polaris

Spital privat de recuperare de 10 milioane de euro la Cluj

Familia lui Ioan Socea, unul dintre acționarii grupului clujean Energobit investește în cel mai mare spital privat de recuperare medicală din Romania, Polaris.

Investiția se ridică la 10 milioane de euro și va fi functional în martie 2015. Clădirea va avea o suprafață de 11 mii de metri pătrati fiind amplasată în mijlocul unui spatiu verde generos ce se va întinde pe 58.000 de metri pătrați. Este situat în zona de vest a Clujului în localitatea Suceagu, pe Drumul European 81. Spitalul Polaris va asigura servicii complete și integrate de recuperare medicală, se arată într-un comunicat al investitorilor. Lucrările au început în luna mai, iar construcția va avea demisol, parter și două etaje.

Prevazută în prima etapă cu 220 de paturi și servicii în ambulator, imagistică și laborator, unitatea medicală oferă pacienților suportul necesar ca, după depasirea fazei acute a bolii, să se reintegreze cât mai rapid în viața cotidiană. “Acest segment, cel de recuperare medicală este unul dintre cele mai deficitare pe piața serviciilor de sănătate din Romania, eforturile și investițiile de până acum fiind făcute în special în tratarea fazei acute a bolilor” a declarat  președintele Consiliului de Administrație Polaris Medical, Tudor Socea.

”Pentru asigurarea standardului dorit de calitate a serviciilor medicale, au fost inițiate colaborări cu spitale specializate din Elveția, Franța, Austria și Germania, precum și cu Universitățile de Medicină și Farmacie din țara noastră. În total, peste 400 de oameni vor lucra în noul spital.  Prin serviciile de excelență și condițiile oferite personalului medical, proiectul Polaris își dorește să readucă în țară o parte dintre medicii români care lucrează acum în străinătate”, arată reprezentanții Polaris.

Tags: ,

3 raspunsuri la “Spital privat de recuperare de 10 milioane de euro la Cluj”

  1. As dori sa lucrez in cadrul acestei clinici ca asistent medical,esperienta 5 ani ca asistent medical generalist in cadrul unei fundatii cu capital strain va multumesc.

  2. Buna,sunt o domnisoara de 35 ani cu diploma de asistent medico-social(2004) si cu experienta practicata-n Cluj-3ani si-n Spania-10ani :muncitoare,serioasa,empatica cu persoanele virstnice si invalide interesata de postul de asistent medical in acest spital.Astept raspunsul dumneavoastra.Multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>