0127_12082014_Regiunea_NV

Regiunea Nord-Vest, în topul autorizaţiilor de construcţii

Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a înregistrat o creştere în luna ianuarie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Numărul autorizaţiilor de construcţii eliberate pentru clădiri rezidenţiale a înregistrat, în luna ianuarie a acestui an, o creştere de 1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Astfel, în luna ianuarie 2019 s-au eliberat 2.028 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, dintre acestea, 67% pentru zona rurală, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În decembrie 2018, numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 0,4% faţă de aceeaşi lună a anului 2017, până la 2.734.

Distribuţia pe regiuni evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, faţă de luna ianuarie 2018, în Nord-Vest (+50 autorizaţii), Centru (+34), Sud-Est (+28) şi Sud-Muntenia (+17).

Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-44 autorizaţii), Nord-Est (-43), Bucureşti-Ilfov (-13) şi Sud-Vest Oltenia (-10).

În 2018, s-au eliberat 42.694 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,6%, faţă de anul precedent.

În 2017, numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6% faţă de anul anterior, până la 41.603.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>