Tag Archives: autostrada cluj

00165480_large

Finish! Pentru Autostrada “muzeu” de lângă Cluj FOTO/VIDEO

Lucrările la tronsonul Gilău – Nădăşelu au fost demarate în august 2014, fiind realizate de asocierea UMB Spedition – Tehnostrade. Costul se ridică la 59 de milioane de euro, iar finanţarea este asigurată doar de la bugetul de stat.

00165481_large

00165479_large

00165478_large

“În primele zile ale lunii noiembrie, constructorul (UMB Spedition) a finalizat lucrările pe cei 8,7 km din Autostrada A3 Gilău-Nădășelu și a solicitat efectuarea recepției.

Acest lot arată foarte bine cu excepția unei zone din afara corpului autostrăzii, unde constructorul mai are puțin de lucru la retaluzare și înierbare. Ne exprimăm speranța că și aceste ultime retușuri vor fi finalizate, astfel încât muzeul în cauză să fie recepționat de CNAIR, o companie care, mai nou, ar trebui să aparțină de Ministerul Culturii, nu de cel al Transporturilor.

Așa cum am spus de multe ori, autostrada nu va fi deschisă circulației deoarece, după cum puteți observa la finalul filmării, podul peste Canalul Someș de la Gilău nu este finalizat. Vestea bună este că noul constructor al acestui pod (Tirrena Scavi) a început lucrările imediat după ordinul de începere (primit pe 27 octombrie), intenția fiind ca acestea să fie duse la bun sfârșit undeva în vara anului următor.

Deci trebuie să mai avem răbdare încă minim 10 luni, până la finalul lunii august 2018, pentru a putea circula pe autostradă de la Nădășelu și până la Aiud (până atunci vom avea deschise și loturile 3 și 4 din A10)”, scriu reprezentanţii ONG-ului de infrastructură.

VEZI cum arată şantierul care leagă autostrăzile din jurul Clujului 

Amintim că, în luna mai 2017, a fost deschis circulaţiei auto sensul giratoriu al nodului Nădășelu, capătul de nord al lotului Gilău-Nădășelu, parte din A3, numită și Autostrada Transilvania.

Tags: , , , ,