Tag Archives: despagubiri

aeroport cluj

Ţi-a întârziat avionul? Cum să obţii despăgubiri de sute de euro

Nu există, probabil, români care să fi zburat cu avionul şi să nu se fi lovit de problema întârzierii curselor. Puţină lume ştie, însă, că pasagerii au drepturi foarte clare stabilite prin legislaţiaeuropeană şi că pot obţine despăgubiri dacă operatorii aerieni nu îşi respectă angajamentele. Exact cu acest scop a fost lansată o platformă online prin intermediul căreia îşi pot revendica drepturile, fără un mare efort.

 

În vacanţă sau în interes de afaceri, tot mai mulţi români aleg să călătorească cu avionul. De exemplu, de la Bucureşti la Iaşi a ajuns mai avantajos să mergi cu avionul decât să înduri drumul lung şi aventurile din traficul rutier extrem de aglomerat.

 

De pe Internet sau de la agenţii, românii au învăţat când este cel mai bun prilej să-şi cumpere biletele, cum să caute tarife şi orare de zbor mai avantajoase, ce pot lua cu ei în bagaj etc. Informaţia pe care puţini dintre călători o au este că, din momentul în care au cumpărat biletele, au devenit parte a unui contract cu drepturi foarte clare pe care companiile aeriene trebuie să le respecte, reguli stabilite prin legislaţia europeană.

 

Potrivit experţilor de la Pasagercudrepturi.ro, există situații foarte clare în care companiile aeriene sunt vinovate de cazuri precum întârzieri, anulări sau refuzuri de îmbarcare a pasagerilor, fapte ce conduc la multe ore pierdute în aeroporturi, la decalarea planurilor de vacanţă sau ratarea unor evenimente importante din viata personală sau profesională. 

 

Dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, specialiştii vor determina rapid dacă evenimentele neplăcute au fost cauzate de compania aeriană. Apoi, în conformitate cu norme precise din legislația europeană (Directiva 261/2004), ei vor asigura întreg procesul de asistență juridică pentru despăgubiri ce pot ajunge pana la 600 de euro de persoană, în funcție de caz.

 

“La nivel internaţional, în 2014, peste 8 milioane de pasageri au avut dreptul să ceară despăgubiri companiilor aeriene. Dintre aceştia, doar 2% şi-au revendicat acest drept. Este bine de ştiut că timpul nu este pierdut deoarece procesul de despăgubire este retroactiv şi orice situaţie de acest tip petrecută în ultimii 3 ani are potenţial de despăgubire din partea companiilor aeriene”, a declarat Mariana Pavel, specialist comunicare.

 

Drepturile pasagerilor, conform Regulamentului European, se aplică pentru toate biletele, indiferent de categorie sau clasa tarifară, cu condiţia ca zborul să fi fost operat de o companie aeriană autorizată la nivel european şi să fi avut plecarea sau sosirea într-un stat membru al Uniunii Europene. 

 

Potrivit datelor Pasagercudrepturi.ro, în Europa, peste 100.000 de pasageri depun plângeri în fiecare an pentru despăgubiri din partea companiilor aeriene.

 

“Din păcate, procedura care trebuie urmată de pasager este una deosebit de rigidă. Aici intervin experţii noştri care au experienţă în asistență juridică specifică aviației și turismului şi sunt familiarizati cu procedurile stufoase din domeniu. Ei vor ține legătura cu compania aeriană, vor informa fiecare pasager despre statusul de rezolvare al litigiului și vor îndeplini astfel toată logistica de comunicare și de înfățisări până la obținerea efectivă a despăgubirii. Serviciile sunt oferite în schimbul unui procent din despăgubire, reţinut doar atunci când cazul este soluţionat favorabil”, a mai spus Mariana Pavel.

 

Mai multe informaţii despre drepturile pasagerilor, valoarea compensaţiilor, normativele europene în vigoare, durata rambursarii şi alte detalii le găsiţi pe www.pasagercudrepturi.ro.

 

Tags: , , , ,
carpatica-465x215

Procedură demarată pentru cei ce au de recuperat bani de la Carpatica Asig

Persoanele fizice și juridice care au de recuperat bani de la Carpatica Asig, fie din daune, fie din contractele în derulare pe care vor să le denunțe, pot depune, începând de marți, o cerere în acest sens la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), se arată într-un comunicat de presă al Fondului, transmis Agerpres.

‘Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a luat act de publicarea în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016, a Deciziei ASF nr. 1.498/27.07.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a societății ‘Carpatica Asig’ S.A. De la această dată, creditorii de asigurări ai societății Carpatica Asig S.A. pot solicita FGA plata sumelor cuvenite’, se menționează în comunicat.

Tot după data publicării deciziei, Fondul de Garantare a Asiguraților poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Carpatica, la deschiderea dosarelor de daună pentru evenimente întâmplate între data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

În plus, sursa citată menționează că, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei ASF, compania este obligată să predea FGA evidența contractelor de asigurare în vigoare la data publicării Deciziei, evidența completă a dosarelor de daună și evidențele tehnico — operative și contabile aferente contractelor și dosarelor.

‘FGA va desemna în termen de 30 de zile o Comisie Specială, formată din proprii specialiști, în vederea aprobării sumelor solicitate la plată din disponibilitățile sale. După preluarea evidențelor societății Carpatica Asig S.A., FGA va publica pe site-ul propriu, www.fgaromania.ro, lista potențialilor creditori de asigurări ai companiei’, notează sursa citată.

Fondul menționează, însă, că nu poate începe plățile decât după ce instanța de judecată va stabili, definitiv, falimentul Carpatica Asig, iar acestea nu vor putea depăși 450.000 de lei pe creditor.

În data de 28 iulie, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a hotărât retragerea autorizației de funcționare a societății Carpatica Asig, pe baza unui set de rapoarte care au evidențiat starea de insolvență a acesteia, și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul Legii 503/2004 (republicată) și a Legii 85/2014. În baza acestei hotărâri a Consiliului, s-a emis Decizia nr. 1.498/27.07.2016, care a fost transmisă societății și care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

ASF precizează că Hotărârea Consiliului de retragere a autorizației Carpatica Asig a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum și cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a mandatului de administrator temporar.

Conform Deciziei ASF, societatea are obligația ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraților evidențele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potențialilor creditori în asigurări, conform art. 23, alin. 1 din Legea nr. 503/2004 republicată. Totodată, mandatul FGA de administrator temporar al Carpatica Asig va fi prelungit în vederea îndeplinirii acestei obligații de către societate.

Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridică la 26.520. Polițele de asigurare emise de Carpatica Asig rămân în vigoare până la data expirării.

Datele oficiale arată că societatea avea, la 30 iunie, un portofoliu de 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 polițe RCA.

Tags: , , , ,