Tag Archives: buget comune Romania

terenagricol--600x353

Cioloş: Peste 50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare

Peste 50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare din veniturile proprii, ceea ce are consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale, a afirmat premierul Dacian Cioloş, care a subliniat totodată că în an electoral, Guvernul nu şi-a propus să facă “minuni”.

“La nivelul administraţiei publice locale avem costuri foarte ridicate pentru a menţine administraţii locale ale unor localităţi mici care au capacitate financiară şi instituţională slabă, cu consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale. Astfel, peste 50% din comunele din România, în momentul de faţă, nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare cu propriile venituri pe care le pot degaja, ca să nu mai vorbim de proiecte de investiţii pentru dezvoltare”, a spus Cioloş, luni, în Parlament, la “Ora Premierului”.

Şeful Executivului a atras atenţia şi asupra faptului că programele europene destinate dezvoltării locale se suprapun şi nu sunt utilizate eficient, iar în ceea ce priveşte transferul de fonduri de la bugetul de stat nu sprijină “durabil şi obiectiv” cele mai sărace comunităţi.

“De multe ori, fondul de rezervă al Guvernului este un instrument principal de echilibrare, dar nu pe criterii obiective a nevoilor de finanţare a diferitelor comunităţi locale”, a arătat prim-ministrul.

Dacian Cioloş a amintit că este un an electoral şi de aceea Guvernul nu şi-a propus “să facă minuni” cu reforma administraţiei publice locale.

“Dat fiind faptul că este an electoral, nu ne-am propus să facem minuni cu această reformă, în schimb vrem să punem în dezbatere şi să creem cadru juridic şi oportunităţi pentru a veni cu câteva soluţii la problemele pe care le-am ridicat înainte şi anume faptul că avem multe localităţi de dimensiuni mici care nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile de funcţionare şi să aibă resurse de finanţare pentru investiţii, programe de dezvoltare”, a spus Cioloş.

Premierul a precizat că ia în calcul două variante de rezolvare a acestei situaţii, respectiv prin fuziune voluntară(pe baza criteriilor care ţin de populaţie, distanţa de centru administrativ teritorial etc..) şi o a doua variantă, care poate fi complementară la prima, vizează consolidarea şi stimularea cooperării intercomunale pornind şi de la exemplul grupurilor de acţiune locală care ar putea fi scheletul, baza acestor cooperări intercomunale întărite, mai bine structurate, cooperări care să fie susţinute şi din punct de vedere bugetar mai ales pentru proiecte de investiţii sau pentru proiecte de îmbunătăţirea funcţionării administrative”, a spus prim-ministrul.

Şeful Executivului a mai precizat că procesul de descentralizare va continua, în beneficiul cetăţenilor, şi totodată se vor implementa mecanisme de transparenţă decizionlă şi de participare cetăţenească.

Tags: , , , , ,