Tag Archives: Bancpost

Transylvania Bank Building (Banca Transilvania)

Una din cele mai vechi bănci din România dispare la finele anului. A fost cumpărată de BT

A fost stabilită data efectivă a fuziunii prin care Banca Transilvania, cel mai mare grup bancar din România, urmează să absoarbă Bancpost, sub condiţia obţinerii aprobării BNREste vorba despre ultila zi din an, adică data de 31 decembrie 2018. 

“La această dată, Bancpost îşi încetează existenţa, fuziunea având ca efect dizolvarea fără lichidare şi transmiterea universală a întregului său patrimoniu către Banca Transilvania care astfel dobândeşte drepturile şi este ţinută de obligaţiile Bancpost”, se menţionează în proiectul de fuziune dintre cele două instituţii bancare.

Bancpost a fost înființată la 1 iulie 1991, prin Hotărâre de Guvern, în urma reorganizării sectorului comunicațiilor și preluării unei părți a activelor companiei publice RomPostTelecom. Bancpost a fost autorizată de BNR la acel moment să opereze ca bancă universală, comercială și de economii.

Tranzacţie de 178 milioane de euro

Bancpost a fost achiziționată la 75% din valoarea activului net, pentru 178 de milioane euro. Pentru ERB Retail, BT a plătit 40,42 milioane de euro (77% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă), iar pentru ERB Leasing, 6,79 milioane euro (63% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă). În plus, BT a preluat un împrumut subordonat în valoare de 80 milioane euro pentru Bancpost.

Omul BT din fruntea Bancpost 

Leontin Toderici a primit, la începutul lunii iunie 2018, aprobarea Băncii Naționale a României pentru exercitarea funcției de director general – CEO al Bancpost. El este mandatat de Banca Transilvania să coordoneze integrarea Bancpost, ERB Retail Services şi ERB Leasing în grupul financiar BT.

Cu peste 20 de ani de experiență în banking, Toderici a fost, din 2013, director general adjunct – Chief Operations Officer la BT. De-a lungul timpului a coordonat proiecte de importanță strategică pentru grupul financiar BT, iar două dintre acestea înseamnă premiere mondiale: înlocuirea core-bankingului BT cu soluția Oracle Flexcube având ca platformă tehnică tehnologia Exadata şi Exalogic, respectiv lansarea serviciului de transfer de bani Western Union prin intermediul bancomatului. Este doctor în informatică economică şi absolvent al EMBA CNAM Paris – Academia de Studii Economice Bucureşti.

A terminat Facultatea de Automatică şi Calculatoare în cadrul Universității Tehnice, precum şi Facultatea de Științe Economice la Universitatea Babeş-Bolyai, ambele Cluj-Napoca. BT a devenit în aprilie proprietar al pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services şi ERB Leasing.

Banca Transilvania: nr. 1 în piață, nr. 1 și la bursă

BT a ajuns cel mai mare grup bancar din România, depăşind pentru prima dată BCR la finalul semestrului I din 2018. Grupul BT controla la finalul lunii iunie a acestui an active în valoare de 75,3 miliarde de lei, față de cele de 70 de miliarde ale grupului BCR. În cazul BT cifrele includ și rezultatele Bancpost, bancă preluată la finele anului trecut. Pe locul trei în topul național al activelor se situa BRD.

Banca din Cluj are 2,2 milioane de clienţi, 7.000 de angajați şi aproape 500 de sedii. Este prima instituție bancară care a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti. Bancpost este pe locul 9 în topul băncilor, are aproape 3% din piață, peste 1 milion de clienți şi 147 de sedii.

Tags: , , , ,
BCR - ATM - LEU NOU

Creditații Bancpost vor putea să își convertească împrumuturile în lei la BT

3.000 de clienţi preluaţi de Banca Transilvania (BT) de la Bancpost vor putea beneficia de programul de convertire a creditelor în franci elvețieni odată cu finalizarea tranzacției de cumpărare de către societatea bancară clujeană.   

Ambele bănci analizează modul în care va arăta oferta, potrivit Bursa. “BT a anunţat chiar cu ocazia semnării acordului de achiziţionare a acţiunilor deţinute de Eurobank Group la Bancpost, ERB Retail Services şi ERB Leasing că va oferi clienţilor Bancpost cu împrumuturi în franci elveţieni o oportunitate de conversie. Consolidarea activelor şi pasivelor Bancpost în grupul financiar BT nu va genera un impact aritmetic”, au precizat reprezentanții BT.

BT a finalizat, recent, achiziţia pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către Eurobank Group la Bancpost, pentru 178,6 milioane de euro, reprezentând 75% din valoarea activului net. BT a cumpărat şi acţiunile deţinute de Eurobank la celelalte două entități. În plus, BT a preluat un împrumut subordonat, de 80 de milioane de euro, datorat de Bancpost către banca mamă.

Pentru ERB Retail banca a plătit 40,4 milioane de euro, iar pentru ERB Leasing – 6,7 milioane. Dacă BT a preluat creditele în franci elveţieni pe care Bancpost le mai avea în portofoliu, aceasta nu a preluat şi ERB NEW Europe Funding II.

Entitatea olandeză din grupul Eurobank a primit prin cesiune de la Bancpost o mare parte dintre creditele fără restanţe ale clienţilor împrumutaţi în franci elveţieni în 2008, însă Bancpost a rămas administratorul împrumuturilor. De programul de conversie cu discount al BT denumit “Operaţiunea Iceberg” au beneficiat deja 18.000 de clienţi ai Volksbank România, preluată și ea de către societatea clujeană.

Tags: , , ,
1604181749_AgentiaBTCasilinaItalia_banca-transilvania

Banca Transilvania, undă verde pentru achiziţia Bancpost

Banca Transilvania a primit aprobările necesare din partea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Concurenţei pentru achiziţionarea Bancpost şi estimează că finalizarea tranzacţiei va avea loc în prima jumătate a lunii aprilie 2018.

„Banca Transilvania a primit aprobările necesare din par­tea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Con­curenţei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către Eurobank Group în ca­pi­tal social al Bancpost, precum şi a participaţiilor în capitalul so­cial al societăţilor din grupul Eurobank din România, res­pectiv ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN. Ast­fel, în perioada următoare vor fi iniţiate procedurile spe­cifi­ce finalizării tranzacţiei cu Eurobank. Banca Transilvania esti­mează că finalizarea tranzacţiei pentru achiziţia Bancpost va avea loc în prima jumătate a lunii aprilie 2018. După finalizarea tranzacţiei, BT va deveni acţionar cu drepturi depline şi tot atunci va începe integrarea Bancpost în structura Băncii Transilvania”, a anunţat banca din Cluj.

Aprobarea primită din partea Consiliului Concurenţei a fost publicată pe site-ul instituţiei şi explicată după cum urmează: “Banca Transilvania este principala companie a Grupului Financiar Banca Transilvania. Grupul acordă, în principal, servicii bancare pentru persoane fizice și persoane juridice, servicii de investiții financiare, servicii de administrare a portofoliilor, leasing financiar și operațional sau factoring.

Bancpost face parte din Grupul Eurobank şi oferă produse și servicii banc are destinate tuturorcategoriilor de clienți, de lasoluții de economisire pentru persoane fizice, până la soluții financiare avansate și produse complexe de trezorerie dedicate clienților corporativi.

ERB Leasing este o instituție financiară nebancară, ce aparţine Grupului Eurobank, care are ca obiect principal de activitate acordarea de finanțări sub forma leasingului financiar, portofoliul său fiind alcătuit în principal din clienți de tip companii medii şi mari (clienți corporate) din diverse sectoare de activitate ale economiei românești. ERB Leasing oferă structuri și produse de finanțare pentru o gamă largă de active, începând de la vehicule de toate tipurile, echipamente pentru diverse industrii (construcții, producție, tipărire, echipamente de service și multe altele) și până la active imobiliare comerciale sau industriale.

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”.

Anunţul privind aprobarea tranzacţiei Banca Transil­vania – Bancpost vine după ce în aceeaşi săptămână BNR a respins tranzacţia de preluare a Băncii Româneşti, sucursala locală a National Bank of Greece (NBG), de către grupul ungar OTP.

Tags: , , ,