1_3_182856_1550472568_06732

Şantier de autostradă la graniţă cu Ungaria

Apar primele semne de activitate în teren pe mini-lotul de 5,35 km dintre granița cu Ungaria și Biharia (la nord de Oradea), capătul de vest al Autostrăzii A3 București-Borș.

“Din câte ne putem da seama în acest moment, constructorul (Trameco, parte din grupul Selina) își pregătește organizarea de șantier și utilajele, își face depozite de materiale și realizează unele decopertări. Deocamdată doar atât pentru că nu a terminat încă proiectul tehnic și autorizația de construire nu este emisă. Contractul a fost semnat abia pe 13 decembrie 2018 și prevede 4 luni de proiectare și alte 15 de execuție efectivă a lucrărilor”, transmit reprezetanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

Amintim că vecinii maghiari vor aduce autostrada lor (M4 Berettyóújfalu-Nagykereki) la poarta noastră în ianuarie 2020, dar noi vom finaliza bucățica până la Biharia abia prin vara anului viitor, în cel mai optimist scenariu. Lotul 3 (subsecţiunea 3C3) Biharia – Borş (km 59+100 – km 64+450) are o valoare estimată la 159,2 milioane de lei.

Licitaţii pentru două loturi din Bihor, contestate

Lotul 1 (subsecţiunea 3C1), Suplacu de Barcău – Chiribiş (km 4+200 – km 30+550), cu o valoare estimată de 377,6 milioane de lei, fără TVA. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dat dreptate contestatarului româno-croat Construcții SA – Hidroelektra Niskogradnja care, deși fusese pe locul 1, a fost descalificat, iar contractul, atribuit asocierii companiei orădene Trameco cu slovacii de la Vahostav SK.

Lotul 2 (subsecţiunea 3C2) Chiribiş – Biharia (km 30+550 – km 59+100), cu o valoare estimată, fără TVA, de 454,4 milioane de lei. În octombrie 2018, CNAIR dăduse câștigător tot asocierea româno-slovacă Trameco (Selina) – Vahostav SK, dar Curtea de Apel București a dat satisfacție companiei austriece Strabag, care a contestat rezultatul licitației. Acum, CNAIR va trebui să reanalizeze ofertele pentru cele două loturi.

Licitaţii pentru încă 50 de kilometri din Autostrada Transilvania

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat recent că va scoate la licitaţie încă trei tronsoane din Autostrada Transilvania (A3) după ce documentaţia va fi validată de către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP). Este vorba despre tronsoanele:

1. Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu-Mureș – Cluj – Oradea, subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500), de 16,80 km și subsecțiunea 3B1: Mihăiești – Zimbor (km 0+000 – km 13+260), de 13,26 km

2. Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu-Mureș – Cluj – Oradea, subsecțiunea 3B2:  Zimbor – Poarta Sălajului (km 13+260 – km 25+500), de 12,24 km

3. Proiectare și execuție Autostrada Brașov – Târgu-Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, subsecțiunea 3B5: Nușfalău – Suplacu de Barcău (km 66+500 – km 80+054.044), de 13,554 km.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>