buna ziua

Primul strat de asfalt pe noua bandă a străzii Bună Ziua

Strada Bună Ziua a fost lărgită la profilul de 16 m și miercuri, 14 august 2019, s-a turnat primul strat de asfalt.

La finalul lucrărilor, strada va avea 3 benzi de circulație: o bandă de coborâre, dinspre Calea Turzii spre intersecția cu străzile Măceșului – Trifoiului și două benzi la urcare; 2 trotuare, treceri de pietoni suprailuminate, 2 piste de biciclete, 112 arbori, precum și stații de încărcare atât pentru mașini electrice, cât și pentru taxiuri.
Valoarea totală a lucrărilor este de 20.004.584,18 lei (cu TVA), amplasamentul lucrării de modernizare este de 18.633 mp, iar termenul de finalizare este 1 iulie 2020. Finanţarea se face din bani de la bugetul local şi alte surse constituite conform legii. Lucrările sunt executate de Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca.

64 de parcele de teren private

Un număr de 64 de parcele de teren private, în suprafaţă de 2.381 mp, au fost expropriate pentru lărgirea străzii Bună Ziua, evaluate individual de către societatea Neoconsult Valution la suma totală de 1,3 milioane de lei. Terenurile au suprafeţe cuprinse între 1 şi 215 mp. La acestea se adaugă 10 proprietăţi, în suprafaţă de 16.252 mp, care aparțin deja municipalităţii.

Potrivit raportului de evaluare, prețurile pe metru pătrat pe care le-a plătit administrația locală clujeană au fost în unele cazuri de 8 euro (fără taxa pe valoarea adăugată), iar la altele, de peste 163 de euro (fără TVA).

Strada a revenit Clujului după 10 ani

Strada Bună Ziua, din cartierul cu acelaşi nume, a fost trecută în urmă cu mai bine de 10 ani la CNADNR (actuala Companie Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n. red.), care a investit în modernizarea ei, și era cerută de aproape trei ani de primăria clujeană, care dorește să o lărgească la 16 m. Hotărârea de guvern privind trecerea străzii în patrimoniul municipiului a fost aprobată în mai 2018.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>