euro-sac-shutterstock

Smart-Up Diaspora. Repatrierea românilor din străinătate prin antreprenoriat la Cluj

Un proiect intitulat ”Smart-Up Diaspora”, cu o finanţare europeană de 3,7 milioane de euro, prin care se urmăreşte repatrierea românilor care lucrează în străinătate, prin antreprenoriat, a fost lansat marţi. Românii sunt ajutaţi să îşi înfiinţeze firme în ţară.

Preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor Cluj, Augustin Feneşan, care a lansat proiectul, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că prin proiect se vor acorda finanţări de câte 40.000 de euro pentru înfiinţarea a 50 de noi IMM-uri.

“APM Cluj lansează proiectul <Smart-Up Diaspora>, cu finanţare europeană de 3,7 milioane de euro, dedicat românilor cu spirit întreprinzător de pretutindeni, prin care urmărim să aducem acasă, să repatriem românii care lucrează acum în străinătate, prin antreprenoriat. Sprijinim iniţiativele antreprenoriale ale românilor plecaţi în străinătate prin facilitarea accesului acestora la finanţări nerambursabile, având ca finalitate înfiinţarea unor firme noi, asigurarea funcţionării acestora şi crearea de noi locuri de muncă. Prin proiect, se vor acorda finanţări de câte 40.000 de euro nerambursabili pentru înfiinţarea unui număr de 50 de noi IMM-uri, în domenii inovative, precum IT, reducerea emisiilor de carbon, protecţia mediului”, a spus Feneşan.

Potrivit acestuia, ar putea să îşi deschidă o firmă în România un soţ şi soţia sa care lucrează acum în străinătate, astfel că va fi o familie repatriată.

Preşedintele APM Cluj a subliniat că firmele trebuie să aibă doi angajaţi şi să fie înfiinţate în mediul urban, în orice regiune, cu excepţia zonei Bucureşti – Ilfov, considerată cea mai dezvoltată din punct de vedere economic.

Smart-Up Diaspora are o durată de implementare de trei ani, proiectul fiind finanţat prin Fondul Social European – Programul Operaţional Capital Uman – 2014 – 2020.

 

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>