Proiectul de lege “Scade rata”, discutat de ministrul Finanţelor cu reprezentanții grupului celor cu credite în franci elvețieni

AURSF şi reprezentanţii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) s-au întâlnit joi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a discuta despre proiectul de lege denumit “Scade rata” iniţiat de fostul ministru Darius Vâlcov privind conversia cu discount de 15% şi garanţii de stat.

“Am discutat cu ministrul despre modificarea Legii Vâlcov, respectiv conversia în lei cu discount şi garanţii de stat, vom face nişte propuneri de modificare pe textul iniţial, deşi noi am trimis o variantă şi în martie autorităţilor. Până luni vom trimite către minister forma propusă de AURSF şi GCCC, apoi ei îl vor trimite băncilor şi BNR, se vor face adnotări, iar după forma agreată în comun se va publica proiectul pe site-ul ministerului până la finele lunii august, astfel încât să intre în dezbatere în Parlament în septembrie”, a declarat pentru MEDIAFAX Andreea Cristoforidis, unul dintre reprezentanţii Grupului.

La discuţie a mai participat din partea ministerului secretarul de stat Enache Jiru, iar din partea clienţilor cu credite în franci elveţieni au fost Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), un avocat şi reprezentanţii GCCC.

Cristoforidis a precizat că Teodorovici a fost de acord cu eliminarea plafonului de venituri ale clienţilor care pot beneficia de prevederile legii, nivel stabilit în proiectul iniţial la 3.000 lei/lună net, urmând să se stabilească dacă va fi introdus în schimb un grad de îndatorare maxim luat în calcul în cazul fiecărui debitor.

În proiectul de lege rezultat în urma discuţiilor dintre fostul ministru Vâlcov şi reprezentanţii băncilor se preciza că venitul net al beneficiarului luat în calcul de instituţia de credit la aprobarea conversiei nu depăşeşte valoarea de 3.000 de lei/lună. Proiectul de lege vizează conversia creditelor imobiliare din valută în lei, cu un discount din partea băncilor de 15% din valoarea în lei după conversia împrumutului, pe care statul îl va garanta în proporţie de 50%.

Proiectul include valutele care s-au apreciat cu peste 50% faţă de leu de la momentul acordării creditului. Programul are o perioadă de un an, iar valoarea garanţiilor este de 1 miliard de lei.

De asemenea, prevederile din proiect s-ar aplica în cazul creditelor contractate exclusiv pentru cumpărarea/construirea unei locuinţe destinate satisfacerii cerinţelor proprii de locuit, într-o valută în raport cu care leul s-a depreciat semnificativ de la data contractării împrumutului, garantat cu ipotecă asupra imobilului şi a cărui valoare rezultată în urma conversiei şi aplicării discountului de 15% este de maximum 300.000 de lei.

“Am atacat plafonul maxim de sold după discount şi faptul că se adresează doar creditelor ipotecare şi am propus să fie extins şi pentru creditele de nevoi personale fără ipotecă care au fost folosite tot pentru achiziţia de locuinţe. Ministrul a fost de acord, dar să se demonstreze că sumele obţinute au fost folosite în scop locativ”, a mai spus Cristoforidis.

Ea a punctat însă că legea este opţională, nu obligatorie pentru bănci, fiind sceptică în privinţa aplicării acesteia de către băncile cu capital grecesc care au în portofoliu credite în franci elveţieni.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>