Ponta: Codul Fiscal nu a apărut peste noapte, a fost discutat un an de zile

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu se aştepta ca preşedintele Klaus Iohannis să aducă critici Codului Fiscal, având în vedere că a fost discutat timp de un an de zile, “nu a apărut peste noapte”, pricipalele prevederi fiind cunoscute nu doar de specialişti în economie şi analişti.

Ponta a declarat, la postul de televiziune B1, că preşedintele Klaus Iohannis “nu a aflat ieri de Codul Fiscal”. “Cred că o parte din lucrurile din Codul Fiscal, chestiunea cu 19 la sută, dacă nu mă înşel este în programul electoral al preşedintelui Iohannis şi e şi în programul PNL cu care vor să vină la guvernare”, a adăugat el.

“Într-o societate democratică cum ar trebui să fie România, nu ştiu dacă e, sper să fie, un act de asemenea importanţă care a fost dezbătut un an de zile, elaborat de Ministerul de Finanţe şi are în spate teancuri de calcule de previziune, care a fost agreat pentru prima dată cu mediul de afaceri, care este dezbătut în Senat şi aprobat, este dezbătut şi aprobat în unanimitae în Cameră de putere şi opoziţie, să-l oprim acum? Mi se pare ceva imposibil de explicat”, a spus premierul.

Premierul a negat informaţia potrivit căreia acordul cu FMI era aproape să se rupă arătând că este “o prostie”.

“Au avut o îngrijorare (reprezentanţii FMI – n.r.) şi când am dat pensile şi salariile înapoi în 2012, a trecut şi am dovedit că putem”, a mai spus el.

“România nu este doar pe primul loc la creştere economică, este alături de Germania pe excedent bugetar, adică în loc să cheltuim bani pe ceea ce ne trebuie, noi zicem nu îi cheltuiţi, mai strângeţi nişte taxe”, a precizatVictor Ponta.

Întrebat dacă crede că preşedintele va întoarce Codul Fiscal la Parlament, premierul a spus: “Sigur, luăm în calcul orice, dar eu cred că e bun pentru România”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la BNR, că încă analizează noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, el adăugând că că simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem “experimente economice”.

“Aş putea invoca, drept exemplu, noul Cod Fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunităţii promulgării sale. Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod Fiscal ar revoluţiona finanţele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent la BNR, cu ocazia lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand”.

Preşdintele a precizat că, în contextul actual, atât economic cât şi geopolitic, se impun abordări prudente, responsabile pentru starea finanţelor publice, şi echilibre economice.

“Situaţia cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des şi parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susţinut decenii de-a rândul prin deficite şi datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund iar economia ne arată că soluţiile politice miraculoase nu există” a mai spus şeful statului.

Iohannis a făcut apel la responsabilitate, afirmând că “istoria recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătăţi de măsură, mai ales când acestea atentează la aspiraţiile noastre de libertate şi prosperitate pe termen lung”.

În context, preşedintele a spus că este nevoie să se renunţe la câteva iluzii, cum ar fi aceea că dezvoltarea se poate obţine pe deficite sau datorie publică.

“Devine imperativ să renunţăm la cel puţin câteva iluzii: în primul rând, iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare şi datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul; apoi, iluzia că politicile monetare şi fiscale pot compensa absenţa reformelor reale; nu în cele din urmă, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obţinută, ea nu se va mai pierde, ceea ce este profund greşit. De aici şi nevoia pentru o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate şi principii sănătoase”, a mai spus el.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>