Peste 105.000 de români şi-au petrecut Paştile în staţiuni. Cât au cheltuit pe cazare şi masă

Circa 105.600 de români şi-au petrecut minivacanţa de Paşti în staţiuni din ţară, cheltuind 31 milioane lei (7 mil. euro) pe servicii turistice (cazare şi mâncare), iar în străinătate au mers 5.000 de turişti şi au plătit 1,3 milioane de euro, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

“La fel ca şi anul trecut, între minivacanţa de Paşte şi cea de 1 Mai există trei săptămâni de muncă. Din cauza veniturilor în scădere mai mici, românii care îşi permit să plece în vacanţa sunt determinaţi să aleagă între aceste două minivacanţe”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Ofertele au acoperit toate tipurile de structuri, de la pachetele turistice oferite de pensiunile din zona rurală până la city break-uri. Numarul aproximativ de locuri puse la dispozitie în staţiunile din România a ajuns la 136.400, unde au ajuns de Paşte 105.600 turişti.

Locul întâi în topul preferinţele românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale este ocupat şi anul acesta de pensiunile rurale, iar cele mai solicitate destinaţii au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu (Mărginimea Sibiului), Maramureş şi Buzău. Au fost puse la dispoziţie 75.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care s-au vandut 65.000 de locuri. Pe lângă produse tradiţionale şi petreceri în aer liber, ofertele au inclus plimbări cu căruţa sau ateliere interactive de încondeiat ouă. Turişii ajunşi la pensiuni au cheltuit 19,5 milioane de lei doar pe cazare şi masă.

Pe locul doi se află staţiunile montane, iar dintre acestea cele mai solicitate au fost structurile de cazare de pe Valea Prahovei. Au fost puse la dispozitie 30.000 de locuri, dintre care s-au vândut 22.000 de locuri. Turişii au cheltuit aici 6,6 milioane de lei. După mulţi ani, iubitorii de schi au putut practica sporturi de iarnă şi în această perioadă. Din oferte nu a lipsit masa cu produse tradiţionale, însă au fost şi meniuri speciale, dar şi meniuri alternative pentru cei cărora nu le place carnea de miel. Familiile care au mers cu copiii la munte, i-au putut lăsa pe cei mici în ateliere de creaţie, în cadrul cărora au învăţat să vopsească ouă sau să confecţioneze felicitări de Paşte şi au primit cadouri de la Iepuraş.

Datorită tarifelor mici, românii şi-au petrecut Pastele şi în diferite staţiuni balneoclimatice. Astfel, au fost puse la dispoziţie 28.000 de locuri, dintre care 18.000 au fost locuri vândute. Turiştii au lăsat în staţiunile balneare aproape 4,9 milioane de lei.

Puţini hotelieri de pe litoral au avut oferte pentru turiştii care au vrut să petreacă Paştele la malul mării, litoralul nefiind o destinaţie tradiţională pentru această sărbătoare. Majoritatea unităţilor care au pregătit totuşi pachete au fost în Mamaia, iar ofertele au inclus excursii la mănăstiri din Dobrogea. Au fost puse la dispozitie 2.800 de locuri, dintre care doar 300 au fost vandute. În comparaţie cu anii trecuţi, numărul hotelurilor deschise pe litoral în perioada Paştelui a crescut.

Datorită serviciilor complete oferite pasionaţilor de pescuit şi inedit, au fost puse la dispozitie 600 de locuri în cadrul structurilor din Deltei Dunării, dintre care doar 300 locuri au fost vândute.

Gradul de ocupare a ajuns pâna la 86% în zona rurală şi a coborât treptat, în funcţie de preferinţele turiştilor, pâna la 73% în zona montană, 64% în structurile balneare, 50% în Delta Dunării şi 10% pe litoral.

În ceea ce priveşte turismul extern, numărul redus de zile libere, coroborat cu situaţia financiară dificilă în care se afla o mare parte a românilor, a făcut ca interesul pentru petrecerea Paştelui în străinătate să fie scăzut, comparativ cu anii trecuţi.

O mică parte dintre românii au ales să petreacă vacanţa de Paşte şi în destinaţii precum Roma, Atena sau Ierusalim, fiind atraşi de semnificaţia religioasă. Cele mai solicitate destinaţii externe au fost, însă, cele din aproprierea ţării – Bulgaria şi Grecia. Aproximativ 5.000 de români şi-au petrecut vacanţa de Paşte în străinatăte şi au cheltuit peste 1.300.000 euro pentru servicii turistice.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>