autobuz

Se extinde banda de bus în Gheorgheni

Banda dedictă transportului în comun din cartierul Gheorgheni se extinde.

La începutul lunii aprilie 2019, Primăria Cluj-Napoca a implementat o bandă dedicată transportului în comun în cartierul Gheorgheni, pe segmentul Septimiu Albini – Cipariu, de pe Bulveradul Titulescu. Începând de sămbătă, 15 iunie 2019, banda va fi extinsă până la Interservisan.

“De mâine, de sâmbătă, va fi întreaga porțiune de la Intersevisan și până pe Memorandumului. Se mai extinde cu încă 680 de metri, deci în total vom avea bandă dedicată de aproape 3 kilometri. Cu alte cuvinte, autobuzul va ajunge mult mai rapid și oamenii vor economisi timp, vor fi mult mai puține mașini în trafic. Vom vedea că se circulă mai bine cu autobuzele decât cu mașina. Și acolo vom avea autobuze electrice”, a declarat primarul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Bandă dedicată și spre Iulius Mall

Partea a doua a anului 2019 vizează introducerea benzilor dediate de bus de cealaltă parte a Bulevardului Nicolae Titulescu (sensul centru spre Iulius Mall), unde există deja planuri de reconfigurarea a circulaţiei auto prin instituirea de sensuri unice pe străduţele secundare din Gheorgheni şi Andrei Mureşanu, proiect prezentat clujenilor încă de anul trecut.

Sensuri unice în Gheorgheni şi Andrei Mureşanu

Conform municipalităţii, în cartierele Gheorgheni şi Andrei Mureşanu se doreşte instituirea de sensuri unice pe străzile din interiorul perimetrului format de Bd. N. Titulescu, str. Liviu Rebreanu, str. Albac, str. Septimiu Albini, str. C. Brâncuși – Bd. N. Titulescu şi Calea Turzii – str. Milton Lehrer, P-ța Cipariu, str. C. Brâncuși, str. Fagului – str. Trifoiului – str. C. Nottara – str. Miksath Kalman – str. Eftimie Murgu – Calea Turzii. Aceste propuneri au fost supuse dezbaterilor publice cu cetăţenii.

Benzile dedicate de autobuz, funcţionale de aprope 3 ani

Primăria Cluj-Napoca a implementat, în vara lui 2016, un proiect pilot în zona centrală a oraşului: o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun, pe o lungime de circa 500 de metri, din Piaţa Cipariu înspre Regionala CFR. La final de august 2017 a fost inaugurată şi banda care pleacă de la biserica Sf. Petru (Mărăşti) și ajunge până la Primărie (centru), cu o lungime de 1,6 km. În viitor, după lărgirea străzii Calea Mănăştur, banda de autobuz urmează să fie extinsă până spre ieşirea din oraş.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>