentul economic o face este foarte mare şi evident, rezultatele sunt altele”, a punctat Cuibus.

Reprezentanţii mediului de afaceri, Deloitte (Cluj) şi Eurotriade (Sibiu), au ţinut să-i reasigure pe tineri că e nevoie de meseriaşi pe tot cuprinsul ţării, multe persoane accepând să fie relocate pentru a obţinute un loc de muncă. “Industria se dezvoltă şi crerea va creşte în următorii ani. Mulţi tineri fac facultate pentru că se gândesc că vor avea salarii mai mari. Ce trebuie să ştiţi e că un bun meseriaş, de exemplu un specialist în mase plastice, poate fi plătit la fel de bine ca un manager sau team leader. Nu îl vom lăsa să plece în străinătate. Reînfiinţarea şcolilor profesionale este un lucru foarte important şi din punct de vedere al viitorului salar. Companiile îşi permit să investească în formarea unui om, dar asta ar însemna probabil un salar mai mic”.

Având deja un an de experienţă, reprezentanţii şcolilor profesionale din Cluj au adus în discuţie încă două probleme: salariile mici din învăţământ, în consecinţă dificultatea de a găsi profesori dedicaţi şi provocarea de a găsi meserii pentru tinerii din mediul rural. “Elevii noştri vin majoritar din mediul rural şi puţini sunt aceia, care la finalul studiilor, rămân în oraş. Trebuie să găsim meserii care să le fie de folos şi acasă. În prezent, noi avem şase specializări: bucătar, coafor, electronică, instalaţii, tâmplari universali şi electrotehnică”, a spus directorul Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca. Legat de mediul rural, în speţă de munca în agricultură, Daniel Don, a tras un semnal de alarmă în finalul discursului său. Puţini sunt tinerii care doresc să muncească în acest domeniu, dar câţiva doritori sunt şi la oraş: “Ce putem face ca să-i ducem pe tinerii cu astfel de aptitudini la ţară?”. Un posibil răspuns, cu altă ocazie.

Învăţământul profesional de 3 ani se înfiinţează în şcolile unde există cel puţin un parteneriat cu o companie. Elevii fac practică la companie, au mentor din partea acesteia, firma este implicată şi în cursurile teoretice, iar după absolvirea şcolii profesionale elevii au întâietate la angajare în companiile în care au făcut practică. Pe lângă bursa de stat de 200 de lei lunar, elevii pot primi ajutor financiar şi din partea companiilor partenere, de cele mai multe ori în funcţie de rezultatele obţinute. De asemenea, ei beneficiază de transport în comun gratuit, cazare şi masă.

Oferte educaţionale la Cluj-Napoca:

Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”: tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii, tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului, zidar, peitrar, tencuitor, zugrav, tâmplar, pădurar.

Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Augustin Maior”: tehnician de telecomunicaţii, tehnician în activităţi de poştă, electronist reţele telecomunicaţii.

Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu”: electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, operator la maşini cu comandă numerică, lăcătuş, tinichigiu, sudor.

Colegiul Tehnic “Raluca Ripan”: bucătar, cofetar

Liceul Tehnologic “Alexandru Borza”: tehnician în activităţi economice, mecanic auto, mecanic agricol, electromecanic auto, tehnician cadastru funciar topograf

Colegiul Tehnic Napoca: confecţioner produse textile, lucrător în hotelărie

Liceul Tehnologic nr.1 – tehnician în transporturi, bucătar, ospătar, tehnician nutriţionist.

Tags: , , , , , , , ,