Tag Archives: Dacian Ciolos

Ciolos

Cioloş: Avem două variante ale legii salarizării – una până în 2020, alta doar pentru la anul

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Guvernul a elaborat două variante ale proiectului de lege a salarizării unitare, una dintre ele fiind multianuală, până în 2020, şi plecând de la nivelul salariului minim, iar cealaltă variantă aplicându-se doar anul viitor, în funcţie de buget.

Premierul Dacian Cioloş a participat, luni, la întâlnirea Asociaţiei Municipiilor din România, prilej cu care primarii prezenţi şi-au arătat nemulţumirea legată de faptul că Guvernul întârzie adoptarea legii salarizării unitare. Şeful Executivului le-a spus celor prezenţi că Guvernul are două variante în lucru, iar în şedinţa din această săptămână se va purta o primă discuţie.

”Vom avea deja miercuri o primă discuţie în Guvern pe câteva variante de abordare. Multă lume se întreabă de ce am prelungit noi acest proiect de lege, pentru că ceea ce noi am moştenit în Guvern, ceea ce a fost lucrat precedent, în anul trecut, noi am considerat că din punct de vedere bugetar nu este aplicabil. Ambiţia proiectului respectiv era dincolo de ceea ce bugetul putea să susţină în anii următori, până în 2020. Nu vorbesc de utilitatea unei astfel de legi, pentru că avem nevoie de o lege care să ducă la o reechilibrare şi chiar la o regândire a sistemului de salarizare în funcţia publică, dar nu aş vrea să venim cu un proiect de lege pe care să-l adoptăm şi să aibă soarta legii din 2010 care a fost poate bine gândită, dar care nu a fost aplicată pentru că nu au existat resurse. Şi atunci, abordarea noastră a fost să vedem care sunt resursele pe care le putem mobiliza în anii următori şi să vedem ce putem face cu resursele bugetare respective, până unde putem merge în această reechilibrare”, le-a spus Cioloş primarilor de municipii.

Referitor la soluţiile luate în calcul, premierul a anunţat că una prevede o creştere multianuală, până în 2020, iar cealaltă este o soluţie de moment care se referă numai la anul viitor.

Deci avem o dată soluţia mobilizării resurselor bugetare până în 2020, limitate aşa cum sunt, şi să vedem ce şi putem face cu ele, să gândim o lege pe patru ani pornind de la un nivel de salariu minim şi de acolo în sus să vedem ce şi de unde putem reechilibra lucrurile. O altă variantă la care ne gândim foarte serios, în măsura în care considerăm că nu putem pune pe masă un proiect de lege al salarizării unitare realist, multianual, cu şanse de aplicare, să vedem ce putem face în anul care vine, cu resursele pe care ştim că le putem mobiliza, cu proiectul de buget pe care-l vom propune şi să venim cel puţin cu această primă fază a reechilibrării, urmând să gândim apoi, sau să gândească viitorul Guvern, viitorul Parlament, în funcţie de ce-şi asumă”, a spus prim-ministrul.

În finalul discursului său, premierul le-a dat asigurări celor prezenţi că indiferent de soluţia aleasă, salariile vor creşte, iar răspunsul la aşteptările bugetarilor va fi unul realist.

“Oricum, orice propunere legislativă vom face ea va merge în sensul unei creşteri ale salariilor pentru anumite categorii tocmai pentru a asigura această reechilibrare. Deci aici vom aborda un răspuns, care sunt conştient, va fi un răspuns parţial, dar vreau să venim cu un răspuns care să fie realist şi aplicabil”, a conchis Cioloş.

Tags: , , , ,
spitalul-de-urgente1

O nouă promisiune pentru spitalul regional de la Cluj. Banii așteaptă la Bruxelles

Premierul Dacian Cioloş, aflat astăzi în vizită la Cluj-Napoca, a declarat, că poate da o garanţie legată de construirea spitalului regional de urgenţă din Florești, respectiv că va exista finanţarea şi toată disponibilitatea din partea Guvernului ca lucrarea să poată să înceapă.

“Nu construieşte primul-ministru, nu face studii de fezabilitate primul-ministru, nu pregăteşte proiectul tehnic. Lucruri care nu ţin de mine sau de Guvern nu le pot garanta, dar pot garanta că există finanţare, că Guvernul actual a început să revadă studiul de fezabilitate care a fost făcut în urmă cu ceva vreme şi studiul trebuie reactualizat pentru a putea lansa proiectul tehnic. Pentru revizuirea studiului de fezabilitate vom folosi Compania Naţională de Investiţii, cu obiectivul de a finaliza acest studiu în toamnă şi să lansăm apoi licitaţia pentru proiectul tehnic şi pentru execuţie”, a spus premierul, citat de mediafax.ro.

La rândul său, vicepremierul Vasile Dâncu a declarat că Guvernul estimează ca în luna septembrie 2016 să se dea drumul primului lot din proiectul spitalelor regionale de urgenţă. Declarațiile acestuia au venit în urma anunțului făcut de comisarul european Corina Creţu, care spunea că 150 de milioane de euro, destinaţi construcţiei a 3 spitale regionale în România, aşteaptă încă la Bruxelles, pentru care “nici măcar amplasamentele nu au fost definitivate”.

“Problema este cea legată de stabilirea unei hărţi a serviciilor medicale pentru fiecare regiune. În două luni se termină această hartă şi, după aceea, cele legate de actualizarea planurilor de studii de fezabilitate. Există la Iaşi o polemică locală despre locaţia spitalului, avem asigurări că locaţia va fi validată de autorităţile locale. Cred că în această toamnă una din garanţiile pentru spitalul regional din Cluj este că avem un ministru preocupat şi faptul că Guvernul a încercat, printr-o metodă simplă, să simplifice procedurile şi să ajungem la termen. Am vorbit cu comisarul european Corina Creţu, ne-a asigurat că finanţarea există şi, atunci când terminăm aceste condiţii, estimăm în septembrie, să se dea drumul primului lot din proiect”, a afirmat Dâncu.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va fi construit pe un teren de 15 hectare în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca.

Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

CJ Cluj a identificat atunci un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.

După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ Cluj, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii Spitalului Regional de Urgenţă.

Anul trecut, premierul Victor Ponta dădea asigurări, la Cluj, că proiectul Spitalului Regional de Urgenţă este unul “prioritar” pentru Guvern, alături de cele din Iaşi şi Craiova.

Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 800 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.

Tags: , , , , , ,
dacian-ciolos

Cioloş l-a numit pe Dragoş Doroş în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANAF

Dragoş Doroş a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, funcţie cu rang de secretar de stat, prin decizia prim-ministrului Dacian Cioloş.

Prin aceeaşi decizie, premierul încetează exercitarea funcţiei de preşedinte interimar al ANAF de către Daniel Diaconescu, director general al Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale în cadrul ANAF.

Dragoş Doroş a lucrat între 2010 şi 2012 ca partener la firma de avocatură Nestor&Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen Tax Advisory Services. În perioada 2008 – 2010, Dragoş Doroş a fost Director General al Direcţiei Generale Legislaţie Impozite Directedin cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Acesta este specializat în managementul instituţiilor publice, comunicare, dezvoltare regională, resurse umane.

Tags: , , ,
dacian-ciolos

Doi clujeni în cabinetul lui Cioloş. Cine sunt miniştrii propuşi de premierul desemnat

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, duminică, lista Cabinetului său, format din 21 de membri. La prezentarea componenţei Guvernului pe care îl propune, premierul desemnat a spus că a urmărit să aleagă oameni cu competenţe şi experienţă, cu viziune şi idei, arătând că o treime dintre persoanele propuse ca miniştri sunt femei. Pe listă se află şi doi clujeni: Vasile Dâncu, propus pentru postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publică şi Patriciu Achimaş-Cadariu, şeful Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, propus la Sănătate.

VASILE DÂNCU: Aproape zece ani membru al PSD şi ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Năstase

Vasile Dâncu, propus de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publică, a fost membru al PSD timp de aproape zece ani, până în 2008, iar în Guvernul lui Adrian Năstase a deţinut portofoliului Informaţiilor Publice.

vasile_dancu_17521900

Vasile Dâncu a fost membru al PSD, senator şi europarlamentar, şi a mai deţinut o funcţie în Guvernul României în perioada 2001 – 2003, când a fost titularul portofoliului Informaţiilor Publice în mandatul de prim-ministru al lui Adrian Năstase.

Născut în satul Runcu Salvei, din judeţul Bistriţa-Năsăud, Vasile Dâncu va împlini 54 de ani în 25 noiembrie. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca şi este doctor în sociologie. A predat şi încă predă la mai multe universităţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti, este şi membru al unor asociaţii sociologice internaţionale, dar şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

Vasile Dâncu a înfiinţat, în 1994, Metro Media Transilvania, un institut de sondare al opiniei publice, iar în 2009 Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) pe care îl conduce şi acum în calitate de preşedinte şi care face sondaje pe diverse teme. De asemenea, IRES a realizat şi exit-poll-uri la ieşirea de la urne în cadrul unor alegeri care au avut loc în România şi Republica Moldova.

Dâncu a activat şi activează şi în plan media, el fiind, între 2011 – 2013, preşedintele grupului media regional care grupa televiziunile Transilvania L!VE şi Look TV, iar în prezent conduce, ca director, săptămânalul regional “Transilvania reporter” şi revista ”Sinteza”.

Vasile Dâncu, deşi este propus acum ca membru într-un cabinet de tehnocraţi, are în spate o bogată carieră politică.

Membru PSD din 1999 şi al aşa-numitului ”Grup de la Cluj”, condus de Ioan Rus, Dâncu a deţinut în perioada 2001 – 2003 funcţia de ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul Adrian Năstase, după care, timp de un an, pe cea de şef al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Ulterior, în perioada 2004 – 2008, a fost senator PSD de Cluj, după care a fost observator în Parlemantul European, din partea Grupului Socialist, iar în 2007 a fost membru al PE. Pe linie de partid, a fost o perioadă lider al PSD Cluj, dar şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional, pe domeniul Analiză politică şi comunicare.

În anul 2008, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD, alături de Ioan Rus, după care, doi ani mai târziu, a demisionat şi din partid, ocupându-se de activităţile profesionale.

În luna octombrie, prezent la Cluj-Napoca la Conferinţa Judeţeană a PSD Cluj, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a făcut un apel public către Vasile Dâncu să se alăture, din nou, PSD, susţinând că social-democraţia are nevoie de el. La invitaţia lui Dragnea, Vasile Dâncu a răspuns evaziv, lăsând să se înţeleagă că va avea loc doar o colaborare pe anumite proiecte.

Pe lângă activitatea de sociolog şi politician, Dâncu este cunoscut şi ca scriitor, fiind premiat mai mulţi ani la rând pentru cărţile sale în cadrul Târgului Gaudeamus care are loc la Cluj-Napoca.

PATRICIU ACHIMAŞ-CADARIU: În vârstă de 39 de ani, medicul conduce de trei ani Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Noua propunere a premierului desemnat, Dacian Cioloş, pentru postul de ministru al Sănătăţii este Patriciu Achimaş-Cadariu, după ce Andrei Baciu, propus iniţial pentru acest portofoliu, a fost retras.

61741359

Patriciu Achimaş-Cadariu este directorul Institutului Oncologic ”Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, din februarie 2012. El are 39 de ani şi lucrează din 2006 la institutul clujean ca medic primar de ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică. El i-a succedat în funcţia de director al Institutului Oncologic lui Alexandru Irimie, care a fost ales rector al UMF Cluj-Napoca.

De asemenea, el este conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, la departamentul de Chirurgie Oncologică.

Lista completă a miniştrilor propuşi

Costin Grigore Borc – vicepremier şi ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului

Vasile Dîncu – vicepremier şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Lazăr Comănescu – ministrul Afacerilor Externe

Petre Tobă – ministrul Afacerilor Interne

Mihnea Ioan Motoc – ministrul Apărării Naţionale

Anca Dana Dragu Paliu – ministrul Finanţelor Publice

Achim Irimescu – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Victor Vlad Grigorescu – ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri

Adrian Curaj – ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Vlad Alexandrescu – ministrul Culturii

Aura Carmen Răducu – ministrul Fondurilor Europene

Cristina Guseth – ministrul Justiţiei

Cristina Paşca Palmer – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Claudia Ana Moarcăş – ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Marius-Raul Bostan – ministrul pentru Societatea Informaţională

Patriciu Achimaş Cadariu – ministrul Sănătăţii

Elisabeta Lipă – ministrul Tineretului şi Sportului

Marian Dan Costescu – ministrul Transporturilor

Victoria-Violeta Alexandru – ministrul delegat pentru Dialog Social

Dan Stoenescu – ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare

Ciprian Bucur – ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul

Ioan Dragoş Tudorache – şeful Cancelariei Primului ministru

Tags: , , , , , ,
image

Dacian Cioloș, noul premier desemnat al României

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloş drept premier.

Declaraţiile preşedintelui:

– Am terminat astăzi a doua rundă de consultări cu partidele politice şi am ajuns la câteva concluzii importante. Mi-am format o opinie o prezint acum. După părerea mea, în această etapă, pentru a rezolva problema guvernării, este nevoie de un prim-ministru independent sau tehnocrat, o persoană curată, care să nu fi fost implicată în scandaluri, o persoană integră.
Este nevoie să fie promovaţi miniştri performanţi

– Este nevoie de partide fără corupţi, este nevoie ca partidele să facă curăţenie în interior şi să nu promoveze peroane suspectate de corupţie.

– Avem nevoie de întărirea statului de drept, este nevoie de deschiderea competiţiei politice. Nu putem să aşteptăm o revigorare a clasei politice doar din interiorul partidelor.

– Pariidele au înţeles care este miza şi că este nevoie să găsim împreună o soluţie. Această soluţie o văd eu într-un guvern tehnocrat. Am convingerea că este calea corectă în următorul an, până la alegerile parlamentare.

– Ţinând cont de toate astea îl desemnez pe Dacian Cioloş drept premier.

Dacian Cioloș (n. 27 iulie 1969, Zalău) este inginer agronom si a ocupat uncția de comisar pentru domeniul agriculturii în cadrul Comisiei Europene începând din februarie 2010 pana in 2015.

Tags: , ,