Harta 3D a Romaniei

România ar putea deveni singurul stat din UE în care plata TVA în cont separat este obligatorie

România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene ce aplică cu caracter obligatoriu şi general sistemul privind plata defalcată a TVA, dacă va fi aplicată măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, consideră specialiştii în domeniul fiscalităţii din cadrul companiei de consultanţă PwC România.

Ministerul Finanţelor a publicat recent proiectul de ordonanţă privind plata defalcată a TVA (split payment), măsură prevăzută în programul de guvernare al actualului guvern PSD-ALDE şi care urmează să se aplice din 1 octombrie, care prevede că toate companiile plătitoare de TVA trebuie să deschidă conturi separate pentru plata taxei, din care numai pot folosi bani decât cu acordul Fiscului, iar orice greşeală în plata TVA va atrage o amendă de 50% din sumă.

„Noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăţi de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiţionale pentru contribuabili legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, gestionarea plăţilor, precum şi cu modificarea procedurilor interne de lucru. De asemenea, companiile vor suporta costuri adiţionale cu comisioanele bancare generate de creşterea semnificativă a tranzacţiilor bancare şi cu eventualele sancţiuni impuse în cazul unor erori sau întârzieri de implementare”, a declarat directorul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din cadrul PwC România, Mihaela Mitroi.

Consultantul atrage atenţia asupra consecinţelor implementării sistemului, atât la nivelul contribuabililor, ce vor avea dificultăţi operaţionale în vederea implementării sistemului într-un termen extrem de scurt, precum şi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care va avea sarcini suplimentare cu privire la aprobarea solicitărilor de transfer a unor sume din contul de TVA în contul curent.

„Pentru implementarea acestui sistem este necesară obţinerea unei aprobări din partea Comisiei Europene privind aplicarea unei măsuri de derogare de la Directiva de TVA, întrucât limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziţie asupra acestora este asimilată cu un drept de dispoziţie al administraţiei fiscale asupra sumelor de TVA”, a afirmat Mitroi care a mai subliniat faptul că “o asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, un sistem similar fiind propus spre implementare doar opţional în Polonia şi numai pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat în Italia, care a obţinut şi o derogare în acest sens”.

PwC România susţine necesitatea implementării unor măsuri de creştere a gradului de colectare a TVA la bugetul de stat şi combatere a evaziunii fiscale, însă astfel de măsuri trebuie să fie întotdeauna proporţionale cu scopul urmărit şi documentate prin studii de impact.

Potrivit proiectului de ordonanţă, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opţional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.

Conform noului sistem privind plata defalcată a TVA ce se doreşte a fi implementat, la momentul efectuării unei livrări de bunuri sau prestări de servicii furnizorul va avea obligaţia de a comunica beneficiarului un cont dedicat de TVA (deschis la unităţi ale trezoreriei statului sau la instituţii de credit), urmând ca beneficiarul să efectueze plata contravalorii TVA în contul de TVA al furnizorului, fiecare factură având, în acest sens, două plăţi aferente, una pentru TVA, respectiv, una pentru baza impozabilă, au precizat consultanţii PwC România.

Potrivit analiştilor fiscali, sumele încasate în contul de TVA pot fi folosite de către contribuabili doar pentru a achita la rândul lor TVA datorată către furnizorii acestora sau către bugetul de stat la termenele stabilite de lege.

În cazul încasărilor în numerar, cu cardul sau prin substitute de numerar, contribuabilul va avea obligaţia virării în contul de TVA propriu a sumelor de TVA aferente în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la încasare.

Sumele din contul de TVA pot fi transferate către un cont curent al titularului numai cu aprobarea prealabilă a ANAF, procedura şi condiţiile de aprobare urmând a fi publicate.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>