Tag Archives: banda de autobuz

autobuz

Bandă dedicată de autobuz pe Calea Turzii: “Nu vom juca doar cu jumătăți de măsură”

După Florești – Mărăști, administrația clujeană ia în considerare implementarea benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun din Zorilor până în centrul orașului, via Calea Turzii.

“Este în analiză această bandă. Este prioritatea doi, după axa est-vest. Dar atenție, nu numai pe Observator! Intenția este să avem o bandă inclusiv pe Calea Turzii, pe interval orar. Degeaba faci pe 2 km și te-ai blocat pe Turzii. Nu faci nimic. Gândim pe toată axa Zorilor, până în centru. Să ai coborârea Turzii, pe interval, pentru autobuze. Nu vom juca doar cu jumătăți de măsură, că atunci nu poți să încurajezi și să aibă oamenii încredere în transportul public”, a explicat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

În prezent, specialiștii lucrează la o soluție ce prevede introducerea unei linii dedicate de autobuz, pe intervale orare, din Florești până în Mărăști. “Mandatul lor este să testeze, în această perioadă de toamnă, virtual deocamdată, înainte de a implementa ca proiect pilot, un transport public, pe interval orar, din Florești până la Podul IRA. Bandă dedicată, pe interval orar.

Nu este ușor, am înțeles de la ei că sunt complicații, foarte multe probleme cu străzile care intră și ies din axa est – vest a Clujului, dar mandatul este acesta: să finalizeze simulările pe care le au de făcut, să îmi spună ce măsuri ce trebuie luate și să se implementeze această măsură de circulație, pe care o consider extrem de utilă pentru ce înseamnă diminuarea aglomerației de trafic în oraș”, a mai spus primarul.

Prioritate pentru autobuze, dinspre Florești

Încă de la final de iulie 2019, edilul spunea că vrea să fluidizeze circulația mijloacelor de transport în comun dinspre Florești spre Cluj-Napoca. La acea vreme, declara că o propunere făcută de Comisia de circulație a municipalității se referea la locurile de parcare la bordură de pe Calea Florești, de pe sensul spre oraș.

“Pot să vă spun că lucrăm la intrarea în Cluj-Napoca și că avem o propunere de la Comisia de circulație, pentru traficul dinspre Florești spre oraș, pentru a fluidiza transportul în comun. În principiu, este o propunere pe care eu o susțin.

Așadar, venind dinspre Florești, parcările care acum sunt oblice și care, adesea, obturează o bandă de circulație, să fie longitudinale; niciuna nu este cu abonament. Măsura de fluidizare va funcționa fie permanent, fie pe intervale orare, vom vedea. Astfel, autobuzul poate să circule mai repede când vine spre oraș, pe Calea Florești. Studiem și cealaltă parte”, explica Boc, la ZIUA LIVE.

Benzile dedicate de autobuz, funcţionale de aprope trei ani

Primăria Cluj-Napoca a implementat, în vara lui 2016, un proiect pilot în zona centrală a oraşului: o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun, pe o lungime de 500 m, din Piaţa Cipariu înspre Regionala CFR. La final de august 2017 a fost inaugurată şi banda care pleacă de la Biserica Sf. Petru (Mărăşti) și ajunge până la primărie (centru), cu o lungime de 1,6 km.

În 2019, a fost introdusă banda dedicată în cartierul Gheorgheni, pe segmentul Interservisan – Piața Cipariu. În viitor, după lărgirea străzii Calea Mănăştur, banda de autobuz urmează să fie extinsă până spre ieşirea din oraş

Tags: , , , ,
Taxi_front_content

Boc propune 200 de licențe pentru taxiuri electrice/ Program pilot în Gheorgheni

După introducerea mijloacelor de transport în comun nepoluante, Emil Boc doreşte trecerea la taximetre electrice la Cluj.

Edilul Clujului propune ca legislaţia să fie modificată în aşa fel încât consiliilor locale din oraşele mari din România să le fie permis să elibereze între 100 şi 200 de autorizaţii de taximetrie special destinate maşinilor electrice.

“După autobuze, troleibuze, tramvaie, dorim să încurajăm şi taximetrele să devină electrice. Astăzi, noi nu avem cadru legal pentru a emite autorizaţii de taxi pentru taximetrele electrice. Propunem ca legislaţia naţională să fie modificată, pentru a suplimenta numărul de autorizaţii de taxi pentru cele electrice. În Cluj-Napoca avem patru taximetre la 1.000 de locuitori, deci ar trebui să avem 1.300 de autorizații.

Când a apărut legea, erau 3.000 de taximetre și legea lăsa posibilitatea să se ajungă la 1.300, prin neeliberarea altora noi. Azi avem 2.500 de licențe, dar ar trebui să avem 1.300. Legea nu ține cont de particularitățile marilor aglomerări urbane.

Noi propunem 100-200 de taximetre electrice la comunităţi peste 250.000 de locuitori. Azi nu avem cadrul legal, dar vom propune să ni se permită să eliberăm mai multe autorizații, special destinate taximetrelor electrice”, a declarat Emil Boc, la Ziua Live.

Totodată, primarul din Cluj-Napoca propune ca acele licenţe care vor fi retrase de la taximetrele clujene să fie repartizate autoturismelor electrice.

“Prima măsură pe care o vom aplica este ca acele licenţe care se retrag pentru diverse motive să fie date taximetrelor electrice. Nu sunt foarte multe autorizaţii de taxi care se retrag, dar acelea vor fi date doar taximetrelor electrice. Acesta este un prim semn că la Cluj şi acest domeniu trebuie să evolueze spre un mediu nepoluant”, a adăugat Boc.

Taxiuri pe banda de bus

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, propune ca taxiurile să poată circula pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun din Gheorgheni, de pe Bulevardul Nicolae Titulescu.

“Astăzi, benzile dedicate sunt pentru autobuze şi pentru biciclete. În Gheorgheni, am spus, ca propunere personală (să circule şi taximetrele, n. red.), pentru că în Gheorgheni încă nu sunt atât de multe autobuze pe linia de transport în comun, mai ales pe plecarea din Gheorgheni, dar propunerea e neaprobată de comisia de circulaţie.

Am propus ca acolo să se ia în considerare se începem un proiect pilot, de şase luni, să vedem cum funcţionează, pe banda de transport în comun dedicată. Nu am reuşit să obţin încă aprobarea comisiei de circulaţie, înţeleg reticenţa acesteia”, a declarat Emil Boc.

Tags: , , , , , ,
titulescu

2019 aduce benzile dedicate de autobuz în Gheorgheni

În 2019 municipalitatea clujeană doreşte să reorganizeze traficul rutier în Gheorgheni, atenţia fiind îndreptată înspre strada Nicolae Titulescu, acolo unde vor dispărea locurile de parcare la bordură şi în locul acestora vor fi trasate benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun. 

Străzile cu sensuri unice din Gheorgheni şi Andrei Mureşanu

Primăria Cluj-Napoca pregătește schimbări majore în cartierul Gheorgheni. Va institui sensuri unice pe mai multe străzi, pentru fluidizarea circulației, iar parcările de pe strada Nicolae Titulescu vor fi desfiinţate şi în locul acesta se vor trasa benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun.

“Anul acesta vom avea benzi dedicate pentru autobuze pe Titulescu. Avem în faţă un proiect gata să fie implementat, este vorba despre sensuri unice în Gheorgheni şi Andrei Mureşanu. Vom putea reloca o parte din locurile de parcare de pe Titulescu în spatele blocurilor. Trebuie să luăm această decizie ca să putem avansa. Titulescu a fost contruită ca sp aibă câte două benzi pe sens”, a explicat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la Realitatea FM Cluj.

Conform municipalităţii, în cartierele Gheorgheni şi Andrei Mureşanu se doreşte instituirea de sensuri unice pe străzile din interiorul perimetrului format de Bd. N. Titulescu, str. Liviu Rebreanu, str. Albac, str. Septimiu Albini, str. C. Brâncuși – Bd. N. Titulescu şi Calea Turzii – str. Milton Lehrer, P-ța Cipariu, str. C. Brâncuși, str. Fagului – str. Trifoiului – str. C. Nottara – str. Miksath Kalman – str. Eftimie Murgu – Calea Turzii. Aceste propuneri au fost supuse dezbaterilor publice cu cetăţenii.

25 de abonamente de parcare mall 

Viceprimarul Dan Tarcea este de părere că aceste schimbări nu ar trebui să creeze mari nemulţumiri în rândul şoferilor având în vedere că, pe partea stângă a străzii Titulescu, cea dinspre centrul oraşului spre Intersevisan, au fost plătite doar 25 de abonamente de parcare în 2018. “Nu am datele şi de pe partea stângă încă. Ne-am focusat pe partea dreaptă, să începem de aici cu implementarea benzii dedicate de autobuz şi apoi să venim cu cea spre oraş”.

PUZ  de regenerare urbană pentru Titulescu

Pentru strada Nicolae Titulescu din cartierul Gheorgheni există pregătit şi un PUZ de regenerare urbană, pentru o suprafaţă totală de 32 ha. “Este cel mai mare pe care l-a făcut municipalitatea. El se concretizează cu construcţia unui parking pe strada Liviu Rebreanu, nr. 5 şi alte 6 plaftorme, dar în etape ulterioare. Acest PUZ îşi propune să pună în caloare şi spaţiile verzi şi pietonale din cartier, care acum nu sunt folosite deoarece sunt ocupate de maşini”, a subliniat Tarcea, care a mai spus că PUZ-ul va fi luat în discuţie în prima şedinţă din 2019 a Comsiei Tehnice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Tags: , , , ,