Tag Archives: autostada cluj

autostrada feat

Peste 5 milioane lei, alocaţi pentru exproprierile pentru Autostrada Transilvania

Guvernul a aprobat, în ședința de mieruci, 10 februarie 2016, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe o secțiune a traseului Autostrăzii Brașov-Tg. Mureș-Cluj-Oradea, respectiv secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii, precum și fondurile necesare pentru plata despăgubirilor.

Secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii cuprinde localitățile Bogată, Chețani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduș și Ogra, de pe teritoriul județului Mureș, și localitatea Luna din județul Cluj.

Printr-o Hotărâre adoptată miercuri, Executivul a alocat suma de 5,015 milioane de lei destinată despăgubirii proprietarilor celor 1.724 de imobile, cu o suprafață totală de 2.725.506 mp, ce urmează să fie expropriate.

Suma de 5,015 milioane de lei necesară despăgubirii imobilelor a rezultat ca urmare a raportului de expertiză întocmit de către un expert autorizat al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), conform Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean sau local, cu modificările și completările ulterioare, precum și normelor metodologice de aplicare a acesteia.

4 milioane lei pentru 1 km de autostradă: Ogra-Câmpia Turzii. Cine este constructorul

Proiectul este împărţit în trei loturi, respectiv Ogra – Iernut (3,6 km), Iernut – Cheţani (17,9 km) şi Cheţani – Câmpia Turzii (15,7 km). Lucrările au o valoare estimată totală cuprinsă între 1,56 miliarde lei şi 1,88 miliarde lei (nivel care include şi posibile suplimentări), fără TVA.

Termenul pentru proiectare a autostrăzii este de 4 luni, de execuţie 12 luni, la care se adaugă 48 de luni de garanţie. Oferte financiare trebuie însoţite si de soluţia tehnică, potrivit caietelor de sarcini.

Lotul 1: Ogra – Iernut (3,6 km) – compania Geiger 55,7 milioane lei
Lotul 2: Iernut – Cheţani (17,9 km) – asocierea Strabag + Straco 397.718.661 lei
Lotul 3: Cheţani – Câmpia Turzii (15,7 km) – Straco 279.744.271 lei

Printr-o altă Hotărâre, Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru 366 de imobile proprietate privată de pe Secțiunea 3A, subsecțiunea 3A1 și 3A2, pe teritoriul localităților Gilău și Gârbău, din județul Cluj, de pe coridorul proiectului Autostrăzii Brașov-Tg. Mureș-Cluj-Oradea.

Pentru despăgubirea proprietarilor se suplimentează cu 74.000 de lei suma de 658.000 de lei alocată inițial, prin Hotărârea adoptată în 2014.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012. Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

Ce autostrăzi se vor construi, în 2016, în România. Buget de 4,23 miliarde lei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să inaugureze în acest an 95 de kilometri de autostradă şi are un buget de 4,23 miliarde lei, apropiat de cel din 2015.

Din bugetul total, 1,73 miliarde lei sunt pentru construcţia de autostrăzi, 948,8 milioane lei sunt pentru reabilitarea drumurilor naţionale, iar 740,5 milioane lei sunt pentru variantele de ocolire. Pentru reabilitările de poduri şi pasaje pentru drumuri naţionale, CNADNR alocă 145,1 milioane lei, potrivit datelor companiei.

Astfel, în acest an ar putea fi inaugurate loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda (12,4 km şi respectiv 16,3 km), lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva (21,14 km) şi o parte din loturile 2 şi 4 ale acestui tronson (în lungime de 15 km şi respectiv 22,13 km). Un al tronson care poate fi deschis în acest an, dacă problemele de mediu vor fi rezolvate, este Gilău-Nădăşelu, în lungime de 8,7 km.

În plus, în 2016 sunt planificaţi pentru execuţie 467,2 km de autostradă, constând în lansari de licitaţii, de studii de fezabilitate sau de lucrări. Din aceştia, 169,19 kilometri vor fi autostrăzi în concesiune (autostrada de centură a municipiului Bucureşti/sector Centura sud, de 48 km, şi Craiova-Piteşti, de 121,19 km), alţi 198,38 km sunt autostrăzi cu finanţare din fonduri europene (Dumbrava-Deva – 71,88 km, Sebeş-Turda – 70 km, Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş – 56,5 km). Autostrăzile cu finanţare de la bugetul de stat au 99,7 km (3,3 km din secţiunea Bucureşti-Moara Vlăsiei, autostrada Braşov-Borş, secţiunea Suplacu de Barcău-Borş – 60,25 km, Gilău-Nădăşelu – 8,7 km, Nădăşelu-Mihăieşti – 16,8 km, finalizare lucrări Câmpia Turzii-Gilău – 0,32 km, Comarnic-Braşov/ sector Comarnic-Predeal şi Predeal-Cristian şi drumul de legătură – 10,3 km).

Din suma de 1,73 miliarde lei alocată pentru construcţia de autostrăzi în 2016, cele mai mari fonduri sunt pentru Coridorul IV (654 milioane lei): 453,55 milioane lei pentru autostrada Sibiu-Nădlac şi 196,5 milioane lei pentru autostrada Cernavodă-Constanţa. Alti 574,9 milioane lei vor fi prevăzuti pentru autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, iar 210 milioane lei pentru autostrada Bucureşti-Braşov. Pentru tronsonul de autostradă Sebeş-Turda vor fi bugetati 246,5 milioane lei.

Cele 1,73 miliarde de lei alocate construcţiei de autostrăzi sunt: de la bugetul de stat (563,88 milioane lei), din fonduri externe nerambursabile postaderare, aferente cardului financiar 2014 – 2020 POIM (698,9 milioane lei), fonduri externe nerambursabile postaderare, aferente POS-Transport 2007-2013 (374,2 milioane lei), cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă – credite externe de la BEI şi BERD (49,27 milioane lei) şi din fondurile externe nerambursabile preaderare (ISPA) – 43,78 milioane lei.

Tags: , , , , , , ,