business

Peste 100 de investitori “zombie” în Cluj

Peste 2.000 de societăţi şi-au dobândit faima de “zombie” în ultimul an, după ce la doar câteva luni de la înfiinţare şi-au suspendat activitatea sau au cerut radierea la Registrul Comerţului, cele mai multe fiind localizate în Bucureşti, Ilfov, Bihor, Constanţa, Timiş şi Cluj, potrivit unui studiu realizat de KeysFin.

În 2014, potrivit datelor KeysFin, au fost 2.067 de astfel de societăţi care, abia înfiinţate, şi-au suspendat activitatea sau au cerut radierea la Registrul Comerţului.

Peste 60% dintre ele au activat în comerţ şi servicii, domeniile cele mai dinamice ale economiei dar şi cele care au cel mai ridicat risc investiţional.Printre firmele considerate “zombie” se află şi un număr semnificativ de societăţi de portofoliu, înfiinţate de oamenii de afaceri doar pentru a derula unele tranzacţii şi care, o dată folosite, sunt închise imediat.

Statistica KeysFin arată că cele mai multe firme “zombie” au fost înregistrate, anul trecut, în Bucureşti – 675, capitala fiind urmată de Ilfov cu 145, Bihor cu 134, Constanţa cu 133, Timiş cu 120 şi Cluj cu 106.

La polul opus se află zonele în care business-ul este unul la cote ceva mai reduse, precum Tulcea, Botoşani, Harghita şi Covasna, unde s-au înregistrat, în 2014, sub 10 firme considerate “zombie”, adică care n-au rezistat mai mult de câteva luni.

Potrivit datelor KeysFin, dintre cele 2067 de firme “zombie”, 1.145 au depus datele financiare la Ministerul Finanţelor, iar cifra de afaceri cumulată a depăşit 214,1 milioane de lei. Capul de afiş l-a deţinut compania Elro Power Instal SRL din Bucureşti, aflată în lichidare, care a raportat o cifră de afaceri de 18,8 milioane de lei.

Pe lângă firmele “zombie”, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, anul trecut au mai dispărut din mediul economic peste 90.000 de firme, dintre care 76.483 au fost radiate, iar alte 15.788 şi-au suspendat activitatea.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>