Românii sunt optimiști cu privire la creșterea economică a țării

58% dintre clienții instituțiilor financiare nebancare din România consideră că economia României se va îmbunătăți în următoarele 12 luni, în timp ce 19% dintre ei apreciază că situația economică va rămâne stabilă în 2015, potrivit unui studiu desfășurat de compania britanică de cercetare GfK în toate țările în care este prezent International Personal Finance (IPF), grupul din care face parte Provident Financial România. 

44% dintre participanții români la sondaj au spus că sunt mulțumiți de nivelul actual de trai. În plus, 70% dintre ei sunt încrezători că situația financiară personală se va îmbunătăți în următoarele 12 luni, principalele motive fiind schimbarea circumstanțelor familiale (33%), schimbarea locului de muncă (16%) sau creșterea veniturilor salariale la actualul loc de muncă (10%). 1 din 5 participanți la studiu se așteaptă la o situație financiară stabilă comparativ cu 2014.

În ceea ce privește preocupările în perioada imediat următoare, costul de trai reprezintă principala grijă pentru 47% dintre respondenții din România. 18% sunt preocupați cu privire la pierderea locului de muncă, iar 9% se arată îngrijorați de presiunea cheltuielilor medicale asupra bugetului familial. Lipsa veniturilor disponibile este o preocupare pentru doar 8% dintre clienți, alături de cheltuielile cu educația.

Aproape 40% dintre respondenții români consideră facil să acceseze un împrumut atunci când este important pentru ei. Mai mult, 93% spun că se gândesc foarte atent înainte de a lua un credit, iar 91% împrumută doar sume de bani potrivite situației lor financiare, pe care le pot rambursa fără a pune presiune pe buget. 43% dintre participanții la studiu declară că susțin cheltuielile zilnice cu mai multă ușurință decât în 2014 și 28% spun că sunt mai prudenți. Cei mai mulți dintre ei iau împrumuturi pentru cheltuieli neașteptate, pentru îmbunătățiri în locuință, cheltuieli medicale sau pentru educația copiilor. Principalele aspecte pe care clienții le iau în calcul atunci când vor să ia un împrumut sunt capacitatea de a plăti confortabil ratele lunare (66%), suma totală pe care trebuie să o ramburseze (42%) și perioada împrumutului (41%).

3 din 10 respondenți au spus că reușesc să facă economii cu regularitate și, dintre aceștia, peste 55% pun bani deoparte pentru pensii private, cu scopul de a-și asigura un trai liniștit (30%) și a reduce impactul scăderii veniturilor lunare asupra nivelului de trai după pensionare (23%).

Cercetarea a fost realizată în perioada martie-aprilie 2015 pe un eșantion total de 8.040 de clienți Provident din 8 țări, dintre care 1.034 din România. Prin comparație, în restul țărilor europene unde este prezent IPF, doar 23% dintre respondenți se așteaptă, în medie, la o evoluție pozitivă a economiei țării lor.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>