Tag Archives: andrei muresanu

trafic

Gheorgheni şi Andrei Mureşanu. Ample modificări pentru decongestionarea traficului

Pentru decongestionarea traficului, două cartiere clujene se pregătesc de ample modificări de circulaţie. 

Este vorba despre Gheorgheni şi Andrei Mureşanu, cartiere în care se doreşte reorganizarea în totalitate a circulației auto prin instituirea de sensuri unice. Primele modificări ar urma să fie făcute în acestă toamnă, conform viceprimarului Dan Tarcea, fără să precizeze însă care sunt aceste străzi.

“Primăria a organizat o serie de dezbateri publice pentru găsirea celor mai bune soluții pentru fluidizarea traficului în aceste zone. Sunt vizate toate străzile secundare, dorim crearea de noi locuri de parcare şi piste de biciclete. Primele străzi ar urma să fie modificate în această toamnă, însă trebuie să facem un program, să amplasăm indicatoare, să trasăm marcaje. Sunt foarte multe străzi incluse în proiect”, a spus Dan Tarcea, la un post de radio local, punctând că “astăzi, e suficient să ai o stradă de 6 metri lăţime şi o maşină parcată pentru a se crea ambuteiaje”.

Tarcea a mai spus că nu se vor face modificări de circulaţie în Piaţa Engels din Andrei Mureşanu, ci doar pe străzile adiacente. “Aceste cartiere au un caroiaj cu străzi paralele, care permis să facem modificările propuse”.

Conform municipalităţii, se doreşte instituirea de sensuri unice pe străzile din interiorul perimetrului format de:

1. Bd. N. Titulescu, str. Liviu Rebreanu, str. Albac, str. Septimiu Albini, str. C-tin Brâncuși – Bd. N. Titulescu

2. Calea Turzii – str. Milton Lehrer, P-ța Cipariu, str. C-tin Brâncuși, str. Fagului- str. Trifoiului- str. C-tin Nottara – str. Miksath Kalman – str. Eftimie Murgu – Calea Turzii

Tags: , , , , ,
gheorgheni

Primăvara imobiliară la Cluj. Cele mai căutate cartiere + preţul/mp

Piața imobiliară din 2017 este în continuă dezvoltare, iar prețurile apartamentelor sunt în creștere în toate marile orașe, inclusiv în Cluj-Napoca și în împrejurimile acestuia. Mai mult, Clujul continuă să fie fruntaș în rândul celor mai scumpe locuințe.

Din luna ianuarie până în luna martie 2017, atât în Cluj, cât și în vecinătăți, creșterea a fost de 15 euro/mp, respectiv 35 euro/mp, conform unei analize Blitz Imobiliare.

Indicele/Cluj este mai mare și față de primul trimestru al anului 2016:

Cu 80 euro/mp în luna ianuarie
Cu 87 euro/mp în luna februarie
Cu 77 euro/mp în luna martie

De asemenea, o mărire a prețului/mp indică și indicele Cluj și vecinătăți:

Cu 110 euro/mp în luna ianuarie
Cu 95 euro/mp în luna februarie
Cu 119 euro/mp în luna martie

Cele mai căutate cartiere în 2017, care au avut creșteri în primul trimestru al anului sunt:

Centru – cotat cu preţul de 1.446/mp în luna martie
Andrei Mureşanu – cotat cu preţul de 1.406/mp în luna martie
Gheorgheni – cotat cu preţul de 1.401/mp în luna martie

Situația este asemănătoare și în ceea ce privește topul cartierelor pe primul trimestru al anului 2016, excepție făcând al 3-lea loc ocupat, cartierul Grigorescu, în defavoarea cartierului Gheorgheni. Mai exact, în luna martie 2016, cele mai costisitoare apartamente au fost în următoarele zone: Centru – 1.336 euro/mp, Andrei Muresanu – 1.312 euro/mp, Grigorescu – 1.239 euro/mp.

 

Tags: , , , , , ,
19481709484dc90a94ec067_large

Andrei Mureșanu, cel mai scump cartier al Clujului. Mănășturul se ieftinește, Floreștiul e cel mai accesibil

Prețurile apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca continuă să crească, analiștii imobiliari preconizând un avans de 10% la finalul anului, deși tulburările din sectorul bancar anunță un an imprevizibil, în special din perspectiva creditării.

Ce apartamente caută clujenii?

În ianuarie 2016, s-a constatat o creștere mai mare de prețuri în ceea ce privește apartamentele cu 2 și 3 camere, ceea ce se traduce într-o cerere ridicată pe acest segment. “Acest lucru se datorează și condițiilor încă favorabile de creditare, cumpărătorii având la dispoziție atât fonduri Prima Casa cât și credite imobiliare standard la costuri foarte bune și fiind deci atrași de locuințe cu un grad mai ridicat de confort. Primul rezultat al acestui tip de comportament se vede în cazul apartamentelor cu 1 cameră, care s-au depreciat în luna ianuarie, prețul lor public fiind cu numai 2 euro/mp mai mic decât în luna anterioară’, se arată într-o analiză realizată de blitzimobiliare.ro.

indice-cj-nrcam-768x158

Cele mai scumpe apartamente din Cluj sunt în Andrei Mureșanu

Topul cartierelor Clujului este dominat de Andrei Muresanu (în luna ianuarie 2016, prețurile medii publice au fost de 1.309 euro/mp), pe locul secund se clasează Centru- 1.300 euro/mp și pe poziția trei cartierul Zorilor- 1.223 euro/mp.

“Foarte interesant este faptul că apartamentele din Mănăștur au înregistrat o ușoară scădere de preț în ianuarie, pierzând față de luna decembrie, în medie, 1 euro/mp”, mai spun analiștii.

indice-cj-cartiere-768x111

Și apartamentele din Florești își continuă parcursul ascendent, iar prețul mediu de 626 euro/mp înregistrat în ianuarie, le fac cele mai accesibile variante din zona Clujului, la puțin peste jumătate de pret față de apartamentele din municipiu.

Tags: , , , , , ,