12107800_905533456191845_9066631996387579834_n

Pistă pentru pietoni și biciclete. Au fost publicate noile planșe pentru Splaiul Independenței

Lucrările de amenajare a străzii Splaiul Independenței au stârnit, în ultimele săptămâni, discuții aprinse între municipalitate și societatea civilă. Primarul Emil Boc dorea, conform proiectului european de modernizare a tramei stradale, construirea unei benzi auto suplimentare pe această stradă, lucru ce ar fi afectat într-o anumită măsură spațiul verde de pe malul Someșului. De cealaltă parte, societatea civilă a protestat, a semnat cea mai lungă petiție din Cluj, a cerut dezbatere publică, iar mai apoi consultări între specialiști, la fața locului, în scopul găsirii unor soluții alternative: verdele rămâne, pista să deservească pietonii și bicicliștii.

După consultarea celor de la ADRNV (n.red. pentru a se asigura că proiectul european poate suferi această schimbare fără ca banii să se piardă – circa 12 milioane euro) și presat de societatea civilă, Boc a acceptat o soluție de compromis: se va lărgi strada, se va încerca afectarea câtor mai puțini copaci de pe malul Someșului și la finalul lucrărilor, banda suplimentară va fi dată în circulație pentru pietoni și bicicliști, fiind și demarcată în acest sens, cu stâlpișori.

Șantierul de pe Splaiul Independenței s-a repus în mișcare miercuri 21 octombrie 2015, iar planșele modificate ale proiectului au apărut pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca și pot fi consultate AICI.

Chiar și așa, banda pentru pietoni și bicicliști ar putea să redevină auto dacă Studiul de Mobilitate, care se află în pregătire, va recomanda acest lucru. Conform proiectului inițial, după construirea benzii auto suplimentare, Splaiul Independenței ar fi devenit strdă cu sens unic, dinspre Mănăștur spre centru, iar Dragalina în sens invers. De asemenea, linia tramvaiului ar fi fost delimitată cu bordură de restul benzilor.

CITEȘTE ȘI rezumatul dezbaterii publice

Discuții aprinse între președintele OAR și primarul Boc, pe tema betonării Someșului: “Proiectul arată diferit față de cel din 2011″

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>