autobuz borhanci1

Strategie de dezvoltare pentru Borhanci după ce, în priorităţile pentru 2016, este prevăzut un cartier pentru tineri în zonă

În toamna anului trecut, edilul Emil Boc anunţa dezvoltarea unui cartier rezidenţial în Borhanci, pe locaţia proiectului abandonat Cesarom. “Este acolo o suprafaţă de 70-80 de hectare de teren unde putem să gândim soluţii, acum suntem în faza în care pregătim documentaţia aferentă. Mă gândesc la posibilitatea de a concesiona tinerilor, şi nu numai, parcele de teren pentru a-şi construi locuinţe după un plan prestabilit de primărie. O altă variantă ar fi să se găsească un constructor care să construiască şi apoi să dea casele”, declara primarul Clujului. Proiectul cartierului pentru tineri se regăseşte şi pe lista obiectivelor de investiţii prioritare pentru 2016, făcută publică odată cu lansarea în dezbatere publică a bugetului local pentru anului în curs.

Astăzi, municipalitatea a lansat o licitaţie privind “Servicii de elaborare a unui studiu de oportunitate în vederea stabilirii strategiei de dezvoltare a zonei Borhanci”. Preţul estimat este de 8.974,60 lei (fără TVA).

“Obiectivul general al proiectului propus este identificarea unei soluţii privind administrarea eficace în beneficiul socio-economic al comunităţii, al mediului, în condiţii de transparenţă şi echilibru între randamentul economic şi asigurarea politicilor sociale ale autorităţilor locale. Întreg studiul va trebui să ţină seama de Strategia de dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca pentru 2014-2020 şi PUG-ul municipiului Cluj-Napoca. Analiza structurală va curpinde aspecte relevante pentru fiecare variantă de administrare cu privire la: populaţie, locuinţe, forţă de muncă, agricultură, industrie, comerţ, turism, sistem de sănătate, educaţie, patrimoniu, sport, administraţie, transport, alimentare cu apă, energie şi gaz, depozitarea deşeurilor, mediu”, se arată în caietul de sarcini (integral mai jos)

CS(8)(1)

Durata contractului va fi de 3 luni. La depunerea ofertelor, participanţii vor trebui să prezinte o echipă de experţi care să lucreze conform cerinţelor. Echipa de experţi va include minim 1 coordonator cu studii superioare de lungă durată, cu experienţă generală de minim 5 ani şi specifică de minim 2, minim 1 expert cu studii în administraţie/juridice şi altul în planificare strategică.

Data limită de depunere a ofertelor este 27 ianuarie 2016, iar comanda se semnează după aprobarea bugetului local pentru 2016.

Borhanciul – zona cu cea mai mare expansiune sudică post criză în segmentul locuințelor individuale- a dominat, anul trecut, topul cartierelor cu cele mai multe autorizații de construire emise de municipalitate. Exemple AICI. AICI. AICI.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>